ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2776/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta V.E. prin mandatar V.V., a invocat

excepția de nelegalitate cu privire la mai multe acte emise de Consiliul Local

Izvoarele, Consiliul Local Măneciu și Consiliul Județean Prahova, solicitând

suspendarea cauzei și înaintarea dosarului instanței de la domiciliul său,

respectiv Tribunalul București.

Judecătoria Vălenii

de Munte, prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2011, a înaintat dosarul

Tribunalului Prahova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

în vederea soluționării excepției de nelegalitate.

Ulterior, prin

încheierea din 18 aprilie 2011 s-a dispus îndreptarea erorii materiale și

trimiterea dosarului către Tribunalul București.

La termenul din 6

iunie 2011 această instanță a pus în discuție excepția necompetenței

teritoriale față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 2292 din 6 iunie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că, întrucât excepția de nelegalitate a

fost invocată în cadrul litigiului preexistent pe rolul Judecătoriei Vălenii de

Munte competența soluționării acesteia aparține instanței de contencios

administrativ din circumscripția instanței competente să judece fondul cauzei

în care a fost invocată, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reclamantul neavând posibilitatea de alegere dată de art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004.

La rândul său,

Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 1105 din 22 decembrie 2011 a admis excepția

necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a declinat competența de

soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat

existența conflictului negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Prahova a reținut că Tribunalul București este competent să

soluționeze excepția invocată de reclamanta V.E., având în vedere dreptul la

opțiune al părții care poate invoca nelegalitatea unui act administrativ. Odată

ce dreptul de opțiune a fost manifestat, încetează caracterul alternativ al

competenței teritoriale, o singură instanță fiind competentă să soluționeze

cererea sau excepția, având în vedere și faptul că reclamantul este cel care

are alegerea, iar nu celelalte părți, ori instanța.

Înalta Curte,

soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și 5 C.

proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, în cauză,

fondul litigiului aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte privește o

acțiune în grănițuire și revendicare, competența aparținând, în condițiile art.

13 C. proc. civ., instanței de la locul situării imobilului. Acest text de lege

impune un caz de competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot

deroga.

Pe de altă parte, potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare,

coroborând aceste dispoziții legale (art. 10 alin. (3)) cu prevederile art. 10

alin. (1) din același act normativ rezultă că numai în cazul în care

reclamantul formulează în contencios administrativ o acțiune în anularea unui

act administrativ și repararea prejudiciului, acesta are posibilitatea legală

de alegere între instanța domiciliului său și aceea de la domiciliul pârâtului.

În cauză, însă, nu se

pot aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ, întrucât acest lucru ar conduce la o situație inadmisibilă, în

care excepțiile invocate de diferite părți în cadrul aceluiași dosar să fie

soluționate de instanțe diferite în funcție de domiciliul părților, fără a

exista o judecată unitară cu privire la legalitatea acelorași acte.

Cum excepția de

nelegalitate a fost invocată de reclamanta V.E. în cadrul unui litigiu

preexistent pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte (Dosar nr. 1180/331/2007),

aceasta nu are posibilitatea de alegere conferită de dispozițiile art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă în soluționarea excepției de

nelegalitate fiind instanța de contencios administrativ din circumscripția

instanței competente să judece fondul cauzei, respectiv Tribunalul Prahova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe V.E. prin mandatar V.V. și pe pârâții G.I.,

I.I.I., Consiliul Local Măneciu, Primarul Comunei Măneciu, Consiliul Local

Izvoarele, Consiliul Județean Prahova, M.H.G., M.F., J.N., Z.O., P.I.M., P.P.,

P.C.R. și P.A.M., în favoarea Tribunalului Prahova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.