ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1616/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 522 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Au fost recunoscute sentințele penale nr. 19/Hv 58/10 k din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul de Land Klagenfurt și nr. 16 Hv 70/10 b pronunțată de același tribunal, prin care persoana transferabilă a fost condamnat la 3 ani închisoare și respectiv 4 luni închisoare. S-a dispus transferarea petentului persoană condamnată S.D.A., în vederea continuării executării pedepsei totale de 3 ani și 4 luni închisoare, într-un penitenciar din România. S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

A fost computată prevenția acestuia de la 1 mai 2010 la 19 iulie 2010 și de la 19 mai 2011 la zi (astfel cum s-a îndreptat eroarea materială prin încheierea din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București secția I penală. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin adresa din 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, în temeiul prevăzut de art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, modificată, Curtea de Apel București, pentru ca, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, să dispună recunoașterea și punerea în executare a sentințelor emise de autoritățile judiciare austriece, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Republica Austria, de transferare a condamnatului S.D.A.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii. Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia privind interdicția de ședere pe teritoriul Republicii Austria, declarație privind consimțământul persoanei condamnate de a fi transferat în România.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința definitivă nr. 19 Hv 58/10 k a Tribunalului de Land Klagenfurt numitul S.D.A.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional, prin efracție, prevăzută de art. 127, 128 alin. (2) cif. 4, 129 cif. 1 și 2, 130 C. pen. austriac. De asemenea, prin aceeași sentință, s-a dispus revocarea liberării condiționate acordate prin decizia din data de 22 decembrie 2009 a Tribunalului Penal Graz în Dosarul nr. 3 B E 493/09 m. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 30 aprilie/1 mai 2010, împreună cu alte persoane, au sustras, prin efracție, din mai multe magazine mai multe bunuri, precum și două autoturisme aparținând unor părți vătămate diferite. Prin sentința definitivă nr. 16 Hv 70/10 b din data de 5 octombrie 2010 a Tribunalului de Land Klagenfurt numitul S.D.A.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav, prin efracție, în formă continuată, utilizare fără drept a unui vehicul și reținere permanentă de bunuri prevăzute de art. 27, 128 alin. (1) cif. 4, 129 cif. 1 și 2, 130, 136 alin. (1) și (2), 135 alin. (1) C. pen. austriac avându-se în vedere și sentințele din data de 6 august 2008 a Tribunalului de Land Klagenfurt în Dosarul nr. 17 Hv 120/08 K și din data de 30 septembrie 2009 a Tribunalului Penal Graz în Dosarul nr. HHv 100/09 f. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 8 noiembrie 2008-9 noiembrie 2008, persoana condamnată, împreună cu alte persoane au sustras, prin efracție, din mai multe magazine mai multe bunuri, au încercat să sustragă mai multe autoturisme aparținând unor părți vătămate diferite, au folosit în mod neautorizat autoturismul numitei H.P., marca F.F., au sustras un pistol marca G. din posesia numitului A.M.

Prin sentința nr. HHv 100/09 f din data de 30 septembrie 2009 a Tribunalului Penal Graz, persoana transferabilă S.D.A. a fost condamnată la pedeapsa suplimentară a închisorii de 6 luni, avându-se în vedere și sentința din data de 6 august 2008 a Tribunalului de Land Klagenfurt, pronunțată în Dosarul nr. 17 Hv 120/08 k pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional, prin efracție, prevăzută de art. 127, 128 alin. (1) cif 4, 129 cif 1, 130 variantele 3 și 4, 15 C. pen. austriac. Această sentință a rămas definitivă la data de 25 noiembrie 2010. În fapt, s-a reținut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane au sustras, prin efracție sau escaladare, mai multe bunuri din incinta unor sedii de firme și cafenele în cursul anului 2008. Prin sentința nr. 17 Hv 120/08 k-27 din data de 6 august 2008 a Tribunalului de Land Klagenfurt, persoana transferabilă S.D.A.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav în mod profesional, prin efracție și fals în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 127, 129 cif. 1 și 2, 130 C. pen. austriac. În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2008, în timpul nopții, persoana condamnată, împreună cu alte persoane, a sustras mai multe bunuri din magazine și restaurante, iar în data de 23 mai 2008 s-a legitimat în fața organelor de poliție prin prezentarea unui permis de conducere falsificat. Având în vedere aceste împrejurări, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din înscrisurile trimise de autoritățile austriece, a rezultat că persoana condamnată urmează să execute pedepsele privative de libertate de 3 ani și 4 luni, executarea începând cu data de 19 mai 2011, iar durata acestora împlinindu-se la data de 1 iulie 2014. Din durata pedepselor a fost dedusă durata arestării preventive de la 1 mai 2010, până la 19 iulie 2010, astfel că s-a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, prima instanță a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), e), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Curtea a apreciat că, deși persoana condamnată nu este de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, împotriva acesteia s-a luat măsura interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria, prin decizia din data de 11 noiembrie 2008 a Direcției Federale de Poliție Klagenfurt, astfel că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs persoana transferabilă S.D.A.

care a susținut că, în mod greșit, s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România întrucât autoritățile judiciare austriece au luat în discuție liberarea sa condiționată și s-a decis ca în luna decembrie 2012 să fie pus în libertate, iar potrivit normelor legale, persoana care are mai puțin de 6 luni de executat, nu poate fi transferată. Examinând cauza din prisma criticilor invocate de recurentul persoană transferabilă, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte consideră că recursul promovat nu este întemeiat. Înalta Curte constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru admiterea sesizării.

Astfel, recurentul persoană condamnată este cetățean român, conform datelor privind verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a fost condamnat definitiv de către instanțele judiciare din Austria, la pedeapsa închisorii, iar la data primirii cererii de transferare condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni închisoare. De asemenea, este îndeplinită condiția dublei incriminări deoarece faptele pentru care recurentul persoană transferabilă a fost condamnat în Austria au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infractiunilor prevăzut de art. 208-209 alin. (1) lit. a), e), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 208 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen. Se mai reține că, în mod corect, prima instanță a considerat îndeplinite cumulativ condițiile transferării chiar dacă recurentul condamnat nu a consimțit la transfer, întrucât prin decizia din 11 noiembrie 2008 a Direcției Federale de Poliție Klagenfurt s-a luat față de acesta măsura interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria, iar potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, se prevede că într-o astfel de situație, se poate realiza transferul și în lipsa consimțământului.

Potrivit înscrisurilor depuse de recurent la data de 29 martie 2012, Tribunalul Steyr a decis prin hotărârea 18 BE 72/12h-18; BE 82/12d-8 respingerea liberării condiționate a deținutului S.D.A., astfel că acesta se afla, în continuare, după 29 martie 2010, în executarea pedepsei cu închisoarea, neexistând vreun motiv pentru respingerea cererii de transfer, din perspectiva situației stării de deținere a persoanei transferabile. Cât privește perioada de 6 luni închisoare rămasă de executat din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare ale statului de condamnare, potrivit art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, această durată a pedepsei neexecutate trebuie să existe la data primirii cererii de transfer, condiție care este, de asemenea, îndeplinită.

Astfel, Ministerul Federal al Justiției din Austria a adresat cererea de preluare a executării pedepselor aplicate cetățeanului român S.D.A. la data de 19 aprilie 2011, iar pedepsele de 3 ani și respectiv 4 luni închisoare au început a fi executate după finalizarea la data de 19 mai 2011, a unei alte pedepse de 6 luni închisoare aplicată prin sentința nr. H Hv 100/09 f din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Grez, care nu a format obiectul recunoașterii, în prezenta cauză. Cum, din durata pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni, se impune deducerea numai a perioadei de la 1 mai 2010 până la 19 iulie 2010, se constată că la data primirii cererii de transfer, înregistrată la Ministerul Justiției din România, sub nr. 38257/2011 la data de 19 mai 2011, persoana transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.D.A. împotriva sentinței penale nr. 522 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.D.A. împotriva sentinței penale nr. 522 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 16 mai 2012.