ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 256/CA din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 3399/C din 07 august 2009 . Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 3399/C/2008 emis de Procurorul General s-a dispus retragerea avizului conform pentru funcționarea ca organ de cercetare al poliției judiciare comisarului șef G.I.

Acest act a fost emis în baza dispozițiilor art. 201 alin. (3) C. proc. pen. și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Atât nota de fundamentare căt și ordinul contestat fac trimitere la adresele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și I.P.J. Constanța și rețin, ca motive ce au condus la luarea acestei măsuri: nerespectarea normelor de deontologie profesională dar și neprofesionalism în realizarea sarcinilor de serviciu (tergiversarea nejustificată a dosarelor în lucru, acte premergătoare defectuos realizate, lăsarea în nelucrare a unor sesizări). Astfel, prin adresa nr. x din anul 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța solicită Procurorului General să dispună retragerea avizului favorabil de funcționare în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare pentru comisarul șef G.I.

În motivarea solicitării se reține că acesta nu a respectat normele de deontologie profesională prin implicarea în medierea unor conflicte ivite între persoane fizice fără existența unui dosar penal (Dosar nr. 279/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța), efectuarea de cercetări în mod discreționar (Dosar nr. 2037/P/2006), perturbarea derulării cercetărilor penale instrumentate de alți lucrători de poliție datorită relațiilor personale cu persoanele cercetate (Dosar nr. 954/P/2005). S-a reținut că, în acest ultim dosar menționat, reclamantul a împiedicat urmărirea penală, fapt ce a determinat sesizarea Parchetului Curții de Apel Constanța pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuni de favorizare a infractorului, pronunțându-se Ordonanța nr. 578/P/2006 de scoatere de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative.

De asemenea, s-a mai reținut tergiversarea în mod repetat și nejustificat a cercetărilor precum și disfuncții de comunicare cu ofițerii din cadrul Serviciului cercetări penale (Dosar nr. 1444/P/2006). Aceste motivații sunt susținute prin informarea nr. y din anul 2007, întocmită ca urmare a activității de supraveghere, din care rezultă întârzieri nejustificat de mari în activitatea de cercetare penală a comisarului șef G.I., acesta având repartizate dosare în care, din lunile ianuarie-februarie 2007, până în luna mai, nu efectuase niciun act de cercetare. Aceeași situație se reține și în referatul întocmit la 22 mai 2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Se constată, în referat, că reclamantul nu administrase mijloace de probă și nu cunoștea situația de fapt în multe din dosarele repartizate iar termenele fixate erau foarte întârziate.

Mai mult, reclamantul se prezenta la Procuror pentru discutarea măsurii conexării unor cauze penale fără a avea cu el respectivele dosare, aceasta atitudine continuând și după ce i s-a pus în vedere să prezinte și cauzele în care solicita conexarea, pentru analizarea oportunității luării măsurii. Prin adresa din 03 august 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța sesizează Parchetul Curții de Apel în vederea efectuării cercetărilor penale față de comisarul șef G.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin Ordonanța nr. 578/P/2006 constată că activitățile reținute în sarcina lui G.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.

dar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. a dispus scoaterea de sub urmărire și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii. Plângerea formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă prin Ordonanța nr. 65/II/2007, apreciindu-se ca legală și temeinică soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei amenzi administrative. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, rezultă din documentația depusă la dosar că împotriva reclamantului au mai fost efectuate cercetări penale. Astfel, prin Ordonanța nr. 1/P/2007 a Parchetului Curții de Apel Constanța s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii precum și neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen. Prin Ordonanța nr. 207/11/2/2007 s-a admis plângerea în sensul modificării temeiurilor legale ale ordonanței de scoatere de sub urmărire pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 C. pen. respectiv, aplicarea art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. b 1 ) din C. proc. pen. și a art. 18 1 C. pen. Reține instanța de fond, în temeiul ordonanțelor sus menționate, că reclamantul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat penal, fapte ce constituie infracțiunile reținute dar, dat fiind pericolul social redus și circumstanțele personale ale reclamantului, acesta nu a fost trimis în judecată ci s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

În ceea ce privește sancțiunile disciplinare, prima instanță constată că, în adresa din 25 februarie 2009 a I.P.J. Constanța se menționează că reclamantul nu a fost sancționat disciplinar în cursul anilor 2007, 2008 și 2009 până la data emiterii adresei iar în adresa nr. z din anul 2009 se arată că reclamantul a fost evaluat cu calificativele "foarte bun" în anii 2003-2006 și "bun" pentru anii 2007 și 2008. În adresa din 07 iulie 2008 I.P.J. Constanța se menționează că în cursul anului 2007 s-au efectuat cercetări prealabile în cazul reclamantului în 5 sesizări, cazuri ce au fost clasate, iar în anul 2008 în alte 3. Într-una din aceste sesizări, reține instanța de fond, reclamantul a primit sancțiunea cu mustrarea scrisă dar, ca urmare a contestației, sancțiunea a fost anulată apreciindu-se că fapta a fost prescrisă iar celelalte sesizări nu au fost finalizate.

Intervenția prescripției are ca efect nesancționarea faptei dar nu echivalează cu nesăvârșirea ei iar faptul că s-a aplicat o sancțiune disciplinară constituie o premisă a săvârșirii abaterii disciplinare care, datorită prescripției, a rămas nesancționată. Raportat la înscrisurile sus menționate, instanța de fond constată că ordinul contestat este temeinic și legal. Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, reclamantul și-a îndeplinit necorespunzător sarcinile de serviciu, prin săvârșirea de fapte care întrunesc elementele unei infracțiuni și care sunt incompatibile cu funcția deținută, a tergiversat un număr mare de dosare repartizate pentru a fi lucrate, prin neefectuarea actelor premergătoare și așa cum rezultă din referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și din adresa I.P.J.

Constanța, acesta are o colaborare defectuoasă cu ofițerii din cadrul poliției judiciare. De asemenea, reține instanța de fond, ordinul contestat nu a fost emis numai în considerarea nerespectării normelor de deontologie profesională, ci și pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, astfel că apărarea reclamantului a fost înlăturată. Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare prevede că lucrătorii din cadrul poliției judiciare sunt desemnați de ministrul administrației și internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în același sens fiind și dispozițiile art. 201 alin. (3) teza I din C. proc.

pen. Teza a II-a a art. 201 alin. (3) C. proc. pen. prevede că: "retragerea avizului conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce la încetarea calității de lucrător în cadrul poliției judiciare". Prin urmare, arată instanța de fond, avizul conform al Procurorului General este esențial la numirea organelor de cercetare ale poliției judiciare ce își desfășoară activitatea sub autoritatea Procurorului General, care își poate retrage avizul acordat. Se arată în considerentele sentinței recurate că legea specială este în consens cu normele de procedură penală în ceea ce privește desemnarea organelor de cercetare penală, astfel încât dispozițiile tezei a II-a din art. 201 C. proc.

pen., referitoare la retragerea avizului conform, nu vin în contradicție cu legea specială. Această din urmă lege nu stipulează o prevedere contrară, art. 6 prevăzând posibilitatea Procurorului General de a propune eliberarea din funcția de lucrător al poliției judiciare, fără a exclude posibilitatea retragerii avizului conform acordat la numirea în funcție. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul G.I., solicitând modificarea ei în tot în sensul admiterii acțiunii sale și anulării ordinului atacat. Soluția adoptată de prima instanță a fost criticată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., susținându-se, în esență, următoarele: 1. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența de a retrage avizul conform dreptului acordat lucrătorului de poliție judiciară.

Potrivit art. 201 alin. (3) C. proc. pen., retragerea acestui aviz are ca efect încetarea, de drept a calității de lucrător în cadrul poliției judiciare și ca atare, în raport cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004, acesta avea doar posibilitatea de a propune Ministerului Administrației și Internelor eliberarea recurentului din funcția de lucrător de poliție judiciară. 2. Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, retragerea avizului conform s-a dispus în mod nejustificat, aspectele menționate în ordin neîncadrându-se în prevederile stricte ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 360/2004, potrivit cărora eliberarea din funcție se poate dispune numai pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii poliției judiciare a obligațiilor ce le revin în activitatea desfășurată în calitate de organ de cercetare penală a poliției judiciare.

În opinia recurentului, în lipsa unor sancțiuni disciplinare și a unor calificative slabe nu se poate susține că un anume lucrător de poliție nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin. În cazul său, au fost efectuate cercetări prealabile ca urmare a 5 sesizări în anul 2007 și 3 sesizări în anul 2008, fără însă ca vreuna dintre acestea să fi condus la sancționarea disciplinară. Or, susține recurentul, reținerea de către instanță a aspectelor consemnate în considerentele hotărârii echivalează cu aplicarea de către aceasta a unei/unor sancțiuni disciplinare, în condițiile în care acest lucru nu intră în mod evident în competența sa. Mai mult, pretinde recurentul, prin această eliberare din funcție în mod direct, fără aplicarea prealabilă a unor sancțiuni disciplinare, i-a fost încălcat dreptul de exercitare a căilor de atac pe care le conferă legea în materia răspunderii disciplinare.

Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că soluția de respingere a acțiunii reclamantului este principial corectă, impunându-se doar substituirea parțială a considerentelor hotărârii, în sensul celor în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 201 alin. (3) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60 din 6 septembrie 2006, ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor, desemnați nominal de ministrul administrației și internelor, cu avizul conform al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceștia își desfășoară activitatea sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar retragerea avizului conform conduce la încetarea calității de lucrător în cadrul poliției judiciare. Potrivit tezei finale a aceluiași text, atunci când legea specială prevede o procedură diferită de desemnare și funcționare a organelor de poliție judiciară, se aplică dispozițiile legii speciale. Prin „avizul conform” prevăzut de acest text se realizează competența funcțională, în limitele și cadrul expres reglementat de legiuitor, pentru funcționarea ca organ de cercetare a poliției judiciare, Procurorul General exercitându-și prerogativele ce îi sunt conferite de C. proc.

pen. raportat la poliția judiciară. Ca atare, nu se poate reține că acest aviz ar constitui un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, supus controlului de legalitate al instanței specializate în această materie. Înalta Curte s-a pronunțat, de altfel, în mod constant, în sensul că actele emise în legătură directă cu activitatea Parchetelor nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar putea aprecia că avizul în discuție a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în sensul acestui text de lege, pentru realizarea componenței administrative a activității Parchetului, se impune precizarea că, din această perspectivă, nu avizul poate avea decât caracterul unui act preparator, supus controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ numai odată cu actul final, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, organele de cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în structura aparatului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, iar în conformitate cu art. 6 numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative. Ca atare, este susceptibil de a fi contestat în condițiile Legii nr. 554/2004 numai ordinul de eliberare din funcția de poliție judiciară, nu și ordinul emis de Procurorul General potrivit dispozițiilor C. proc. pen. prin care se retrage avizul conform. Prevederile art. 201 alin. (3) C. proc.

civ. sunt în consens cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004, potrivit cărora lucrătorii din cadrul poliției judiciare sunt desemnați de ministrul administrației și internelor cu avizul favorabil al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, nici din această perspectivă criticile aduse hotărârii nu sunt justificate, avizul Procurorului General fiind esențial la numirea organelor de cercetare ale poliției judiciare ce își desfășoară activitatea sub autoritatea sa, cum corect a reținut și judecătorul fondului. Cum legea specială nu prevede o procedură diferită de desemnare și funcționare a organelor de poliție judiciară, pentru a deveni incidente dispozițiile tezei finale a art. 201 alin. (3) C. proc.

pen., nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la necompetența Procurorului General de a retrage avizul conform, acordat lucrătorului de poliție judiciară. Art. 6 din Legea nr. 364/2004 prevede posibilitatea Procurorului General de a propune eliberarea din funcție, dar nu exclude posibilitatea acestuia de a-și retrage avizul conform care a fost esențial la numirea în funcție a recurentului. Mai mult, exercitarea acestui drept nu este condiționată de aplicarea în prealabil a unor sancțiuni disciplinare, legea făcând referire doar la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii poliției judiciare a obligațiilor ce le revin în calitate de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinței nr. 259/CA din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.