ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 118/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată că:

Prin decizia comercială nr. 3089 din

data de 4 octombrie 2010, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu privire la recurenta-reclamantă P.I. a anulat, ca netimbrat,

recursul declarat de aceasta, împotriva deciziei comerciale a Secției a V-a

comercială a Curții de Apel București nr. 261 din data de 26 mai 2009.

Contestatoarea P.I. a formulat

contestație în anularea deciziei Secției comerciale a înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 3089 din 4 octombrie 2010.

Contestatoarea a invocat, în drept,

prevederile art. 318 alin. (l) C. proc. civ., arătând, în esență, că, în mod

eronat, Înalta Curte a anulat recursul, ca netimbrat, fără a observa înscrisul

ce atesta îndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru,

Contestația în anulare este nefondată.

În adevăr, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (l) teza

I

C. proc. civ., hotărârea dată în

recurs poate fi retractată în cazul în care a fost rezultatul unei erori

materiale evidente, cu consecința greșitei anulări ca netimbrat a recursului.

Însă, în pricina de față, din

examinarea înscrisurilor dosarului, se constată că, în mod just, instanța de

recurs a anulat, ca netimbrat, recursul recurentei P.I., având în vedere ca

aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare, nici anticipat și nici

ulterior legalei sale citări cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru

și timbrul judiciar în cuantumul și valoarea legal datorate, Înalta Curte dând,

așadar, eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (l) și (3) din Legea nr.

146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (l) și (5) din Normele metodologice de

aplicare a precitatei legi.

De asemenea, este de subliniat că,

potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de

timbru se plătesc în numerar, prin virament, în sistem online sau prin unități

bancare în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a

cărei rază își are domiciliul debitorul, astfel că, înscrisul depus în copie la

dosar, ce cuprinde mențiunea contravaloare factură, nu poate fi asimilat

dovezii de plată a taxei judiciare de timbru, cum, în mod eronat, a apreciat

contestatoarea.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată în

cauză.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge contestația în anularea

deciziei Secției comerciale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr.

3089 din 4 octombrie 2010, formulată de contestatoarea P.I.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 19 ianuarie 2012.