ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 621/2011

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1198 din 29

mai 2009, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a respins acțiunea precizată a

reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu Mare, privind obligarea

pârâților I.J.P. Cluj și I.P.J. Sălaj la plata daunelor morale în cuantum de 2

milioane Euro pentru nelegalitatea percheziției și a procesului verbal încheiat

cu această ocazie.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate

de D.G.F.P. Sălaj și de G.R., că aceasta a rămas fără obiect, în condițiile în

care reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece cu I.P.J.

Sălaj și I.P.J. Cluj.

În ce privește excepția nulității

cererii, urmare a netimbrării acesteia, aceasta a fost respinsă, față de dispozițiile

art. 14 lit. s) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora sunt scutite de la

plata taxei de timbru acțiunile privind stabilirea și acordarea despăgubirilor

civile pentru încălcări ale drepturilor omului.

De asemenea, excepția necompetenței

materiale a tribunalului s-a considerat a fi nefondată, față de precizarea

acțiunii de către reclamant.

Pe fond, tribunalul a reținut, în

esență că, față de dispozițiile art. 275 C. proc. pen., împotriva percheziției

și a procesului verbal de percheziție, petentul trebuia să se adreseze cu

plângere procurorului și, întrucât reclamantul nu a dovedit că a suferit de pe

urma unui act nelegal, instanța civilă nu poate să dispună acordarea de daune

morale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul, invocând faptul că a fost stabilit termenul de

judecată fără să fie citat și, întrucât la aceeași dată avea în curs de

soluționare și alte dosare, a crezut că este vorba de o altă cauză.

Ulterior, reclamantul a depus

precizări la motivele invocate, arătând că polițiștii care au efectuat

percheziția la domiciliul său au încălcat dispozițiile art. 5 pct. 1 din C.E.D.O.

și art. 23 pct. 1 din Constituție, întrucât nu au identificat bunurile ridicate

și folosite ca probe în procesul verbal, în sensul că nu au scris în procesul

verbal seriile, marca, firma producătoare, data fabricației, dimensiunile, etc.

Aceste bunuri au fost predate unor

persoane cărora nu le aparțineau, fapt ce a condus la condamnarea sa la 6 ani

de închisoare, iar prin întocmirea necorespunzătoare a procesului verbal de

percheziție, reclamantul nu a putut beneficia de un proces echitabil, fiind

încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Urmare stresului la care a fost

supus prin încălcarea dreptului de proprietate, reținerea și însușirea

bunurilor de către polițiștii care au participat la efectuarea percheziției,

bolile de care suferă reclamantul s-au agravat, urmarea fiind faptul că a fost

internat în spital de mai multe ori.

Prin încheierea nr. 43 din 15

decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, cauza a fost transpusă secției civile al aceleiași

instanțe care, la termenul din 27 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 282

raportat la art. 282

1

C. proc. civ., a recalificat calea de atac ca

fiind apel.

Pe fond, s-a reținut în esență, că

motivele privind nelegalitatea procedurii percheziției și a procesului verbal

întocmit cu această ocazie, precum și cele vizând agravarea stării de sănătate

a reclamantului nu pot fi examinate în condițiile în care există dispoziții

speciale cuprinse în art. 275 și urm. C. proc. pen., pe care reclamantul nu

le-a urmat.

Pentru aceste considerente, prin

decizia nr. 47/ R din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, a respins apelul

reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, arătând că organele statului refuză să îi trimită

înscrisurile la care a făcut referire în cererea introductivă și pe parcursul

soluționării cauzei, iar el se află în imposibilitate să le procure, fiind

arestat.

Solicită admiterea recursului, iar

pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul din 28 ianuarie 2011,

Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu

prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite,

pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor…”, iar potrivit art. 303 C. proc. civ., „recursul se va motiva

prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, sancțiunea

fiind prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speță, recurentul nu a formulat

critici împotriva deciziei instanței de apel și nu a arătat în ce constă

încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către această instanță, ci a

formulat niște solicitări, ceea ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul

prevederilor art. 302

1

C. proc. civ.

Ca atare, recursul declarat în cauză

se constată nul în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 47/ R din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2011.