ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față constată următoarele,
Prin sentința
civilă
nr. 584
din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins ca neîntemeiată,
cererea formulată de reclamanții S.V.G., C.A., I.E., G.M.F.,
R.I.V.,
R.R.,
R.M.F. și
S.L.C., prin
procurist S.V.G., în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraș Balș.
Pentru a se
pronunța astfel, tribunalul a reținut că, p
rin
cererea înregistrată
sub nr.
4145/104/2008 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanții au formulat contestație
împotriva dispoziției nr.
363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria
orașului Balș solicitând obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind
restituirea în natură a terenului intravilan în
suprafața de 2,4 ha situat în orașul Balș, județul
Olt, obligarea
pârâtei să dispună acordarea de despăgubiri pentru cele două imobile clădiri
amplasate pe terenul de mai sus, precum și acordarea de
despăgubiri pentru partea de teren ocupată de Primăria Oraș Balș cu
obligarea la
plata cheltuielilor de judecată.
În fața primei
instanțe reclamanții au arătat că au depus prin executorul judecătoresc
notificarea înregistrată sub nr. 93/N/2001 din 18
noiembrie 2001 prin care au precizat și
valoarea imobilelor pe care le-a
estimat la 1.200.000.000 lei, precizând că,
deși
s-au formulat mai multe cereri de restituire în natură,
Primăria Orașului Balș nu a formulat un răspuns
privind admiterea sau respingerea
cererilor.
În dovedirea cererii s-a depus certificatul nr.
2695 din 28
iulie
1994, emis de
Direcția
Generală a Arhivelor Statului, filiala Olt, procură specială, certificat
de moștenitor nr. 73/2007, notificarea nr. 93/N/2001,
testament, dispoziția nr.
93 din 08 noiembrie 2001.
Primăria Balș
prin Primar, a solicitat respingerea acțiunii, deoarece s-a dispus prin
dispoziția nr. 363 din 03 septembrie 2008 respingerea notificării, motivat de
faptul că pentru suprafața de teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în
temeiul Legii nr. 247/2005, iar pentru construcții, nu se face dovada preluării
abuzive de către stat.
Prin notificarea nr. 93/N/2001
reclamanta C.A. a solicitat
acordarea de
măsuri reparatorii în echivalent pentru două case de comerț și locuit
înregistrate la numărul matricol nr. 512, 513/1948 din
Balș - Olt naționalizate în anul 1948 pe care le-a evaluat la suma de
1.250.000.000
lei vechi.
După efectuarea procedurii prealabile prevăzute
de Legea nr. 10/2001
reclamanții s-au adresat instanței de judecată
pentru a dispune restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 2,4 ha, situat în orașul Balș,
acordarea de despăgubiri pentru
cele două imobile clădiri, amplasate pe teren și
acordarea de despăgubiri
pentru terenul ocupat de Primăria orașului Balș.
În dovedirea
acțiunii au depus la dosar actul de donație al lui P.D.R. către M.M.R. conform
procesului verbal nr. 90 din 13 martie 1921 și actul nr. 854/1950 al
Comitetului Provizoriu al Plasei Balș din care rezultă că s-a plătit impozit
pentru suprafețele de teren de 3,40 ha și una
casă
de comerț și locuit, fără a fi individualizate bunurile naționalizate.
Prima instanță a
reținut că din această perspectivă înscrisul nr. 145/1950
nu reprezintă în sensul legii act doveditor al
dreptului de proprietate, deoarece el
atestă
o simplă situație de fapt privind plata impozitului, neconstituind
titlu
de
proprietate.
S-a concluzionat
că reclamanții nu fac dovada preluării abuzive de către stat.
Pe de altă parte, s-a reținut că bunurile nu sunt
dobândite de reclamanți în
nume
propriu, ci în calitate de succesori fără a dovedi aceasta cu certificat de
moștenitor, hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă, iar în lipsa acestora
prin orice probe din care să rezulte
acceptarea moștenirii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești
reclamanții au declarat apel criticile vizând că,
în mod greșit prima
instanță a reținut că dreptul de proprietate al reclamanților este dovedit cu
înscrisul nr. 145/1950, act privit de instanță ca nefiind un act doveditor
deoarece ar atesta o simplă situație de fapt, deși actul confirmă faptul că
proprietarul exista și plătea impozite, relevant fiind și Certificatul
2695/1994 eliberat de Arhivele Statului, din care
rezultă cu certitudine ca autorul R.M.M. a deținut în proprietate 2
clădiri și terenul
intravilan de 2,40 ha, fiind expropriat prin Decretul nr. 83/1949.
De asemenea, au
criticat hotărârea în ceea ce privește motivarea instanței privind nedovedirea
calității de acceptanți ai succesiunii, excepția nefiind ridicată de niciuna
din părțile cauzei și nu a fost pusă în dezbaterea acestora.
A treia critică
s-a referit la faptul că în mod greșit s-a apreciat că prin notificare nu s-ar
fi solicitat și teren și arată că la data respectivă imobilul construcție nu
mai există fizic și, în aceste condiții, de vreme ce s-a solicitat o
„restituire în natură", este evident că s-a solicitat și terenul aferent
acelor clădiri
așa cum au fost descrise
pentru o bună individualizare a întregului imobil preluat
de stat.
Instanța de a
pel a reținut că tribunalul, ca primă instanță, a
rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente disp.
art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
, iar hotărârea cuprinde motive
contradictorii și că, prin soluția pronunțată s-
a creat reclamanților în propria contestație o situație juridica mai
grea decât cea
anterioară reținută prin dispoziția atacată, fără a pune
în dezbaterea acestora, conform art. 6 din CEDO, neformularea notificării în privința
terenului și nedovedirea calității de beneficiar
al Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a
arătat că autoritatea notificată nu a reținut prin dispoziția emisa că titularii
notificării nu ar îndeplini condițiile legale din perspectiva unei calități
procesuale, respectiv aceea de beneficiari în sensul legii a măsurilor
reparatorii
(natură sau echivalent) și nici împrejurarea că prin notificare nu s-ar
fi solicitat chiar imobilul teren, de vreme ce mențiunea cu privire la
reconstituirea dreptului de proprietate este
evident că se refera la teren
, la data notificării, clădirile nemaiexistând
în materialitatea lor, în cauză apelanții arătând că sunt beneficiarii acestei
legi speciale,
nu în calitate de
proprietari deposedați, ci de moștenitori ai autorului deposedat
abuziv,
solicitând măsuri reparatorii și aplicarea Legii nr. 10/2001 în ceea ce-i
privește, deci restituirea în natură a imobilului, respectiv a terenului liber
și în
echivalent a imobilului neconstruit și
construit ce nu poate fi restituit în natură,
situat în Balș, cu
mențiunea că a fost naționalizat de la autorul lor.
Prin urmare,
instanța de apel a precizat că, a considera în procedura judiciară declanșată
prin contestație, că notificarea ar fi vizat numai construcțiile care erau de
fapt demolate la data notificării, contrar chiar conținutului actului emis de
autoritatea sesizată, echivalează cu o înrăutățire inacceptabilă a situației
reclamanților în propria cale legală pusă de legiuitor la dispoziție în caz că
sunt nemulțumiți de legalitatea și temeinicia actului emis, iar
a concluziona, fără a pune în dezbaterea părților,
împrejurarea că aceștia nu sunt
beneficiari ai legii, nefăcând dovada calității de
moștenitori legali
acceptanți, prin certificat de moștenitor sau hotărâre judecătoreasca irevocabilă
- contrar art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001,
afectează de nelegalitate hotărârea pronunțată,
iar vătămarea produsă părților nu
poate fi înlăturată decât prin desființarea
hotărârii pronunțate cu nerespectarea formelor legale ce garantează dreptul la
apărare și prin reluarea judecății de la
actul
de procedură anulat - potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanța de apel a arătat că
problematica
probei dreptului de proprietate, putea fi rezolvată în raport cu dispozițiile
cuprinse în
legea specială în această
materie, potrivit cărora, în absența unor probe contrare,
existența și,
după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută
în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării
abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, conform art. 24
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar a solicita părții să facă dovada directă a
preluării abuzive,
este o sarcină
nerezonabilă și disproporțională, fiind o piedică în
valorificarea
drepturilor de reparație recunoscute prin legea specială, având în
vedere că primăria în acest caz este un mandatar
legal, deci un reprezentant al
statului, stat care recunoaște preluările
și caracterul abuziv al acestora din vechiul regim.
Prin decizia
civilă
nr. 237 din 05 octombrie 2009,
Curtea de Apel Craiova, a admis
apelul
reclamanților, a desființat sentința și a trimis
cauza spre rejudecare Tribunalului
Olt.
Nemulțumită de
hotărârea pronunțată, pârâta a declarat recurs solicitând instanței supreme
casarea deciziei apelate și respingerea apelului reclamanților motivând că aceștia
nu au solicitat prin notificarea formulată nicio suprafață de teren, ci numai
imobile construcții, însă, instanța de apel, în mod nelegal a arătat că se
subînțelege că notificatorii ar fi solicitat și restituirea terenului, reclamanții
nu au făcut nici dovada preluării abuzive a imobilelor construcții și a
suprafețelor de teren de către stat, iar o mare parte din suprafețele revendicate
sunt ocupate de spații verzi fiind interzisă schimbarea destinației terenurilor
astfel amenajate.
Recursul este
fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit
dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre
rejudecare primei instanțe poate avea loc doar în două cazuri și anume atunci
când instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori
judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Ipotezele avute
în vedere de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu se regăsesc în cauza de față
întrucât soluția adoptată de prima instanță a fost dată pe fondul pricinii,
astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii pronunțate și cu
respectarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ.
În mod eronat
instanța de apel a reținut că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra
în cercetarea fondului, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 297
alin. (1) C. proc. civ.
Tribunalul Olt,
învestit cu soluționarea
contestației formulată
împotriva dispoziției nr.
363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria
Orașului Balș, a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată, constatând că
aceștia nu au făcut dovada preluării de către stat, că din înscrisurile depuse
nu rezultă calitatea de persoane îndreptățite a acestora, întrucât nu s-a făcut
dovada acceptării succesiunii, iar prin notificarea formulată nu s-a solicitat
teren, ci doar două construcții.
Astfel, după o
analiză proprie a actelor depuse, a susținerilor părților, a expertizei
efectuate, instanța de fond a intrat în cercetarea fondului cauzei, soluționând
acțiunea în limitele învestirii sale.
Instanța de apel
a considerat că tribunalul nu a pus în dezbaterea părților dovedirea calității
de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și nici modul de preluare a
imobilelor de către stat.
S-a concluzionat
că, întrucât instanța de fond a stabilit o ipoteză de lucru greșită și nu a
efectuat cercetări complete, iar modul de rezolvare defectuos a dus la
nesoluționarea pe fond a cauzei, în cauză ar fi incidente prevederile art. 297
alin. (1) teza I C. proc. civ., și nu cazul de anulare cu reținere prevăzut de
art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.
Or, instanța de
apel și-a motivat hotărârea de desființare a sentinței reținând că:
succesibilii care nu au acceptat moștenirea după 6 martie 1945 sunt repuși de
drept în termenul de acceptare a succesiunii, notificarea având valoare de
acceptare; imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 prin
rechiziție, se restituie în natură sau prin echivalent; prin imobile se înțeleg
terenurile, cu sau fără construcții; reclamanții nu au solicitat prin notificarea
formulată nicio suprafață de teren, ci numai imobile construcții, însă s-ar
subînțelege că notificatorii ar fi solicitat și restituirea terenului; aspecte
care vizează însăși soluționarea fondului cauzei și care determină, în plus, în
raport de soluția pronunțată de instanța de apel, de desființare a sentinței
apelate si trimitere spre rejudecare, nelegalitatea deciziei pronunțate.
Astfel, decizia
instanței de apel cuprinde motive contradictorii întrucât, deși face referiri
precise la aspectele enumerate ce vizează tocmai soluționarea fondului, prin
dispozitiv desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare
În atare
situație, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., decizia prin care
instanța de apel în mod eronat a anulat hotărârea apelată și a trimis cauza
pentru rejudecarea ei în fond va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare
aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta
Primăria orașului Balș împotriva deciziei civile nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Casează decizia
civilă nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,
și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 26 mai 2010.