ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prima instanță

Prin încheierea de ședință din 5

octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SA

Rădăuți județul Suceava, de suspendare a executării deciziei de impunere nr.

72192 din 24 februarie 2010 și a dispoziției de măsuri nr. 72191 din 24

februarie 2010 emise de D.G.F.P. Suceava.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut, cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei de impunere

nr. 72192 din 24 februarie 2010, în raport de art. 215 alin. (2) din O.G. nr.

92/2003, reclamanta nu a depus cauțiunea în cuantum de 100.000 lei, stabilită

de instanță, potrivit textului menționat, cererea de suspendare fiind respinsă pentru

acest motiv.

În privința suspendării dispoziției

de măsuri nr. 92191 din 24 februarie 2010, emisă de D.G.F.P. Suceava s-a constatat

că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și cum actul administrativ se bucură de o prezumție de

legalitate, în lipsa altor elemente, cererea de suspendare a acestei dispoziții

a fost respinsă.

II. Instanța de recurs

1.Criticile reclamantei

Împotriva acestei încheieri a

formulat recurs reclamanta SC S.C. SA Rădăuți județul Suceava.

Recurenta a criticat încheierea pentru

nelegalitate și netemeinicie precizând că inițial a solicitat primei instanțe

suspendarea executării atât a deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie

2010, cât și a dispoziției de măsuri nr. 72192 din aceeași dată, însă datorită

cuantumului mare al cauțiunii stabilită de instanță, care depășea

posibilitățile sale financiare, nu a mai susținut cererea de suspendare a

deciziei de impunere, mai ales că aceasta a fost suspendată, până la

soluționarea dosarului de fond, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin

sentința pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 207/39/2010.

A învederat recurenta că pentru

admiterea cererii de suspendare a executării dispoziției de măsuri 72191 din 24

februarie 2010 era necesară îndeplinirea condiției existenței unui caz bine

justificat și a unei pagube iminente, însă în mod greșit Curtea de Apel Suceava

a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, deoarece nu

s-a dovedit o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ

a cărui suspendare s-a solicitat.

Recurenta a arătat că speța ce

formează obiectul acestui dosar este identică cu cea din dosarele 811 și 1382/39/2009

ale Tribunalului Suceava, care privesc o decizie de impunere și dispoziție de

măsuri emise la finele anului 2008 pentru sume similare, din perioada

anterioară celor care formează obiectul prezentei cauze, iar în ultimul dosar

menționat s-a efectuat o expertiză judiciară care a concluzionat asupra nelegalității

stabilirii sumelor pretins datorate cu titlu de TVA, întrucât nu a avut loc

recepția obiectivului realizat, astfel încât nu se putea proceda la facturarea

bunului. A concluzionat recurenta că nu poate fi aplicat un tratament juridic

diferit sumelor reprezentând TVA calculată pentru perioada imediat următoare,

avută în vedere la cea de-a doua inspecție fiscală.

S-a mai argumentat că în dosarul

207/39/2010 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea executării deciziei de

impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, care privește plata TVA, iar cu atât

mai mult trebuia suspendată și dispoziția privind măsura facturării TVA, ce

reprezintă tocmai faptul generator al TVA , întrucât o altă soluție ar

determina inaplicabilitatea hotărârii de suspendare a deciziei de impunere,

deoarece facturarea determină automat colectarea TVA-ului aferent și virarea

acestuia către bugetul de stat.

Recurenta a reluat argumentele

privind îndeplinirea condiției pagubei iminente , arătând că respingerea

cererii de suspendare ar conduce la prejudicierea societății într-o perioadă de

criză financiară acută și la lipsirea cetățenilor municipiului Rădăuți de

utilitățile necesare unui trai decent: alimentare cu apă, canalizare, furnizare

energie termică, salubrizare, iluminat public.

Intimata prin reprezentantul său în

instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

recurs

Analizând încheierea criticată prin

prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curtea constată următoarele:

Situația de fapt:

Prin raportul de inspecție fiscală

nr. 72190 din 24 februarie 2010 s-a stabilit măsura facturării de către

primăria municipiului Rădăuți a contravalorii investițiilor din cadrul

programului „utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”,

colectarea și virarea, în urma facturării , a sumei totale de 1997179 lei cu

titlu TVA aferent precum și achitarea unor majorări de încălzire de 211962 lei.

Inspectorii fiscali au reținut că recurenta – reclamantă SC S.C. SA Rădăuți a

primit în perioada 27 octombrie 2008 – 31 iulie 2009 de la Primăria Municipiului Rădăuți suma de 8468645 lei pentru plata datoriilor rezultate din realizarea

investiției de reabilitare a sistemului de termoficare a municipiului Rădăuți.

S-a mai constatat că în perioada 12 august

2008 – 17 decembrie 2009 recurenta – reclamantă a înregistrat în evidențele

contabile facturi emise de furnizori pentru aceeași investiție, în valoare de

12508644 lei, sumă care a generat TVA dedusă de recurentă, în valoare de

1997179 lei, pe care recurenta trebuia să-l refactureze către Primăria Rădăuți și

să procedeze la colectarea acestuia deoarece s-a comportat ca un cumpărător –

revânzător, raportat la bunurile în care a investit.

În baza acestui raport de inspecție

fiscală în sarcina recurentei – reclamante a fost stabilite obligații suplimentare

de plată prin decizia de impunere 72192 din 24 februarie 2010 reprezentând TVA

suplimentar în valoare de 1997179 lei și majorări de întârziere în valoare de

211962 lei, iar prin dispoziția de măsuri 72191 din 24 februarie 2010 Activitatea

de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Suceava a obligat recurenta să se factureze

către Primăria Rădăuți contravaloarea lucrărilor din cadrul investiției

„utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava” (fila 229 dosar

fond).

Recurenta în cadrul prezentului

litigiu a solicitat suspendarea deciziei de măsuri menționată anterior.

4.Considerentele Înaltei Curți

În conformitate cu art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

În mod corect, a constatat că în

speță nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ de textul

menționat anterior, pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv a

„cazului bine justificat” și a „pagubei iminente”.

Este adevărat că prin sentința nr.

80 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, însă această situație nu

reprezintă „un caz bine justificat” în sensul dispozițiilor art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 de natură să conducă automat la suspendarea deciziei de

măsuri cu același număr și dată.

În prezent decizia de impunere

formează obiectul unui proces aflat pe rolul instanțelor de judecată prin care

urmează să se stabilească dacă organele fiscale au calculat corect sau nu TVA

suplimentar și accesoriile stabilite în sarcina recurentei prin această

decizie.

În cadrul cererii de suspendare nu

poate fi antamat fondul dreptului dedus judecății, așa încât prin prisma

dispozițiilor art. 2, lit. t) din Legea contenciosului administrativ instanța

de recurs constată că nu s-a dovedit de către recurentă o împrejurare legată de

starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității dispoziției de măsuri a cărei suspendare s-a solicitat.

Afirmațiile recurentei privind realizarea

activității generatoare de TVA după finalizarea investiției, când statul român își

va recupera TVA-ul deja dedus de aceasta și că nu poate fi obligată la

refacturare, deși această operațiune se va realiza la un moment determinat – nu

sunt argumente convingătoare care să conducă la existența unor dubii asupra

legalității dispoziției de măsuri.

Pe de altă parte, nici condiția

„pagubei iminente” prevăzută de dispozițiile art. 14 coroborate cu art. 2 lit.

ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, întrucât executarea deciziei de

impunere nr. 72192/2010 emisă de D.G.F.P. Suceava în sarcina recurentei a fost

deja suspendată de instanță, astfel încât contul acesteia nu mai poate fi

debitat cu sumele ce formează obiectul deciziei.

Concluzionând că în mod corect prima

instanță a respins cererea de suspendare a executării dispoziției de măsuri

72191/2010 emisă de D.G.F.P. Suceava, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.

14 din Legea nr. 554/2004 , constatând că încheierea atacată nu este afectată

de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va

respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.C. SA Rădăuți

județul Suceava împotriva încheierii din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

ianuarie 2011.