ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2562/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față; 1. Instanța de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt reclamanta S.R.A. a formulat o cerere de anulare a Dispoziției nr. 1716 din 9 mai 2008 emisă de Primarul orașului Balș, prin care i s-a respins notificarea nr. 91/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Balș, (teren 947 m 2 și clădire formată din cinci camere). A solicitat în principal oferirea de bunuri sau servicii în compensare iar în subsidiar să se trimită notificarea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD). Tribunalul Olt prin Sentința civilă nr. 40 din 20 ianuarie 2009 a admis acțiunea a anulat Dispoziția 1716 din 9 mai 2008 și a constatat incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

A fost obligată pârâta să ofere bunuri sau servicii în compensare, cu acordul reclamantei sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății de despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv și să instrumenteze dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 RON/zi. A fost obligată pârâta la plata sumei de 3380 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea soluției instanța a reținut că deși pe parcursul procesului Primăria a învederat că va emite o nouă dispoziție raportată la noile documente, acest lucru nu s-a produs astfel că s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării și acceptate de petentă sau la despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente. S-a constatat astfel că imobilele nu pot fi restituite în natură pe teren aflându-se în prezent o parte a Primăriei orașului Balș precum și o parte a Bibliotecii orășenești Petre Pandrea.

2. Instanța de apel Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 125 din 9 aprilie 2009 a admis apelul pârâtului primarul orașului Balș, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată. Au fost înlăturate mențiunile privind incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței atacate. În motivarea deciziei s-a reținut că apelanta a atacat numai o parte din drepturile stabilite prin sentință în beneficiul reclamantei. Sub acest aspect s-a reținut că pârâta nu a criticat faptul că s-a stabilit în sarcina acesteia o obligație alternativă și nici plata de daune cominatorii, ceea ce determină neanalizarea acestor dispoziții, deși acestea nu sunt în interesul părților, tribunalul lăsând la latitudinea pârâtei modalitatea în care va stabili măsurile reparatorii.

S-a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât între autoarea reclamantei și reprezentanții de atunci ai statului nu s-a încheiat nici un contract de donație, nefiind incidente ipotezele avute în vedere de textul citat. S-a apreciat ca sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001,în raport de care constituie preluare abuzivă orice preluare de către stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și preluările fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii de stat. Cât privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a reținut că în mod neîntemeiat s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.380 RON, cu acest titlu.

S-a apreciat că reclamanta avea obligația potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 să depună într-un anumit termen toate actele doveditoare ale calității sale de persoană îndreptățită ca, până la data soluționării notificării reclamanta nu a depus și actele referitoare la formalitățile de donație, acte obținute ulterior datei de 9 mai 2008 și depuse în apel, ceea ce face ca soluționarea nefavorabilă a notificării să nu-i fie imputabilă pârâtei, care nu a avut la dispoziție toate actele. 3. Recursul Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs. În drept s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt s-a criticat decizia în esență pentru că s-a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente, atunci când s-a considerat ca aplicabil art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (deși din motivare rezultă că în cauză se aplică dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001).

Or, dispozițiile art. 2 lit. h) se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil și nicidecum imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că în mod greșit instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 2 lit. c) (indicate drept temei al acțiunii), deoarece preluarea s-a făcut printr-o donație care nu s-a încheiat în formă autentică, deci nu a avut loc o preluare în fapt, fără act juridic, cum greșit s-a reținut de instanța de apel. Din probele administrate în cauză rezultă din contră că imobilul a fost preluat va urmare a unei donații neîncheiate în formă autentică.

S-a mai criticat că în mod greșit nu i s-au acordat reclamantei cheltuieli de judecată pentru că nu ar fi depus într-un anumit termen actele doveditoare, față de împrejurarea că art. 23 din Legea nr. 10/2001, îngăduie depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate până la data soluționării notificării (pentru dovedirea dreptului de proprietate și calității de moștenitor), acte depuse de reclamantă până la soluționarea notificării (actul de partaj din 28 august 1952 și actele de stare civilă) odată cu introducerea acțiunii la instanță și nu în apel. Pe de altă parte recurenta a susținut că soluția a beneficiat de o prezumție de preluare abuzivă a bunului prin simplul fapt că acesta se găsește în patrimoniul stabilirii, prezumție nerăsturnată în cauză.

4. Analiza instanței de recurs Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru motivele ce urmează. Reclamanta a sesizat Primăria orașului Balș cu o notificare de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul din Balș ce a aparținut mamei sale B.E., cerere înregistrată la 9 noiembrie 2001. Cererea a fost respinsă prin Dispoziția nr. 1716 din 9 mai 2008 pentru că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive de către stat a bunului. Contestația a fost admisă de instanța de fond care a constatat că reclamantei i se cuvin reparații pentru imobilul pretins, în calitate de persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001. Constatarea Curții de Apel că temeiul preluării abuzive a imobilului este art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și nu art. 2 lit. c) din aceeași lege, cum s-a arătat în contestație, nu conduce la concluzia că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a dispozițiilor aplicabile.

În primul rând este de observat că deși în conținutul deciziei atacate se menționează art. 2 lit. h) instanța se referă la textul prev. de art. 2 lit. i) din lege, text pe care îl reproduce în considerente și pe care îl consideră aplicabil în cauză. Ca urmare, instanța a analizat corect cauza dedusă judecății constatând, pentru motivele expuse, că în cauză se identifică situația prevăzută de art. 2 lit. i) ,menționarea lit. h) fiind evident o eroare de dactilografiere. Art. 2 lit. c) invocat de reclamantă în acțiune se referă la situația imobilelor donate statului în baza Decretului nr. 410/1948, privind donațiunea unei întreprinderi de arte grafice sau în baza Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea neîncheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ.,iar în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească.

Imobilul ce face obiectul acțiunii nu se înscrie în nici una dintre situațiile reglementate de art. 2 lit. c) citat, deoarece imobilul nu este o întreprindere de artă grafică și pentru el nu au fost îndeplinite formalitățile cerute de Decretul nr. 478/1954 (acceptări și avize) sau de art. 813 C. civ. pentru ca donația să existe și să producă efecte juridice. Documentele depuse de reclamantă în dosar au făcut dovada că s-au făcut numai demersuri pentru donarea imobilului, donația nefiind însă finalizată printr-un act încheiat în acest scop. În al doilea rând, în raport de soluția instanței de fond de rezolvare a notificării și menținută de instanța de apel (soluție pentru care reclamanta nu a formulat critici nici în apel nici în recurs), critica privind așa-numita greșită încadrare a preluării abuzive a imobilului, este lipsită de finalitate.

Critica referitoare la greșita aplicare a textelor legale pentru înlăturarea obligației pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea neîntemeiată. Într-adevăr, în anexă la acțiunea cu care reclamanta a sesizat Tribunalul Olt, la 28 august 2008. au fost prezentate o serie de acte obținute de reclamantă de la Arhivele Direcției județene Olt, și certificate pentru conformitate de această instituție, la 12 august 2008, deci după data emiterii dispoziției 1716 (adică 9 mai 2008) prin care s-a soluționat notificarea. De altfel, instanța de fond prin măsura dispusă prin Încheierea din 16 septembrie 2008 - de a se prezenta actele care au fost avute în vedere la soluționarea notificării - putea constata că actele depuse de reclamantă sunt numai acte de stare civilă pentru a dovedi filiația față de fostul proprietar, fără însă să se depună și acte de proprietate cu privire la imobil.

Reclamanta a depus un act de partaj voluntar care consfințește declarația (autentificată de Tribunalul Popular Raion Balș) părților - autoarea reclamantei, E.B. și sora acesteia, E.C. - de a-și împărți averea rămasă de pe urma tatălui lor T.P., și anume două terenuri loc de casă, de 3.200 mp și respectiv 600 mp - în urma căreia autoarea reclamantei a primit terenul în litigiu. Actul de partaj în forma în care a fost prezentat, nu valorează titlul de proprietate. Actele care au stat la baza rezolvării notificării s-au depus în copie la dosarul de fond de către pârâtă, la cererea instanței. Pârâtă, prin întâmpinarea din dosar, recunoaște pretențiile reclamantei, în raport de actele noi depuse în cauză ca anexă la acțiune, și solicită exonerarea obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În mod corect instanța de apel a constatat că pârâta nu are o culpă în respingerea notificării în raport de lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului. Se reține că însăși autoarea reclamantei - conform actelor depuse de reclamantă în instanță, după obținerea lor de la Arhivele județului Olt (august 2008)-a solicitat autorităților vremii emiterea unei dovezi din care să rezulte că este proprietară în vederea pregătirii formalităților de donare a imobilului. La această cerere s-a obținut certificatul de atestare a proprietății depus de reclamantă la instanța de fond. Pe cale de consecință în temeiul art. 312 alin. (1) văzând că prin criticile formulate nu sunt întrunite condițiile impuse de motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.R.A. împotriva Deciziei nr. 125 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.