ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2381/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele: Prin sentința penală nr. 441 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut hotărârea pronunțată de autoritățile a din Republica Austria împotriva cetățeanului român L.D.V. și a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare. Pentru a hotăra astfel, Curtea de Apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 129 lit. a) și f) și art. 141 din Legea 302/2004 modif. prin Legea 224/2006. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana condamnată, cale de atac nemotivată în fapt și drept.

Examinând recursul prin prisma prev. art. 385 6 alin. (3) și art. 385 C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează: Prin sentința penală 25 martie 2009 Tribunalul De Land Wels, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Linz, a fost condamnat numitul L.D.V. Daniel la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și abuz sexual grav față de minori cu vârsta sub 14 ani. Acesta a fost arestat la data de 17 decembrie 2008, executarea pedepsei urmând să înceteze la 17 decembrie 2012. Prin hotărârea nr. 1063 466/FRW din 29 septembrie 2009 emisă de Direcția Federală de Poliție Linz s-a dispus interdicția de ședere pe termen lung.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor străine enumerate la art. 116 alin. (1) lit. a)-g) din Legea 302/2004 cât și cerințele referitoare la transferarea condamnatului prev. de art. 129 lit. a)-f), din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are cel puțin 6 luni de executat din durata pedepsei închisorii, transferul este consimțit de condamnat, dubla incriminare, statul de condamnare și cel de executare sunt de acord asupra transferării. La data de 2 februarie 2010, în fața autorităților austriece, condamnatul L.D.V.

și-a dat consimțământul pentru a fi transferat într-un Penitenciar din România. Potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 124 din Legea 302/2004, acest consimțământ este irevocabil astfel că retractarea lui ulterioară nu produce niciun efect juridic întrucât această posibilitate nu a fost prevăzută de legiuitor în niciun act normativ. Față de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge recursul, ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta persoană condamnată L.D.V. împotriva sentinței penale nr. 441 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba germană, pentru activitatea desfășurată timp de 2 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 iunie 2011.