ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul
Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. 1253/331/2012 reclamantul L.G. a chemat
în judecată pe pârâtele Consiliul Local al comunei Gornet și Comuna Gornet -
prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se
dispună obligarea pârâtelor să-și demoleze partea de construcție ridicată
abuziv pe terenul său, fără a avea acte doveditoare de construcție și pentru
teren și să-i plătească lipsa de folosință a terenului afectat de această construcție
pe perioada 1980 și până la demolarea acesteia, iar în cazul în care nu-și
ridică (demolează) construcția, aceasta să treacă în proprietatea lui cu plata
unei sume de bani constând din costurile materialelor folosite compensate cu
despăgubirea datorată lipsei de folosință a terenului de sub construcție, până
în prezent.
Prin Sentința nr.
2.457 pronunțată la data de 10 decembrie 2012, Judecătoria Vălenii de Munte a
admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționarea
a cauzei la Tribunalul Prahova, reținând că aspectele reclamate atrag
competența de soluționare de către tribunal, secția de contencios
administrativ.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1253/331/2012, care față de
obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepția
necompetentei materiale și, prin Sentința nr. 170 pronunțată în data de 14
iunie 2013, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, a
declinat competența materială de soluționare a cererii formulată de L.G. în
favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte. Judecătorul fondului, constatând
conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel
Ploiești pentru regulator de competență.
La Curtea de Apel
Ploiești cauza a fost înregistrată sub nr. 1018/42/2012.
Prin Sentința nr.
43CC din 21 august 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a contencios
administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a
cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu
pârâții Consiliul Local al Comunei Gornet și Comuna Gornet - prin Primar, în
favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.
Pentru a hotărî
astfel, curtea de apel a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere
privind obligarea pârâtelor la demolarea unei construcții ridicate abuziv pe un
teren pretins proprietatea sa și a fost înregistrată la Judecătoria Vălenii de
Munte, la data de 20 aprilie 2012, dată ulterioară intrării în vigoare a C.
civ., respectiv 1 octombrie 2011.
În aceasta situație,
a constatat curtea de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 din C.
proc. civ., în sensul că judecătoriile judecă toate procesele și cererile, în
afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Cum obiectul cererii
de chemare în judecată îl constituie obligația de a face, neevaluabilă în bani
și plata lipsei de folosință, ca cerere accesorie, a decis curtea de apel în
sensul că, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria, în speță
Judecătoria Vălenii de Munte.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs pârâtele Comuna Gornet și Consiliul Local Gornet,
invocând nelegalitatea acesteia, prin prisma greșitei interpretări a legii de
către instanța care a pronunțat regulatorul de competență.
Recurenții-pârâți
susțin, prin cererea de recurs, că în lumina dispozițiilor art. 18 din Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu trebuie să existe un act
administrativ prealabil ce poate fi atacat, astfel cum a reținut Curtea de Apel
Ploiești prin sentința recurată.
Se mai arată că,
instanța nu a ținut cont de situația, potrivit căreia, reclamantul dorește
demolarea unei clădiri care se află în domeniul public al comunei, fiind scos
din circuitul civil și, prin urmare, nu poate face obiectul unei acțiuni civile
întemeiată pe "obligația de a face".
Recursul este
nefondat.
Analizând actele și
lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și raportat la obiectul
cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru considerentele arătate în cele ce urmează.
Reclamantul a sesizat
instanța cu o cerere privind obligarea pârâților la demolarea unei construcții
ridicate abuziv pe terenul pretins a fi proprietatea sa, deci o obligație de a
face, cât și la plata lipsei de folosința a terenului de la data edificării și
până la demolarea construcției.
În subsidiar a
solicitat trecerea în proprietatea sa a construcției cu plata unei sume de bani
constând în costurile materialelor folosite, compensate cu despăgubirea
rezultată din lipsa de folosință a terenului de sub construcție.
Cererea de chemare în
judecată nu a fost întemeiată în drept, însă la termenul de judecată din data
de 26 noiembrie 2012, când pârâții au invocat excepția necompetenței materiale
a judecătoriei, avocatul reclamantului a precizat că acțiunea nu este
întemeiată pe legea contenciosului administrativ, reprezentând, de fapt o
acțiune în revendicare, pentru suprafața de 300 de mp reconstituită
reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 și pe care se află construcția ridicată
în anul 1980 de autoritățile pârâte.
Prin regulatorul de
competență pronunțat, Curtea de Apel Ploiești a aplicat, în mod corect,
principiul disponibilității părții în procesul civil, Înalta Curte constatând
că demersul judiciar al reclamantului nu întrunește condițiile de exercitare a
unei acțiuni în contencios administrativ.
Faptul că pârâtele au
calitatea de autorități publice locale nu are relevanță raportat la pretențiile
reclamantului, care a înțeles să le cheme în judecată ca pe orice particular și
nu pentru ca aceștia să "facă ceva" în regim de putere publică și în
exercitarea atribuțiilor lor de autorități administrative locale, potrivit
dispozițiilor Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale.
Susținerea
recurentelor în sensul că, imobilul a cărui demolare se solicită se află în
domeniul public, nu este dovedită prin niciun înscris aflat la dosarul cauzei
și chiar dacă s-ar demonstra această situație, aceasta nu înseamnă că acțiunea
formulată are ca temei existența unui raport juridic de drept public născut
între reclamant și autoritățile pârâte. De altfel, ceea ce interesează în
speță, raportat la motivarea demersului judiciar al reclamantului este regimul
juridic de drept privat al terenului aflat sub construcția edificată de pârâți,
care, potrivit actelor depuse la dosar până la acest moment, se află în
proprietatea reclamantului.
În concluzie, sub
aspectul ambelor capete de cerere, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a
stabilit competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță în
favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, ca instanța de drept comun, potrivit
dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comuna Gornet și Consiliul Local Gornet, împotriva Sentinței nr.
43CC din 21 august 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014.
Procesat de GGC - MI