ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 256/CA din 29 iunie 2009, Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin care a solicitat

anularea

Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nr. 3399/C din 07 august 2009

.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 3399/C/2008 emis de Procurorul General s-a

dispus retragerea avizului conform pentru funcționarea ca organ de cercetare al

poliției judiciare comisarului șef G.I.

Acest act a fost emis în baza dispozițiilor art. 201 alin.

(3) C. proc. pen. și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea

și funcționarea poliției judiciare.

Atât nota de fundamentare căt și ordinul contestat fac trimitere

la adresele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și I.P.J. Constanța

și rețin, ca motive ce au condus la luarea acestei măsuri: nerespectarea normelor

de deontologie profesională dar și neprofesionalism în realizarea sarcinilor de

serviciu (tergiversarea nejustificată a dosarelor în lucru, acte premergătoare defectuos

realizate, lăsarea în nelucrare a unor sesizări).

Astfel, prin adresa nr. x din anul 2007 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Constanța solicită Procurorului General să dispună retragerea avizului

favorabil de funcționare în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare

pentru comisarul șef G.I. În motivarea solicitării se reține că acesta nu a respectat

normele de deontologie profesională prin implicarea în medierea unor conflicte ivite

între persoane fizice fără existența unui dosar penal (Dosar nr. 279/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Constanța), efectuarea de cercetări în mod discreționar (Dosar

nr. 2037/P/2006), perturbarea derulării cercetărilor penale instrumentate de alți

lucrători de poliție datorită relațiilor personale cu persoanele cercetate (Dosar

nr. 954/P/2005).

S-a reținut că, în acest ultim dosar menționat, reclamantul

a împiedicat urmărirea penală, fapt ce a determinat sesizarea Parchetului Curții

de Apel Constanța pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni

de favorizare a infractorului, pronunțându-se Ordonanța nr. 578/P/2006 de scoatere

de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative.

De asemenea, s-a mai reținut tergiversarea în mod repetat

și nejustificat a cercetărilor precum și disfuncții de comunicare cu ofițerii din

cadrul Serviciului cercetări penale (Dosar nr. 1444/P/2006).

Aceste motivații sunt susținute prin informarea nr. y din

anul 2007, întocmită ca urmare a activității de supraveghere, din care rezultă întârzieri

nejustificat de mari în activitatea de cercetare penală a comisarului șef G.I.,

acesta având repartizate dosare în care, din lunile ianuarie-februarie 2007, până

în luna mai, nu efectuase niciun act de cercetare.

Aceeași situație se reține și în referatul întocmit la 22

mai 2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Se constată, în referat,

că reclamantul nu administrase mijloace de probă și nu cunoștea situația de fapt

în multe din dosarele repartizate iar termenele fixate erau foarte întârziate. Mai

mult, reclamantul se prezenta la Procuror pentru discutarea măsurii conexării unor

cauze penale fără a avea cu el respectivele dosare, aceasta atitudine continuând

și după ce i s-a pus în vedere să prezinte și cauzele în care solicita conexarea,

pentru analizarea oportunității luării măsurii.

Prin adresa din 03 august 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța sesizează Parchetul Curții de Apel în vederea efectuării cercetărilor

penale față de comisarul șef G.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare

a infractorului.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin Ordonanța

nr. 578/P/2006 constată că activitățile reținute în sarcina lui G.I. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen. dar, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. a dispus scoaterea de sub urmărire

și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii.

Plângerea formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă

prin Ordonanța nr. 65/II/2007, apreciindu-se ca legală și temeinică soluția de scoatere

de sub urmărire penală și de aplicare a unei amenzi administrative.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, rezultă

din documentația depusă la dosar că împotriva reclamantului au mai fost efectuate

cercetări penale. Astfel, prin Ordonanța nr. 1/P/2007 a Parchetului Curții de Apel

Constanța s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui G.I. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative

a amenzii precum și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Prin Ordonanța nr. 207/11/2/2007 s-a admis plângerea în sensul

modificării temeiurilor legale ale ordonanței de scoatere de sub urmărire pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 C. pen. respectiv,

aplicarea art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. b

1

) din C. proc.  pen.

și a art. 18

1

C. pen.

Reține instanța de fond, în temeiul ordonanțelor sus menționate,

că reclamantul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat penal, fapte ce constituie

infracțiunile reținute dar, dat fiind pericolul social redus și circumstanțele personale

ale reclamantului, acesta nu a fost trimis în judecată ci s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

În ceea ce privește sancțiunile disciplinare, prima instanță

constată că, în adresa din 25 februarie 2009 a I.P.J. Constanța se menționează că

reclamantul nu a fost sancționat disciplinar în cursul anilor 2007, 2008 și 2009

până la data emiterii adresei iar în adresa nr. z din anul 2009 se arată că reclamantul

a fost evaluat cu calificativele "foarte bun" în anii 2003-2006 și "bun"

pentru anii 2007 și 2008. În adresa din 07 iulie 2008 I.P.J. Constanța se menționează

că în cursul anului 2007 s-au efectuat cercetări prealabile în cazul reclamantului

în 5 sesizări, cazuri ce au fost clasate, iar în anul 2008 în alte 3.

Într-una din aceste sesizări, reține instanța de fond, reclamantul

a primit sancțiunea cu mustrarea scrisă dar, ca urmare a contestației, sancțiunea

a fost anulată apreciindu-se că fapta a fost prescrisă iar celelalte sesizări nu

au fost finalizate. Intervenția prescripției are ca efect nesancționarea faptei

dar nu echivalează cu nesăvârșirea ei iar faptul că s-a aplicat o sancțiune disciplinară

constituie o premisă a săvârșirii abaterii disciplinare care, datorită prescripției,

a rămas nesancționată.

Raportat la înscrisurile sus menționate, instanța de fond constată

că ordinul

contestat este temeinic și legal.

Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, reclamantul

și-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu, prin săvârșirea de fapte

care întrunesc elementele unei infracțiuni și care sunt incompatibile cu funcția

deținută, a tergiversat un număr mare de dosare repartizate pentru a fi lucrate,

prin neefectuarea actelor premergătoare și așa cum rezultă din referatul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Constanța și din adresa I.P.J. Constanța, acesta are o colaborare

defectuoasă cu ofițerii din cadrul poliției judiciare.

De asemenea, reține instanța de fond, ordinul contestat nu a

fost emis numai în considerarea nerespectării normelor de deontologie profesională,

ci și pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, astfel că

apărarea reclamantului a fost înlăturată.

Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea

și funcționarea poliției judiciare prevede că lucrătorii din cadrul poliției judiciare

sunt desemnați de ministrul administrației și internelor cu avizul favorabil al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

în același sens fiind și dispozițiile art. 201 alin. (3) teza I din C. proc. pen.

Teza a II-a a art. 201 alin. (3) C. proc. pen. prevede că: "retragerea

avizului conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție conduce la încetarea calității de lucrător în cadrul poliției

judiciare".

Prin urmare, arată instanța de fond, avizul conform al Procurorului

General este esențial la numirea organelor de cercetare ale poliției judiciare ce

își desfășoară activitatea sub autoritatea Procurorului General, care își poate

retrage avizul acordat.

Se arată în considerentele sentinței recurate că legea specială

este în consens cu normele de procedură penală în ceea ce privește desemnarea organelor

de cercetare penală, astfel

încât dispozițiile tezei

a II-a din art. 201 C. proc. pen., referitoare la retragerea avizului conform, nu

vin în contradicție cu legea specială. Această din urmă lege nu stipulează o prevedere

contrară, art. 6 prevăzând posibilitatea Procurorului General de a propune eliberarea

din funcția de lucrător al poliției judiciare, fără a exclude posibilitatea retragerii

avizului conform acordat la numirea în funcție.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând modificarea ei în tot în sensul admiterii

acțiunii sale și anulării ordinului atacat.

Soluția adoptată de prima

instanță a fost criticată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., susținându-se, în esență, următoarele:

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența

de a retrage avizul conform dreptului acordat lucrătorului de poliție judiciară.

Potrivit art. 201

alin. (3) C. proc. pen., retragerea acestui aviz are ca efect încetarea, de drept

a calității de lucrător în cadrul poliției judiciare și ca atare, în raport cu prevederile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004, acesta avea doar posibilitatea de a propune

Ministerului Administrației și Internelor eliberarea recurentului din funcția de

lucrător de poliție judiciară.

peste acest aspect, retragerea avizului conform s-a dispus în mod nejustificat,

aspectele menționate în ordin neîncadrându-se în prevederile stricte ale art. 6

alin. (2) din Legea nr. 360/2004, potrivit cărora eliberarea din funcție se poate

dispune numai pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către

lucrătorii poliției judiciare a obligațiilor ce le revin în activitatea desfășurată

în calitate de organ de cercetare penală a poliției judiciare.

În opinia recurentului,

în lipsa unor sancțiuni disciplinare și a unor calificative slabe nu se poate susține

că un anume lucrător de poliție nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin.

În cazul său, au fost

efectuate cercetări prealabile ca urmare a 5 sesizări în anul 2007 și 3 sesizări

în anul 2008, fără însă ca vreuna dintre acestea să fi condus la sancționarea disciplinară.

Or, susține recurentul,

reținerea de către instanță a aspectelor consemnate în considerentele hotărârii

echivalează cu aplicarea de către aceasta a unei/unor sancțiuni disciplinare, în

condițiile în care acest lucru nu intră în mod evident în competența sa.

Mai mult, pretinde recurentul,

prin această eliberare din funcție în mod direct, fără aplicarea prealabilă a unor

sancțiuni disciplinare, i-a fost încălcat dreptul de exercitare a căilor de atac

pe care le conferă legea în materia răspunderii disciplinare.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că soluția

de respingere a acțiunii reclamantului este principial corectă, impunându-se doar

substituirea parțială a considerentelor hotărârii, în sensul celor în continuare

arătate.

În conformitate cu prevederile

art. 201 alin. (3) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60

din 6 septembrie 2006, ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează

lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor, desemnați nominal

de ministrul administrației și internelor, cu avizul conform al Procurorului General

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceștia își desfășoară

activitatea sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar retragerea avizului conform conduce la încetarea

calității de lucrător în cadrul poliției judiciare.

Potrivit tezei finale

a aceluiași text, atunci când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare

și funcționare a organelor de poliție judiciară, se aplică dispozițiile legii speciale.

Prin „avizul conform”

prevăzut de acest text se realizează competența funcțională, în limitele și cadrul

expres reglementat de legiuitor, pentru funcționarea ca organ de cercetare a poliției

judiciare, Procurorul General exercitându-și prerogativele ce îi sunt conferite

de C. proc. pen. raportat la poliția judiciară.

Ca atare, nu se poate

reține că acest aviz ar constitui un act administrativ în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, supus controlului de legalitate al instanței

specializate în această materie. Înalta Curte s-a pronunțat, de altfel, în mod constant,

în sensul că actele emise în legătură directă cu activitatea Parchetelor nu sunt

acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, chiar

dacă s-ar putea aprecia că avizul în discuție a fost emis de o autoritate publică,

în regim de putere publică, în sensul acestui text de lege, pentru realizarea componenței

administrative a activității Parchetului, se impune precizarea că, din această perspectivă,

nu avizul poate avea decât caracterul unui act preparator, supus controlului de

legalitate a instanței de contencios administrativ numai odată cu actul final, conform

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 din Legea

nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, organele de

cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în structura aparatului

Ministerului Internelor și Reformei Administrative, iar în conformitate cu art.

6 numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor din funcțiile structurilor poliției

judiciare se fac prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.

Ca atare, este susceptibil

de a fi contestat în condițiile Legii nr. 554/2004 numai ordinul de eliberare din

funcția de poliție judiciară, nu și ordinul emis de Procurorul General potrivit

dispozițiilor C. proc. pen. prin care se retrage avizul conform.

Prevederile art. 201

alin. (3) C. proc. civ. sunt în consens cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea

nr. 364/2004, potrivit cărora lucrătorii din cadrul poliției judiciare sunt desemnați

de ministrul administrației și internelor cu avizul favorabil al Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, nici din

această perspectivă criticile aduse hotărârii nu sunt justificate, avizul Procurorului

General fiind esențial la numirea organelor de cercetare ale poliției judiciare

ce își desfășoară activitatea sub autoritatea sa, cum corect a reținut și judecătorul

fondului.

Cum legea specială nu

prevede o procedură diferită de desemnare și funcționare a organelor de poliție

judiciară, pentru a deveni incidente dispozițiile tezei finale a art. 201 alin.

(3) C. proc. pen., nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la

necompetența Procurorului General de a retrage avizul conform, acordat lucrătorului

de poliție judiciară. Art. 6 din Legea nr. 364/2004 prevede posibilitatea Procurorului

General de a propune eliberarea din funcție, dar nu exclude posibilitatea acestuia

de a-și retrage avizul conform care a fost esențial la numirea în funcție a recurentului.

Mai mult, exercitarea

acestui drept nu este condiționată de aplicarea în prealabil a unor sancțiuni disciplinare,

legea făcând referire doar la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare

de către lucrătorii poliției judiciare a obligațiilor ce le revin în calitate de

organ de cercetare penală al poliției judiciare.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul G.I. împotriva sentinței nr. 259/CA din 29 iunie 2009 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2010.