ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2798/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2202 din 26 mai 2009 Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, judecând cauza,

în fond, după casare, a admis contestația formulată de reclamantul Institutul

de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu, astfel cum a fost

precizată, a anulat titlul executoriu nr. 38577/2005 și formele de executare, a

obligat pârâta la restituirea sumei de 17.742,83 lei (redevența) și 6.327,92

lei (penalități) și la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, precum și actele

existente la dosar, din care a rezultat că redevența datorată pentru perioada

16 mai 2002- 31 decembrie 2005 pentru posesia terenului din fiecare an

calendaristic totalizează 19.801,46 lei, sumele încasate în aceeași perioadă

totalizează 37.544,92 lei astfel că suma pe care urmează ca ADS să o restituie

concesionarului este de 17.742,83 lei plus penalizări în sumă de 6327,92 lei.

Instanța a avut în vedere și

considerentele arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de

casare precum și concluziile expertului contabil, potrivit cărora urmare a

reducerilor suprafețelor, reclamanta a avut în cursul anilor 2004 și 2005 în

posesie 1,73 ha teren arabil.

Din suprafața inițială de 135, 30 ha avută în posesie la data încheierii contractului (69, 12 ha teren arabil, 44,28 ha livadă, 12,81 ha fâneață, 9,09 ha pășune), au fost predate astfel: 45,97 ha teren (44,28 ha livadă și 1,69 ha fâneață) Primăriei Cisnădie conform procesului verbal de

delimitare din 22.07.2002, respectiv 87,60 mp municipiului Sibiu (67,39 ha teren arabil, 11,12 ha fâneață, 9,09 ha pășune), la 21 noiembrie 2003.

Instanța de

fond făcând aplicarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs

prin încasarea redevenței nedatorate a obligat pârâta la plata sumelor respective

și a penalităților.

Împotriva

sentinței civile nr. 2202 din 26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen

legal Agenția Domeniilor Statului, prin care s-a solicitat admiterea acestei

căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul

respingerii contestației la executare formulată de reclamantul Institutul de

Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu.

A învederat

recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală și

netemeinică sub aspectul anulării actelor de executare și a dispunerii

restituirii sumei de 17.742,83 lei redevență și 6.327,92 lei penalități, fiind

astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 (instanța de

fond a acordai mai mult decât s-a cerut), de art. 304 pct. 8 (prima instanță a interpretat

greșit actele juridice deduse judecății) și de art. 304 pct. 9 (hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a

legii) C. proc. civ..

Recurenta

a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că reclamanta a

avut în cursul anilor 2004-2005 în posesie 1,73 ha teren arabil, în realitate suprafața de teren agricol din domeniul privat al statului ce

făcea obiectul contractului de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 se afla pe

raza localităților Sibiu, Cisnădie și Miercurea Dobârca din județul Sibiu și nu

pe raza localității Șelimbăr județul Sibiu. Astfel suprafața de teren din

domeniul privat al statului efectiv predată prin protocolul nr. 14061 din 16

mai 2002 este aceeași cu suprafața de teren prevăzută în contractul de

concesiune nr. 57 din 16 mai 2002, adică de 176,00 ha teren agricol și 3,18 ha teren neagricol. De asemenea, s-a precizat că facturile emise de

către Agenția Domeniilor Statului au fost emise în mod corect în concordanță cu

suprafața de teren de 176,00 ha teren agricol din domeniul privat al statului.

în concluzie, s-a relevat că redevență datorată pentru perioada 16 mai 2002 -

31 decembrie 2005 este de 64.038,49 lei, că sumele încasate în această perioadă

a fost în cuantum de 37.544,29 lei și că reclamanta figurează în evidența

recurentei cu suma de 122.730,83 lei reprezentând 39.238,52 lei redevență și

83.492,31 lei penalități de întârziere la plata redevenței.

În

ceea ce privește dispoziția instanței de fond de a obliga Agenția Domeniilor

Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei redevență și 6.327,42 lei

penalități recurenta a apreciat că instanța de fond a acordat mai mult decât

s-a cerut, în condițiile în care restituirea sumei executate

silit

putea fi dispusă numai la cererea expresă

a contestatoarei. Pe de altă parte, s-a susținut că prima instanță a aplicat

greșit legea, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 399 C. proc.

civ. rezultând că numai în trei situații se poate face contestație la executare

și anume: împotriva executării silite sau a unui act de executare; când sunt

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu; când organul de executare refuză să îndeplinească un act de

executare în condițiile prevăzute de lege. Or, s-a solicitat de către recurentă

a se constata că nu sunt întrunite în cauză cerințele mai sus amintite, actele

de executare fiind legal întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr.

190/2004, a O.U.G. nr. 64/2005 și a O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și

completările ulterioare.

Prin

întâmpinare intimata Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie

Cristian Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat.

Instanța de

fond a făcut, prin sentința recurată, o corectă aplicare a legii aplicabile

litigiului, și a procedat în mod întemeiat la admiterea contestației

reclamantei Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian

Sibiu, la anularea titlului executoriu nr. 38577/2005 și la obligarea pârâtei

Agenția Domeniilor Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei reprezentând

redevență și a sumei de 6327,92 lei reprezentând penalități, precum și la

obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Se reține,

în cauză, că prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admis recursul declarat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru

Montanologie Cristian - Sibiu și a fost casată sentința civilă nr. 1704 din 18

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut, prin considerentele deciziei de casare, următoarele: în ipoteza

titlurilor care nu provin de la organele judecătorești, debitorul are dreptul

să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond

referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței; în speță

recurentul a dovedit că suprafața de teren de 40,70 ha din domeniul privat al statului nu a intrat niciodată în posesia sa; de asemenea, din

suprafața totală de 176 ha teren proprietate privată a statului, în posesia

recurentei a rămas doar suprafața de 1,74 ha; terenul a intrat în proprietatea persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate urmare a

legilor fondului funciar; intimata avea cunoștință de reducerea suprafeței de

teren, fiind înștiințată de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr.

18/1991; intimata a emis titlul executoriu în anul 2005, pentru perioada 2002 -

2005; apărarea intimatei nu poate fi luată în considerare deoarece aceasta avea

cunoștință de reducerea suprafețelor de teren, neputând invoca propria culpă în

neîncheierea unui act adițional la contractul de concesiune nr. 57/2002; nu

este echitabil ca recurenta să achite redevență pentru suprafețe de teren pe

care nu le-a avut niciodată în posesie sau care au fost reduse în anii 2003 -

2004; instanța de fond în mod greșit a apreciat ca recurentul este culpabil de

neîncheierea actelor adiționale la contractul de concesiune, atâta timp cât

intimata cunoștea această împrejurare încă de la data încheierii contractului

de concesiune sau din notificările comisiilor locale de fond funciar; cerința

unei notificări exprese din partea recurentei deși s-a dovedit că intimata

cunoaște situația exactă, este excesivă; titlul executoriu a fost emis cu

încălcarea principiului echității; recurentul datorează redevență numai pentru

suprafețele de teren pe care le are în posesie și pentru perioada cât a avut

posesia asupra acestora; este corectă solicitarea recurentului de a se

administra proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili, în raport de

situația exactă a deținerii suprafețelor de teren din domeniul privat al

statului, redevența datorată; având în vedere dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., este obligația instanței de fond să administreze proba cu expertiză

contabilă. Ținând seama și că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei sub

acest aspect, s-a dispus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru a lămuri aspectele arătate și a se

pronunța asupra cuantumului redevenței datorate.

Sunt aplicabile în

cauză dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cele statuate prin Decizia

nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s

ecția de contencios administrativ și fiscal, - vizând

dezlegarea unor probleme de drept și necesitatea administrării unor probe -

fiind obligatorii. La rejudecare s-a administrat proba cu expertiza contabilă

judiciară, prin care s-a concluzionat că prin raportare la datele conținute de

documentele de intrare în posesia concesionarului și de documentele de ieșire

din posesia sa redevența recalculată datorată pentru perioada posesiei

terenului (16 mai 2002 - 31 decembrie 2005) totalizează 19.801, 46 lei, că

sumele încasate în aceeași perioadă sunt în cuantum de 37.544,29 lei și că

Agenția Domeniilor Statului are obligația restituirii către concesionar a

soldului creditor de 17.742,83 lei cât și penalizarea (soldul penalizării în

favoarea I.C.D.M.C.) în sumă de 6327,92 lei.

În consecință, se

constată că în mod întemeiat prima instanță, față de caracterul obligatoriu al

dezlegărilor date prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de

înscrisurile administrate în cauză și de constatările și concluziile raportului

de expertiză judiciară întocmit de expertul contabil A.G., a admis contestația

reclamantei, astfel cum a fost precizată. în aceste condiții, cum motivele de

recurs invocate nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și

temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1)

C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile

nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Domeniilor

Statului împotriva sentinței civile nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai

2010.