ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2164/2010

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 18 din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului P.P.G. împotriva rezoluției nr. 1609/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1693/II-2/2009 din 16 noiembrie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet. S-a reținut, în cauză, că persoana vătămată P.G. a formulat plângere, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 1 septembrie 2009, împotriva procurorului A.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, județul Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

Plângerea a fost transmisă spre competentă soluționare, după calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Petentul a sesizat faptul că A.M. în cursul anului 1984, când îndeplinea funcția de procuror la Procuratura locală Alexandria, județul Teleorman, a colaborat cu Securitatea, căreia i-a furnizat date despre petent în sensul că acesta, pe parcursul navetei cu trenul pe ruta Roșiori de Vede – Alexandria, ar fi făcut aprecieri necorespunzătoare la adresa politicii statului comunist în domeniul justiției, că spunea bancuri politice, asculta postul de radio „Europa Liberă” și colporta știrile defăimătoare.

În dovedirea faptei persoana vătămată a atașat copia procesului-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare încheiat la 6 octombrie 1984 de ofițerul din cadrul UM 0860 – Securitate din Inspectoratul Județean Teleorman al Ministerului de Interne, în care sunt consemnate precizările făcute de procuror în cadrul discuțiilor purtate, precum și o Notă din 3 octombrie 1984 cu un total de 30 de nume și prenume de persoane, printre care și A.M. de la Procuratura locală Alexandria, ce vor fi audiate în cazul „J.”, numele de cod al verificării informative a petentului P.G.

Prin rezoluția nr. 1609/P/2009 din 2 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.M., constatând că declarația dată de acesta, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 303/2004, în sensul că nu a fost și nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații, corespunde adevărului iar fapta nu este prevăzută de legea penală. În acest sens s-a reținut că, potrivit art. 9 și art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) are competența verificării datelor și documentelor privind calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, eliberând o adeverință în acest sens, care se comunică persoanei verificate, precum și persoanelor care au solicitat verificarea.

Adeverința poate fi contestată la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 zile de la publicarea ei pe pagina de internet a C.N.S.A.S. În cauză s-a constatat că C.N.S.A.S. a eliberat adeverința nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 din care rezultă că: „Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii, cu privire la domnul A.M.”. Această adeverință a fost publicată la data de 4 august 2009 și necontestată în termenul prevăzut de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008. Referindu-se la procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, procurorul a constatat că acesta a fost întocmit și semnat de cpt.

I.I. și reprezintă constatările personale ale ofițerului de securitate și, prin existența ștampilei C.N.S.A.S. pe acest document, rezultă că a fost avut în vedere la eliberarea adeverinței sus-menționate. Prin rezoluția nr. 1693/II-2/2009 din 16 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea petentului P.G. împotriva rezoluției de neurmărire. Petentul P.G. a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de netrimitere în judecată la judecătorul Curții de Apel București care, așa cum s-a arătat, a respins-o ca neîntemeiată prin sentința penală nr. 18 din 25 ianuarie 2010. Instanța a reținut că, în adevăr, petentului i s-a întocmit dosar de urmărire informativă, așa cum rezultă din adresa din 6 mai 1985 a M.I.

– Inspectoratul Județean Teleorman „pentru faptul că, în diferite împrejurări, îndeosebi navetă, pe ruta Roșiori de Vede – Alexandria și retur, în prezența mai multor persoane a colportat emisiunile ostile țării noastre transmise de posturile de radio reacționare „Europa Liberă” și „Vocea Americii” și a făcut, totodată, afirmații denigratoare, unele grave cu privire la politica partidului și statului nostru, fiind avertizat la data de 16 noiembrie 1984 de organele noastre”. Conform adresei de caz nr. 75 din 29 martie 1985 a aceleiași instituții, s-a propus prin raport și s-a aprobat de către șeful Securității județene închiderea dosarului de urmărire informativă „J.”. Între timp – arată instanța - P.G.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 185 din 20 martie 1985 a Judecătoriei Alexandria la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență iar ulterior, la 8 octombrie 1986 Securitatea orașului Roșiori de Vede a întocmit un raport de reînregistrarea dosarului de urmărire informativă a susnumitului, în scop preventiv. Instanța a constatat că din niciun act nu rezultă indubitabil că A.M. ar fi fost colaborator sau informator al Securității ci, dimpotrivă, adeverința nr. DJ/1839/18 iunie 2009 a C.N.S.A.S. atestând că nu există date ori documente din care să rezulte vreo astfel de calitate. Comentând afirmația petentului potrivit căreia procurorul A.M.

a fost determinat să colaboreze cu Securitatea de către soția sa (cu care s-a căsătorit la 3 octombrie 1987) care era încadrată la această instituție, instanța a conchis că nu sunt dovezi în acest sens. În fine, cât privește notele și rapoartele depuse în copie de către petent, s-a reținut că acestea au fost întocmite și semnate de diferite persoane, colaboratori ori lucrători ai Inspectoratului Județean Teleorman și reprezintă constatările și concluziile lor. Împotriva acestei hotărâri petentul P.G. a declarat recurs. Prin motivele scrise petentul critică hotărârea sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., susținând insuficiența motivării hotărârii, cu referire la aspecte neesențiale însă omițând să observe și să analizeze procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare din 6 octombrie 1984 prin care este nominalizat A.M.

ca furnizând informații . Asemenea, a criticat reținerea ca dovadă esențială a adresei C.N.S.A.S. nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 în constatarea necolaborării intimatului cu Securitatea, în condițiile în care, așa cum susține, C.N.S.A.S. a eliberat în fals acest înscris, pentru care a formulat plângere penală la parchet întrucât până în prezent nu a reușit să depisteze toți informatorii cu nume conspirativ din dosarul său de urmărit. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Petentul P.P.G. a sesizat organul de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări față de procurorul A.M.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. – fals în declarații – constând în aceea că a completat declarația anuală prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin care a afirmat că nu a fost lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații, deși, urmare consultării propriului dosar de urmărire a descoperit că susnumitul, în cursul anului 1984, când îndeplinea funcția de procuror la Procuratura locală Alexandria, a furnizat informații Inspectoratului Județean Teleorman – M.I. – Securitate. În dovedirea acestei calități petentul a depus mai multe înscrisuri obținute prin intermediul C.N.S.A.S., în copie, din dosarul său de urmărire informativă, dintre care sunt evidențiate procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, din 6 octombrie 1984, întocmit de cpt.

I.I. în care sunt consemnate aspecte rezultate din discuțiile purtate cu A.M., relative la unele afirmații ale petentului P.G., reproduse anterior, precum și Nota nr. 00775 din 3 octombrie 1984 a Serviciului Informații Interne din M.I. – Inspectoratul Județean Teleorman, cu numele, prenumele și funcțiile a 30 persoane – printre care și ale procurorului A.M. – care vor fi audiate în cazul „J.”. Aceste documente poartă ștampila C.N.S.A.S., dovadă a preluării lor, în copie, din dosarul aflat în custodia instituției susmenționate. Competența verificării calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia revine C.N.S.A.S., care întocmește notă de constatare și eliberează adeverință cu rezultatul verificării și acestea se comunică persoanelor care au solicitat verificarea precum și celui verificat.

O astfel de verificare a fost efectuată și în legătură cu procurorul A.M., eliberându-se adeverința nr. 5651 din 4 iunie 2009, comunicată celor interesați cu nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 care atestă că nu există date sau documente din care să rezulte calitatea acestuia de lucrător sau de colaborator al Securității, în sensul legii. Conținutul acestei adeverințe nu a fost contestat conform legii de cei interesați. Constatările C.N.S.A.S. – instituție cu competență primară exclusivă – cu privire la calitatea de lucrător, colaborator sau informator al fostei Securități, rămase definitive, fac dovada deplină în fața organului de urmărire penală în conformitate cu cele consemnate în adeverința eliberată.

Procesul-verbal din 6 octombrie 1984, invocat ca probă a colaborării procurorului A.M., nu-i poate fi opozabil acestuia, actul conținând aspecte reținute de ofițerul de securitate din discuțiile cu intimatul și este semnat numai de ofițer. Pe de altă parte, acest proces-verbal din 6 octombrie 1984, vine, în ordine, după Nota din 3 octombrie 1984, în care sunt nominalizate cele 30 persoane – între care și procurorul A.M. – care vor fi audiate în cazul „J.”, nume de cod al dosarului de urmărire informativă a petentului P.G. Până la proba contrară, chiar în ipoteza că cele consemnate în procesul-verbal din 6 octombrie 1984 ar fi adevărate, afirmațiile acestuia sunt făcute într-o cauză penală, în contextul actelor premergătoare administrate în condițiile art. 224 C. proc.

pen., fiind una dintre persoanele nominalizate prin Nota din 3 octombrie 1984 care urmează să fie audiate. Din nicio consemnare a acestui proces-verbal nu rezultă calitatea de colaborator sau informator, a intimatului, spre deosebire de alte „Note” întocmite de ofițeri, în care se precizează, ca sursă, informator cu nume de cod „F.”, „R.” ș.a. Instanța de fond a motivat corespunzător hotărârea adoptată, făcând referiri la înscrisurile administrate, analizând susținerile petentului sub toate aspectele și înlăturând, argumentat, unele dintre acestea. Constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul petentului P.P.G. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.P.G. împotriva sentinței penale nr. 18 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2010.