ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2562/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt reclamanta S.R.A. a formulat o cerere de anulare a Dispoziției

nr. 1716 din 9 mai 2008 emisă de Primarul orașului Balș, prin care i s-a

respins notificarea nr. 91/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru

imobilul situat în Balș, (teren 947 m

2

și clădire formată din cinci

camere). A solicitat în principal oferirea de bunuri sau servicii în compensare

iar în subsidiar să se trimită notificarea la Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).

Tribunalul Olt prin

Sentința civilă nr. 40 din 20 ianuarie 2009 a admis acțiunea a anulat

Dispoziția 1716 din 9 mai 2008 și a constatat incidente dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. A fost obligată pârâta să ofere bunuri

sau servicii în compensare, cu acordul reclamantei sau despăgubiri în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății de

despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv și să instrumenteze dosarul la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în 30 de zile de la

rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100

RON/zi. A fost obligată pârâta la plata sumei de 3380 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

În motivarea soluției

instanța a reținut că deși pe parcursul procesului Primăria a învederat că va

emite o nouă dispoziție raportată la noile documente, acest lucru nu s-a produs

astfel că s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii

prin echivalent care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării și

acceptate de petentă sau la despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente.

S-a constatat astfel

că imobilele nu pot fi restituite în natură pe teren aflându-se în prezent o

parte a Primăriei orașului Balș precum și o parte a Bibliotecii orășenești

Petre Pandrea.

Curtea de Apel Craiova

prin Decizia nr. 125 din 9 aprilie 2009 a admis apelul pârâtului primarul

orașului Balș, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea

privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Au fost înlăturate

mențiunile privind incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 10/2001. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței atacate.

În motivarea deciziei

s-a reținut că apelanta a atacat numai o parte din drepturile stabilite prin

sentință în beneficiul reclamantei.

Sub acest aspect s-a

reținut că pârâta nu a criticat faptul că s-a stabilit în sarcina acesteia o

obligație alternativă și nici plata de daune cominatorii, ceea ce determină

neanalizarea acestor dispoziții, deși acestea nu sunt în interesul părților,

tribunalul lăsând la latitudinea pârâtei modalitatea în care va stabili

măsurile reparatorii.

S-a constatat că în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

întrucât între autoarea reclamantei și reprezentanții de atunci ai statului nu

s-a încheiat nici un contract de donație, nefiind incidente ipotezele avute în

vedere de textul citat.

S-a apreciat ca sunt

incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001,în raport de care

constituie preluare abuzivă orice preluare de către stat fără titlu valabil sau

fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și

preluările fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale

puterii de stat.

Cât privește

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a reținut că în mod

neîntemeiat s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.380 RON, cu acest

titlu.

S-a apreciat că

reclamanta avea obligația potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 să depună

într-un anumit termen toate actele doveditoare ale calității sale de persoană

îndreptățită ca, până la data soluționării notificării reclamanta nu a depus și

actele referitoare la formalitățile de donație, acte obținute ulterior datei de

9 mai 2008 și depuse în apel, ceea ce face ca soluționarea nefavorabilă a

notificării să nu-i fie imputabilă pârâtei, care nu a avut la dispoziție toate

actele.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a declarat recurs.

În drept s-a invocat

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat

decizia în esență pentru că s-a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor

legale incidente, atunci când s-a considerat ca aplicabil art. 2 lit. h) din

Legea nr. 10/2001 (deși din motivare rezultă că în cauză se aplică dispozițiile

art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001).

Or, dispozițiile art.

2 lit. h) se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil și nicidecum

imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că în mod greșit instanța de apel

a înlăturat dispozițiile art. 2 lit. c) (indicate drept temei al acțiunii), deoarece

preluarea s-a făcut printr-o donație care nu s-a încheiat în formă autentică,

deci nu a avut loc o preluare în fapt, fără act juridic, cum greșit s-a reținut

de instanța de apel. Din probele administrate în cauză rezultă din contră că

imobilul a fost preluat va urmare a unei donații neîncheiate în formă

autentică.

S-a mai criticat că

în mod greșit nu i s-au acordat reclamantei cheltuieli de judecată pentru că nu

ar fi depus într-un anumit termen actele doveditoare, față de împrejurarea că

art. 23 din Legea nr. 10/2001, îngăduie depunerea actelor doveditoare ale

dreptului de proprietate până la data soluționării notificării (pentru

dovedirea dreptului de proprietate și calității de moștenitor), acte depuse de

reclamantă până la soluționarea notificării (actul de partaj din 28 august 1952

și actele de stare civilă) odată cu introducerea acțiunii la instanță și nu în

apel.

Pe de altă parte

recurenta a susținut că soluția a beneficiat de o prezumție de preluare abuzivă

a bunului prin simplul fapt că acesta se găsește în patrimoniul stabilirii,

prezumție nerăsturnată în cauză.

de recurs

Recursul este

neîntemeiat și va fi respins pentru motivele ce urmează.

Reclamanta a sesizat

Primăria orașului Balș cu o notificare de acordare de despăgubiri bănești

pentru imobilul din Balș ce a aparținut mamei sale B.E., cerere înregistrată la

9 noiembrie 2001.

Cererea a fost

respinsă prin Dispoziția nr. 1716 din 9 mai 2008 pentru că reclamanta nu a

făcut dovada preluării abuzive de către stat a bunului.

Contestația a fost

admisă de instanța de fond care a constatat că reclamantei i se cuvin reparații

pentru imobilul pretins, în calitate de persoană îndreptățită în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Constatarea Curții de

Apel că temeiul preluării abuzive a imobilului este art. 2 lit. h) din Legea

nr. 10/2001 și nu art. 2 lit. c) din aceeași lege, cum s-a arătat în

contestație, nu conduce la concluzia că instanța de apel a făcut o greșită

apreciere a dispozițiilor aplicabile.

În primul rând este

de observat că deși în conținutul deciziei atacate se menționează art. 2 lit.

h) instanța se referă la textul prev. de art. 2 lit. i) din lege, text pe care

îl reproduce în considerente și pe care îl consideră aplicabil în cauză.

Ca urmare, instanța a

analizat corect cauza dedusă judecății constatând, pentru motivele expuse, că

în cauză se identifică situația prevăzută de art. 2 lit. i) ,menționarea lit.

h) fiind evident o eroare de dactilografiere.

Art. 2 lit. c)

invocat de reclamantă în acțiune se referă la situația imobilelor donate

statului în baza Decretului nr. 410/1948, privind donațiunea unei întreprinderi

de arte grafice sau în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute

statului și altele asemenea neîncheiate în forma autentică prevăzută de art.

813 C. civ.,iar în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau

constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească.

Imobilul ce face

obiectul acțiunii nu se înscrie în nici una dintre situațiile reglementate de

art. 2 lit. c) citat, deoarece imobilul nu este o întreprindere de artă grafică

și pentru el nu au fost îndeplinite formalitățile cerute de Decretul nr.

478/1954 (acceptări și avize) sau de art. 813 C. civ. pentru ca donația să

existe și să producă efecte juridice.

Documentele depuse de

reclamantă în dosar au făcut dovada că s-au făcut numai demersuri pentru

donarea imobilului, donația nefiind însă finalizată printr-un act încheiat în

acest scop.

În al doilea rând, în

raport de soluția instanței de fond de rezolvare a notificării și menținută de

instanța de apel (soluție pentru care reclamanta nu a formulat critici nici în

apel nici în recurs), critica privind așa-numita greșită încadrare a preluării

abuzive a imobilului, este lipsită de finalitate.

Critica referitoare

la greșita aplicare a textelor legale pentru înlăturarea obligației pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată este de asemenea neîntemeiată.

Într-adevăr, în anexă

la acțiunea cu care reclamanta a sesizat Tribunalul Olt, la 28 august 2008. au

fost prezentate o serie de acte obținute de reclamantă de la Arhivele Direcției

județene Olt, și certificate pentru conformitate de această instituție, la 12

august 2008, deci după data emiterii dispoziției 1716 (adică 9 mai 2008) prin

care s-a soluționat notificarea.

De altfel, instanța

de fond prin măsura dispusă prin Încheierea din 16 septembrie 2008 - de a se

prezenta actele care au fost avute în vedere la soluționarea notificării -

putea constata că actele depuse de reclamantă sunt numai acte de stare civilă

pentru a dovedi filiația față de fostul proprietar, fără însă să se depună și

acte de proprietate cu privire la imobil. Reclamanta a depus un act de partaj

voluntar care consfințește declarația (autentificată de Tribunalul Popular

Raion Balș) părților - autoarea reclamantei, E.B. și sora acesteia, E.C. - de

a-și împărți averea rămasă de pe urma tatălui lor T.P., și anume două terenuri

loc de casă, de 3.200 mp și respectiv 600 mp - în urma căreia autoarea

reclamantei a primit terenul în litigiu. Actul de partaj în forma în care a fost

prezentat, nu valorează titlul de proprietate.

Actele care au stat

la baza rezolvării notificării s-au depus în copie la dosarul de fond de către

pârâtă, la cererea instanței. Pârâtă, prin întâmpinarea din dosar, recunoaște

pretențiile reclamantei, în raport de actele noi depuse în cauză ca anexă la

acțiune, și solicită exonerarea obligării acesteia la plata cheltuielilor de

judecată.

În mod corect

instanța de apel a constatat că pârâta nu are o culpă în respingerea

notificării în raport de lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra imobilului. Se reține că însăși autoarea reclamantei - conform actelor

depuse de reclamantă în instanță, după obținerea lor de la Arhivele județului

Olt (august 2008)-a solicitat autorităților vremii emiterea unei dovezi din

care să rezulte că este proprietară în vederea pregătirii formalităților de

donare a imobilului. La această cerere s-a obținut certificatul de atestare a

proprietății depus de reclamantă la instanța de fond.

Pe cale de consecință

în temeiul art. 312 alin. (1) văzând că prin criticile formulate nu sunt

întrunite condițiile impuse de motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304

pct. 9, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții S.R.A. împotriva Deciziei nr. 125 din 9

aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.