ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Oradea, reclamanții P.I., S.C., A.V., și G.V.O. în
contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat suspendarea executării
H.G. nr. 735/2010, până la soluționarea pe fond a contestației pentru anularea
actului administrativ.
In motivarea cererii au arătat că
Guvernul României a elaborat H.G. nr. 735/2010 cu încălcarea flagrantă a
legislației privind transparența decizională, dar și cu încălcarea Legii nr.
19/2000 și a Legii nr. 119/2010, precum și a unor principii fundamentale de
drept.
Prin întâmpinare, Guvernul României a
solicitat respingerii cererii de suspendare a H.G. nr. 735/2010, ca
neîntemeiată.
Prin sentința nr. 322 din 6 decembrie
2010, Curții de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanții P.I., S.C.,
A.V., și G.V.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și în
consecință a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la
pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare a executării H.G. nr. 735/2010,
este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru
prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a
autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,
persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea
executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de
fond ...".
Cazul bine justificat implică
existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se
bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia
actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă,
potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material
viitor și previzibil.
Instanța a apreciat că în speță sunt
îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine
justificat și la paguba iminentă, având în vedere că în dovedirea existenței
unui caz bine justificat, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 735/2010, care
contravin prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 și art. 7 din Legea nr.
109/1997 și exced chiar și prevederilor cuprinse în Legea nr. 119/2010, în
aplicarea cărora a fost adoptat actul normativ în litigiu, fapt ce încalcă
principiul constituțional al ierarhiei actelor normative, aspecte prin care
instanța apreciază că petenții au demonstrat existența unor împrejurări de fapt
și de drept de natură a avea o serioasă îndoială asupra legalității actului
administrativ în litigiu.
In ceea ce privește paguba iminentă
instanța a constatat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se
solicită de către reclamanți, este de natură a le provoca acestora pagube
importante de ordin material prin reducerea pensiilor cu mai multe procente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs Guvernul României, criticând soluția instanței de fond.
In motivarea recursului formulat,
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a
susținut în esență că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea
greșită a legii întrucât suspendarea executării are caracterul unei măsuri
procesuale facultative și nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă
numai după verificarea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr.
554/2004 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și
provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Susține recurentul că din motivarea
hotărârii contestate, rezultă că în mod netemeinic și nelegal s-au antamat în
această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima
instanță excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare
provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului,
contravenind dispozițiilor art. 14 din lege.
Recurentul a criticat soluția
instanței de fond susținând că în cauză nu au fost dovedite condițiile legale,
respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
In drept au fost invocate dispozițiile
art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304
1
coroborate cu art. 312 C. proc. civ.
Verificând sentința atacată în raport
de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în
temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul
formulat în cauză este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare, pentru
următoarele considerente:
H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010
(pentru recalcularea pensiilor
stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat a pensiilor de
stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al
O.U.G. nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.
Așa cum s-a cristalizat atât în
doctrina de specialitate cât și în jurisprudență, una din condițiile necesare
pentru existența dreptului la acțiune este aceea ca reclamantul să justifice în
persoana sa interesul de a promova acțiune. Această condiție generală se impune
a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, deci nu doar cu prilejul
introducerii acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.
Interesul trebuie să fie legitim,
personal și direct și de asemenea să fie născut și actual, sub acest ultim
aspect deci să existe momentul în care este formulată cererea.
In speță, prin abrogarea expresă a
hotărârii de guvern în discuție, interesul în exercitarea căii extraordinare de
atac prevăzute de art. 299 și urm. C. proc. civ. a fost depășit și nu mai este
actual, astfel că el nu mai poate fi luat în considerare.
De altfel, urmare modificării
legislative intervenite prin O.U.G. nr. 1/2011 această concepție a Înaltei
Curți a fost exprimată și în alte litigii similare.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1)
C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Guvernul
României împotriva sentinței nr. 322 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel
Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de
interes.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi
2 martie 2011.