ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1270/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2009, reclamanta A.N.A.R. – D.A. Buzău Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.R., anularea pozițiilor art. 24 și 25 din Anexa nr. 22 a H.G. nr. 363/2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 4337 din 29 octombrie 2008, Primăria comunei Movila Miresii, județul Brăila i-a adus la cunoștință că la pozițiile nr. 24 și 25 din Anexa nr. 22 a H.G. nr. 363/2002, privind atestarea domeniului public al județului Brăila, figurează L.E. și L.L.A., hotărârea de Guvern invocată conferindu-i drept de proprietate pârâtei asupra acestora.

A precizat că autoritățile locale au inclus în domeniul public un bun de interes național, încălcând astfel dispozițiile prohibitive ale alin. (3) din cadrul pct. III al anexei Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și cele ale Legii apelor nr. 107/1996. S-a mai susținut că bălțile în litigiu figurează în inventarul public al statului și se află în administrarea exclusivă a A.N.A.R. – D.A. Buzău Ialomița, situație juridică ce rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) cu art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996. De asemenea, s-a arătat că la emiterea hotărârii de Guvern nu s-au respectat dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 213 privind modul de constituire al dreptului de proprietate, dreptul de administrare al reclamantei fiind conform legii speciale și a hotărârilor de guvern de atestare a inventarelor bunurilor din domeniul public.

Pârâtul G.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii. În susținerea excepției a precizat că hotărârea atacată face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituția României și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată a fi realizată în ziua publicării în M. Of. Astfel, raportat la data publicării hotărârii a cărei anulare se solicită (M. Of. nr. 378/4.06.2002), acțiunea reclamantei înregistrată la data de 15 mai 2009, este tardiv formulată, fiind depășit termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a susținut că H.G. nr. 363/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 (devenit art. 108, după republicare) din Constituția României, republicată și ale art. 21 alin. (9) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Astfel, atestarea bunurilor la domeniul public de interes județean sau local este necesară în vederea delimitării corecte a bunurilor de interes public județean sau local sau cele de interes național, precum și în vederea delimitării bunurilor aparținând domeniului privat. Prin asemenea acte administrativ, consiliile locale stabilesc doar regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun drept. Pârâtul a precizat că reclamanta a indicat în mod eronat pozițiile nr. 24 – L.E. și nr. 25 – L.L.A., în realitatea acestea figurând la pozițiile nr. 25 și respectiv nr. 26. Astfel, la poziția nr. 26 din Anexa nr. 22 la H.G. nr. 363/2002, este trecut L.L.A. în mod eronat în domeniul public al C.M.M., acesta făcând parte, potrivit H.G.

nr. 1705/2006 din domeniul public al statului. În ce privește L.E. în suprafață de 221,5 ha, potrivit poziției nr. 25 din anexa nr. 22 la H.G. nr. 363/2002 este atestat ca făcând parte din domeniul public al C.M.M., iar în H.G. nr. 1705/2006 figurează în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului. A invocat decizia nr. 194 din 14 mai 1973 a fostului C.E.C.P.J. Brăila, prin care suprafața de 102 ha a L.E. a fost trecută la stat, în cadrul fostei Î.P. Brăila, fiind amenajată în scop piscicol, diferența de 119,5 ha a rezultat din extinderea apei pe izlazul comunei Mivola Miresii, ca urmare a faptului că î .P. Brăila nu a efectuat lucrări de îndiguire. A precizat că la acest moment, suprafața de 119,5 ha teren aflat sub luciul de apă este concesionată SC A.I.

SRL, pentru o perioadă de 25 de ani. În aceste condiții, reclamanta este îndreptățită să solicite doar suprafața de 102 ha, restul de suprafață fiind domeniul public al comunei Movila Miresii. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității formulării acțiunii invocată de pârât, arătând că actul administrativ atacat i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr. 4337 din 29 octombrie 2008 de P. Movila Miresii și poziția nr. 24 – Lacul S., prin întâmpinare, dată față de care plângerea prealabilă și completarea la acțiune au fost formulate în termen. A mai precizat că are calitate de terț față de actul administrativ atacat, iar prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a statuat că termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, trebuie calculat de la data comunicării actului și nu de la data emiterii.

În aceste condiții, a arătat reclamanta, instanța are posibilitatea să aprecieze asupra exercitării dreptului la acțiune în termenul de decădere prevăzut de lege, în raport cu data la care a luat efectiv cunoștință de actul administrativ. Mai mult, a solicitat să se constate că H.G. nr. 363/2002 a fost publicată în M. Of. nr. 363/2002 a fost publicată în M. Of., Partea I, însă anexele nu au fost publicate, aspect confirmat în notele de subsol care fac precizarea că acestea vor fi publicate ulterior. Cum anexa nr. 22 a H.G. nr. 363/2002 i-a fost comunicată odată cu întâmpinarea, reclamanta consideră că acțiunea este formulată în termen. Pe fondul cauzei, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând anularea pozițiilor nr. 24 (Lacul s .), nr. 25 (Lacul E.) și nr. 26 (Lacul L.A.) din anexa nr. 22 a H.G.

nr. 363/2002. Prin sentința nr. 161 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul G.R. și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta A.N.A.R. – D.A. Buzău Ialomița. Analizând excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de G.R. prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că, H.G. nr. 363/2004, ce atestă apartenența la domeniul public al județului Brăila, precum și a municipiului, orașelor și comunelor din județul Brăila, a bunurilor cuprinse în anexele 1-44 (M. Of. nr. 378/4.06.2002), menționându-se expres că anexele 1-44 se publică ulterior.

În M. Of. nr. 378 bis/4.06.2002 Partea I este publicată anexa nr. 22 a H.G. nr. 363/2002. S-a reținut că actul administrativ atacat nu a fost comunicat terților reclamanți întrucât G.R. nu avea o astfel de obligație, iar data de la care se pot calcula termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, este data luării la cunoștință. Reclamanta a susținut că a luat cunoștință de existența H.G. nr. 363/2002 la data de 29 octombrie 2008, prin adresa P. Movila Miresii nr. 4337, însă, în cazul Hotărârilor de Guvern, acestea se aduc la cunoștință persoanelor fizice și juridice prin publicarea lor în M. Of., acesta fiind și momentul de la care actul administrativ devine opozabil erga omnes.

Cum acțiunea reclamantei a fost formulată la 19 mai 2009, cu depășirea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepția tardivității formulării acțiunii este întemeiată. Nu s-a reținut susținerea reclamantei potrivit căreia H.G. nr. 363/2002 este un act administrativ cu caracter normativ, întrucât H.G. de atestare a domeniului public al unui județ, are caracterul unui act administrativ-unilateral cu caracter individual căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Lege nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta A.N.A.R. – D.A. Buzău Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția tardivității ridicată de către pârâtul G.R. fără a verifica susținerile sale și propria jurisprudență sau hotărârile în cauze similare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Susține că deși actele normative au caracter de opozabilitate de la data publicării, anexele la H.G. nr. 363/2002 nu au fost publicate odată cu actul administrativ contestat în raport de care are calitatea de terț. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești ca urmare a respingerii excepției tardivității formulării acțiunii. Prin întâmpinare, intimatul G.R. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.

În esență, susține intimatul că în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind tardiv formulată în condițiile în care termenul de un an de la data emiterii Hotărârii de Guvern de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi depășit. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 20 mai 2009, reclamanta A.N.A.R.

– D.A. Buzău Ialomița a solicitat să se dispună anularea H.G. nr. 363/2002, Anexa nr. 22, pozițiile nr. 24, 25, privind atestarea domeniului public al Județului Brăila. În M. Of. al României, Partea I, nr. 378 a fost publicat doar conținutul H.G. nr. 363/2002, respectiv articolul unic, având următorul conținut: „Se atestă apartenența la domeniul publici al județului Brăila precum și al Municipiului, orașelor și comunelor din județul Brăila, a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-14, care face parte din prezenta hotărâre”. În M. Of. nr. 378 bis/4.06.2002, Partea I, este publicată Anexa nr. 22 – Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Movila Miresii – județul Brăila, iar la poziția nr. 22 și 25 sunt menționate Lacurile E. și L.A.

Reclamanta a susținut prin acțiune că a luat cunoștință despre actul administrativ atacat la data de 29 octombrie 2998 prin Adresa emisă de P. Movila Miresii. Prima instanță a respins acțiunea, ca tardiv formulată, apreciind că în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de un an ar curge de la data publicării H.G. nr. 378 bis în M. Of. al României. Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei sunt relevante prevederile art. 11 din legea contenciosului administrativ. Conform alin. (2) al articolului anterior indicat „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.

Hotărârea de Guvern de atestare a domeniului public al unui județ este un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele administrative normative pot fi atacate oricând pe calea contenciosului administrativ, astfel că sub acest aspect nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante. Prin interpretarea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă că în raport de data luării la cunoștință de conținutul actului administrativ individual contestat, reclamanta se află în termenul prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în contencios administrativ.

În această apreciere astfel cum s-a reținut în practica relevantă invocată de recurentă, Curtea are în vedere principiul bunei administrări a justiției și dreptul la un proces echitabil în lumina dispozițiilor C.E.D.O. și a Jurisprudenței C.E.D.O., cu referire, mutatis mutandis, la Hotărârea C.E.D.O. din 8 decembrie 1983, în cauza A. contra Germaniei, așa cum reține și doctrina în materie. Termenele prevăzute de lege [(art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma inițială și în forma modificată prin Legea nr. 262/2007)] pentru exercitarea acțiunii nu trebuie să fie interpretate și aplicate de o asemenea manieră încât să împiedice pe justițiabil să-și exercite drepturile și să beneficieze de soluționarea în fond a cererii sale.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea pur formală și extrem de riguroasă și exigentă a unei dispoziții procedurale poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiție, în condițiile în care „dreptul la promovarea unei căi de atac are a fi exercitat din momentul în care cei interesați pot cunoaște efectiv deciziile .. care le impun anumite obligații sau care ar fi de natură să le atingă interesele lor legitime”. î n consecință, modul în care instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în pofida modificările aduse acestui text prin Legea nr. 262/2007, are drept consecință privarea recurentei-reclamante de punerea în valoare a dreptului său la un tribunal, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază ca fondate motivele de recurs ce vizează soluționarea excepției tardivității formulării acțiunii și constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) și art. 312 C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.R. – D.A. Buzău Ialomița împotriva sentinței nr. 161 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.