ÎCCJ, decizie (scj.ro #86725)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86725) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Teren afectat de utilități publice.
Realizarea scopului exproprierii.
Cuprins pe materii
. Drept civil. Drept de proprietate. Teren afectat de
utilități publice. Realizarea scopului exproprierii.
Index alfabetic
. Drept civil.
-
utilități
publice
-
scopul
exproprierii
Legea
nr
. 10 /2001:
art
.
10,
art
. 11
H.G. 250/2007:
pct
. 10
Realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles
restrictiv, în concepția legiuitorului (
neînsemnând
numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea
nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional întregul teren
sau când, ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților
urbane sau rurale, conform
art
. 11 alin. (3) și alin.
(4).
Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior
redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau
lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau
ca atare la data intrării în vigoare a legii, condițiile fiind cumulative.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este
definită în dispozițiile
art
. 10
pct
.
3 din H.G.
nr
. 250/2007 reprezentând acele amenajări
destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi,
alei, trotuare,
etc
.) dotări tehnico-edilitare
subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și
grădini publice, piețe pietonale și altele
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 9730 din 30 noiembrie
2009.
Prin cererea înregistrată la
Tribunalul
Olt
, reclamantul A.
I.
M.
a formulat contestație împotriva dispoziției
nr
. 344
din 19 decembrie 2007 emisă de Primarul Orașului Balș în baza Legii nr.10/2001,
solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de 1300
m.p
. situat in orașul Balș.
A susținut că prin notificarea
nr
. 5 N/2002 adresată Primăriei orașului Balș prin
intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la
nr
.
9604 din 13 septembrie 2005, a solicitat restituirea în natură a unor imobile,
respectiv 1300
m.p
. teren, două construcții de 32 și,
respectiv, 68
mp
, o pivniță de 22,60
mp
, situate în orașul Balș, preluate în baza Decretului de
expropriere
nr
. 175/1989.
Prin dispoziția contestată, s-a respins cererea de
restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile
Titlului
VII
din Legea 247/2005, cuantumul
acestora urmând a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor
primite de autoarea reclamantului. S-a reținut că imobilele - construcții au
fost demolate în totalitate, iar suprafața de 1300
m.p
.
nu se poate restitui în natură întrucât în prezent este ocupată de amenajări de
utilitate publică (
părculeț
, trotuar, parcare).
Prin sentința civilă
nr
. 1154
din
24 iunie
2008, pronunțată de Tribunalul
Olt
, s-a admis
contestația, s-a anulat
în parte dispoziția
nr
. 6344
din 19 decembrie 2007 și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1300
m.p
. situată în orașul Balș.
S-a reținut că bunurile
ce au format obiectul notificării
au fost preluate prin Decretul de
expropriere
nr
. 175/1989 de la autoarea sa A.E.
Totodată, s-a constatat că imobilele construcții au
fost demolate după preluare și că pentru acestea s-au primit despăgubiri în valoare
de 69.053 lei.
Prima instanță a apreciat că
pentru construcțiile demolate sunt aplicabile dispozițiile
art
.
10
alin.
(1)
din
Legea nr.l0/2001, în sensul
că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, așa cum s-a procedat și
prin dispoziția contestată.
În ceea ce privește terenul de 1300
m.p
., s-a reținut că nu s-au executat lucrări de
interes public potrivit scopului exproprierii, iar amenajările existente la
nivelul solului pe terenul rămas liber nu au relevanță și nu pot fi considerate
ca lucrări de investiții propriu - zise.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel Primarul
Orașului Balș, criticând-o pentru
nelegalitate
și netemeinicie.
Prin decizia civilă
nr
. 53
din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de pârât, sentința atacată a
fost schimbată în tot, iar pe fond, contestația a fost respinsă ca
neîntemeiată.
În raport de criticile formulate, instanța de apel a
reținut că p
rin
art
.
1 alin. (1) din Legea
nr
. 10/2001 se consacră
principiul restituirii în
natură a imobilelor preluate în mod abuziv de
stat în perioada de referință a legii, în timp ce prin dispozițiile
art
. 7 din lege, conțin o reconfirmare a principiului
conform căruia, restituirea în natură primează, această regulă fiind enunțată
și de
art
. 9 din actul normativ special.
Pornind de la prevederile legale menționate, instanța
de apel a apreciat, învestită fiind cu o contestație la Legea
nr
. 10/2001, că trebuie a se verifica cu prioritate dacă
principiul enunțat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este
posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.
S-a constatat că în scopul efectuării acestor
verificări, Tribunalul
Olt
în mod corect a
încuviințat și administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie
-geodezie și cadastru, având ca obiective: identificarea terenului de 1300
m.p
. ; dacă pe teren sunt construite imobile de interes
public sau există conducte ce aparțin domeniului public și respectiv,
precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public.
Concluziile expertului au fost
însușite de ambele părți implicate în proces,
acestea înțelegând să nu formuleze
obiecțiuni scrise, în timp ce mandatarul reclamantului a formulat o obiecțiune
verbală cu privire la împrejurarea că expertul nu a precizat data edificării
imobilelor, care a fost însă respinsă de către instanța de fond.
Potrivit raportului de expertiză
întocmit în dosar, suprafața de 1300
m.p
.
este ocupată de
amenajări de utilitate
publică, astfel: 242,67
m.p
. - parcare; 912
m.p
. -
părculeț
și 154,80
m.p
. - alee de acces la blocul P.2
Concluziile raportului de expertiză cu
privire la existența pe terenul notificat a obiectivelor de utilitate publică
nu au fost contestate la instanța de fond de reclamant, câtă vreme nu a
formulat obiecțiuni sub acest aspect.
Instanța de apel a apreciat că față de
concluziile expertizei topografice, tribunalul în mod greșit a reținut că
suprafața de 1300
m.p
. este liberă în sensul Legii
nr.10/2001 și că terenul poate fi restituită în natură.
În calea
devolutivă
a
apelului, pârâtul Primarul Orașului Balș a depus
înscrisuri prin care a făcut dovada faptului că exproprierea dispusă
prin Decretul
nr
. 175/1989 și-a atins
scopul, aceasta fiind făcută în vederea realizării ansamblului de locuințe
„Jiul" din orașul Balș.
Astfel, la dosarul de
apel, au fost depuse proiectul privind
construirea de locuințe „Jiul" și planul
de încadrare în zonă a construcției aflate pe terenul în litigiu și s-a
făcut dovada faptului că două dintre obiectivele
în litigiu, respectiv parcarea și
părculețul
se află pe lista mijloacelor fixe din evidența Primăriei Orașului Balș, la
poziția 34 și 60.
Prin urmare, s-a apreciat de instanță că susținerea din
întâmpinare a intimatului reclamant, în sensul că lucrările existente pe
terenul ce a format obiectul notificării nu sunt de utilitate publică și că
acestea ar fi improvizate, nu este întemeiată, venind în contradicție cu
materialul probator al cauzei.
Este cert că pe terenul în litigiu au fost
realizate lucrările de utilitate publică constatate prin expertiza de
specialitate, astfel că nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber,
în sensul
art
. 1,
art
. 7 și
art
. 9 din lege.
În același
timp, s-a constatat că fiind vorba de amenajări publice, așa cum
acestea sunt
definite prin
art
. 10
pct
.
3 din H.G.
nr
. 250/2007 de aprobare a Normelor
Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, nu se poate dispune restituirea în
natură a terenului, persoana îndreptățită urmând să primească
măsuri reparatorii prin echivalent, în
conformitate cu prevederile
art
. 1 alin. (2) din
lege,
așa cum corect a dispus Primarul Orașului Balș prin dispoziția
nr
. 6344 din 19 decembrie 2007.
S-a înlăturat ca lipsită de relevanță susținerea
referitoare la faptul că o parte din terenul de 1300
m.p
.
aparține altei persoane, iar nu autoarei reclamantului, câtă vreme terenul nu
poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat cu obiectivele de utilitate
publică reținute prin expertiza tehnică.
Cu privire la lucrările de utilitate publică, instanța
de apel a constatat că acestea au
fost
realizate în programul de aplicare a proiectului din 1989 privind construirea
de
locuințe „Jiul",
neexistând
niciun
fel de probe din care să rezulte că acestea au fost amenajate după depunerea
notificării de către reclamant, astfel cum acesta a susținut.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat
recurs, criticând decizia atacată în baza dispozițiilor
art
.
304
pct
. 5 și
pct
. 9 Cod
procedură civilă.
Recurentul susține în dezvoltarea motivelor de recurs
că în mod nelegal s-a reținut de instanța de apel că nu este posibilă restituirea
în natură a terenului în suprafață de 1300
mp
,
întrucât acesta ar fi afectat de lucrări și amenajări de utilitate publică, în
aplicarea dispozițiilor
art
. 10 din Legea 10/2001 și
art
. 10.3 din
HG
nr
. 250/2007.
Potrivit dispozițiilor legii speciale ca și a HG
nr
. 250/2007 conținând normele metodologice de aplicare
unitară a legii, pot fi restituite în natură inclusiv bunuri aparținând
domeniului public al unității administrativ teritoriale, adică bunuri care,
fiind încadrate în această categorie sunt de utilitate publică, potrivit
art
. 3 din Legea
nr
. 213/1998 și
anexei
III
la lege.
Recurentul apreciază că simpla desemnare ca „bunuri de
utilitate publică” a amenajărilor de pe terenul în litigiu nu este suficientă
pentru a împiedica restituirea în natură, iar legea specială impune să se
determine concret și explicit elementele care justifică imposibilitatea
restituirii în natură, din perspectiva uzului public, sarcină ce revine
unității deținătoare în faza administrativă și instanței de judecată în etapa
judiciară.
Toate amenajările existente pe terenul în cauză în
considerarea cărora instanța de apel a respins contestația, au un caracter
improvizat, nu sunt afectate unei utilități publice, nu sunt evidențiate în
documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și nici nu se
regăsesc în inventarul domeniului public al Orașului Balș ce trebuie întocmit
conform Legii
nr
. 213/1998.
Pe de altă parte, aceste amenajări nu au
nicio
legătură cu amenajarea ansamblului edilitar „Jiul”
pentru realizarea căruia s-a dispus exproprierea: construirea de 385 de
apartamente, conform decretului de expropriere.
Or, raportarea instanței de apel, în aprecierea
posibilității de restituire în natură din perspectiva utilității publice, la planul
de încadrare în zonă sau la lista mijloacelor fixe este nelegală, întrucât
acestea nu fac parte dintre criteriile prevăzute de Legea
nr
.
10/2001 în acest scop: autorizație de construire, documentații de urbanism sau
de amenajare a teritoriului.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu putea
releva decât situația existentă la fața locului, expertul
neavând
competențe a se pronunța asupra noțiunii de „utilitate publică”.
Recurentul mai învederează că nu a contestat că pe
teren se găsesc respectivele amenajări, însă, a susținut că acestea nu
sunt de natură a contura situații care să excepteze terenul de la restituirea
în natură, precum și că acestea sunt niște improvizații, realizate ulterior
depunerii notificării, deci, după anul 2002.
Deși instanța de apel a reținut că reclamantul a
susținut constant pe parcursul soluționării cauzei că aceste amenajări sunt
realizate după intrarea în vigoare a Legii
nr
.
10/2001 și chiar ulterior depunerii notificării, situație în care era
incident
art
. 21 alin. (5) din lege, se reține
în același timp că nu a dovedit acest aspect, deși a formulat obiecțiuni scrise
exact pentru
lămurirea
datei realizării amenajărilor,
obiecțiune respinsă însă de instanță în mod nejustificat.
Totodată, recurentul afirmă că decizia
recurată
este contrară obligațiilor instituite în sarcina
instanței prin
art
. 129 Cod procedură civilă și
de
art
. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului raportate la
art
. 21 din Constituție,
nestabilirea
datei reale, certe a realizării acestor amenajări, prin administrarea de probe
concludente, pertinente și utile împiedicându-l să-și dovedească apărările.
Situația imobilului la data intrării în vigoare a Legii
nr
. 10/2001 este cea de care se ține seama în
soluționarea notificărilor prin care se solicită măsuri reparatorii.
Se mai arată că intimatul însuși nu s-a apărat în
cadrul procesului prin susținerea că aceste amenajări ar aparține complexului
edilitar „Jiul”, iar în condițiile în care instanța a reținut astfel, trebuia
să existe la dosar documentația aferentă realizării acestui ansamblu de
locuințe întru verificarea condiției prevăzute de dispozițiile legale de a se
fi realizat scopul exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat.
Complexul de locuințe „Jiul” este un obiectiv aferent
anilor 1989, pe când
părculețul
amenajat
(metamorfozat în cursul procesului în loc de joacă pentru copii) are vegetație
imatură, recentă, care nu poate data din anul 1989.
Aceeași expertiză efectuată în cauză doar a desemnat
terminologic aceste amenajări:
părculeț
, alee,
parcare, fără a consemna și alte date, elemente constructive, ceea ce ar fi
fost util pentru a se aprecia asupra afectării lor uzului public.
Recurentul conchide în sensul că restituirea în natură
a imobilelor preluate abuziv este regula, în timp ce imposibilitatea
restituirii în natură constituie excepția, care este de strictă interpretare,
iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei revenea unității deținătoare,
aceasta fiind ținută să probeze că terenul este afectat de amenajări de
utilitate publică.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând
criticile formulate prin motivele de recurs și examinând în baza acestora
decizia atacată, Înalta Curte apreciază că se impune casarea acesteia pentru
motivele ce succed.
Recurentul reclamant prin notificarea formulată în baza
Legii
nr
. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a
terenului în suprafață de 1300
mp
situat în orașul
Balș, județul
Olt
și măsuri reparatorii prin
echivalent pentru construcțiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele
autoarei sale A.E. prin Decretul de expropriere
nr
.
175/1989, conform listei anexă la decret.
În timp ce prima instanță a reținut că obiectivul
exproprierii nu s-a realizat, apreciind că terenul este liber, în sensul
dispozițiilor Legii
nr
. 10/2001 și a dispus
restituirea în natură, subsecvent anulării în parte a dispoziției contestate
(în ce privește terenul), instanța de apel, pe baza suplimentării probelor cu
înscrisuri noi, a reținut că scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul nu
poate fi restituit în natură, conform
art
. 10
pct
. 3 din HG
nr
. 250/2007 de
aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe
acesta se găsesc lucrările și amenajările de utilitate publică ce au fost
constatate de expertiza
topo
efectuată la prima
instanță: parcare,
părculeț
și alee de acces.
Corolarul Legii
nr
. 10/2001
este prevalența restituirii în natură, astfel cum corect susține recurentul.
Dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea,
pricina trebuia evaluată pe baza dispozițiilor
art
.
11 din lege, astfel încât, instanța de apel pentru o legală dezlegare a cauzei
era ținută să verifice ipotezele acestui text, pentru care dispozițiile
art
. 10 alin. (3) - (6) din aceeași lege, sunt norme de
trimitere.
În plus, era necesar a se cerceta situația juridică și
de fapt a terenului la momentul intrării în vigoare a legii, apărare pe care
recurentul a susținut-o în mod constant, sens în care s-a prevalat de
art
. 21 alin. (5) din Legea
nr
.
10/2001, rațiunea acestei norme fiind tocmai
indisponibilizarea
bunurilor notificate, sens ce decurge și din dispozițiile
art
.
21.
pct
. 1
lit
. a) - e) din
HG
nr
. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice
de aplicare unitară a legii.
Este cert că în cauză scopul exproprierii (ca măsură ce
a vizat un număr mare de persoane ale căror proprietăți însumau 10.250
mp
, între care și cea a autoarei recurentului), s-a
împlinit, întrucât ansamblul de locuințe „Jiul” din Balș a fost edificat, însă
chiar și în această ipoteză, restituirea în natură, fie în tot, fie în parte nu
este exclusă, potrivit dispozițiilor
art
. 11, în
măsura în care terenul ce face obiectul notificării este liber, în sensul
legii.
Realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles
restrictiv, în concepția legiuitorului (
neînsemnând
numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea
nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcțional întregul teren
sau când, așa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor amenajări de utilitate
publică ale localităților urbane sau rurale, conform
art
.
11 alin. (3) și alin. (4).
Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior
redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau
lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau
ca atare la data intrării în vigoare a legii, condițiile fiind cumulative.
Sintagma de amenajări de utilitate publică este
definită în dispozițiile
art
. 10
pct
.
3 din H.G.
nr
. 250/2007 reprezentând acele amenajări
destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi,
alei, trotuare,
etc
.) dotări tehnico-edilitare
subterane, amenajări de spații verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și
grădini publice, piețe pietonale și altele.
Același text stabilește că individualizarea
acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a
notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificării,
urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât
servituțile
legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism; de
asemenea, tot în sarcina unității deținătoare revine obligația de a verifica
destinația terenului și a suprafeței acestuia pentru a nu se afecta căile de
acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), ori existența
și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze,
petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele similare.
În măsura în care entitatea învestită cu soluționarea
notificării nu a realizat aceste verificări, instanța era ținută de ele, într-o
corectă aplicare a legii.
Recurentul a susținut în mod pertinent că era necesar
ca intimatul să fi depus la dosar documentațiile de amenajare a teritoriului și
de urbanism, potrivit textului anterior citat, să prezinte probe cu dată certă,
iar nu un inventar al mijloacelor fixe care nu prezintă
nicio
aparență de autenticitate sau elemente cu privire la emitent ori la momentul
efectuării unui astfel de recensământ al mijloacelor fixe ale unității
administrativ teritoriale.
Pentru a valida imposibilitatea de restituire în natură
este necesar ca instanța să
lămurească
dacă potrivit
legii operează
indisponibilizarea
terenului față de
cele constatate de expertiză: respectiv, dacă parcarea și
părculețul
sunt autorizate, dacă sunt într-adevăr amenajate, sigura indisponibilitate
valabilă la acest moment, fiind porțiunea de teren afectată căii de comunicație
reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de altă parte,
conform solicitărilor recurentului este necesar a se stabili și dacă parcarea
și
părculețul
existau ca atare la data intrării în
vigoare a legii, susținerea acestuia fiind că ele au fost amenajate după
depunerea notificării sale, iar obiecțiunea cu un atare obiect i-a fost
respinsă
nemotivat
de instanță; totodată, este
important a se face verificări și cu privire la eventuale amenajări subterane.
Chiar și apartenența la domeniul public al unității
administrativ teritoriale a terenului în litigiu nu constituie un impediment la
restituirea în natură, astfel cum reiese din economia întregii legi speciale;
concluzia se impune cu atât mai mult cu cât solicitarea de restituire în
pricina de față vizează un teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite
chiar acordarea unor terenuri în compensare dintre cele care au regim de
proprietate publică, cu respectarea unei anumite proceduri descrise de
art
. 1
pct
. 7 din HG
nr
. 250/2007.
Spre o atare finalitate urmează ca instanța de
rejudecare
să dispună administrarea unei noi expertize prin
care să se identifice terenul, să se stabilească ce amenajări se găsesc pe el,
în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data
realizării acestor amenajări ori lucrări, precum și să se verifice eventuale
amenajări subterane; se vor solicita înscrisurile menționate de la intimat
(autorizații de construire, documentații de amenajare a teritoriului și de
urbanism,
etc
.), cu referire la amenajările în
discuție și se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente și utile
soluționării cauzei pentru
lămurirea
tuturor
circumstanțelor ei, într-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Având în vedere cele arătate, Înalta Curte a admis
recursul în baza
art
. 312 alin. (1) și alin. (3)
raportat la
art
. 304
pct
. 9
Cod procedură civilă, însă, dată fiind incompleta
lămurire
a situației de fapt, s-a casat decizia cu trimiterea cauzei pentru
rejudecarea
apelului la aceeași instanță, conform
art
. 313 Cod procedură civilă.