ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2065/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 211 din 15 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.C. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, colaborator al Securității este „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Referitor la sintagma activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist din perspectiva rațiunii și finalității legii, instanța a apreciat că trebuie avute în vedere ceea ce autoritățile regimului comunist considerau, factum notorium, ca fiind activități și/sau atitudini potrivnice regimului, întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanșa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delațiuni, aceste autorități fiind cele care defineau în mod absolut discreționar atât ceea ce era permis, cât și ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic de altfel tuturor regimurilor totalitare.

În speță, simpla intenție de plecare definitivă din țară și stabilire în țări capitaliste, simplele legături ale cetățenilor români cu cetățeni străini, afirmarea atât în public cât și într-un cadru privat că statul român nu respectă drepturile constituționale inserate în propria Constituție, orice critici sau manifestări la adresa politicii partidului, a orânduirii socialiste, a stării de lucruri din țară, din orice perspectivă, comentariile elogioase la adresa statelor occidentale/capitaliste erau privite ca potrivnice regimului comunist și considerate periculoase pentru securitatea acestuia. Pornind de la aceste realități instanța de fond a considerat că în speța dedusă judecății concluzia este în sensul întrunirii și a celei de-a doua condiții.

Astfel, furnizarea acestor informații către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora ș.a.), vizând îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Totodată prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității a preluat rațiunea actului normativ inițial: prin art. 3 lit. a) - z) consacră dreptul la informare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanței de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate.

Dispozițiile nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, fără existența unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetățenilor cu privire la persoanele care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce măsură aceștia au suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanța de judecată in concreto, în raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acțiuni. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii și fără să fie avute în vedere probatoriile admise și administrate.

S-a apreciat în recurs că susținerile instanței de fond pe care și-a fondat hotărârea, au fost eronate, întrucât activitățile care i-au fost puse în sarcină, nu întrunesc cele două condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Recursul este întemeiat și va fi admis. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Conform O.U.G. nr. 24/2008 prin „colaborator” al Securității se înțelege orice persoană care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Din textul mai sus citat rezultă fără posibilitate de tăgadă că pentru a fi îndeplinite cerințele legale, trebuie să coexiste două condiții cumulative. Activitățile desfășurate de recurent, în calitate de responsabil al Cabanei S., nu au fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pârâtul fiind contactat de organele Securității la o vârstă fragedă și doar pentru a i se aduce la cunoștință că în atribuțiile sale de serviciu se includ și observarea și comunicarea către securitate a activităților turiștilor străini cazați în acea cabană. Acea „notă” semnată de intimat nu reprezintă un angajament în adevăratul înțeles al cuvântului, ci doar o transpunere în scris a ceea ce i-a comunicat ofițerul de Securitate, el fiind de bună-credință și aflând abia ulterior ce însemna acest fapt.

De altfel, pe parcursul anilor 1979 -1984, pârâtul-intimat nu a furnizat informații utile organelor de Securitate, fapt pentru care acestea au propus prin Raportul din 19 ianuarie 1984 abandonarea din calitatea de colaborator al acestuia. Din actele depuse la dosar de intimat, respectiv „notele” rezultă fără putință de tăgadă că acestea nu au fost scrise de el, aparținând ofițerului de securitate, iar din conținutul acestora nu se desprinde în niciun fel concluzia că P.C. ar fi furnizat informații de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. De asemenea, din probatoriile administrate se reține că niciuna din persoanele vizate nu au avut de suferit consecințe ale celor relatate de intimat, informațiile acestuia nefiind utile pentru organele de securitate, fapt recunoscut chiar de acestea.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de P.C. Va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.C. împotriva Sentinței nr. 211 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011. Procesat de GGC - CT