ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3722/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la 4.11.2014, sub nr. unic x/44/2014, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brăila a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Statul Român, în calitate de proprietar al domeniului public, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, în ceea ce privește numărul de inventar 112292, cod clasificare 8.03.2002, respectiv anularea poziției din hotărâre privind înregistrarea de către A.N.A.R. a lacului Esna, ca aflându-se în administrarea acesteia.

Reclamanta solicită anularea parțială a acestei hotărâri de guvern în privința unei înregistrări din anexele la această hotărâre, susținând că există o dublă înregistrare a aceluiași teren, atât sub nr. x în administrarea Administrației Naționale "Apele Române", cât și sub nr. 145501, în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Pârâtul Guvernul României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, precum și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru ca, în situația în care va cădea în pretenții, aceștia să fie obligați la plata sumelor respective.

La data de 17.02.2015, s-a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulată de către Administrația Națională "Apele Române", prin care s-a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanta S.C. "A." S.R.L.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 187 din 24 iunie 2015, a respins excepțiile decăderii și autorității de lucru judecat, invocate de pârâtul Guvernul României ca nefondate.

A respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, privind lipsa calității procesuale pasive și lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată a acestui pârât. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca nefondată. A respins excepția inadmisibilității, invocată de intervenienta accesorie Administrația Națională "Apele Române", ca nefondată.

A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură ca nefondată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (actualmente Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență că, prin H.G. nr. 1705 din 29.11.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1020 din 21 decembrie 2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1-46, care fac parte din această hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006. Anexele la H.G. nr. 1705/2006 au fost publicate în Monitorul Oficial României nr. 1020 bis.

A reținut că acțiunea reclamantei vizează anularea înregistrării din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 corespunzătoare numărului de inventar M.F. 112292, poziție la care este înscris lacul Esna, lac natural de crov, cu suprafața de 151,44 ha, aflat în județul Brăila, aflat în administrarea Administrației Naționale Apele Române, ordonator principal - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză, instanța a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, soluția dată excepțiilor rămânând definitivă ca urmare a nerecurării sale de către părțile interesate.

În privința autorității de lucru judecat invocate de pârâți în raport cu hotărârile pronunțate în dosarul Tribunalului Buzău ce a avut ca obiect acțiunea formulată de Administrația Națională "Apele Române" pentru anularea Contractului de concesiune nr. 148 din 07 septembrie 2006 încheiat între Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și S.C. A. S.R.L., precum și în dosar nr. x/2009 al Curții de Apel Ploiești, ce a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" pentru anularea pozițiilor nr. 24, 25 din anexa nr. 22 a Hotărârii Guvernului nr. 363 din 04 iunie 2002, instanța de fond a reținut că excepția nu poate fi primită, întrucât nu este îndeplinită cerința identității de obiect.

Pe fondul cauzei a apreciat că acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondată, având în vedere că, din preambulul H.G. nr. 1705/2006, rezultă că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea reclamantei vizează anularea înregistrării din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 corespunzătoare numărului de inventar M.F. 112292, având cod de clasificație 8.03.03, poziție la care este înscris lacul Esna, lac natural de Crov, cu suprafața de 151,44 ha, situat în județul Brăila, aflat în administrarea Administrației Naționale Apele Române, ordonator principal - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Ca bază legală a acestei înregistrări a fost menționată Legea apelor nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998, H.G. nr. 739/2003.

Pe de altă parte, se reține că la nr. M.F. 145501, cod clasificație 8.05.01, este înregistrată, în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, ordonator principal Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, suprafața de 3037,88 ha teren agricol situat în Brăila, ca bază legală a acestei înregistrări fiind indicată Legea nr. 268/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că imobilul ce face obiectul prezentului dosar a fost preluat în administrare de către Agenția Domeniilor Statului în conformitate cu prevederile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

S-a menționat totodată că imobilul respectiv a fost inventariat și înscris în inventarul bunurilor din domeniul public al statului fără a se efectua în prealabil o consultare interministerială cu privire la încadrarea sa juridică, înscrierea acestuia regăsindu-se la numărul de inventar 145501, a cărui descriere tehnică este "Suprafața=3037,88 ha", această valoare reprezentând totalul suprafețelor amenajărilor piscicole din județul Brăila, identificarea acestora pe coordonate cadastrale (tarla, parcelă) fiind în sarcina administratorului bunului, respectiv Agenția Națională pentru pescuit și Acvacultură din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ca urmare, acest imobil, ca și alte bunuri prevăzute la Cap. I, nr. crt. 3. din anexa la Legea nr. 213/1998, aflate în administrarea societăților comerciale cu profil piscicol, au fost preluate de către Agenția Domeniilor Statului sub denumirea de teren agricol aflat sub luciu de apă, această autoritate apreciind că bunul poate fi încadrat în categoria celor menționate la art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătorul fondului a arătat că, și în cazul în care, în cuprinsul suprafeței de 3037,88 ha teren inventariat și înregistrat în administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, se regăsește și o suprafață care se suprapune ca amplasament cu înregistrarea de la nr. de inventar M.F. 112292, această împrejurare nu este de natură să conducă la anularea înregistrării de la poziția nr. M.F. 112292, astfel cum solicită societatea reclamantă, întrucât nu pot fi primite susținerile potrivit cărora Lacul Esna ar fi o amenajare piscicolă exceptată de la prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

În acest sens instanța a reținut că art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 23/2008 definește amenajarea piscicolă ca fiind unitatea de bază a acvaculturii, reprezentată de:

a) heleșteu - bazin piscicol realizat în săpătură sau umplutură, înconjurat total ori parțial de diguri, prevăzut cu canale de alimentare, de evacuare și perimetrale, dotat cu construcții hidrotehnice și instalații de alimentare, reținere și evacuare a apei;

b) iaz - bazin piscicol realizat prin bararea unei văi cu un baraj, prevăzut cu instalații hidrotehnice pentru reținerea și deversarea/evacuarea apei;

c) stație de reproducere artificială;

d) vivieră flotabilă - instalație plutitoare, alcătuită dintr-un cadru poliedric cu pereți din plasă, destinată creșterii peștilor sau altor viețuitoare acvatice;

e) lacuri de acumulare în care se practică acvacultura;

f) alte instalații destinate acvaculturii.

Prin adresa nr. x/2015, intervenienta Administrația Națională "Apele Române" a arătat că bunul imobil ESNA nu poate fi nici heleșteu, nici iaz, ci reprezintă un lac natural format ca urmare a modificării naturale, de-a lungul timpului, a unui curs de apă în zona de depresiune, iar amenajarea piscicolă este doar o folosință a lacului.

Chiar și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritate în subordinea căreia funcționează Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a exprimat punctul de vedere în sensul că bunul respectiv ar putea fi încadrat în categoria celor menționate la art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la acest aspect instanța a apreciat că se impun în cauză cu putere de lucru judecat statuările din hotărârile judecătorești pronunțate anterior în litigiul ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013*.

Astfel, prin sentința nr. 797/2014 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/2013* a fost anulat Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 148 din 07 septembrie 2006 încheiat între Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol și societatea reclamantă cu motivarea că "Lacul Esna, care face obiectul contractului de concesiune se afla în administrarea Companiei Naționale Apele Române".

De asemenea, din considerentele deciziei nr. 4485 din 29 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. x/2013*, rezultă că instanța a înlăturat susținerile recurentelor S.C. A. S.R.L. și Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură în sensul că ar fi vorba de o amenajare piscicolă, statuând că "date fiind normele care reglementează amenajările piscicole, bunul imobil ESNA nu poate fi nici heleșteu și nici iaz, ci este un lac natural, astfel cum a fost inventariat în anul 2001, amenajarea piscicolă fiind doar o folosință a lacului".

În consecință, instanța a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și - având în vedere soluția dată cererii principale - a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

- soluția pronunțată nu se bazează pe analiza niciunei probe din dosar, ci doar pe simple speculații care nu au nicio bază reală;

- judecătorul fondului, nu numai că nu a examinat materialul probator existent, dar a respins proba cu expertiză, esențială pentru soluționarea cauzei, și nu a răspuns niciuneia dintre cererile vizând fondul cauzei;

- toate susținerile recurentei reclamante au fost omise intenționat;

- hotărârea atacată nu este motivată, argumentele instanței de fond vizând motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a reiterat recurenta susținerea că Ministerul Agriculturii a înregistrat suprafața unei amenajări piscicole realizate in 1975, ca fiind in administrarea ADS, aflat in subordinea sa și totodată aceeași suprafața apare înregistrata ca fiind lac natural de către Ministerul Mediului, având ca administrator ANAR.

Dacă se recunoaște existenta unei amenajări piscicole (lucrare artificială) atunci aceasta, potrivit legii, nu poate fi administrată de către "Apele Române", iar daca este vorba de un lac natural, acesta nu poate fi concesionat pentru exploatare piscicolă.

Deși recurentei i s-a admis proba cu înscrisuri, asupra probei cu expertiza tehnica, atât de evident necesara in cauza, judecătorul a revenit și a respins-o.

A criticat recurenta argumentul instanței că "este relevant in soluționarea cauzei faptul ca potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Agriculturii bunul respectiv ar putea fi incadrat cu ușurința in categoria celor menționate la art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea apelor".

Înregistrarea in anul 2000 de către ANAR, a unui asa-zis lac natural de 151 ha, ca fiind in administrarea sa nu constituie decât un fals, pentru ca la acel moment, amenajarea piscicola de tip helesteu exista, funcționa și se afla in administrarea unui agent economic, respectiv B. S.A. Suprafața helesteului era de 230 ha.

Cele de mai sus sunt probate cu înscrisurile existente la dosar și pe care judecătorul le-a ignorat in mod intenționat.

Cât privește considerentul că, și in condițiile unei duble înregistrări a aceleiași suprafețe de către doi administratori diferiți, nu se impune anularea nici uneia dintre acestea, recurentul arată că judecătorul refuză să ia în considerație recomandarea Ministerului Finanțelor Publice care, recunoscând dubla identitate a suprafeței înregistrate de cele doua ministere, cere clarificarea urgenta, potrivit legii, a aceastei neconcordante.

Judecătorul afirma nemotivat că nu poate fi primită susținerea că lacul Esna ar fi o amenajare piscicolă, dar nu analizează niciunul dintre înscrisurile doveditoare pe care recurenta le-a depus la dosar.

Mai mult, afirmația de mai sus este însoțita de redarea prevederilor art. 2 pc. 2 din O.U.G. 23/2008, cuprinzând definiția amenajării piscicole.

Nu este admisibil ca judecătorul să înlăture inscrisuri netăgăduite de niciuna dintre parti, probe pertinente și concludente in cauză și să le inlocuiasca cu adresa nr. x/2015 emisă de intervenientă.

În opinia recurentei, având in vedere esența cauzei, proba principala și pe deplin edificatoare o constituie "dosarul de realizare a investiției - Amenajare piscicola Esna", realizat in 1973, când s-a construit amenajarea piscicola.

Ignorarea principalei probe din dosar, care înlătura prin ea însăși toate opiniile subiective vehiculate in cauză, a fost însoțită și de respingerea probei cu expertiza tehnica.

Potrivit dosarului investiției depus de recurentă, pe zona de 230 ha pe care exista apa băltită pe circa 40% din suprafața, cu o adâncime intre 0 - 0,5 m, s-a realizat desecarea, curățirea terenului, ridicarea digurilor, realizarea canalelor de aductiune și evacuare a apei, s-a pompat apa din afara amenajării pentru umplerea bazinului și s-au realizat celelalte elemente necesare exploatării piscicole. Din memoriul tehnic aflat in dosarul investiției rezulta explicit situația concreta, existenta anterior și intervențiile tehnice realizate.

Judecătorul nu a ignorat doar probele recurentei reclamante, ci și pe cele ale ANPA, in calitate de administrator al aceleiași suprafețe, singurele argumente analizate fiind cele ale părții potrivnice.

Recurenta a arătat că, în Atlasul cadastrului apelor din România, publicație oficiala a Statului, nu figurează lacul Esna, nici in județul Brăila, nici in alta parte, tocmai pentru că în localitatea Esna exista doar o amenajare piscicola de tip helesteu. A și depus hărți doveditoare, nu numai cu privire la amenajarea construită, ci și cu privire la faptul că fostul lac natural de crov Esna figurează intr-o alta zonă, fiind desecat cu mulți ani in urmă.

În încercarea de a-și justifica punctul de vedere, abandonând materialul probator administrat in prezenta cauza, judecătorul fondului retine ceea ce a denumit "statuări cu putere de lucru judecat" din alte hotărâri judecătorești (sentința nr. 797/2014 a Tribunalului Buzău și decizia nr. 4485/2014 a Curții de Apel Ploiești), având cu totul alta cauză.

A mai susținut recurenta că judecătorii Curții de Apel Ploiești s-au aflat in posesia actului oficial care confirmă calitatea de administrator al ANPA.

Adevăratul lac natural Esna a fost desecat de mai mulți ani, că amenajarea piscicola a fost preluata pe rând de către ADS și ANPA, lucrările de investiție fiind cumpărate de către recurentă, care a realizat modernizarea amenajării piscicole cu toate aprobările necesare, inclusiv din partea ANAR, in prezent existând un bazin piscicol de tip helesteu de 80 ha.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimații pârâți Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și intimata intervenientă Administrația Națională "Apele Române" au formulat întâmpinări în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La rândul său, recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinări.

Prin încheierea de ședință din 27.06.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a invocat un singur motiv de casare a sentinței, acela reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006, în ceea ce privește numărul de inventar M.F. 112292, având cod de clasificație 8.03.02, unde figurează "lacul Esna, lac natural de crov, cu suprafața de 151,44 ha, situat în județul Brăila, aflat în administrarea Administrației Naționale Apele Române".

În raport cu acest obiect al acțiunii introductive, nu poate fi reținută ca întemeiată critica privind neanalizarea de către instanța de fond a probelor propuse de recurntă și neadministrarea probei cu expertiza tehnică.

Atunci când se pune în discuție nulitatea actului administrativ, instanța de contencios administrativ este îndrituită să verifice forma și conținutul actului în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui.

Or, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României și al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Actul a fost elaborat pe baza proiectului de hotărâre întocmit de Ministerul Finanțelor Publice, avizat de Ministrul Justiției și de Consiliul Legislativ, fiind respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată, din coroborarea actelor depuse de părți, că înregistrarea în discuție nu s-a făcut în mod arbitrar, ci avându-se în vedere prevederi legale imperative, neexistând motive de nelegalitate care să conducă la anularea înregistrării suprafeței ca aparținând domeniului public al statului.

Cât privește înscrisul intitulat "Raport de expertiză privind amenajarea piscicolă Esna", depus de recurenta reclamantă, Înalta Curte reține, în primul rând, că acesta nu constituie un raport de expertiză judiciară și nici extrajudiciară, nefiind întocmit de un expert tehnic judiciar, ci reprezintă un simplu studiu întocmit de un institut de cercetare la solicitarea și pe cheltuiala beneficiarei recurente.

Totodată, reține că recurenta nu este - potrivit actului său de proprietate (Contract de vânzare-cumpărare nr. VT360 din 05 mai 2005 și Act adițional din 8.03.2006, încheiate cu S.C. B. S.A. Brăila, prin lichidator judiciar) - decât proprietara lucrărilor de investiții efectuate pe Lacul Esna ("activ Ferma Esna"), iar nu proprietara lacului (a luciului de apă sau a terenului de sub acesta).

În al doilea rând, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă însăși, prin reprezentant legal, a achiesat la prevederea expresă din Actul adițional mai sus menționat (ultima filă atașată înscrisului intitulat "Raport de expertiză privind amenajarea piscicolă Esna"), în sensul că "toate construcțiile indiferent de natura lor sunt amplasate pe pământul al cărui proprietar este statul român prin administratorul său CNAFP București, iar construcțiile amplasate conform planului de delimitare cadastrala sunt proprietatea societății A. S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare".

Or, din punctul de vedere al valabilității atestării bunului ca aparținând domeniului public al statului, prin actul administrativ contestat, este irelevantă persoana administratorului acestuia.

Pe de altă parte, apartenența suprafeței respective la domeniul public al statului (ca lac natural) și administrarea ei legitimă de către Administrația Națională "Apele române" (fostă Compania Națională Apele Române), iar nu de către actuala ANPA, au fost statuate deja prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au anulat înregistrarea din H.G. nr. 363/2002 și contractele de concesiune a lacului către recurentă, tocmai în considerarea acestor împrejurări.

Astfel, prin sentința nr. 195 din 22 septembrie 2010, pronunțată în dosar nr. x/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a anulat în parte H.G. nr. 363/2002 de atestare a domeniului public al județului Brăila, reținând că la poziția nr. 25 din Anexa nr. 22 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Movila Miresii, Județul Brăila, a fost nelegal inclus Lacul Esna, cu 221,50 ha, întrucât acesta figurează în inventarul patrimoniului public al statului și se află în administrarea reclamantei A.N. "Apele Române" - Direcția Apelor Buzău - Ialomița, având codul MF nr. 112292 și 63892.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3307 din 8 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că, de asemenea, că a fost atestat în mod nelegal ca făcând parte din domeniul public al comunei bunul de la poziția 24 - Lacul Esna, cu o suprafață de 221,50 ha.

A reținut instanța supremă ca fiind încălcate dispozițiile art. 3 pct. III din Anexa Legii nr. 213/1998 și cele cuprinse în Legea apelor nr. 107/1996, deoarece au fost incluse în domeniul public de interes local bunuri care prin natura lor și prin efectul legii, aparțin domeniului public al statului.

În privința regimului juridic al bunului, a constatat că acest regim este confirmat de faptul că imobilul figurează în inventarul patrimoniului public al statului și se află în administrarea A.N. "Apele Române" - Direcția Apelor Buzău - Ialomița, având codul MF nr. 112.292 și nr. 63892, fiind cuprins în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 1437/2007.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că atestarea s-a realizat fără a se verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998 pentru stabilirea domeniului public de interes local și delimitarea corectă a acestuia de domeniul public de interes județean sau de interes național.

De asemenea prin sentința nr. 797 din 9 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/2013* și rămasă definitivă prin decizia nr. 4485 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 148 din 7 septembrie 2006, încheiat de recurenta reclamantă cu Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol (actuala intimată pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), tocmai pentru că s-a reținut că administratorul de drept al lacului Esna este Compania Națională "Apele Române" (actuala Administrația Națională "Apele Române", intimata intervenientă în prezenta cauză).

S-a reținut că încă din anul 2001 Lacul Esna a fost inventariat individual la pagina 353 din Anexa 5 a H.G. nr. 1326/2001 (nr. MF 112292, cod clasificare 8.03.02) și a rămas astfel inventariat și prin hotărârile de guvern ulterioare, ca aparținând domeniului public al statului, dat în administrarea Companiei Naționale Apele Române.

În acest din urmă sens s-a statuat și în dosar nr. x/2013*, având ca obiect anularea Contractului de concesiune din 7.04.2006 încheiat de recurenta reclamantă cu Primăria Comunei Movila Miresii, în soluționarea acestui dosar (prin sentința 481 din 3 martie 2014 a Tribunalului Buzău, definitivă și irevocabilă prin decizia 3465 din 27 mai 2014 a Curții de Apel Ploiești) stabilindu-se faptul că lacul Esna este lac natural, amenajarea piscicolă invocată fiind folosința lacului în cauză, A.N.A.R. având dreptul de administrare asupra malurilor și cuvetelor lacului, care aparțin proprietății publice a statului, distinct de dreptul de administrare asupra fondului piscicol, care aparține Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, nefiind astfel incidente dispozițiile Legii nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 38/2009, privind atribuțiile acesteia.

Prin urmare, în raport cu obiectul acțiunii, care nu privește contestarea existenței sau apartenenței lucrărilor de investiții de pe suprafața în cauză, și în considerarea aspectelor de drept deja tranșate definitiv, în mod corect instanța de fond a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice cu obiectivele dorite de recurenta reclamantă.

Față de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că, în raport cu prevederile legale incidente și cu situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 187/2015 din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2017.