ÎCCJ, Decizia nr. 59/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Sentința civilă nr. 4642 din 26 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 4 București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul S.D.C., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6626 din 15 octombrie 1997. Prin Decizia civilă nr. 699R din 27 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant C.C. împotriva Sentinței civile nr. 4642 din 26 septembrie 2998 a Judecătoriei sectorului 4 București. Prin Decizia civilă nr. 1502 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul reclamant C.C.

împotriva Deciziei civile nr. 699R din 27 martie 2009 a Tribunalului București. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, recurentul reclamant C.C. a formulat contestație în anulare, iar prin Decizia civilă nr. 2R din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, această contestație în anulare. Contestatorul a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 2R din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4778 din 29 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 11079/2/2009 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.C., cu motivarea că nu se poate exercita recurs împotriva unei hotărâri irevocabile cum este, în cauză, cea pronunțată într-o contestație în anulare.

La data de 4 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul C.C., solicitând casarea hotărârii atacate și invocând o serie de considerente de fapt, legate de fondul cauzei. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de același recurent, C.C., împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C.proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil în temeiul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., odată cu soluționarea recursului și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul C.C., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva Deciziei nr. 4778 din 29 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 11079/2/2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011. Procesat GGC - NN