ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2289/2010

Asupra

recursurilor de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 55/ A din 27

mai 2010, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosar nr. 37/109/2010, investită cu judecarea apelurilor

declarate de procuror și inculpați, a dispus respingerea cererilor de liberare provizorie

sub control judiciar formulate de inculpații C.G.C. și C.I. și menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților C.G.C., C.I. și P.C.C.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Analizând

cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații C.G.C.,

C.I. la primul termen de judecată în stadiul procesual al apelului, în raport

de dispozițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

instanța a reținut că prin formularea textului de lege, s-a acordat facultatea

instanței în a aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri, chiar dacă sunt

îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen.

De aceea, în examinarea unei cereri de liberare provizorie, trebuie să se

analizeze dacă temeiurile care au determinat inițial detenția inculpaților

justifică în continuare această măsură.

Inculpații C.G.C.

și C.I. au fost condamnați în primă instanță pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 24 alin. (1), (2), art. 25 și art. 27 din Legea nr. 356/2002,

constând în aceea că, în perioada iulie-august 2009, împreună cu alți inculpați

au montat dispozitive skimmin la atm-urile băncilor B.C.R., B.P. și R.B. în mai

multe orașe din țară, efectuând retrageri de numerar, majoritatea din

municipiul Pitești.

S-a apreciat

că, pe baza convorbirilor telefonice, există suficiente indicii pentru a se

ajunge la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au desfășurat activități

specifice infracțiunilor reținute în sarcina lor, fiind îndeplinită și condiția

referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din

numărul mare al actelor materiale descoperite, care presupun o persistență în

rezoluția infracțională și o mobilizare deosebită a inculpaților pentru punerea

ei în practică, dar și din împrejurarea că inculpații, pentru a-și mări șansele

de câștig și a reduce riscul de a fi prinși, s-au deplasat în localități foarte

îndepărtate de domiciliul lor și aflate la mare distanță între ele. Totodată,

s-a apreciat că există indicii referitoare la faptul că inculpații s-ar fi

aflat în același scop și în alte orașe, pentru care nu s-a putut face dovada

activității infracționale, dar care sunt investigate în prezent.

Aria mare de

acțiune a inculpaților presupune implicit prejudicierea unor persoane din zone

diferite, fără nici o reținere, expresie a faptului că manifestă dispreț față

de drepturile persoanelor păgubite.

Drept urmare,

s-a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a

inculpaților, față de cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., deoarece rezultă

că inculpații au încercat să împiedice buna desfășurare a procesului penal, în

momentul în care au început actele de cercetare în cauză, transmițându-și

reciproc comenzi de ștergere a urmelor infracțiunilor, refuzând să indice

adresele apartamentelor în care locuiau efectiv și în care s-ar fi putut

descoperi obiecte sau înscrisuri relevante pentru cauză, precum și numele

celorlalte persoane care figurau în imaginile surprinse de bancomate, negând

inclusiv evidența privind asemănarea dintre persoanele filmate și persoana lor.

S-a reținut

că această măsură este justificată de scopul măsurii preventive, gradul de

pericol social al infracțiunilor, sănătatea, vârsta, antecedentele

inculpaților.

În ce

privește pe inculpatul P.C.C., s-a reținut că, în raport de probele

administrate în cauză, se justifică menținerea măsurii arestării preventive,

existând indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) raportat la art. 68

1

din C. proc. pen., fiind îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că infracțiunile pentru care acesta este

cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar

lăsarea sa în libertarte prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce

rezultă din natura și gravitatea deosebită a faptelor, care ar crea un impact

negativ la nivelul societății civile, cât și acel sentiment de neîncredere în

instituțiile statului și insecuritate socială. Totodată, condamnarea

inculpaților de către prima instanță la pedepse cu închisoare, în condiții

privative de libertate, poate reprezenta suportul aprecierii că nu se impune

punerea în libertate a inculpaților, existând și date din care rezultă

necesitatea de a-i împiedica să zădărnicească în continuare aflarea adevărului

prin influențarea unor părți sau martori.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații C.G.C., C.I. și P.C.C.,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii la dosar.

Recursurile

nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

menținerea măsurii arestării preventive se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță.

În ce

privește cererile formulate de inculpații C.I. și C.G.C., se constată

următoarele:

Potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în raport de natura și

gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de falisificare a unor

instrumente de plată electronice, cu care au efectuat operațiuni de retragere

frauduloasă de numerar fără consimțământul titularilor, care aduc atingere unor

importante valori sociale, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima

instanță la pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare - inculpații C.I. și

C.G.C. și, respectiv, 4 ani și 8 luni închisoare - inculpatul P.C.C., lăsarea

inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea

adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate (în perioada iunie-august 2009, au acționat în diferite zone ale

țării și au montat dispozitive pentru donarea cârdurilor, pe care le-au folosit

la diverse atm-uri bancare pentru a sustrage sume de bani) și antecedentele

inculpatului P.C., care a săvârșit faptele în stare de recidivă

postcondamnatorie, relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de

perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece

lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte

și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Totodată,

măsura arestării se impune a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie

respinsă cererea inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, în

raport de indiciile ce rezultă din interceptările telefonice, din care reiese

că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, precum și de complexitatea cauzei,

dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, numărul inculpaților și

al actelor materiale săvârșite în mai multe orașe ale țării.

Potrivit C. nostru

proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege:

inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Așa fiind,

temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, neimpunându-se luarea măsurii de liberare provizorie sub control

judiciar, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură

prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii

cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în

continuare privarea de libertate.

Pe de altă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților

și de numărul mare de părți, se constată că nu s-a adus atingere nici

principiului rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea C.E.D.O.,

întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a

părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind,

menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin

lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare

a procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații C.G.C., C.I. și P.C.C.

împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie să fie respinse, ca nefondate,

cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.G.C., C.I. și P.C.C.

împotriva încheierii nr. 55/ A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 37/109/2010.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 iunie 2010.