ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 621/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1198 din 29 mai 2009, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a respins acțiunea precizată a reclamantului D.I.T., deținut în Penitenciarul Satu Mare, privind obligarea pârâților I.J.P. Cluj și I.P.J. Sălaj la plata daunelor morale în cuantum de 2 milioane Euro pentru nelegalitatea percheziției și a procesului verbal încheiat cu această ocazie. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de D.G.F.P. Sălaj și de G.R., că aceasta a rămas fără obiect, în condițiile în care reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece cu I.P.J.

Sălaj și I.P.J. Cluj. În ce privește excepția nulității cererii, urmare a netimbrării acesteia, aceasta a fost respinsă, față de dispozițiile art. 14 lit. s) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora sunt scutite de la plata taxei de timbru acțiunile privind stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru încălcări ale drepturilor omului. De asemenea, excepția necompetenței materiale a tribunalului s-a considerat a fi nefondată, față de precizarea acțiunii de către reclamant. Pe fond, tribunalul a reținut, în esență că, față de dispozițiile art. 275 C. proc. pen., împotriva percheziției și a procesului verbal de percheziție, petentul trebuia să se adreseze cu plângere procurorului și, întrucât reclamantul nu a dovedit că a suferit de pe urma unui act nelegal, instanța civilă nu poate să dispună acordarea de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând faptul că a fost stabilit termenul de judecată fără să fie citat și, întrucât la aceeași dată avea în curs de soluționare și alte dosare, a crezut că este vorba de o altă cauză. Ulterior, reclamantul a depus precizări la motivele invocate, arătând că polițiștii care au efectuat percheziția la domiciliul său au încălcat dispozițiile art. 5 pct. 1 din C.E.D.O. și art. 23 pct. 1 din Constituție, întrucât nu au identificat bunurile ridicate și folosite ca probe în procesul verbal, în sensul că nu au scris în procesul verbal seriile, marca, firma producătoare, data fabricației, dimensiunile, etc. Aceste bunuri au fost predate unor persoane cărora nu le aparțineau, fapt ce a condus la condamnarea sa la 6 ani de închisoare, iar prin întocmirea necorespunzătoare a procesului verbal de percheziție, reclamantul nu a putut beneficia de un proces echitabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Urmare stresului la care a fost supus prin încălcarea dreptului de proprietate, reținerea și însușirea bunurilor de către polițiștii care au participat la efectuarea percheziției, bolile de care suferă reclamantul s-au agravat, urmarea fiind faptul că a fost internat în spital de mai multe ori. Prin încheierea nr. 43 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost transpusă secției civile al aceleiași instanțe care, la termenul din 27 ianuarie 2010, în baza dispozițiilor art. 282 raportat la art. 282 1 C. proc. civ., a recalificat calea de atac ca fiind apel. Pe fond, s-a reținut în esență, că motivele privind nelegalitatea procedurii percheziției și a procesului verbal întocmit cu această ocazie, precum și cele vizând agravarea stării de sănătate a reclamantului nu pot fi examinate în condițiile în care există dispoziții speciale cuprinse în art. 275 și urm. C. proc.

pen., pe care reclamantul nu le-a urmat. Pentru aceste considerente, prin decizia nr. 47/ R din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, a respins apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că organele statului refuză să îi trimită înscrisurile la care a făcut referire în cererea introductivă și pe parcursul soluționării cauzei, iar el se află în imposibilitate să le procure, fiind arestat. Solicită admiterea recursului, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La termenul din 28 ianuarie 2011, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor…”, iar potrivit art. 303 C. proc. civ., „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, sancțiunea fiind prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În speță, recurentul nu a formulat critici împotriva deciziei instanței de apel și nu a arătat în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către această instanță, ci a formulat niște solicitări, ceea ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul prevederilor art. 302 1 C. proc.

civ. Ca atare, recursul declarat în cauză se constată nul în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 47/ R din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.