ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1640/2012

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

La data de 22 noiembrie 2011, s-a

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub

numărul de dosar 9952/2/2011, solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București de a se recunoaște, la cererea Ministerului Federal al Justiției

din Republica Austria din 1 septembrie 2011, sentința penală din 9 noiembrie 2010

dată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului pentru cauze penale Graz,

modificată prin sentința penală din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Graz, privindu-l pe cetățeanul român B.A.

Prin susmenționata

sentință, rămasă definitivă, numitul B.A., cetățean român, a fost condamnat la o

pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 127,

art. 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C. pen. austriac, similară ca încadrare în

drept, cu art. 211 alin. (1) raportat la alin. 2

1

lit. e) C. pen. român.

S-a arătat ca

în sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 14 august 2009 a pătruns, prin

spargerea unui zid în localul „E.B.” din Graz, unde prin forțarea unui sertar a

sustras suma de 380 euro. În timpul săvârșirii faptei, B.A. a fost surprins de partea

vătămată K.P., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, producându-i

fracturi ale oaselor feței și un hematom subdural, având semnificația unei vătămări

corporale grave.

S-a solicitat

transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 4 ani închisoare.

S-a precizat ca

persoana transferabilă s-a aflat în arest preventiv de la 28 februarie 2010 la 16

februarie 2011 și ulterior în executarea pedepsei și că nu și-a exprimat acordul

de a fi transferat, însă autoritățile austriece i-au aplicat interdicția de a rămâne

pe teritoriul Republicii Austria pe termen nelimitat.

La dosarul cauzei

s-au depus în copie xerox traduse în limba română, normele legale incidente în cauză,

extrase din hotărârile judecătorești și cele corespondente în limba română, corespondența

dintre autoritățile române și cele austriece, sentințele penale a căror recunoaștere

se solicită, alte înscrisuri.

Prin sentința

penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a Il-a

penală, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

în numele Ministerului Federal al Justiției din Republica Austria, privind transferul

persoanei condamnate B.A. în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare

într-un penitenciar din România.

A recunoscut sentința

penală dată la data de 9 noiembrie 2010 în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f al Tribunalului

pentru cauze penale Graz, modificată prin sentința penală din 16 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Graz, privindu-l pe B.A. condamnat la o pedeapsă de

4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție și vătămare

corporală gravă prevăzute de art. 127, 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C.

pen. austriac care își găsește corespondența în C. pen. român, în infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (1) cu referire la alin. (2

1

) lit. e) C. pen.

A dispus transferul

persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar

din România.

A dedus prevenția

persoanei transferabile de la 28 februarie 2010 la zi.

Pentru a hotărî

astfel a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004

republicată privind cetățenia persoanei transferabile, existența unei sentințe definitive

de condamnare, începerea executării pedepsei aplicate într-un penitenciar din țara

solicitantă și pronunțarea unei hotărâri administrative prin care s-a decis expulzarea

persoanei după ispășirea pedepsei, care este în măsură, în condițiile art. 3 din

Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 să suplinească lipsa consimțământului

celui vizat.

S-a mai reținut

că persoana transferabilă a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 127, 129 cif 1, 2 și art. 87 alin. (1) C. pen. austriac care-și găsește

corespondența în prevederile legale prevăzute de art. 211 alin. (1) cu referire

la art. 2

1

lit. e) C. pen. român.

Fiind îndeplinite

condițiile pentru recunoașterea hotărârii conform art. 131 din Legea nr. 302/2004

modificată și efectuată procedura instituită prin art. 132 din Legea nr. 302/2004

republicată, Curtea de Apel București a recunoscut sentința penala din 9

noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 11 Hv 143/10f de Tribunalul pentru cauze

penale Graz și rămasă definitivă prin sentința penală din 16 februarie 2011 a Curții

de Apel Graz.

S-a luat act că

persoana transferabilă este condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, că se

află în arest de la 28 februarie 2010 într-un penitenciar din Republica Austria,

că infracțiunea comisă își are corespondența în dispozițiile legale ale C. pen.

român.

A făcut în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 143 lit. d) din aceeași lege în condițiile în care

persoana transferabilă nu și-a dat consimțământul la transfer, dar există o hotărâre

administrativă prin care s-a dispus interdicția rămânerii în țara condamnatoare

la data terminării executării pedepsei, făcându-se aplicarea normelor internaționale

în materie.

În consecință,

Curtea a dispus transferarea persoanei condamnate B.A. pentru continuarea executării

pedepsei aplicate într-un penitenciar în România.

Împotriva acestei

sentințe nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală a declarat recurs persoana condamnată B.A., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 9952/2/2011.

În cererea de

recurs, scrisă, transmisă prin Ministerul Justiției recurentul B.A. a arătat că

refuză transferul în România pentru a executa restul de pedeapsă aplicată de autoritățile

austriece, arătând că dorește să execute restul de pedeapsă în penitenciarul din

Austria deoarece sunt condiții mai bune în acest penitenciar și că a executat deja

o mare parte din pedeapsa aplicată.

Apărătorul din

oficiu al recurentului persoană condamnată, a arătat în concluziile orale formulate

în fața instanței de recurs că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în Legea

nr. 302/2004 pentru a fi transferat într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei.

Examinând recursul

declarat de recurentul condamnat B.A. împotriva sentinței penale nr. 574/F din 15

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în raport și de

dispozițiile Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Legiuitorul român

a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a)-f) din Legea nr.

302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor condamnate,

condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză.

Condamnatul B.A.

este cetățean român, potrivit adresei din 9 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Administrației

și Internelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date.

Potrivit adresei

din 10 octombrie 2011 emisă de Ministerul Justiției, Serviciul de Cooperare Judiciară

Internațională în materie penală, hotărârea prin care B.A. a fost condamnat este

definită, respectiv sentința penală nr. 11 Hv 143/10f din data de 9 noiembrie 2010

a Tribunalului pentru cauze penale Graz, coroborată cu decizia nr. 8 Bs21/11s din

data de 16 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Graz.

La data emiterii

cererii 1 septembrie 2011 înaintată de Ministerul Federal al Justiției când a solicitat

autorităților române transferul deținutului în vederea executării restului de pedeapsă

a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei

privative de libertate de 4 ani închisoare, inculpatul fiind arestat din data de

28 februarie 2010 urmând ca pedeapsa să fie considerată executată la data de 27

februarie 2014 potrivit raportului privind începerea executării pedepsei eliberat

de tribunalul pentru cauze penale Graz în Dosar nr. 11 Hv 143/10f.

În contextul cauzei

nu există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea

unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din Republica

Austria în România pentru a executa restul pedepsei.

Însă potrivit

deciziei nr. 1-1055662/FR/11 din 28 februarie 2011 pronunțată de Direcția de Poliție

Federală Graz s-a dispus, pe termen nelimitat, expulzarea inculpatului B.A.

Potrivit art.

3 pct. 1 din Protocolul la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptat la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de

condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul

pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urmă,

atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă

luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare ori de conducere

la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată

pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.

Chiar dacă nu

este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004,

modificată, în raport de dispozițiile Protocolului la Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, solicitarea autorităților

judiciare din Republica Austria, cu privire la recunoașterea sentinței din 11 Hv

143/10f din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Graz și punerea

acesteia în executare este admisibilă.

Faptele care au

atras condamnarea recurentului B.A. au realizat conținutul constitutiv al infracțiunii

de furt comis prin efracție și de vătămare corporal gravă săvârșită cu intenție,

potrivit legii statului de executare respectiv, dispozițiile art. 211 alin. (1),

alin. (2

1

) lit. e) C. pen. român, pedepsită cu închisoare de la 7 la

20 de ani astfel este îndeplinită și condiția prevăzută de dispozițiile art. 143

lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată la data de 31 mai 2011.

Există un acord

asupra transferării condamnatului B.A. între România și Austria respectiv, sentința

penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală, și adresa formulată de Ministerul Federal al Justiției al Republicii Austria,

prin care se solicită Ministerului Justiției din România continuarea executării

penale a pedepselor dispuse împotriva lui B.A.

Pentru toate aceste

considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală, prin sentința penală nr. 574/F din 15 decembrie 2011 transferarea condamnatului

B.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

de 4 ani închisoare.

Înalta Curte constată

că sentința atacată este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de B.A. ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.A. împotriva sentinței

penale nr. 574/F din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședința publică, azi 17 mai 2012.