ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Călărași la 16 octombrie 2006, reclamanta A.N.A.R. – Direcția Apelor Buzău a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei I., anularea hotărârii din

30 iulie 1999 a Consiliului Local I.

În motivarea în fapt a

cererii s-a arătat că la 29 mai 2006 reclamanta a încheiat un contract privind prestarea

serviciilor comune de gospodărire a apelor pentru bazinul I., aflat în domeniul

public al statului și dat în administrarea exclusivă a Direcției Apelor Buzău (subunitate

a A.N.A.R.) conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 ce prevede că aparțin

domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi

mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km coroborat

cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996.

Hotărârea pârâtei este

nelegală întrucât nu putea fi inclus în domeniul public al comunei imobilul bazinului

I. decât cu încălcarea dispozițiilor pct. 11 alin. (3) din Anexa Legii nr. 213/1998

potrivit cărora domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este

alcătuit din … lacuri și plaje care nu sunt declarate de interes public național

sau județean.

În consecință, reclamanta

s-a adresat pârâtei, aceasta din urmă comunicându-i că la întocmirea listelor cu

bunurile de uz sau interes public local s-au avut în vedere dispozițiile Legii

nr. 213/1998, respectiv H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public

al județului Călărași, precum și municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Călărași.

Prin sentința civilă

nr. 2977 din 8 decembrie 2006 Tribunalul Iași, a admis excepția necompetenței materiale

a Tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 2039 din 6 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității invocată de pârât și a respins

ca tardivă acțiunea.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut, în esență, că acțiunea a fost introdusă la 16

octombrie 2006, completată la 8 noiembrie 2006, cu nerespectarea termenului de decădere

de 1 an calculat conf.art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia civilă

nr. 545 din 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul,

a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

reținând în esență că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de conținutul anexei

nr. 26 la H.G. nr. 1349/2001 la termenul de judecată de la 8 decembrie 2006, iar

de conținutul H.G. nr. 1349/2001 cel mai devreme la 7 noiembrie 2006 când a fost

depusă la dosar copia anexei.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, neadministrându-se probe noi.

Prin sentința civilă

nr. 2580 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios, administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată

de reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință s-a apreciat că actele contestate de reclamantă, respectiv hotărârea emisă

de Consiliul Local al comunei I. și H.G. nr. 1349/2001 sunt legal emise și că reclamanta

nu are un drept recunoscut de lege vătămat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia din 5

mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal s-a admis recursul declarat de reclamantă și s-a casat sentința atacată

trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

decizie s-a apreciat că în cauză judecata s-a făcut în lipsa citării în cauză a

pârâtului Guvernul României în calitate de autoritate emitentă a H.G. nr. 1349/2001.

În urma casării și repartizării

aleatorii, ca urmare a admiterii cererii de abținere, cauza a fost înregistrată

din nou pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal.

În această fază procesuală

au fost citați în calitate de pârâți autoritățile emitente ale actelor contestate.

La dosar pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și pe fond respingerea acțiunii

ca neîntemeiate.

Instanța de fond nu a

reținut excepția lipsei procedurii prealabile, apreciind-o ca fiind neîntemeiată,

deoarece reclamanta a probat la dosar îndeplinirea procedurii prealabile la care

a primit răspuns prin adresa din 14 martie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 4047 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.N.A.R. – Direcția

Apelor Buzău, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- reclamanta, în calitate

de administrator, nu are un drept recunoscut de lege vătămat, actele administrative

cu caracter individual, fiind legal emise în raport de drepturile pretinse de părți

și de dispozițiile Legii nr. 213/2001;

- faptul că reclamanta

administrează bazine hidrografice aflate în proprietatea publică a statului nu-i

conferă acestuia un drept exclusiv de administrare a bălților care aparțin, din

punct de vedere istoric și geografic, comunei I., în mod legal constatându-se că

acestea aparțin acestei comunități locale, fiind în domeniul public al comunei I.;

- din actele depuse de

pârâtul Consiliul Local al comunei I., rezultă că bălțile comunei nu au fost niciodată

în administrarea unor autorități publice și nu sunt în domeniul public al statului

pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 –dosar.

- pe cale de consecință

s-a constatat că hotărârea nr. 14/1999 este legal emisă, deoarece bălțile sunt distincte,

aparțin de comuna I. și nu fac parte din domeniul public al statului, pentru ca

reclamanta să pretindă un drept de administrare exclusiv asupra acestor bălți.

- în ceea ce privește

H.G. nr. 1349/2001 emisă de pârâtul Guvernul României s-a apreciat că aceasta este

legală și temeinică, fiind legal adoptată, conform prevederilor art. 107 din Constituția

României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/2008 privind proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare;

- s-a mai reținut că la

elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse

în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative

spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul actului administrativ

fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de

către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 8 alin. (6) din Legea nr. 24/2000,

„avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității,

încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare”;

- în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 213/1998, în județul Călărași au fost inventariate bunurile care aparțin

domeniului public al județului, municipiilor, orașelor și comunelor, inventarierea

bunurilor fiind efectuată, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, de către comisiile

special constituite, în fiecare unitate administrativ-­teritorială;

- în conformitate cu

art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, inventarele însușite de către autoritățile

locale au fost centralizate de către Consiliul Județean Călărași, fiind întrunite

astfel condițiile prevăzute de lege pentru atestarea, prin hotărâre de Guvern, a

apartenenței bunurilor la domeniul public Județean sau local, după caz;

- față de cele expuse

mai sus, instanța de fond a concluzionat în sensul că reclamanta nu are un drept

recunoscut de lege vătămat deoarece bălțile prevăzute în anexele H.G. nr. 1349/2001

aparțin legal domeniului public al comunei I. și nu au aparținut niciodată domeniului

public al statului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta A.N.A.R. – Direcția Apelor Buzău – Ialomița, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără a menționa în concret argumentele care susțin

motivele de recurs precizate.

În susținerea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că instanța de fond

a respins argumentele sale în drept și nu a analizat probele administrate care vizau

titlul statului cu privire la bunurile menționate și date în administrarea sa, fară

a menționa considerentele avute în vedere.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a motivat în ce constă

schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea este

netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În argumentarea acestui

motiv de recurs se susține, în esență, că autoritățile locale au inclus în domeniul

public un bun de interes național încălcând dispozițiile Legii nr. 213/1998.

Se menționează că prin

includerea în anexa nr. 26 a H.G. nr. 1349/2001, de atestare a domeniului public

al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Călărași, a bălților din litigiu, ce fac parte din domeniul public al statului,

au fost încălcate dispozițiile legale în baza cărora acestea fac parte din domeniul

public al statului, acesta fiind vătămat în dreptul său de proprietate publică,

iar recurenta-reclamantă în dreptul de administrare asupra acestora.

Se precizează și faptul

că bunurile în litigiu sunt înregistrate și în H.G. nr. 1705/2006, fiindu-i date

în administrare.De asemenea, există o înregistrare dublă cu privire la aceste bunuri

în două hotărâri de Guvern.

În susținerea punctului

de vedere solicitat de instanța de recurs, referitor la calitatea sa procesuală

activă, în raport de titularul dreptului de proprietate, recurenta-reclamantă a

menționat că este titulara unui drept de administrare a bunurilor publice în litigiu

înregistrate și în H.G. nr. 1705/2006 și, prin urmare, are calitate procesuală activă

în baza art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare.

Instanța de recurs a solicitat

punctul de vedere privind regimul juridic al bunurilor aflate în litigiu Guvernului

României care a înaintat răspunsul nr. 457956 din 24.11.2010 formulat de M.F.P.

cu privire la cele solicitate.

Recurenta-reclamantă a

formulat concluzii scrise prin care a reiterat argumentele pentru admiterea recursului,

menționate și în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerente ce urmează a fi expuse.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reținut întrucât, după cum se constată,

hotărârea atacată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 din C.

proc. civ.

Prin hotărârea recurată,

instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ci a analizat cererea

privind anularea pozițiilor din anexa a H.G. nr. 1349/2001 și a H.C.L. I. nr. 14/

1999, în limitele investirii și argumentelor de fapt și de drept invocate, astfel

că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc.

civ. Mai mult, recurenta nu a motivat în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului

actului juridic, simpla afirmație nefiind suficientă pentru a fi reținut acest motiv.

Nici incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a solicitat anularea

pozițiilor din anexa a H.G. nr. 1349/2001 și a HCL I. nr. 14/1999, susținând, în

esență, că au fost incluse în domeniul public al comunei I. bunuri din domeniul

public al statului, asupra cărora are un drept de administrare.

Lacul R., balta R.A.,

balta L.A., balta P. și balta S. în litigiu, figurează și în cuprinsul inventarului

H.C.L. I. nr. 14/1999.

Criticile recurentei-reclamante

portivit cărora instanta de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală

fără a avea în vedere că autoritățile locale au inclus în domeniul public un bun

de interes național cuprins în domeniul public al statului încălcând dispozițiile

Legii nr. 213/ 1998, nu sunt fondate, fiind lipsite și de orice suport probator.

Prin adresa din 24

noiembrie 2010 a Ministerului Finanțelor Publice se precizează că, analizată fiind

apartenența la domeniul public a bunurilor de la pozițiile din anexa a H.G. nr.

1349/2001, s-a constatat că la pozițiile respective figurează lacul R., balta R.A.,

balta L.A., balta P. și balta S., care, potrivit evidențelor operative ale M.F.P.

privind inventarul bunurilor din domeniul public al statului, nu au fost cuprinse

ca atare în acest inventar.S-a precizat că în acest inventar figurează Bazin Hidrografic

Dunăre aferent D.A.B.I. cu toți afluenții de ordin I-VI, atașându-se fișa. Din cuprinsul

acesteia rezultă că atestarea domeniului public al statului cu privire la aceste

bunuri prezentate în inventar s-a făcut inclusiv prin H.G. nr. 1705/2006,

pentru aprobarea inventarului

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului,

precum și faptul că A.N.A.R.”

este administrator al acestora.

Informațiile furnizate

de Ministerului Finanțelor Publice nu au fost contestate, fiind apreciate ca lămuritoare

în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2 și 3 din H.G. nr. 1705/2006,

acest minister deține

inventarul actualizat al

bunurilor din domeniul public al statului

.

Deci, în raport de aceste înscrisuri, bunurile în litigiu

nu au fost incluse în domeniul public al statului.

Din adresa din 12

iunie 2006 a Primăriei comunei I. rezultă că bălțile aflate pe teritoriul comunei

I., județul Călărași, au fost înființate pe proprietatea unor persoane fizice, un

indiciu în acest sens fiind și denumirile stabilite pentru fiecare dintre ele, acestea

fiind administrate și exploatate de C.A.P.

Or, față de toate aceste

aspecte, nu se poate reține că bunurile în litigiu fac parte din domeniul public

al statului. Recurenta-reclamantă, deși afirmă apartenența acestora la domeniul

public al statului, nu a adus dovezi concludente în acest sens.

În consecință, având în

vedere cele expuse, nu se poate reține că în cuprinsul actelor a căror anulare se

solicită au fost cuprinse bunuri ce fac parte din domeniul public al statului, fiind

încălcate prevederile art. 7, 8 din Legea nr. 213/1998 și art. 135 alin. (4) din

Constituție (art. 136 actual), cum eronat susține recurenta. De asemenea, nu există

o dublă menționare a bunurilor din litigiu în cele două hotărâri de guvern precizate.

În altă ordine, recurenta-reclamantă

nu dovedește și nu justifică un drept de administrare asupra bunurilor menționate

și cuprinse în actele a căror anulare se solicită prin prisma dispozițiilor

art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, astfel că în mod corect

s-a reținut că nu are un drept vătămat în cauză.

Față de cele expuse, sentința

atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin,1 teza a II-a

din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.R.” – Direcția Apelor Buzău – Ialomița, împotriva sentinței civile nr.

4047 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 decembrie 2010