ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2012

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: La data de 22 noiembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub numărul de dosar 9952/2/2011, solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de a se recunoaște, la cererea Ministerului Federal al Justiției din Republica Austria din 1 septembrie 2011, sentința penală din 9 noiembrie 2010 dată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului pentru cauze penale Graz, modificată prin sentința penală din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Graz, privindu-l pe cetățeanul român B.A. Prin susmenționata sentință, rămasă definitivă, numitul B.A., cetățean român, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 127, art. 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C. pen.

austriac, similară ca încadrare în drept, cu art. 211 alin. (1) raportat la alin. 2 1 lit. e) C. pen. român. S-a arătat ca în sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 14 august 2009 a pătruns, prin spargerea unui zid în localul „E.B.” din Graz, unde prin forțarea unui sertar a sustras suma de 380 euro. În timpul săvârșirii faptei, B.A. a fost surprins de partea vătămată K.P., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, producându-i fracturi ale oaselor feței și un hematom subdural, având semnificația unei vătămări corporale grave. S-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.

S-a precizat ca persoana transferabilă s-a aflat în arest preventiv de la 28 februarie 2010 la 16 februarie 2011 și ulterior în executarea pedepsei și că nu și-a exprimat acordul de a fi transferat, însă autoritățile austriece i-au aplicat interdicția de a rămâne pe teritoriul Republicii Austria pe termen nelimitat. La dosarul cauzei s-au depus în copie xerox traduse în limba română, normele legale incidente în cauză, extrase din hotărârile judecătorești și cele corespondente în limba română, corespondența dintre autoritățile române și cele austriece, sentințele penale a căror recunoaștere se solicită, alte înscrisuri. Prin sentința penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în numele Ministerului Federal al Justiției din Republica Austria, privind transferul persoanei condamnate B.A.

în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România. A recunoscut sentința penală dată la data de 9 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului pentru cauze penale Graz, modificată prin sentința penală din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Graz, privindu-l pe B.A. condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție și vătămare corporală gravă prevăzute de art. 127, 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C. pen. austriac care își găsește corespondența în C. pen. român, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) cu referire la alin. (2 1 ) lit. e) C. pen. A dispus transferul persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din România.

A dedus prevenția persoanei transferabile de la 28 februarie 2010 la zi. Pentru a hotărî astfel a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cetățenia persoanei transferabile, existența unei sentințe definitive de condamnare, începerea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din țara solicitantă și pronunțarea unei hotărâri administrative prin care s-a decis expulzarea persoanei după ispășirea pedepsei, care este în măsură, în condițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 să suplinească lipsa consimțământului celui vizat. S-a mai reținut că persoana transferabilă a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 127, 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C. pen.

austriac care-și găsește corespondența în prevederile legale prevăzute de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 2 1 lit. e) C. pen. român. Fiind îndeplinite condițiile pentru recunoașterea hotărârii conform art. 131 din Legea nr. 302/2004 modificată și efectuată procedura instituită prin art. 132 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea de Apel București a recunoscut sentința penala din 9 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f de Tribunalul pentru cauze penale Graz și rămasă definitivă prin sentința penală din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Graz. S-a luat act că persoana transferabilă este condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, că se află în arest de la 28 februarie 2010 într-un penitenciar din Republica Austria, că infracțiunea comisă își are corespondența în dispozițiile legale ale C. pen.

român. A făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 143 lit. d) din aceeași lege în condițiile în care persoana transferabilă nu și-a dat consimțământul la transfer, dar există o hotărâre administrativă prin care s-a dispus interdicția rămânerii în țara condamnatoare la data terminării executării pedepsei, făcându-se aplicarea normelor internaționale în materie. În consecință, Curtea a dispus transferarea persoanei condamnate B.A. pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar în România. Împotriva acestei sentințe nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală a declarat recurs persoana condamnată B.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 9952/2/2011.

În cererea de recurs, scrisă, transmisă prin Ministerul Justiției recurentul B.A. a arătat că refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de autoritățile austriece, arătând că dorește să execute restul de pedeapsă în penitenciarul din Austria deoarece sunt condiții mai bune în acest penitenciar și că a executat deja o mare parte din pedeapsa aplicată. Apărătorul din oficiu al recurentului persoană condamnată, a arătat în concluziile orale formulate în fața instanței de recurs că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. Examinând recursul declarat de recurentul condamnat B.A.

împotriva sentinței penale nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în raport și de dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză. Condamnatul B.A. este cetățean român, potrivit adresei din 9 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Potrivit adresei din 10 octombrie 2011 emisă de Ministerul Justiției, Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională în materie penală, hotărârea prin care B.A.

a fost condamnat este definită, respectiv sentința penală nr. 11 Hv 143/10f din data de 9 noiembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Graz, coroborată cu decizia nr. 8 Bs21/11s din data de 16 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Graz. La data emiterii cererii 1 septembrie 2011 înaintată de Ministerul Federal al Justiției când a solicitat autorităților române transferul deținutului în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare, inculpatul fiind arestat din data de 28 februarie 2010 urmând ca pedeapsa să fie considerată executată la data de 27 februarie 2014 potrivit raportului privind începerea executării pedepsei eliberat de tribunalul pentru cauze penale Graz în Dosar nr. 11 Hv 143/10f.

În contextul cauzei nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din Republica Austria în România pentru a executa restul pedepsei. Însă potrivit deciziei nr. 1-1055662/FR/11 din 28 februarie 2011 pronunțată de Direcția de Poliție Federală Graz s-a dispus, pe termen nelimitat, expulzarea inculpatului B.A.

Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.

Chiar dacă nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, modificată, în raport de dispozițiile Protocolului la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, solicitarea autorităților judiciare din Republica Austria, cu privire la recunoașterea sentinței din 11 Hv 143/10f din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Graz și punerea acesteia în executare este admisibilă. Faptele care au atras condamnarea recurentului B.A. au realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de furt comis prin efracție și de vătămare corporal gravă săvârșită cu intenție, potrivit legii statului de executare respectiv, dispozițiile art. 211 alin. (1), alin. (2 1 ) lit. e) C. pen.

român, pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani astfel este îndeplinită și condiția prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată la data de 31 mai 2011. Există un acord asupra transferării condamnatului B.A. între România și Austria respectiv, sentința penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, și adresa formulată de Ministerul Federal al Justiției al Republicii Austria, prin care se solicită Ministerului Justiției din România continuarea executării penale a pedepselor dispuse împotriva lui B.A. Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, prin sentința penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 transferarea condamnatului B.A.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare. Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de B.A. ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.A. împotriva sentinței penale nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 17 mai 2012.