ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. 1253/331/2012 reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâtele Consiliul Local al comunei Gornet și Comuna Gornet - prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să-și demoleze partea de construcție ridicată abuziv pe terenul său, fără a avea acte doveditoare de construcție și pentru teren și să-i plătească lipsa de folosință a terenului afectat de această construcție pe perioada 1980 și până la demolarea acesteia, iar în cazul în care nu-și ridică (demolează) construcția, aceasta să treacă în proprietatea lui cu plata unei sume de bani constând din costurile materialelor folosite compensate cu despăgubirea datorată lipsei de folosință a terenului de sub construcție, până în prezent.

Prin Sentința nr. 2.457 pronunțată la data de 10 decembrie 2012, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționarea a cauzei la Tribunalul Prahova, reținând că aspectele reclamate atrag competența de soluționare de către tribunal, secția de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1253/331/2012, care față de obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepția necompetentei materiale și, prin Sentința nr. 170 pronunțată în data de 14 iunie 2013, a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, a declinat competența materială de soluționare a cererii formulată de L.G.

în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte. Judecătorul fondului, constatând conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Ploiești pentru regulator de competență. La Curtea de Apel Ploiești cauza a fost înregistrată sub nr. 1018/42/2012. Prin Sentința nr. 43CC din 21 august 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Gornet și Comuna Gornet - prin Primar, în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere privind obligarea pârâtelor la demolarea unei construcții ridicate abuziv pe un teren pretins proprietatea sa și a fost înregistrată la Judecătoria Vălenii de Munte, la data de 20 aprilie 2012, dată ulterioară intrării în vigoare a C. civ., respectiv 1 octombrie 2011. În aceasta situație, a constatat curtea de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., în sensul că judecătoriile judecă toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligația de a face, neevaluabilă în bani și plata lipsei de folosință, ca cerere accesorie, a decis curtea de apel în sensul că, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria, în speță Judecătoria Vălenii de Munte.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Comuna Gornet și Consiliul Local Gornet, invocând nelegalitatea acesteia, prin prisma greșitei interpretări a legii de către instanța care a pronunțat regulatorul de competență. Recurenții-pârâți susțin, prin cererea de recurs, că în lumina dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu trebuie să existe un act administrativ prealabil ce poate fi atacat, astfel cum a reținut Curtea de Apel Ploiești prin sentința recurată. Se mai arată că, instanța nu a ținut cont de situația, potrivit căreia, reclamantul dorește demolarea unei clădiri care se află în domeniul public al comunei, fiind scos din circuitul civil și, prin urmare, nu poate face obiectul unei acțiuni civile întemeiată pe "obligația de a face". Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în cele ce urmează. Reclamantul a sesizat instanța cu o cerere privind obligarea pârâților la demolarea unei construcții ridicate abuziv pe terenul pretins a fi proprietatea sa, deci o obligație de a face, cât și la plata lipsei de folosința a terenului de la data edificării și până la demolarea construcției. În subsidiar a solicitat trecerea în proprietatea sa a construcției cu plata unei sume de bani constând în costurile materialelor folosite, compensate cu despăgubirea rezultată din lipsa de folosință a terenului de sub construcție.

Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept, însă la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2012, când pârâții au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, avocatul reclamantului a precizat că acțiunea nu este întemeiată pe legea contenciosului administrativ, reprezentând, de fapt o acțiune în revendicare, pentru suprafața de 300 de mp reconstituită reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 și pe care se află construcția ridicată în anul 1980 de autoritățile pârâte. Prin regulatorul de competență pronunțat, Curtea de Apel Ploiești a aplicat, în mod corect, principiul disponibilității părții în procesul civil, Înalta Curte constatând că demersul judiciar al reclamantului nu întrunește condițiile de exercitare a unei acțiuni în contencios administrativ.

Faptul că pârâtele au calitatea de autorități publice locale nu are relevanță raportat la pretențiile reclamantului, care a înțeles să le cheme în judecată ca pe orice particular și nu pentru ca aceștia să "facă ceva" în regim de putere publică și în exercitarea atribuțiilor lor de autorități administrative locale, potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale. Susținerea recurentelor în sensul că, imobilul a cărui demolare se solicită se află în domeniul public, nu este dovedită prin niciun înscris aflat la dosarul cauzei și chiar dacă s-ar demonstra această situație, aceasta nu înseamnă că acțiunea formulată are ca temei existența unui raport juridic de drept public născut între reclamant și autoritățile pârâte.

De altfel, ceea ce interesează în speță, raportat la motivarea demersului judiciar al reclamantului este regimul juridic de drept privat al terenului aflat sub construcția edificată de pârâți, care, potrivit actelor depuse la dosar până la acest moment, se află în proprietatea reclamantului. În concluzie, sub aspectul ambelor capete de cerere, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, ca instanța de drept comun, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comuna Gornet și Consiliul Local Gornet, împotriva Sentinței nr. 43CC din 21 august 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI