ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2798/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2202 din 26 mai 2009 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis contestația formulată de reclamantul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu, astfel cum a fost precizată, a anulat titlul executoriu nr. 38577/2005 și formele de executare, a obligat pârâta la restituirea sumei de 17.742,83 lei (redevența) și 6.327,92 lei (penalități) și la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată în cauză, precum și actele existente la dosar, din care a rezultat că redevența datorată pentru perioada 16 mai 2002- 31 decembrie 2005 pentru posesia terenului din fiecare an calendaristic totalizează 19.801,46 lei, sumele încasate în aceeași perioadă totalizează 37.544,92 lei astfel că suma pe care urmează ca ADS să o restituie concesionarului este de 17.742,83 lei plus penalizări în sumă de 6327,92 lei. Instanța a avut în vedere și considerentele arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare precum și concluziile expertului contabil, potrivit cărora urmare a reducerilor suprafețelor, reclamanta a avut în cursul anilor 2004 și 2005 în posesie 1,73 ha teren arabil.

Din suprafața inițială de 135, 30 ha avută în posesie la data încheierii contractului (69, 12 ha teren arabil, 44,28 ha livadă, 12,81 ha fâneață, 9,09 ha pășune), au fost predate astfel: 45,97 ha teren (44,28 ha livadă și 1,69 ha fâneață) Primăriei Cisnădie conform procesului verbal de delimitare din 22.07.2002, respectiv 87,60 mp municipiului Sibiu (67,39 ha teren arabil, 11,12 ha fâneață, 9,09 ha pășune), la 21 noiembrie 2003. Instanța de fond făcând aplicarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs prin încasarea redevenței nedatorate a obligat pârâta la plata sumelor respective și a penalităților.

Împotriva sentinței civile nr. 2202 din 26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal Agenția Domeniilor Statului, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare formulată de reclamantul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu.

A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică sub aspectul anulării actelor de executare și a dispunerii restituirii sumei de 17.742,83 lei redevență și 6.327,92 lei penalități, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 (instanța de fond a acordai mai mult decât s-a cerut), de art. 304 pct. 8 (prima instanță a interpretat greșit actele juridice deduse judecății) și de art. 304 pct. 9 (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii) C. proc. civ..

Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că reclamanta a avut în cursul anilor 2004-2005 în posesie 1,73 ha teren arabil, în realitate suprafața de teren agricol din domeniul privat al statului ce făcea obiectul contractului de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002 se afla pe raza localităților Sibiu, Cisnădie și Miercurea Dobârca din județul Sibiu și nu pe raza localității Șelimbăr județul Sibiu. Astfel suprafața de teren din domeniul privat al statului efectiv predată prin protocolul nr. 14061 din 16 mai 2002 este aceeași cu suprafața de teren prevăzută în contractul de concesiune nr. 57 din 16 mai 2002, adică de 176,00 ha teren agricol și 3,18 ha teren neagricol. De asemenea, s-a precizat că facturile emise de către Agenția Domeniilor Statului au fost emise în mod corect în concordanță cu suprafața de teren de 176,00 ha teren agricol din domeniul privat al statului.

în concluzie, s-a relevat că redevență datorată pentru perioada 16 mai 2002 - 31 decembrie 2005 este de 64.038,49 lei, că sumele încasate în această perioadă a fost în cuantum de 37.544,29 lei și că reclamanta figurează în evidența recurentei cu suma de 122.730,83 lei reprezentând 39.238,52 lei redevență și 83.492,31 lei penalități de întârziere la plata redevenței. În ceea ce privește dispoziția instanței de fond de a obliga Agenția Domeniilor Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei redevență și 6.327,42 lei penalități recurenta a apreciat că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care restituirea sumei executate silit putea fi dispusă numai la cererea expresă a contestatoarei.

Pe de altă parte, s-a susținut că prima instanță a aplicat greșit legea, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 399 C. proc. civ. rezultând că numai în trei situații se poate face contestație la executare și anume: împotriva executării silite sau a unui act de executare; când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu; când organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Or, s-a solicitat de către recurentă a se constata că nu sunt întrunite în cauză cerințele mai sus amintite, actele de executare fiind legal întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2004, a O.U.G. nr. 64/2005 și a O.U.G.

nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare. Prin întâmpinare intimata Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat. Instanța de fond a făcut, prin sentința recurată, o corectă aplicare a legii aplicabile litigiului, și a procedat în mod întemeiat la admiterea contestației reclamantei Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian Sibiu, la anularea titlului executoriu nr. 38577/2005 și la obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului la restituirea sumei de 17.742,83 lei reprezentând redevență și a sumei de 6327,92 lei reprezentând penalități, precum și la obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Se reține, în cauză, că prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu și a fost casată sentința civilă nr. 1704 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut, prin considerentele deciziei de casare, următoarele: în ipoteza titlurilor care nu provin de la organele judecătorești, debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației la executare toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței; în speță recurentul a dovedit că suprafața de teren de 40,70 ha din domeniul privat al statului nu a intrat niciodată în posesia sa; de asemenea, din suprafața totală de 176 ha teren proprietate privată a statului, în posesia recurentei a rămas doar suprafața de 1,74 ha; terenul a intrat în proprietatea persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate urmare a legilor fondului funciar; intimata avea cunoștință de reducerea suprafeței de teren, fiind înștiințată de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991; intimata a emis titlul executoriu în anul 2005, pentru perioada 2002 - 2005; apărarea intimatei nu poate fi luată în considerare deoarece aceasta avea cunoștință de reducerea suprafețelor de teren, neputând invoca propria culpă în neîncheierea unui act adițional la contractul de concesiune nr. 57/2002; nu este echitabil ca recurenta să achite redevență pentru suprafețe de teren pe care nu le-a avut niciodată în posesie sau care au fost reduse în anii 2003 - 2004;

instanța de fond în mod greșit a apreciat ca recurentul este culpabil de neîncheierea actelor adiționale la contractul de concesiune, atâta timp cât intimata cunoștea această împrejurare încă de la data încheierii contractului de concesiune sau din notificările comisiilor locale de fond funciar; cerința unei notificări exprese din partea recurentei deși s-a dovedit că intimata cunoaște situația exactă, este excesivă; titlul executoriu a fost emis cu încălcarea principiului echității; recurentul datorează redevență numai pentru suprafețele de teren pe care le are în posesie și pentru perioada cât a avut posesia asupra acestora; este corectă solicitarea recurentului de a se administra proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili, în raport de situația exactă a deținerii suprafețelor de teren din domeniul privat al statului, redevența datorată; având în vedere dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., este obligația instanței de fond să administreze proba cu expertiză contabilă. Ținând seama și că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect, s-a dispus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a lămuri aspectele arătate și a se pronunța asupra cuantumului redevenței datorate. Sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cele statuate prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s ecția de contencios administrativ și fiscal, - vizând dezlegarea unor probleme de drept și necesitatea administrării unor probe - fiind obligatorii.

La rejudecare s-a administrat proba cu expertiza contabilă judiciară, prin care s-a concluzionat că prin raportare la datele conținute de documentele de intrare în posesia concesionarului și de documentele de ieșire din posesia sa redevența recalculată datorată pentru perioada posesiei terenului (16 mai 2002 - 31 decembrie 2005) totalizează 19.801, 46 lei, că sumele încasate în aceeași perioadă sunt în cuantum de 37.544,29 lei și că Agenția Domeniilor Statului are obligația restituirii către concesionar a soldului creditor de 17.742,83 lei cât și penalizarea (soldul penalizării în favoarea I.C.D.M.C.) în sumă de 6327,92 lei.

În consecință, se constată că în mod întemeiat prima instanță, față de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin Decizia nr. 932 din 6 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de înscrisurile administrate în cauză și de constatările și concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul contabil A.G., a admis contestația reclamantei, astfel cum a fost precizată. în aceste condiții, cum motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 2202 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.