ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3452/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3452/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Reclamanta SC P.C.I. SRL Deva a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Poliției de Ordine Publică, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i reînnoiască licența de funcționare înregistrată sub nr. 0326/P din 9 martie 2005, să anuleze măsurile dispuse și să-i restituie licența reînnoită. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că refuzul pârâtului de reînnoire a licenței de funcționare este nelegal, în condițiile în care restanțele la plata obligațiilor bugetare nu-i sunt imputabile, ci se datorează faptului că beneficiarii contractelor de prestări servicii de pază i-au achitat cu întârziere contravaloarea serviciilor prestate.
2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 235/CA din 10 noiembrie 2009 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC P.C.I. SRL Deva. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cerința depunerii dovezii achitării taxelor și impozitelor trebuia îndeplinită de reclamantă potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din H.G nr. 1010/2004, indiferent de cauza ce a determinat o lipsă parțială de lichidități, susținerile acesteia că trebuia exonerată de această obligație nefiind fondate. Ca atare s-a constatat că în cauză refuzul exprimat de pârât este justificat. 3. Recursul declarat de SC P.C.I. SRL Deva Împotriva hotărârii Curții de apel a formulat recurs reclamanta SC P.C.I.
SRL Deva, invocând generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea fondului sub două aspecte: a) Judecarea cauzei trebuia suspendată deoarece niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă; b) A.F.P. Deva a instituit poprire pe contul bancar al societății, deci nu se găsește în stare de încetare a plăților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate aspectele în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune având ca obiect, în esență, constatarea refuzului nejustificat al intimatului-pârât Inspectoratul General al Poliției Române de a dispune reînnoirea licenței de funcționare nr. 0326/P din 9 martie 2005. a) La termenul din 3 noiembrie 2009, instanța a declarat închisă faza probatorie și a acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului reprezentantului pârâtului, consilier juridic C.V. (delegație la fila 11, dosar fond) dar, pentru a da posibilitate mandatarului reclamatului, care a lipsit de la proces, să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10 noiembrie 2009, când a pronunțat sentința atacată.
Ca urmare în cauză nu sunt incidente prevederile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: „ (1) Instanța va suspenda judecata: 2. dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii” întrucât, cum s-a arătat, la strigarea pricinii s-a prezentat reprezentantul pârâtului. b) Potrivit dispozițiilor art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 „Norme metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agenților de pază” aprobate prin H.G.
nr. 1010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice și a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, cu modificările și completările ulterioare: „ Societățile pot solicita, prin inspectoratul județean de poliție, sau, după caz, prin Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Poliției de Ordine Publică reînnoirea la fiecare 3 ani a licenței de funcționare, prezentând în acest sens următoarele documente: c) cazierul fiscal și dovada achitării taxelor și impozitelor”. La originea refuzului de reînnoire a licenței a stat certificatul de atestare fiscală nr. 17045 din 11 martie 2008, eliberat de A.F.P.
a Municipiului Deva din care rezultă că societatea comercială figurează în evidențe cu obligații de plată către bugetul de stat. Acest refuz este justificat, nefiind exprimat cu exces de putere potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci, dimpotrivă, în acord cu reglementarea citată. Apărarea nouă formulată în recurs de recurentă în cuprinsul acestui motiv, referitoare la instituirea popririi asupra contului bancar al societății comerciale, nu face decât să întărească concluzia primei instanțe, în sensul neîndeplinirii obligațiilor de plată către bugetul de stat, câtă vreme organul fiscal a trecut la procedura executării silite pentru satisfacerea creanțelor sale. Cu alte cuvinte, recurenta arată că și la momentul formulării recursului condiția prevăzută la art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.
nr. 1010/2004 nu era îndeplinită. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.C.I. SRL Deva împotriva sentinței civile nr. 235/CA din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.