ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3221/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3221/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului bucurești, secția a III-a civilă sub nr. 2 3407/3/2008,

contestatorul E.C. a formulat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului

București, contestație împotriva Dispoziției nr. 10570 din 21 mai 2008 emise de

pârât în soluționarea notificării înregistrate sub nr. 137 din 29 ianuarie

2002, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

reținându-se imposibilitatea materială de restituire în natură a terenului în

suprafață de 80 mp, situată în București, sector 5.

S-a solicitat

anularea dispoziției contestate și obligarea pârâtului la restituirea în natură

a terenului în suprafață de 80 mp, situat în București, sector 5.

Contestatorul a

arătat că prin notificarea adresată prin executor judecătoresc Primăriei

Municipiului București și înregistrată la sub nr. 137 din 29 ianuarie 2002, a

solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 80 mp, situat la

adresa menționată, teren care a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului Consiliului de Stat nr. 151/1989 anexa 4, poziția 96.

Cu toate că, în urma

identificării amplasamentului terenului, s-a constatat că acesta nu este

afectat de construcții și rețele edilitare, așa cum reiese din planurile

întocmite în raport de situarea proprietății la nivelul anului 1958, plan de

situație emis de Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății din cadrul

Primăriei Municipiului București, prin Dispoziția nr. 10570 din 21 mai 2008,

pârâtul a reținut în mod eronat imposibilitatea restituirii în natură,

soluționarea notificării fiind contrară normelor legale, respectiv, art. 7 și

10 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul restituirii în natură a

suprafețelor de teren libere.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 7, 10, 26 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul a formulat

întâmpinare la data de 7 august 2008, invocând aspecte de ordin general cu

privire la procedura administrativă reglementată de către Legea nr. 10/2001 și

susținând că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură deoarece este

afectat de detalii de sistematizare (bloc).

Prin Sentința civilă

nr. 88 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul E.C. în

contradictoriu cu Primarul Municipiului București, a fost anulată Dispoziția

nr. 10570 din 21 mai 2008 a Primarului General al Municipiului București,

pârâtul fiind obligat să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață

de 74 mp din fosta str. T.N. sector 4, astfel cum a fost identificat din

raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 11364 din 29 decembrie 2008,

întocmit de către exp. M.A. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a

sumei de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că imobilul în cauză a trecut în

proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 151/1989,

anexa 4, poz. 4, iar în cadrul procedurii administrative reglementate de Legea

nr. 10/2001 s-a propus restituirea în natură a imobilului compus din teren în

suprafață de 68 mp, iar pentru restul de teren până la 74 mp și pentru

construcția demolată, s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent.

Față de concluziile

raportului de expertiză administrat în cauză, potrivit cărora suprafața totală

a terenului fostului imobil din str. T.N. este de 74 mp, identificarea

suprafeței ca fiind liberă și neafectată de rețele de utilitate publică,

instanța a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului terenul în suprafață de

74 mp, din fosta str. T.N. sector 4.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel Municipiul București, prin Primarul General,

criticând-o sub aspectul greșitei admiteri a cererii de restituire în natură a

terenului solicitat de contestator, pe baza concluziilor raportului de

expertiză „extrajudiciară", fără a se administra și alte probe care ar fi

demonstrat în mod cert că terenul solicitat este afectat de elemente de

sistematizare.

Instanța de fond nu a

dovedit rol activ în stabilirea întinderii dreptului de proprietate al

reclamantului pe baza unei expertize judiciare.

Prin Decizia civilă

nr. 381 din 5 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general, a

schimbat în tot sentința și a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Pentru imobilele

preluate în mod abuziv, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în

natură sau prin echivalent, este reglementată de art. 10 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Principiul este acela

al acordării măsurilor reparatorii în natură, restituirea prin echivalent fiind

o măsură subsidiară, în cazul în care imobilul este total sau parțial afectat

de lucrări sau amenajări de utilitate publică ale localității.

Deși prin motivele de

apel s-a susținut lipsa probatoriilor la instanța de fond și pronunțarea

soluției pe baza unei expertize extrajudiciare, curtea d^ apel a înlăturat

această critică, întrucât prima instanță a administrat proba cu expertiză

tehnică imobiliară, însă a interpretat greșit concluziile acesteia.

Astfel, s-a constatat

că atât expertiza efectuată în cadrul procedurii administrative cât și cea

efectuată în instanța concordă, în sensul că terenul identificat în suprafață

de 74 mp, se află în vecinătatea trotuarului unui bloc de locuințe și a

spațiului verde aferent blocului.

Ținând cont de

amplasamentul terenului, instanța de apel a constatat că măsura restituirii în

echivalent corespunde prevederilor legale, persoanei îndreptățite urmând ca în

temeiul Legii nr. 247/2005 Titlul VII cap. 5, art. 16 să i se stabilească

valoarea echivalentă a imobilului solicitat, de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul pârât E.C., criticând-o

pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că hotărârea este nelegală întrucât a fost pronunțată împotriva Municipiului

București, care, deși a declarat apel, nu era parte în cauză.

Calitatea de pârât în

dosar a avut doar Primarul Municipiului București, în calitatea sa emitent al

dispoziției contestate

Prin urmare, în etapa

apelului au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., reținându-se, pe de o parte, în mod greșit calitatea de apelant pârât a

Municipiului București și, deopotrivă, ignorându-se calitatea Primarului

Municipiului București, emitent al dispoziției contestate. De aceea, instanța

trebuia să rețină inadmisibilitatea căii de atac promovată de Municipiul

București, indiferent de reprezentarea sa de către Primarul General.

Hotărârea este

lipsită de temei legal și în ce privește soluționarea fondului.

Pentru a admite

apelul, instanța a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură în raport

de amplasamentul său, respectiv, în raport de vecinătățile sale, acesta fiind

mărginit de trotuar și spații verzii, fără însă să învedereze relevanța

juridică a argumentului menționat și fără să-l încadreze în drept, contrar

dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nicio dispoziție din

conținutul art. 10 din Legea nr. 10/2001, incident în cauză, nu determină o

limitare a principiului restituirii în natură instituit prin art. 7 din lege,

în raport de un asemenea criteriu, al vecinătăților.

Prevederile art. 10

alin. (1) și (2) din Legea 10/2001 stabilesc excepțiile de la acest principiu

doar în raport de noțiunea de teren ocupat, în opoziție cu noțiunea de teren

liber. Iar noțiunea de teren ocupat este definită exclusiv și limitativ în

raport de existența legală pe terenurile fostelor proprietăți a unor

construcții noi, servituți legale ori altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale. Or, dacă legea nu distinge, este nelegală orice

interpretare „in extenso".

Recurentul solicită

instanței de recurs să constate că terenul în suprafață de 74 mp, situat în

fosta str. T.N. sector 5, București, astfel cum acesta a fost identificat

potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, este liber și neafectat de

utilități ori amenajări publice, motiv pentru care, se impune restituirea sa în

natură, indiferent de vecinătățile sale și indiferent de limitările urbanistice

la care poate fi supus în viitor, în raport de aceste vecinătăți.

Intimatul pârât nu a

formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Recursul formulat

este nefondat, potrivit celor ce succed.

Într-o primă critică

formulată de recurent se susține excepția inadmisibilității apelului declarat

de Municipiul București care nu a fost parte în dosarul primei instanțe, în

condițiile în care dispoziția contestată nr. 10570 din 21 mai 2008 a fost emisă

de Primarul Municipiului București care a avut calitatea de pârât în dosarul de

fond, calitate în care a figurat și în sentința apelată.

Excepția este una

absolută care poate fi invocată și direct recurs, precizare necesară, având în

vedere că pârâtul nu a invocat-o în etapa procesuală anterioară.

Verificând

înscrisurile cauzei, se constată că soluția primei instanțe a fost pronunțată

în contradictoriu cu Primarul Municipiului București, emitentul dispoziției

contestate.

Apelul declarat în

cauză a fost promovat și motivat de Primar, astfel că excepția

inadmisibilității nu poate fi reținută, inadmisibilitate ce ar presupune

exercitarea unei căi de atac de către o persoană (fizică sau juridică) ce nu a

participat la judecată (personal sau prin reprezentant), căreia hotărârea nu îi

este opozabilă și căreia legea nu îi acordă acest drept; or, în cauză calea de

atac a fost exercitată de pârâtul chemat în judecată.

Se constată însă că,

deși apelul a fost promovat de Primarul Municipiului București, în dosarul

instanței anterioare a fost citat în calitate de apelant Municipiul București,

prin Primar General, situație în care, vătămarea ce ar putea decurge din

citarea viciată a titularului căii de atac, poate fi invocată doar de partea

ale cărei interese procesuale sunt afectate, în speță, de către pârât.

Constatările

anterioare exced însă excepției susținute (dar epuizează posibilitățile de

calificare a criticii), întrucât implică invocarea unei sancțiuni care nu este

la îndemâna reclamantului recurent, dat fiind regimul juridic al nulităților de

procedură, astfel cum reiese din art. 105 alin. (2) raportat la art. 108 alin.

(2) C. proc. civ.

Dispozițiile legii

speciale au fost corect interpretate și aplicate de instanța de apel în ce

privește fondul pretenției deduse judecății, restituirea în natură a suprafeței

de teren de 80 mp din București, str. T.N. sector 5, obiect al dispoziției

contestate.

Astfel, potrivit

situației de fapt reținute de curtea de apel, din raportul de expertiză

judiciară efectuat la prima instanță, a reieșit că terenul are în fapt o

suprafață de 74 mp și se află în vecinătatea trotuarului unui bloc de locuințe

și a spațiului verde aferent acestuia, instanța apreciind că tribunalul a

interpretat greșit concluziile raportului de expertiză topo, astfel că,

restituirea în natură nu este posibilă, sens în care sentința a fost schimbată.

Se constată că

imobilul proprietatea reclamantului, conform certificatului nr. 933/1974 emis

de Notariatul de Stat al sectorului 6 (dobândit de autorul său E.D. prin

contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7933/1932 de Secția Notariat

a Tribunalului Ilfov), în suprafață de 80 mp pe care se afla edificată o

construcție cu o suprafață desfășurată de 79,81 mp, a fost expropriat prin

Decretul nr. 151/1989, poziția 96, anexa 4.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte constată că față de cauza deposedării

reclamantului, reiese că normele incidente pentru soluționarea notificării sale

(și, implicit a contestației și căilor de atac prevăzute de Codul de procedură

civilă) sunt reprezentate de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001,

republicată, prevederile art. 10, fiind incidente numai dacă, în raport de

situația de fapt constatată, ele sunt indicate drept norme aplicabile de

dispozițiile art. 11, fiind norme de trimitere.

Astfel, art. 11 alin.

(3) și (4) din lege prevede: „În cazul în care, construcțiile expropriate au

fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane sau rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3) - (6), se vor aplica în mod

corespunzător.

În cazul în care

construcțiile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul

teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil."

Față de normele

anterior citate, rezultă că în concepția legiuitorului realizarea scopului

exproprierii nu are un înțeles restrictiv, (neînsemnând numai amprenta la sol a

blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea

în natură când lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când acesta ar fi

afectat unor amenajări de utilitate publică.

Or, faptul că terenul

solicitat spre restituire de reclamant se află în imediata vecinătate a

trotuarului unui bloc și a spațiului verde aferent acestuia, conduce la

concluzia incidenței art. 11 alin. (3) din lege, fiind o amenajare de utilitate

publică, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001.

Sintagma amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele

suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv, suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume,

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale și altele.

Drept urmare, existența unor construcții noi,

autorizate nu reprezintă singurul impediment legal pentru restituirea în

natură, așa cum greșit susține recurentul, iar instanța de apel nu a validat un

astfel de motiv pe criteriul vecinătății, ci această constatare permite

încadrarea în noțiunea de amenajare de utilitate publică.

Întrucât în mod legal

dispoziția contestată (prin care s-a propus reclamantului acordarea de

despăgubiri în baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005) a fost menținută,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul E.C., împotriva Deciziei nr. 381 din 5 iunie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM