Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2010
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2011

HOTĂRÂRE
09.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 731 din 17 februarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanții G.D.M., G.G., G.I.N., G.S.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 327 din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată pentru neîndeplinirea de către recurenții a obligației de fiscalitate. În motivarea căii de retractare, calificată de instanță ca fiind contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318, contestatorii critică decizia atacată învederând că soluția pronunțată este eronată în raport de încheierea nr. 306 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10415/1/2010.

Înalta Curte, examinând prezenta contestație în anulare, constată că aceasta este fondată pentru cele ce se vor arăta. Anterior pronunțării deciziei ce formează obiectul acestei căi de retractare, prin cererea înregistrată sub nr. 3314 din 12 octombrie 2010 recurenții au solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere respinsă ca tardivă prin încheierea nr. 3787 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, la data de 9 noiembrie 2010. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 36719 din 30 noiembrie 2010 aceiași petenți au formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile O.U.G.

nr. 51/2008 solicitând acordarea ajutorului public judiciar constând în asistența juridică gratuită și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, cerere respinsă prin încheierea din 2 decembrie 2010. Prin petiția înregistrată la 17 decembrie 2010 petenții au formulat o cerere de reexaminare împotriva evocatei încheieri, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin încheierea nr. 306 din 25 ianuarie 2011, a admis cererea, a dispus scutirea petenților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 387,3 lei și 5 lei timbru judiciar și a încuviințat cererea de asistență judiciară gratuită. Așadar, din perspectiva soluției de scutire de la plata taxei de timbru asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat irevocabil, decizia de anulare a recursului ca netimbrat este greșită, împrejurare față de care Înalta Curte, în temeiul art. 318 C. proc.

civ., va admite contestația în anulare, va anula decizia nr. 731 din 17 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va fixa termenul pentru soluționarea recursului la 8 noiembrie, cu citarea părților. PENTRU

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorii G.D.M., G.G., G.I.N., G.S.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 731 din 17 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Anulează decizia atacată. Fixează termen de soluționare a recursului la 8 noiembrie 2011 cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 595/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 1677 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 3237/3/2008 a fost anulat, ca netimbra
ÎCCJ 2012-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată că: Prin decizia comercială nr. 3089 din data de 4 octombrie 2010, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la recu
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1412/2011
Asupra cererii de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2379 din 22 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția cmercială a respins ca inadmisibil recursul declarat de recur
ÎCCJ 2010-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3488/2010
mergătoare și interlocutorii pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 44175/3/2007, fără a le individualiza și fără a preciza etapa procesuală în care acestea au fost pronunțate recurenta solicită în principal, admiterea recur
ÎCCJ 2010-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3339/2010
Pentru situația în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată pân
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă