ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele, Prin sentința civilă nr. 584 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții S.V.G., C.A., I.E., G.M.F., R.I.V., R.R., R.M.F. și S.L.C., prin procurist S.V.G., în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraș Balș.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, p rin cererea înregistrată sub nr. 4145/104/2008 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria orașului Balș solicitând obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului intravilan în suprafața de 2,4 ha situat în orașul Balș, județul Olt, obligarea pârâtei să dispună acordarea de despăgubiri pentru cele două imobile clădiri amplasate pe terenul de mai sus, precum și acordarea de despăgubiri pentru partea de teren ocupată de Primăria Oraș Balș cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fața primei instanțe reclamanții au arătat că au depus prin executorul judecătoresc notificarea înregistrată sub nr. 93/N/2001 din 18 noiembrie 2001 prin care au precizat și valoarea imobilelor pe care le-a estimat la 1.200.000.000 lei, precizând că, deși s-au formulat mai multe cereri de restituire în natură, Primăria Orașului Balș nu a formulat un răspuns privind admiterea sau respingerea cererilor.

În dovedirea cererii s-a depus certificatul nr. 2695 din 28 iulie 1994, emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, filiala Olt, procură specială, certificat de moștenitor nr. 73/2007, notificarea nr. 93/N/2001, testament, dispoziția nr. 93 din 08 noiembrie 2001. Primăria Balș prin Primar, a solicitat respingerea acțiunii, deoarece s-a dispus prin dispoziția nr. 363 din 03 septembrie 2008 respingerea notificării, motivat de faptul că pentru suprafața de teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, iar pentru construcții, nu se face dovada preluării abuzive de către stat. Prin notificarea nr. 93/N/2001 reclamanta C.A. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru două case de comerț și locuit înregistrate la numărul matricol nr. 512, 513/1948 din Balș - Olt naționalizate în anul 1948 pe care le-a evaluat la suma de 1.250.000.000 lei vechi.

După efectuarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanții s-au adresat instanței de judecată pentru a dispune restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 2,4 ha, situat în orașul Balș, acordarea de despăgubiri pentru cele două imobile clădiri, amplasate pe teren și acordarea de despăgubiri pentru terenul ocupat de Primăria orașului Balș. În dovedirea acțiunii au depus la dosar actul de donație al lui P.D.R. către M.M.R. conform procesului verbal nr. 90 din 13 martie 1921 și actul nr. 854/1950 al Comitetului Provizoriu al Plasei Balș din care rezultă că s-a plătit impozit pentru suprafețele de teren de 3,40 ha și una casă de comerț și locuit, fără a fi individualizate bunurile naționalizate.

Prima instanță a reținut că din această perspectivă înscrisul nr. 145/1950 nu reprezintă în sensul legii act doveditor al dreptului de proprietate, deoarece el atestă o simplă situație de fapt privind plata impozitului, neconstituind titlu de proprietate. S-a concluzionat că reclamanții nu fac dovada preluării abuzive de către stat. Pe de altă parte, s-a reținut că bunurile nu sunt dobândite de reclamanți în nume propriu, ci în calitate de succesori fără a dovedi aceasta cu certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar în lipsa acestora prin orice probe din care să rezulte acceptarea moștenirii.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești reclamanții au declarat apel criticile vizând că, în mod greșit prima instanță a reținut că dreptul de proprietate al reclamanților este dovedit cu înscrisul nr. 145/1950, act privit de instanță ca nefiind un act doveditor deoarece ar atesta o simplă situație de fapt, deși actul confirmă faptul că proprietarul exista și plătea impozite, relevant fiind și Certificatul 2695/1994 eliberat de Arhivele Statului, din care rezultă cu certitudine ca autorul R.M.M. a deținut în proprietate 2 clădiri și terenul intravilan de 2,40 ha, fiind expropriat prin Decretul nr. 83/1949. De asemenea, au criticat hotărârea în ceea ce privește motivarea instanței privind nedovedirea calității de acceptanți ai succesiunii, excepția nefiind ridicată de niciuna din părțile cauzei și nu a fost pusă în dezbaterea acestora.

A treia critică s-a referit la faptul că în mod greșit s-a apreciat că prin notificare nu s-ar fi solicitat și teren și arată că la data respectivă imobilul construcție nu mai există fizic și, în aceste condiții, de vreme ce s-a solicitat o „restituire în natură", este evident că s-a solicitat și terenul aferent acelor clădiri așa cum au fost descrise pentru o bună individualizare a întregului imobil preluat de stat. Instanța de a pel a reținut că tribunalul, ca primă instanță, a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente disp. art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. , iar hotărârea cuprinde motive contradictorii și că, prin soluția pronunțată s- a creat reclamanților în propria contestație o situație juridica mai grea decât cea anterioară reținută prin dispoziția atacată, fără a pune în dezbaterea acestora, conform art. 6 din CEDO, neformularea notificării în privința terenului și nedovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 10/2001.

Astfel, s-a arătat că autoritatea notificată nu a reținut prin dispoziția emisa că titularii notificării nu ar îndeplini condițiile legale din perspectiva unei calități procesuale, respectiv aceea de beneficiari în sensul legii a măsurilor reparatorii (natură sau echivalent) și nici împrejurarea că prin notificare nu s-ar fi solicitat chiar imobilul teren, de vreme ce mențiunea cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate este evident că se refera la teren , la data notificării, clădirile nemaiexistând în materialitatea lor, în cauză apelanții arătând că sunt beneficiarii acestei legi speciale, nu în calitate de proprietari deposedați, ci de moștenitori ai autorului deposedat abuziv, solicitând măsuri reparatorii și aplicarea Legii nr. 10/2001 în ceea ce-i privește, deci restituirea în natură a imobilului, respectiv a terenului liber și în echivalent a imobilului neconstruit și construit ce nu poate fi restituit în natură, situat în Balș, cu mențiunea că a fost naționalizat de la autorul lor.

Prin urmare, instanța de apel a precizat că, a considera în procedura judiciară declanșată prin contestație, că notificarea ar fi vizat numai construcțiile care erau de fapt demolate la data notificării, contrar chiar conținutului actului emis de autoritatea sesizată, echivalează cu o înrăutățire inacceptabilă a situației reclamanților în propria cale legală pusă de legiuitor la dispoziție în caz că sunt nemulțumiți de legalitatea și temeinicia actului emis, iar a concluziona, fără a pune în dezbaterea părților, împrejurarea că aceștia nu sunt beneficiari ai legii, nefăcând dovada calității de moștenitori legali acceptanți, prin certificat de moștenitor sau hotărâre judecătoreasca irevocabilă - contrar art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, afectează de nelegalitate hotărârea pronunțată, iar vătămarea produsă părților nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii pronunțate cu nerespectarea formelor legale ce garantează dreptul la apărare și prin reluarea judecății de la actul de procedură anulat - potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Instanța de apel a arătat că problematica probei dreptului de proprietate, putea fi rezolvată în raport cu dispozițiile cuprinse în legea specială în această materie, potrivit cărora, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar a solicita părții să facă dovada directă a preluării abuzive, este o sarcină nerezonabilă și disproporțională, fiind o piedică în valorificarea drepturilor de reparație recunoscute prin legea specială, având în vedere că primăria în acest caz este un mandatar legal, deci un reprezentant al statului, stat care recunoaște preluările și caracterul abuziv al acestora din vechiul regim.

Prin decizia civilă nr. 237 din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamanților, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt. Nemulțumită de hotărârea pronunțată, pârâta a declarat recurs solicitând instanței supreme casarea deciziei apelate și respingerea apelului reclamanților motivând că aceștia nu au solicitat prin notificarea formulată nicio suprafață de teren, ci numai imobile construcții, însă, instanța de apel, în mod nelegal a arătat că se subînțelege că notificatorii ar fi solicitat și restituirea terenului, reclamanții nu au făcut nici dovada preluării abuzive a imobilelor construcții și a suprafețelor de teren de către stat, iar o mare parte din suprafețele revendicate sunt ocupate de spații verzi fiind interzisă schimbarea destinației terenurilor astfel amenajate.

Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe poate avea loc doar în două cazuri și anume atunci când instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Ipotezele avute în vedere de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu se regăsesc în cauza de față întrucât soluția adoptată de prima instanță a fost dată pe fondul pricinii, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii pronunțate și cu respectarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. În mod eronat instanța de apel a reținut că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Tribunalul Olt, învestit cu soluționarea contestației formulată împotriva dispoziției nr. 363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria Orașului Balș, a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată, constatând că aceștia nu au făcut dovada preluării de către stat, că din înscrisurile depuse nu rezultă calitatea de persoane îndreptățite a acestora, întrucât nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii, iar prin notificarea formulată nu s-a solicitat teren, ci doar două construcții. Astfel, după o analiză proprie a actelor depuse, a susținerilor părților, a expertizei efectuate, instanța de fond a intrat în cercetarea fondului cauzei, soluționând acțiunea în limitele învestirii sale. Instanța de apel a considerat că tribunalul nu a pus în dezbaterea părților dovedirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și nici modul de preluare a imobilelor de către stat.

S-a concluzionat că, întrucât instanța de fond a stabilit o ipoteză de lucru greșită și nu a efectuat cercetări complete, iar modul de rezolvare defectuos a dus la nesoluționarea pe fond a cauzei, în cauză ar fi incidente prevederile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., și nu cazul de anulare cu reținere prevăzut de art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.

Or, instanța de apel și-a motivat hotărârea de desființare a sentinței reținând că: succesibilii care nu au acceptat moștenirea după 6 martie 1945 sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, notificarea având valoare de acceptare; imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 prin rechiziție, se restituie în natură sau prin echivalent; prin imobile se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții; reclamanții nu au solicitat prin notificarea formulată nicio suprafață de teren, ci numai imobile construcții, însă s-ar subînțelege că notificatorii ar fi solicitat și restituirea terenului; aspecte care vizează însăși soluționarea fondului cauzei și care determină, în plus, în raport de soluția pronunțată de instanța de apel, de desființare a sentinței apelate si trimitere spre rejudecare, nelegalitatea deciziei pronunțate.

Astfel, decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii întrucât, deși face referiri precise la aspectele enumerate ce vizează tocmai soluționarea fondului, prin dispozitiv desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare În atare situație, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., decizia prin care instanța de apel în mod eronat a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza pentru rejudecarea ei în fond va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria orașului Balș împotriva deciziei civile nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Casează decizia civilă nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2010.