ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2164/2010

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința penală nr. 18 din 21

ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea

petentului P.P.G. împotriva rezoluției nr. 1609/P/2009 din 2 octombrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1693/II-2/2009

din 16 noiembrie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet.

S-a reținut, în cauză, că persoana

vătămată P.G. a formulat plângere, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție la data de 1 septembrie 2009, împotriva procurorului

A.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, județul

Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

Plângerea a fost transmisă spre

competentă soluționare, după calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Petentul a sesizat faptul că A.M. în

cursul anului 1984, când îndeplinea funcția de procuror la Procuratura locală

Alexandria, județul Teleorman, a colaborat cu Securitatea, căreia i-a furnizat

date despre petent în sensul că acesta, pe parcursul navetei cu trenul pe ruta

Roșiori de Vede – Alexandria, ar fi făcut aprecieri necorespunzătoare la adresa

politicii statului comunist în domeniul justiției, că spunea bancuri politice,

asculta postul de radio „Europa Liberă” și colporta știrile defăimătoare.

În dovedirea faptei persoana

vătămată a atașat copia procesului-verbal de constatarea efectuării unor acte

premergătoare încheiat la 6 octombrie 1984 de ofițerul din cadrul UM 0860 –

Securitate din Inspectoratul Județean Teleorman al Ministerului de Interne, în

care sunt consemnate precizările făcute de procuror în cadrul discuțiilor

purtate, precum și o Notă din 3 octombrie 1984 cu un total de 30 de nume și

prenume de persoane, printre care și A.M. de la Procuratura locală Alexandria,

ce vor fi audiate în cazul „J.”, numele de cod al verificării informative a

petentului P.G.

Prin rezoluția nr. 1609/P/2009 din 2

octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de A.M., constatând că declarația dată de

acesta, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 303/2004, în sensul

că nu a fost și nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau

colaborator al serviciilor de informații, corespunde adevărului iar fapta nu

este prevăzută de legea penală.

În acest sens s-a reținut că,

potrivit art. 9 și art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, Colegiul Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) are competența

verificării datelor și documentelor privind calitatea de lucrător al

Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut

obiectul verificării, eliberând o adeverință în acest sens, care se comunică

persoanei verificate, precum și persoanelor care au solicitat verificarea.

Adeverința poate fi contestată la

Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de

către orice persoană interesată, în termen de 30 zile de la publicarea ei pe

pagina de internet a C.N.S.A.S.

În cauză s-a constatat că C.N.S.A.S.

a eliberat adeverința nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 din care rezultă că: „Nu

există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de

colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la domnul A.M.”.

Această adeverință a fost publicată

la data de 4 august 2009 și necontestată în termenul prevăzut de art. 10 alin.

(2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referindu-se la procesul-verbal de

constatarea efectuării unor acte premergătoare, procurorul a constatat că

acesta a fost întocmit și semnat de cpt. I.I. și reprezintă constatările

personale ale ofițerului de securitate și, prin existența ștampilei C.N.S.A.S.

pe acest document, rezultă că a fost avut în vedere la eliberarea adeverinței

sus-menționate.

Prin rezoluția nr. 1693/II-2/2009

din 16 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București a respins plângerea petentului P.G. împotriva rezoluției de

neurmărire.

Petentul P.G. a formulat plângere,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției de netrimitere

în judecată la judecătorul Curții de Apel București care, așa cum s-a arătat, a

respins-o ca neîntemeiată prin sentința penală nr. 18 din 25 ianuarie 2010.

Instanța a reținut că, în adevăr,

petentului i s-a întocmit dosar de urmărire informativă, așa cum rezultă din

adresa din 6 mai 1985 a M.I. – Inspectoratul Județean Teleorman „pentru faptul

că, în diferite împrejurări, îndeosebi navetă, pe ruta Roșiori de Vede –

Alexandria și retur, în prezența mai multor persoane a colportat emisiunile

ostile țării noastre transmise de posturile de radio reacționare „Europa

Liberă” și „Vocea Americii” și a făcut, totodată, afirmații denigratoare, unele

grave cu privire la politica partidului și statului nostru, fiind avertizat la

data de 16 noiembrie 1984 de organele noastre”.

Conform adresei de caz nr. 75 din 29

martie 1985 a aceleiași instituții, s-a propus prin raport și s-a aprobat de

către șeful Securității județene închiderea dosarului de urmărire informativă

„J.”.

Între timp – arată instanța - P.G. a

fost condamnat prin sentința penală nr. 185 din 20 martie 1985 a Judecătoriei

Alexandria la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

luare de mită și trafic de influență iar ulterior, la 8 octombrie 1986

Securitatea orașului Roșiori de Vede a întocmit un raport de reînregistrarea

dosarului de urmărire informativă a susnumitului, în scop preventiv.

Instanța a constatat că din niciun

act nu rezultă indubitabil că A.M. ar fi fost colaborator sau informator al

Securității ci, dimpotrivă, adeverința nr. DJ/1839/18 iunie 2009 a C.N.S.A.S.

atestând că nu există date ori documente din care să rezulte vreo astfel de

calitate.

Comentând afirmația petentului

potrivit căreia procurorul A.M. a fost determinat să colaboreze cu Securitatea

de către soția sa (cu care s-a căsătorit la 3 octombrie 1987) care era încadrată

la această instituție, instanța a conchis că nu sunt dovezi în acest sens.

În fine, cât privește notele și rapoartele

depuse în copie de către petent, s-a reținut că acestea au fost întocmite și

semnate de diferite persoane, colaboratori ori lucrători ai Inspectoratului

Județean Teleorman și reprezintă constatările și concluziile lor.

Împotriva acestei hotărâri petentul P.G.

a declarat recurs.

Prin motivele scrise petentul

critică hotărârea sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., susținând insuficiența motivării

hotărârii, cu referire la aspecte neesențiale însă omițând să observe și să

analizeze procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare din

6 octombrie 1984 prin care este nominalizat A.M. ca furnizând informații .

Asemenea, a criticat reținerea ca

dovadă esențială a adresei C.N.S.A.S. nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 în

constatarea necolaborării intimatului cu Securitatea, în condițiile în care,

așa cum susține, C.N.S.A.S. a eliberat în fals acest înscris, pentru care a

formulat plângere penală la parchet întrucât până în prezent nu a reușit să

depisteze toți informatorii cu nume conspirativ din dosarul său de urmărit.

Verificând hotărârea atacată pe baza

actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu

prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Petentul P.P.G. a sesizat organul de

urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări față de procurorul A.M. de

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. – fals în declarații – constând în

aceea că a completat declarația anuală prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004 prin care a afirmat că nu a fost lucrător operativ, inclusiv

acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații, deși, urmare

consultării propriului dosar de urmărire a descoperit că susnumitul, în cursul

anului 1984, când îndeplinea funcția de procuror la Procuratura locală

Alexandria, a furnizat informații Inspectoratului Județean Teleorman – M.I. –

Securitate.

În dovedirea acestei calități

petentul a depus mai multe înscrisuri obținute prin intermediul C.N.S.A.S., în copie,

din dosarul său de urmărire informativă, dintre care sunt evidențiate

procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, din 6

octombrie 1984, întocmit de cpt. I.I. în care sunt consemnate aspecte rezultate

din discuțiile purtate cu A.M., relative la unele afirmații ale petentului P.G.,

reproduse anterior, precum și Nota nr. 00775 din 3 octombrie 1984 a Serviciului

Informații Interne din M.I. – Inspectoratul Județean Teleorman, cu numele,

prenumele și funcțiile a 30 persoane – printre care și ale procurorului A.M. –

care vor fi audiate în cazul „J.”. Aceste documente poartă ștampila C.N.S.A.S.,

dovadă a preluării lor, în copie, din dosarul aflat în custodia instituției

susmenționate.

Competența verificării calității de

lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia revine C.N.S.A.S., care întocmește

notă de constatare și eliberează adeverință cu rezultatul verificării și

acestea se comunică persoanelor care au solicitat verificarea precum și celui

verificat.

O astfel de verificare a fost

efectuată și în legătură cu procurorul A.M., eliberându-se adeverința nr. 5651

din 4 iunie 2009, comunicată celor interesați cu nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009

care atestă că nu există date sau documente din care să rezulte calitatea

acestuia de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii.

Conținutul acestei adeverințe nu a

fost contestat conform legii de cei interesați.

Constatările C.N.S.A.S. – instituție

cu competență primară exclusivă – cu privire la calitatea de lucrător,

colaborator sau informator al fostei Securități, rămase definitive, fac dovada

deplină în fața organului de urmărire penală în conformitate cu cele consemnate

în adeverința eliberată.

Procesul-verbal din 6 octombrie

1984, invocat ca probă a colaborării procurorului A.M., nu-i poate fi opozabil

acestuia, actul conținând aspecte reținute de ofițerul de securitate din

discuțiile cu intimatul și este semnat numai de ofițer.

Pe de altă parte, acest proces-verbal

din 6 octombrie 1984, vine, în ordine, după Nota din 3 octombrie 1984, în care

sunt nominalizate cele 30 persoane – între care și procurorul A.M. – care vor

fi audiate în cazul „J.”, nume de cod al dosarului de urmărire informativă a petentului

P.G.

Până la proba contrară, chiar în

ipoteza că cele consemnate în procesul-verbal din 6 octombrie 1984 ar fi

adevărate, afirmațiile acestuia sunt făcute într-o cauză penală, în contextul

actelor premergătoare administrate în condițiile art. 224 C. proc. pen., fiind

una dintre persoanele nominalizate prin Nota din 3 octombrie 1984 care urmează

să fie audiate.

Din nicio consemnare a acestui

proces-verbal nu rezultă calitatea de colaborator sau informator, a

intimatului, spre deosebire de alte „Note” întocmite de ofițeri, în care se

precizează, ca sursă, informator cu nume de cod „F.”, „R.” ș.a.

Instanța de fond a motivat

corespunzător hotărârea adoptată, făcând referiri la înscrisurile administrate,

analizând susținerile petentului sub toate aspectele și înlăturând, argumentat,

unele dintre acestea.

Constatând că hotărârea atacată este

legală și temeinică, recursul petentului P.P.G. urmează să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.P.G. împotriva sentinței

penale nr. 18 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 iunie 2010.