ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3874/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70/F din 01 iunie 2011 pronunțară de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în Dosar nr. 129/112/2011, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului C.R.V., din tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. și tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., într-o unică tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.

A fost condamnat inculpatul C.R.V., studii două clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de: violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare; tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a constatat că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 septembrie 2010, la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, astfel: 5.756,21 RON în favoarea S.C.J.U. Târgu Mureș, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părții vătămate C.A.; 5.000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părții civile C.V.

S-a constatat că partea vătămată C.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Suma de 200 RON cu titlu de onorariu, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul C.R.V., este locuitor al comunei U., fiind consătean cu părțile vătămate C.V. și C.A., care au locuința în apropierea casei sale și care sunt persoane în vârstă (88 ani și, respectiv, 78 ani), numita C.A. fiind imobilizată la pat.

La data de 22 septembrie 2010, inculpatul a fost la lucru la numitul G.V. din localitate, pe care l-a ajutat la cazanul pentru țuică. Ca urmare, inculpatul a consumat alcool, ajungând, în cele din urmă, în stare de ebrietate. În cursul nopții, în timp ce se îndrepta spre locuința sa, trecând pe lângă imobilul părților vătămate, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în casa acestora pentru a le sustrage banii, cunoscând situația celor două persoane precum și problemele de sănătate ale acestora.

În realizarea scopului său, inculpatul s-a înarmat cu o piatră ovală, cu dimensiunile de 10x18 cm, luată din drum, după care, a pătruns, fără drept, în curtea imobilului și apoi în locuința părților vătămate, poarta și respectiv ușa casei fiind închise, dar neîncuiate. Intrând în dormitorul părților, inculpatul l-a tras din pat pe C.V. și a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii. În timp ce era lovită, partea vătămată a aprins lumina în cameră astfel încât numita C.A., care se afla în patul său, fără a avea posibilitatea de a se mișca, a sesizat ce se întâmplă în locuință, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soțul, chemând-o totodată în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei.

La intervenția-verbală a părții vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat și s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feței. După ce i-a aplicat celei în cauză câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta și s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obține informațiile referitoare la bani.

Alertată de zgomotele produse ca și de strigătele mamei sale, și de faptul că cei doi câini ai gospodăriei lătrau insistent, chiar dacă nu a realizat ce se întâmplă, fiica părților vătămate, martora G.L., a coborât la parterul imobilului și văzând lumina aprinsă în dormitorul părinților a intrat în camera acestora. În momentul în care a pătruns în încăpere martora l-a văzut pe inculpat lovindu-i tatăl, motiv pentru care l-a tras pe inculpat de lângă partea vătămată, cel în cauză dezechilibrându-se și căzând. Ca urmare, martora a ieșit din cameră, a luat o bâtă din curte și a revenit în imobil, lovindu-l pe inculpat cu aceasta peste spate. În aceste condiții inculpatul s-a ridicat și s-a îndreptat înspre martoră, amenințând că o va lovi, motiv pentru care aceasta s-a retras înspre patul în care se afla mama sa, partea vătămată C.A.. Sesizând că aceasta prezenta leziuni la nivelul feței, fiind plină de sânge, martora s-a speriat și i-a cerut inculpatului să o lase să aducă apă să o spele pe mama sa, după care, în lipsa oricărei opoziții din partea inculpatului, a părăsit încăperea. Cu toate acestea, ieșind din cameră, martora s-a deplasat la vecinul său M.A. căreia i-a cerut ajutorul. Revenind ulterior la locuința sa, martora a constatat că inculpatul fugise de la fața locului.

În scurtă vreme, alertate de fiica victimelor prin intermediul martorului G.A., organele de poliție locale l-au depistat pe inculpat în spatele curții locuinței mamei sale și l-au condus pe acesta la sediul postului de poliție.

S-a procedat apoi la solicitarea unui echipaj SMURD care s-a deplasat la fața locului, a acordat primele îngrijiri victimelor agresiunii după care au transportat-o pe partea vătămată C.A. la S.C.J.U. Târgu Mureș, unde a fost internată în perioada 23 septembrie - 1 octombrie 2010, cu diagnosticul: traumatism cranio-facial prin heteroagresiune; fractură cominutivă, piramidală nazală operată, fractură perete anterior sinus maxilar stâng; plăgi contuze faciale multiple operate; plăgi transfixiante, buză superioară stângă și dreaptă operată.

Ulterior, partea vătămată a fost reinternată, în cadrul aceleiași clinici, în perioada 6 - 11 octombrie 2010 cu diagnosticul „hematom infraorbital posttraumatic".

Din Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010, emis de I.M.L Târgu Mureș, rezultă că victima C.A. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 22/23 septembrie 2010 prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur, contondent, fiind exclus mecanismul de lovire de suprafețe dure, în condițiile unei precipitări; că leziunile au necesitat un număr de 22 - 24 zile de îngrijiri medicale și că, în urma leziunilor traumatice viața victimei nu a fost pusă în primejdie, direct și imediat.

În cursul urmării penale procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la această victimă. Prin Raportul de expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2010 întocmit de același institut s-au menținut concluziile primului act medico-legal cu precizarea că leziunile provocate părții vătămate au necesitat 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cele mai grave dintre acestea fiind localizate la nivelul extremității cefalice, acestea determinând și numărul de zile de îngrijiri medicale, restul leziunilor, de la nivelul trunchiului și membrelor fiind minore, acestea necesitând pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. Totodată specialiștii au conchis că, în urma leziunilor traumatice suferite viața victimei nu a fost pusă în primejdie direct și imediat.

Ca urmare, procurorul a tras concluzia că viața victimei a fost pusă în primejdie în mod indirect, apreciind că lovirea repetată a victimei în față, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenția de a suprima viața victimei.

Pe de altă parte, prin Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010 emis de S.M.L.J. Bistrița-Năsăud s-a stabilit că victima C.V. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la 22/23 septembrie 2010, prin lovire cu corp dur, acestea necesitând un număr de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile neîntrunind caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieții celui în cauză.

Audiat fiind inculpatul C.R.V. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

După sesizarea instanței de judecată, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit disp. art. 320

1

C. proc. pen., declarând că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare a instanței.

Având în vedere disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., referitoare la situațiile în care procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției nu este aplicabilă și ținând seama de nevoia resimțită de instanță de a administra anumite probe în vederea stabilirii unei corecte stări de fapt și a unei încadrări juste, în cauză s-a procedat la prorogarea momentului pronunțării asupra cererii inculpatului ulterior administrării probațiunii.

În urma administrării probelor încuviințate instanța de fond a reținut starea de fapt anterior descrisă - concordantă, de altfel, cu cea reținută în actul de acuzare - dar care, în opinia instanței de fond, a impus totuși schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății.

În concret, instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., însă, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, din cele două tentative la infracțiunea de tâlhărie și la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav într-o unică tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen., apreciindu-se că în sarcina inculpatului nu se poate reține intenția - nici măcar indirectă - de a ucide.

În speță, s-a apreciat de către instanța de fond că inculpatul a luat hotărârea de a deposeda, prin violență, pe cele două victime, de sumele de bani pe care le păstrau acestea în locuință, profitând și de starea de neputință a acestora, toate acțiunile sale fiind subsumate acestui scop. Ca urmare, cel în cauză a pătruns, pe timp de noapte, în locuința părților vătămate, după ce s-a înarmat cu un pietroi, s-a deplasat la patul în care se afla C.V. și a început să îl lovească cu pumnii în timp ce îl chestiona asupra locului unde păstra banii. La intervenția-verbală a părții vătămate C.A. inculpatul s-a deplasat la patul acesteia și a început să o lovească cu piatra în față pentru a o determina să tacă după care, fără intervenția vreunui factor perturbator, inculpatul s-a deplasat din nou, în locul în care se afla C.V., pe care a continuat să îl lovească cu mâinile, pentru a obține informații legate de locul unde erau păstrați banii. Abia în acest moment a intervenit fiica părților vătămate, care a întrerupt activitatea infracțională a inculpatului.

Instanța de fond a constatat că pentru a reține săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor procurorul a tras concluzia că, în raport de statuările actelor medico-legale, viața victimei C.A. a fost pusă în primejdie în mod indirect. Pe de altă parte, s-a apreciat de către procuror că lovirea repetată, în față, a victimei, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenția de a suprima viața victimei.

Însă, în opinia instanței de fond aceste aserțiuni ale acuzării sunt infirmate atât de actele de specialitate obținute în cauză, cât și de elementele de ordin obiectiv ale cauzei penale, care sunt în măsură să releve elementele de factură subiectivă. Astfel, din actele medico-legale întocmite în cauză (raportul de constatare și raportul de expertiză), relevate în cuprinsul hotărârii, rezultă că, în urma leziunilor traumatice suferite, viața victimei C.A. nu a fost pusă în primejdie direct și imediat.

În vederea înlăturării oricăror dubii, în cursul judecății s-a solicitat specialiștilor în medicină legală să se pronunțe dacă leziunile produse victimei au pus, în mod indirect, în primejdie, viața acesteia. Prin adresa din 6 aprilie 2011 emisă de I.M.L. Târgu Mureș, s-a precizat că, în urma leziunilor traumatice suferite, viața victimei nu a fost pusă în primejdie nici direct și imediat și nici în mod indirect sau întârziat.

Totodată, a apreciat instanța de fond că în procesul de decelare a intenției infracționale este important a se analiza cu atenție elementele obiective ale faptei deduse judecății, pentru a se putea conchide corect în privința elementului subiectiv. Esențial este a se observa, în această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor, zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât și numărul loviturilor aplicate și intensitatea acestora.

În final, instanța de fond a apreciat că, în speță, analiza tuturor acestor factori nu relevă existența unei intenții criminale la inculpatul C.R.V. Este real că obiectul folosit de inculpat - piatră de mari dimensiuni - cât și zona vizată de agresiunea exercitată de cel în cauză pot dobândi semnificația reținută de acuzare în stabilirea laturii subiective, însă aceasta doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate. În concret, inculpatul a aplicat lovituri de intensitate redusă victimei C.A., fapt reflectat și de leziunile produse ca și de numărul modic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (26 - 28 zile). În practica judiciară în materie s-a arătat constant că, sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată și consecințele cauzate, durata îngrijirilor medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viața victimei fiind mai puțin semnificative. În egală măsură însă, instanțele au apreciat că este greșit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă de omor, fără a se ține seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta și de modul derulării acțiunii. În fine, sub aceleași aspecte, instanța supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanța trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerant folosit.

Din aceste perspective, în opinia instanței de fond, analiza modului de derulare a evenimentelor relevă cu pregnanță faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată C.A. doar pentru a o determina să tacă, după care a plecat de lângă ea. Nu este de omis nici faptul că, dacă ar fi nutrit intenția de a provoca decesul victimei, inculpatul ar fi obținut rezultatul dorit deoarece victima era în imposibilitate de a se apăra, fiind imobilizată la pat. În consecință, cea în cauză nu a avut nicio reacție de apărare care să fi determinat vreo diminuare a intensității loviturilor aplicate de agresor. Pe de altă parte, la momentul la care inculpatul a încetat agresiunea nicio altă persoană nu intervenise în sprijinul victimei deoarece soțul acesteia era căzut într-o altă parte a camerei, iar fiica părților vătămate nu coborâse încă de la etajul locuinței.

Așa fiind, conchide instanța de fond că intenția directă de săvârșire a infracțiunii de omor este exclusă. Mai mult decât atât, în cauză nu a fost reținută nici intenția indirectă pentru că aceasta ar fi presupus, în condițiile concret date, ca leziunile produse victimei să îi fi pus acesteia viața în primejdie fapt exclus de actele medico-legale. În fine, în analiza încadrării juridice dată faptelor autorului se impune a se observa accepțiunea dată de legiuitor tentativei. Potrivit disp. art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Doctrina judiciară în materie a relevat că textul normativ indicat reglementează cele două variante principale ale tentativei și anume, tentativa neterminată, cea care presupune punerea în executare a rezoluției infracționale, executare ce a fost întreruptă din cauze independente de voința autorului, respectiv tentativa terminată, cea care presupune executarea integrală a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare ce nu a fost întreruptă dar care nu și-a produs efectul. În speța dată, ipoteza tentativei neterminate este exclusă deoarece, din materialitatea faptelor descrise, rezultă că agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei nu a fost întreruptă din cauze independente de voința autorului. Rămâne, așadar, în discuție ipoteza tentativei terminate, ceea ce presupune ca acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii să se fi realizat în întregime dar ca aceasta să nu-și fi produs efectul fie din voința făptuitorului (de exemplu acordarea ajutorului necesar pentru salvarea vieții victimei), fie dintr-o cauză exterioară, independentă de voința celui în cauză (exemplu intervenția medicală promptă). Ca urmare a faptului că viața victimei C.A. nu a fost pusă niciun moment în primejdie, nu ne aflăm însă nici în fața acestei ultime ipoteze cuprinsă în alin. (1) al art. 20 C. pen.

Așa fiind, instanța de fond a apreciat că toate acțiunile inculpatului s-au subordonat intenției sale de a deposeda, prin violență, pe cele două părți vătămate, de sumele de bani ce le dețineau, faptele sale întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie, cu încadrarea juridică precizată anterior.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, solicitând desființarea acesteia și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului și pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav. prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 175 lit. d) și art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.

În motivarea apelului, procurorului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 176 lit. d) și art. 175 lit. d) C. pen. și tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. într-o unică tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) C. pen., deoarece fapta comisă în dauna părții vătămate C.A. întrunește și elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă comisă de inculpat cel puțin cu intenție indirectă.

S-a motivat prin aceea că, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul i-a aplicat părții vătămate în vârstă de aproape 79 ani mai multe lovituri în regiunea frontală, cu mare intensitate, provocându-i grave leziuni constând în traumatism cranio-cerebral, fractură cominutivă, piramidă nazală operată, fractură maxilar stâng etc., împrejurări în raport de care se impunea a se reține că inculpatul a acționat cel puțin cu intenție indirectă, admițând de fapt prin actele de agresiune exercitate chiar și suprimarea vieții victimei, iar rezultatul nu s-a produs în cauză doar datorită întâmplării. În ceea ce privește intensitatea loviturilor este relevant că inculpatul a folosit o piatră de mărime mare, acestea au fost aplicate cu putere, astfel că au existat urme de sânge produse prin împroșcare inclusiv pe pereți.

În consecință, în opinia Ministerului Public se impune a se reține în sarcina inculpatului și tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, cu încadrarea juridică mai sus menționată, fiind cert că inculpatul s-a manifestat deosebit de violent față de C.A. În scopul comiterii infracțiunii de tâlhărie, neavând relevanță juridică că din punct de vedere medico-legal viața acesteia nu i-a fost pusă în primejdie direct sau indirect.

În motivele de apel s-a mai arătat că instanța a omis a face menționarea în dispozitiv a prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor înainte de citirea actelor de sesizare.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și inculpatul, solicitând desființarea acesteia și rejudecând, să se reducă pedepsele ce au fost aplicate, arătând că regretă faptele comise.

Prin Decizia penală nr. 133 A din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și de inculpatul C.R.V. împotriva Sentinței penale nr. 70 din 01 iunie 2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. A fost menținută starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 23 septembrie 2010 și până în prezent.

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul și le-a însușit, și beneficiind de procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt, ce nu a fost contestată prin motivele de apel, și a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor reținute în sarcina inculpatului, a cărui vinovăție a fost pe deplin dovedită.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 176 alin. (1) lit. b), art. 175 lit. d) C. pen., faptă constând în aceea că în noaptea de 22/23 septembrie 2010 după ce a pătruns fără drept în locuința părților vătămate C.A. și C.V. cu intenția de a le sustrage banii, folosind o piatră, inculpatul a aplicat lovituri în zona feței părții vătămate C.A. imobilizată la pat, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 26 - 28 zile de îngrijiri medicale, în mod judicios, s-a constatat că instanța de fond a apreciat că această faptă este absorbită în conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. raportat la împrejurarea că lipsește latura subiectivă specifică infracțiunii de omor, respectiv intenție directă sau indirectă.

S-a apreciat și de către instanța de apel că scopul pentru care inculpatul a pătruns în locuință a fost acela de a sustrage bani, iar aplicarea loviturilor s-a făcut atât asupra părții vătămate C.V., cât și asupra soției acestuia C.A., cărora le-a solicitat în repetate rânduri să îi spună unde sunt banii, urmările loviturilor aplicate cu piatra în zona feței părții vătămate C.A. fiind mai grave, determinând leziuni vindecabile în 26 - 28 zile de îngrijiri medicale, dar fără ca acestea să pună în pericol viața victimei, după cum rezultă din raportul de expertiză medico legală întocmit în cauză.

Or, pentru a fi în prezența infracțiunii de omor, trebuie avut în vedere, pe lângă instrumentul folosit, zona în care se aplică loviturile (vitală sau nu), consecințele acestora și modul de derulare a activității infracționale, intensitatea loviturilor, toate acestea pentru a aprecia dacă infractorul a urmărit sau, cel puțin, a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Având în vedere urmările produse, modalitatea de aplicare a loviturilor, împrejurarea că pentru vindecarea leziunilor a fost necesar doar un număr de 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale și nu s-a pus în pericol viața victimei, denotă - și în opinia instanței de apel - faptul că intensitatea acestora nu a fost de natură a crea în mintea inculpatului reprezentarea că ar putea fi apte de a produce rezultatul specific infracțiunii de omor.

În final, și instanța de apel a concluzionat că, în mod corect, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 20 rap. la art. 176 alin. (1) lit. b), art. 175 lit. d) C. pen., iar actele materiale mai sus descrise se circumscriu faptei de tentativă la tâlhărie în formă calificată prev. de art. art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen., dispunându-se schimbarea încadrării juridice.

Pentru motivele mai sus expuse, s-a apreciat că apelul Ministerului Public nu este întemeiat reținându-se, totodată, că nu este necesar a se insera în dispozitivul hotărârii aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., deoarece acestea țin de incidența unei norme procesuale cu consecințe asupra individualizării pedepsei, iar instanța de fond le-a aplicat totuși în mod corespunzător, făcând referire în considerentele sentinței.

S-a mai apreciat că și apelul inculpatului, cu privire la individualizarea pedepselor, este neîntemeiat întrucât raportat la gravitatea faptelor, modalitatea de comitere, urmările acestora, și toate celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen., cu referire la art. 320

1

C. proc. pen., pedepsele aplicate au fost just individualizate și nu se impune reducerea acestora.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, motivele fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării prezentei decizii.

Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele care se vor arăta în continuare:

Este adevărat că, în principiu, concluzia privind „punerea în primejdie a vieții persoanei" este una din mențiunile actelor medico-legale existente la dosar. Această mențiune are însă semnificația unei „situații faptice", fiind o consecință a acțiunii inculpatului trimis în judecată.

Elementul subiectiv al infracțiunii (vinovăția cu care a acționat făptuitorul) este însă „un element juridic" cu evidentă semnificație juridică, stabilirea acestuia fiind atributul organelor judiciare, iar nu al instituțiilor medicale ori medico-legale.

Organele judiciare, în demersul juridic impus de stabilirea elementului subiectiv al infracțiunii, nu pot absolutiza concluziile unui mijloc de probă, chiar dacă acesta este un act medico-legal, cel puțin din două motive: a) conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului; b) potrivit art. 113 alin. (2) C. proc. pen. și art. 118 alin. (1) cu referire la art. 113 C. proc. pen., dispoziții legale care au valoare de principiu, persoanei desemnată cu efectuarea unei constatări/expertize tehnico-științifice sau medico-legale nu i se pot delega și nici aceasta nu-și poate însuși atribuții de organ de urmărire penală.

Aceste dispoziții legale sunt rezonabile deoarece stabilirea tuturor elementelor de natură judiciară/juridică constituie atributul exclusiv al organelor judiciare, iar nu al altor participanți la procesul penal ori al „martorilor" (în sensul autonom, extensiv, al noțiunii de „martor").

În consecință, reținerea „intenției de omor", ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii de omor/tentativei de omor, fiind o chestiune „de drept", intră în competența organelor judiciare și trebuie stabilit de acestea.

De altfel, așa cum se va arăta, chiar actele medico-legale la care au făcut trimitere ambele instanțe, impun - dincolo de orice îndoială rezonabilă - reținerea intenției de omor ca element subiectiv al faptei săvârșite de inculpat asupra victimei C.A.

În acord cu ambele instanțe, și Înalta Curte reține următoarele împrejurări ale comiterii faptelor de către inculpat, împrejurări - de altfel - necontestate de apărare și de acuzare:

- inculpatul C.R.V., este locuitor al comunei U., fiind consătean cu părțile vătămate C.V. și C.A.;

- părțile vătămate au locuința în apropierea casei inculpatului;

- părțile vătămate sunt persoane în vârstă (88 și respectiv 78 ani), numita C.A. fiind imobilizată la pat;

- la data de 22 septembrie 2010, inculpatul a fost la lucru la numitul G.V. din localitate, pe care l-a ajutat la cazanul pentru țuică. Ca urmare, inculpatul a consumat alcool, ajungând, în cele din urmă, în stare de ebrietate;

- în cursul nopții, în timp ce se îndrepta spre locuința sa, trecând pe lângă imobilul părților vătămate, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în casa acestora pentru a sustrage bani;

- inculpatul, conform propriilor declarații, cunoștea situația celor două persoane, vârsta, precum și problemele de sănătate ale acestora, inclusiv gravul handicap fizic al părții vătămate C.A.;

- în realizarea scopului său, inculpatul s-a înarmat cu o piatră ovală, cu dimensiunile de 10x18 cm, luată din drum;

- după ce a pătruns, fără drept, în curtea imobilului și apoi în locuința părților vătămate, poarta și respectiv ușa casei fiind închise, dar neîncuiate, intrând în dormitorul părților, inculpatul l-a tras din pat pe C.V. și a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii;

- în timp ce era lovită, partea vătămată C.V. a aprins lumina în cameră astfel încât numita C.A., care se afla în patul său, fără a avea posibilitatea de a se mișca și de a se apăra din cauza handicapului fizic, a sesizat ce se întâmplă în locuință, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soțul, chemând-o - totodată - în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei;

- la intervenția-verbală a părții vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat și s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feței;

- după ce i-a aplicat părții vătămate C.A. câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta și s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obține informațiile referitoare la bani;

- alertată de zgomotele produse ca și de strigătele mamei sale, și de faptul că cei doi câini ai gospodăriei lătrau insistent, chiar dacă nu a realizat ce se întâmplă, fiica părților vătămate, martora G.L., a coborât la parterul imobilului și văzând lumina aprinsă în dormitorul părinților a intrat în camera acestora. În momentul în care a pătruns în încăpere martora l-a văzut pe inculpat lovindu-i tatăl.

Rezoluția infracțională inițială a inculpatului a fost în sensul de a sustrage bani, ceea ce a impus - în realizarea acesteia - lovirea repetată a părții vătămate C.V., [„(...) și a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii(...)"], în cele două etape distincte arătate anterior.

Cu toate acestea, în timpul activității infracționale, inculpatul - având rezonabil convingerea că partea vătămată C.A., despre care știa că este în vârstă și imobilizată la pat și nu va constitui „un pericol" pentru reușita activității sale - a apărut o situație neașteptată [victima „(...) a sesizat ce se întâmplă în locuință, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soțul, chemând-o totodată în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei (...)"] situație pe care a înțeles, printr-o altă rezoluție infracțională, să o „gestioneze" în modalitatea arătată - și recunoscută implicit prin solicitarea judecării cauzei prin procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. - [„(...) la intervenția-verbală a părții vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat și s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feței (...)"].

Fiind convins că loviturile aplicate cu piatra părții vătămate C.A. au avut rezultatul dorit (anihilarea acesteia și, pe cale de consecință, înlăturarea pericolului de a fi surprins asupra faptei), inculpatul a revenit la activitatea infracțională corespunzătoare intenției inițiale (obținerea banilor) - „(...) după ce i-a aplicat părții vătămate C.A. câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta și s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obține informațiile referitoare la bani".

Pentru reținerea intenției de omor cu care a acționat inculpatul asupra părții vătămate C.A., în varianta agravată rezultată din încadrarea juridică menționată în rechizitoriu, aspect de drept pus în discuție contradictorie la toate etapele procedurii judiciare (la instanța de fond, la instanța de apel și la instanța de recurs), sunt următoarele argumente:

Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-1 urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, care au cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; uneori chiar aplicarea unei singure lovituri în zone anatomice extrem de vulnerabile, sau în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur etc. Rezultatul constând în moartea victimei se poate obține și în funcție de forța de rezistență a organismului victimei în momentul săvârșirii faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi, sunt suficiente uneori acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei și, ca urmare, intenția de ucidere se poate reține din cunoașterea de către infractor a stării victimei, în raport de care el acționează. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenția de ucidere.

Cu referire la partea vătămată C.A., se reține că aceasta a fost internată la S.C.J.U. Târgu Mureș, perioada 23 septembrie - 1 octombrie 2010, cu diagnosticul: traumatism cranio-facial prin heteroagresiune; fractură cominutivă, piramidală nazală operată, fractură perete anterior sinus maxilar stâng; plăgi contuze faciale multiple operate; plăgi transfixiante, buză superioară stângă și dreaptă operată. Ulterior, partea vătămată a fost reinternată, în cadrul aceleiași clinici, în perioada 6 - 11 octombrie 2010 cu diagnosticul „hematom infraorbital posttraumatic". Din Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010, emis de I.M.L. Târgu Mureș, rezultă că victima C.A. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 22/23 septembrie 2010 prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur, contondent, fiind exclus mecanismul de lovire de suprafețe dure, în condițiile unei precipitări; că leziunile au necesitat un număr de 22 - 24 zile de îngrijiri medicale și că, în urma leziunilor traumatice viața victimei nu a fost pusă în primejdie, direct și imediat. Conform expertizei medico-legale s-a făcut precizarea că leziunile provocate părții vătămate au necesitat 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cele mai grave dintre acestea fiind localizate la nivelul extremității cefalice, acestea determinând și numărul de zile de îngrijiri medicale, restul leziunilor, de la nivelul trunchiului și membrelor fiind minore, acestea necesitând pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. Este adevărat că, în vederea înlăturării oricăror dubii, în cursul judecății s-a solicitat specialiștilor în medicină legală să se pronunțe dacă leziunile produse victimei au pus, în mod indirect, în primejdie, viața acesteia. Prin Adresa din 6 aprilie 2011 emisă de I.M.L. Târgu Mureș, s-a precizat că, în urma leziunilor traumatice suferite, viața victimei nu a fost pusă în primejdie nici direct și imediat și nici în mod indirect sau întârziat, însă această ultimă mențiune, pentru motivele arătate anterior, nu poate fi absolutizată, prin ignorarea judiciară a celorlalte mijloace de probă.

În raport cu sexul și cu vârsta înaintată a victimei care - inerent - presupune o anumită stare fizică și psihică generală, cu gravul handicap fizic al acesteia - ce nu îi permitea să se miște și să se apere - cu natura obiectului vulnerant folosit (piatră cu dimensiunile de 10x18 cm) și cu numărul loviturilor aplicate într-o zonă anatomică extrem de vulnerabilă (cutia craniană), este greșită concluzia celor două instanțe în sensul că „inculpatul a aplicat lovituri de intensitate redusă victimei C.A., fapt reflectat și de leziunile produse, ca și de numărul modic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (26 - 28 zile)", greșită fiind și concluzia lipsei intenției de omor.

Examinarea declarațiilor părților vătămate, actelor medico-legale, planșelor foto care relevă consecințele agresiunii asupra părții vătămate C.A., dar și a planșelor foto întocmite cu ocazia cercetării la fața locului, dovedesc gravitatea actelor de violență, a loviturilor aplicate și care, dincolo de orice îndoială rezonabilă, sugerează intenția de omor cu care a acționat inculpatul față de partea vătămată C.A., iar nu intenția generală de vătămare corporală.

Sub aspectul criticii referitoare la cuantumul pedepselor, în opinia Ministerului Public acesta fiind prea redus, Înalta Curte apreciază că, în condițiile judecării cauzei prin procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., pedepsele stabilite de instanța de fond și, respectiv, pedeapsa ce va fi stabilită pentru tentativă de omor (în final inculpatul urmând să execute - potrivit art. 34 C. proc. pen. - pedeapsa cea mai grea), răspund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind de natură a asigura scopul menționat în art. 52 C. pen.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa - în parte - ambele hotărâri atacate și va rejudeca cauza, în limitele arătate.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 133/A din 13 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat C.R.V.

Casează, în parte, Decizia penală sus-menționată și Sentința penală nr. 70 din 01 iunie 2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor și la pedepsele aplicate inculpatului.

Rejudecând cauza în limitele arătate:

I. Descontopește pedeapsa de 6 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., menținând încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu.

Menține pedepsele de 3 ani închisoare și, respectiv, de 6 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen. dispuse de prima instanță în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca în final inculpatul C.R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de 2 ani.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2010 la 02 noiembrie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 02 noiembrie 2011.