ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Considerentele și soluția primei instanțe Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) să se dispună suspendarea Ordinului nr. 269 din 24 aprilie 2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că prin ordinul menționat s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere, de director executiv al OJCA Mehedinți, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile.

Totodată, reclamantul a mai arătat că pe rolul Curții de Apel Craiova se află înregistrată acțiunea prin care a solicitat anularea ordinului menționat. Acțiunea reclamantului a fost întemeiată inițial pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, după care, pe parcursul derulării procesului reclamantul și-a precizat acțiunea, invocând art. 15 din același act normativ. Prin Sentința nr. 287 din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 269/2009 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a dovedit, raportat la simplele susțineri ale reclamantului, că sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

S-a mai reținut că măsura suspendării executării are un caracter excepțional și presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului aplicabil actului atacat, de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Nu au fost primite susținerile reclamantului potrivit cărora eventuala executare a actului administrativ este de natură să-i provoace acestuia o pagubă iminentă, întrucât i s-a oferit un post de execuție în cadrul OJCA Mehedinți. 2. Recursul formulat de reclamantul B.D. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova în termen legal a declarat recurs reclamantul B.D. Prin motive de recurs sumar prezentate recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât este urmarea unei analize superficiale a probatoriului administrat în cauză.

S-a mai arătat că în mod greșit instanța nu a făcut aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, potrivit cu care plângerea prealabilă nu este obligatorie, după cum în mod eronat a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, mai cu seamă că veniturile sale au scăzut prin aplicarea actului de revocare din funcție, fiindu-i astfel afectate și obligațiile de întreținere a familiei. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă analizei, față de motivele de recurs ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv legal care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe. Înalta Curte, în acord cu cele cuprinse în sentința recurată, reafirmă, astfel cum constant a statuat în jurisprudența sa în această materie, că măsura suspendării executării unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.

Nu sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale, respectiv pe lângă existența cazului bine justificat, și a iminenței producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerințe sunt definite în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată (art. 2 lit. ș) și lit. t). Dacă în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, respectiv a cazului bine justificat, constatarea caracterului neconstituțional al Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeași constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea și a celei de-a doua condiții, respectiv iminența producerii unei pagube. Din această perspectivă Înalta Curte conchide că este corectă argumentarea cuprinsă în sentința supusă examinării instanței de control judiciar în sensul că simplele susțineri și afirmații ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri, nesusținute probator, reiterate de altfel și ca motive de recurs, nu sunt nici suficiente și nici concludente pentru a se aprecia că și această cerință legală este îndeplinită în cauză, în condițiile în care recurentului i s-a oferit un post de execuție remunerat.

În sensul textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerințe se impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susținerile părților. În concluzie, considerând că prima instanță a evaluat cu justețe materialul probator existent a dosar, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentului vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. În fine, nefondată este și critica recurentului vizând neaplicarea de către prima instanță a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care din cuprinsul hotărârii rezultă că excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârât, motivat de neefectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de instanță.

Ca atare nu s-a considerat că în cauză s-ar fi impus îndeplinirea unei astfel de proceduri prealabile, după cum această împrejurare nu a avut vreo înrâurire asupra soluției adoptate. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D. împotriva Sentinței nr. 287 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.