ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9730/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9730/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 15 februarie 2008 sub nr. 417/104/2008 la Tribunalul Olt, reclamantul A.I.M. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 344 din 19

decembrie 2007 emisă de PRIMARUL ORAȘULUI BALȘ în baza Legii nr. 10/2001, solicitând

anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 1300 mp situat in

orașul Balș.

A

susținut că prin notificarea nr. 5 N/2002 adresată Primăriei orașului Balș prin

intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la nr. 9604 din 13

septembrie 2005, a solicitat restituirea în natură a unor imobile, respectiv

1300 mp teren, două construcții de 32 și, respectiv, 68 mp, o pivniță de 22,60 mp,

situate în orașul Balș, preluate în baza Decretului de expropriere nr.

175/1989.

Prin

dispoziția contestată, s-a respins cererea de restituire în natură și s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, cuantumul

acestora urmând a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor

primite de autoarea reclamantului. S-a reținut că imobilele - construcții au

fost demolate în totalitate, iar suprafața de 1300 mp nu se poate restitui în

natură întrucât în prezent este ocupată de amenajări de utilitate publică

(părculeț, trotuar, parcare).

Prin sentința civilă nr. 1154

din

24 iunie

2008, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis contestația, s-a anulat

în parte dispoziția nr.

6344/19 decembrie 2007 și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1300

mp situată în orașul Balș, str. N. nr. 50, cu următoarele vecinătăți: la N - str. N., S - domeniul public - bloc P2, E - gospodărie N.C. și V- str. I.

S-a reținut că bunurile ce au format obiectul notificării

au fost preluate prin

Decretul de expropriere nr. 175/1989 de la autoarea sa A.E.

Totodată, s-a

constatat că imobilele construcții au fost demolate după preluare și că pentru

acestea s-au primit despăgubiri în valoare de 69.053 lei.

Prima instanță a apreciat că pentru construcțiile demolate sunt

aplicabile dispozițiile art. 10

alin. (1)

din

Legea

nr. 10/2001, în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent,

așa cum s-a procedat și prin dispoziția contestată

În ceea ce

privește terenul de 1300 mp, s-a reținut că nu s-au executat lucrări de interes

public potrivit scopului exproprierii, iar amenajările existente la nivelul

solului pe terenul rămas liber nu au relevanță și nu pot fi considerate ca

lucrări de investiții propriu - zise.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul

Primarul

Orașului

Balș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

civilă nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de pârât,

sentința atacată a fost schimbată în tot, iar pe fond, contestația a fost

respinsă ca neîntemeiată.

În raport de

criticile formulate, instanța de apel a reținut că p

rin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se consacră principiul

restituirii în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în

perioada de referință a legii, în timp ce prin dispozițiile art. 7 din lege,

conțin o reconfirmare a principiului conform căruia, restituirea în natură

primează, această regulă fiind enunțată și de art. 9 din actul normativ special.

Pornind de la

prevederile legale menționate, instanța de apel a apreciat, învestită fiind cu

o contestație la Legea nr. 10/2001, că trebuie a se verifice cu prioritate dacă

principiul enunțat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este

posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.

S-a constatat

că în scopul efectuării acestor verificări, Tribunalul Olt în mod corect a

încuviințat și administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie – geodezie

și cadastru, având ca obiective: identificarea terenului de 1300 mp situat în

Balș, str. N. nr. 50, județul Olt; dacă pe teren sunt construite imobile de

interes public sau există conducte ce aparțin domeniului public și respectiv,

precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public.

Raportul de

expertiză a fost întocmit de expertul tehnic M.E.

, fiind depus la prima instanță la data de 6 iunie 2008.

Concluziile expertului au fost însușite de ambele părți

implicate în proces,

acestea înțelegând că nu formuleze obiecțiuni scrise, în timp ce mandatarul

reclamantului, în ședința publică din 17 iunie 2008, a formulat o obiecțiune

verbală cu privire la împrejurarea că expertul nu a precizat data edificării

imobilelor care a fost însă respinsă de către instanța de fond.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în dosar,

suprafața de 1300 mp

având ca amplasament str. N., județul Olt (conturată cu linie

roșie întreruptă, pe schița anexă la raportul de

expertiză), este ocupată de

amenajări de utilitate publică, astfel:

242,67 mp - parcare; 912 mp - părculeț și 154,80 mp - alee de acces la blocul

P.2

Concluziile raportului de expertiză cu privire la existența pe terenul

notificat a obiectivelor de utilitate publică nu au fost contestate la instanța

de fond de reclamant, câtă vreme nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect.

Instanța de apel a apreciat că față de concluziile expertizei

topografice, tribunalul în mod greșit a reținut că suprafața de 1300 mp este

liberă în sensul Legii nr. 10/2001 și că terenul poate fi restituită în natură.

În calea

devolutivă a apelului, pârâtul Primarul Orașului Balș a depus

înscrisuri prin care a făcut dovada faptului că

exproprierea dispusă prin Decretul

nr. 175/1989 și-a atins scopul,

aceasta fiind făcută în vederea realizării ansamblului de locuințe J. din

orașul Balș.

Astfel, la fila 30 și 31 din dosarul de apel, au

fost depuse proiectul privind

construirea de locuințe J. și planul de încadrare în zonă a

construcției aflate pe terenul în litigiu, iar cu înscrisurile aflate la filele

27-28 din același dosar, s-a

făcut dovada

faptului că două dintre obiectivele în litigiu, respectiv parcarea și

părculețul

se află pe lista mijloacelor fixe din evidența Primăriei Orașului Balș, la

poziția 34 și 60.

Prin

urmare, s-a apreciat de instanță că susținerea din întâmpinare a intimatului

reclamant, în sensul că lucrările existente pe terenul ce a format obiectul

notificării nu sunt de utilitate publică și că acestea ar fi improvizate, nu

este întemeiată, venind în contradicție cu materialul probator al cauzei.

Este cert că pe terenul în litigiu au fost realizate lucrările de

utilitate publică constatate prin expertiza de specialitate, astfel că nu poate

fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1, art. 7 și art.

9 din lege.

În același timp, s-a constatat că fiind vorba de

amenajări publice, așa cum

acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din H.G. nr.

250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, persoana îndreptățită

urmând să primească

măsuri reparatorii prin

echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din

lege,

așa cum corect a dispus Primarul Orașului Balș prin dispoziția nr. 6344 din 19

decembrie 2007.

S-a

înlăturat ca lipsită de relevanță susținerea referitoare la faptul că o parte

din terenul de 1300 mp aparține altei persoane, iar nu autoarei reclamantului,

câtă vreme terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat cu

obiectivele de utilitate publică reținute prin expertiza tehnică.

Cu

privire la lucrările de utilitate publică, instanța de apel a constatat că

acestea au

fost realizate în programul de

aplicare a proiectului din 1989 privind construirea

de locuințe J.,

neexistând niciun fel de probe din care să rezulte că acestea au fost amenajate

după depunerea notificării de către reclamant, astfel cum acesta a susținut.

În

termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs,

criticând decizia atacată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul

susține în dezvoltarea motivelor de recurs că în mod nelegal s-a reținut de

instanța de apel că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1300 mp, întrucât acesta ar fi afectat de lucrări și amenajări de

utilitate publică, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea 10/2001 și art.

10.3 din H.G. nr. 250/2007.

Potrivit

dispozițiilor legii speciale ca și a H.G. nr. 250/2007 conținând normele

metodologice de aplicare unitară a legii, pot fi restituite în natură inclusiv

bunuri aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale,

adică bunuri care, fiind încadrate în această categorie sunt de utilitate

publică, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 și anexei III la lege.

Recurentul

apreciază că simpla desemnare ca „bunuri de utilitate publică” a amenajărilor

de pe terenul în litigiu nu este suficientă pentru a împiedica restituirea în

natură, iar legea specială impune să se determine concret și explicit

elementele care justifică imposibilitatea restituirii în natură, din

perspectiva uzului public, sarcină ce revine unității deținătoare în faza

administrativă și instanței de judecată în etapa judiciară.

Toate

amenajările existente pe terenul în cauză în considerarea cărora instanța de

apel a respins contestația, au un caracter improvizat, nu sunt afectate unei

utilități publice, nu sunt evidențiate în documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism și nici nu se regăsesc în inventarul domeniului

public al Orașului Balș ce trebuie întocmit conform Legii nr. 213/1998.

Pe

de altă parte, aceste amenajări nu au nicio legătură cu amenajarea ansamblului

edilitar J. pentru realizarea căruia s-a dispus exproprierea: construirea de

385 de apartamente, conform decretului de expropriere.

Or,

raportarea instanței de apel, în aprecierea posibilității de restituire în

natură din perspectiva utilității publice, la planul de încadrare în zonă sau

la lista mijloacelor fixe este nelegală, întrucât acestea nu fac parte dintre

criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în acest scop: autorizație de

construire, documentații de urbanism sau de amenajare a teritoriului.

Pe

de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situația

existentă la fața locului, expertul neavând competențe a se pronunța asupra

noțiunii de „utilitate publică”.

Recurentul

mai învedrează că nu a contestat că pe teren se găsesc respectivele amenajări,

însă, a susținut că acestea nu sunt de natură a contura situații care să

excepteze terenul de la restituirea în natură, precum și că acestea sunt niște

improvizații, realizate ulterior depunerii notificării, deci, după anul 2002.

Deși

instanța de apel a reținut că reclamantul a susținut constant pe parcursul

soluționării cauzei că aceste amenajări sunt realizate după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001 și chiar ulterior depunerii notificării, situație în care

era incident art. 21 alin. (5) din lege, se reține în același timp că nu a

dovedit acest aspect, deși a formulat obiecțiuni scrise exact pentru lămurirea

datei realizării amenajărilor, obiecțiune respinsă însă de instanță în mod

nejustificat.

Totodată,

recurentul afirmă că decizia recurată este contrară obligațiilor instituite în

sarcina instanței prin art. 129 C. proc. civ. și de art. 6 paragr. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului

raportate la art. 21 din Constituție, nestabilirea datei reale, certe a realizării

acestor amenajări, prin administrarea de probe concludente, pertinente și utile

împiedicându-l să-și dovedească apărările.

Situația

imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este cea de care se

ține seama în soluționarea notificărilor prin care se solicită măsuri

reparatorii.

Se

mai arată că intimatul însuși nu s-a apărat în cadrul procesului prin

susținerea că aceste amenajări ar aparține complexului edilitar J., iar în

condițiile în care instanța a reținut astfel, trebuia să existe la dosar

documentația aferentă realizării acestui ansamblu de locuințe întru verificarea

condiției prevăzute de dispozițiile legale de a se fi realizat scopul

exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat.

Complexul

de locuințe J. este un obiectiv aferent anilor 1989, pe când părculețul

amenajat (metamorfozat în cursul procesului în loc de joacă pentru copii) are

vegetație imatură, recentă, care nu poate data din anul 1989.

Aceeași

expertiză efectuată în cauză doar a desemnat terminologic aceste amenajări:

părculeț, alee, parcare, fără a consemna și alte date, elemente constructive,

ceea ce ar fi fost util pentru a se aprecia asupra afectării lor uzului public.

Recurentul

conchide în sensul că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv este

regula, în timp ce imposibilitatea restituirii în natură constituie excepția,

care este de strictă interpretare, iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei

revenea unității deținătoare, aceata fiind ținută să probeze că terenul este

afectat de amenajări de utilitate publică.

Pentru

termenul de azi intimatul pârât a depus întâmpinare la motivele de recurs,

solicitând menținerea deciziei atacate și a anexat o copie a listei

inventarului domeniului public al Orașului Balș - Anexa 4 a H.G. nr. 639 bis din 29 august 2002, înscris care se regăsea deja la dosarul primei instanțe.

Recursul

formulat este fondat.

Analizând

materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de

recurs și examinând în baza acestora decizia atacată, Înalta Curte apreciază că

se impune casarea acesteia pentru motivele ce succed.

Recurentul

reclamant prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 1300 mp situat în orașul

Balș, str. N., jud. Olt și măsuri reparatorii prin echivalent pentru

construcțiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele autoarei sale A.E.

prin Decretul de expropriere nr. 175/1989, conform listei anexă la decret, depusă

la fila 20 dosar apel.

În

timp ce prima instață a reținut că obiectivul exproprierii nu s-a realizat,

apreciind că terenul este liber, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a

dispus restituirea în natură, subsecvent anulării în parte a dispoziției

contestate (în ce privește terenul), instanța de apel, pe baza suplimentării probelor

cu înscrisuri noi, a reținut că scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul

nu poate fi restituit în natură, conform art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007

de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe

acesta se găsesc lucrările și amenajările de utilitate publică ce au fost

constatate de expertiza topo efectuată la prima instanță: parcare, părculeț și

alee de acces.

Corolarul

Legii nr. 10/2001 este prevalența restituirii în natură, astfel cum corect

susține recurentul.

Dat

fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată pe baza

dispozițiilor art. 11 din lege, astfel încât, instanța de apel pentru o legală

dezlegare a cauzei era ținută să verifice ipotezele acestui text, pentru care

dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) din aceeași lege, sunt norme de

trimitere.

În

plus, era necesar a se cerceta situația juridică și de fapt a terenului la

momentul intrării în vigoare a legii, apărare pe care recurentul a susținut-o

în mod constant, sens în care s-a prevalat de art. 21 alin. (5) din Legea

10/2001, rațiunea acestei norme fiind tocmai indisponibilizarea bunurilor

notificate, sens ce decurge și din dispozițiile art. 21, pct. 1 lit. a) - e)

din H.G. nr. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a

legii.

Este

cert că în cauză scopul exproprierii (ca măsură ce a vizat un număr mare de

persoane ale căror proprietăți însumau 10.250 mp, între care și cea a autoarei

recurentului), s-a împlinit, întrucât ansamblul de locuințe J. din Balș a fost edificat,

însă chiar și în această ipoteză, restituirea în natură, fie în tot, fie în

parte nu este exclusă, potrivit dispozițiilor art. 11, în măsura în care

terenul ce face obiectul notificării este liber, în sensul legii.

Realizarea

scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, în concepția legiuitorului

(neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de

vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional

întregul teren sau când, așa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale, conform

art. 11 alin. (3) și (4).

Pentru

a se putea dispune în sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili

cu certitudine dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate

publică, precum și dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a

legii, condițiile fiind cumulative.

Sintagma

de amenajări de utilitate publică este definită în dispozițiile art. 10 pct. 3

din H.G. nr. 250/2007 reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile

comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de

locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Același

text stabilește că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor

administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității

învestite cu soluționarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz

la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism; de asemenea, tot în sarcina unității deținătoare

revine obligația de a verifica destinația terenului și a subfeței acestuia

pentru a nu se afecta căile de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și

altele asemenea), ori existența și utilizarea unor amenajări subterane:

conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru,

adăposturi militare și altele similare.

În

măsura în care entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a realizat

aceste verificări, instanța era ținută de ele, într-o corectă aplicare a legii.

Recurentul

a susținut în mod pertinent că era necesar ca intimatul să fi depus la dosar

documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit textului

anterior citat, să prezinte probe cu dată certă, iar nu un inventar al

mijloacelor fixe care nu prezintă nicio aparență de autenticitate sau elemente

cu privire la emitent ori la momentul efectuării unui astfel de recensământ al

mijloacelor fixe ale unității administrativ teritoriale.

Pentru

a valida imposibilitatea de restituire în natură este necesar ca instanța să

lămurească dacă potrivit legii operează indisponibilizarea terenului față de

cele constatate de expertiză: respectiv, dacă parcarea și părculețul sunt

autorizate, dacă sunt într-adevăr amenajate, sigura indisponibilitate valabilă

la acest moment, fiind porțiunea de teren afectată căii de comunicație

reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de altă parte,

conform solicitărilor recurentului este necesar a se stabili și dacă parcarea

și părculețul existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, susținerea

acestuia fiind că ele au fost amenajate după depunerea notificării sale, iar

obiecțiunea cu un atare obiect i-a fost respinsă nemotivat de instanță; totodată,

este important a se face verificări și cu privire la eventuale amenajări

subterane.

Chiar

și apartenența la domeniul public al unității administrativ teritoriale a

terenului în litigiu nu constituie un impediment la restituirea în natură,

astfel cum reiese din economia întregii legi speciale; concluzia se impune cu

atât mai mult cu cât solicitarea de restituire în pricina de față vizează un

teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite chiar acordarea unor

terenuri în compensare dintre cele care au regim de proprietate publică, cu

respectarea unei anumite proceduri descrise de art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 250/2007.

Spre

o atare finalitate urmează ca instanța de rejudecare să dispună administrarea

unei noi expertize prin care să se identifice terenul, să se stabilească ce

amenajări se găsesc pe el, în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să

se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, precum și se se

verifice eventuale amenajări subterane; se vor solicita înscrisurile menționate

de la intimat (autorizații de construire, documentații de amenajare a

teritoriului și de urbanism, etc.), cu referire la amenajările în discuție și

se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente și utile soluționării

cauzei pentru lămurirea tuturor circumstanțelor ei, într-o corectă aplicare a

dispozițiilor legale.

Având

în vedere cele arătate, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 312 alin. (1)

și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, dată fiind incompleta

lămurire a situației de fapt, se va casa decizia cu trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului la aceeași instanță, conform art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat reclamantul A.M. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 noiembrie 2009.