ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2011

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj, reclamantul M.P.A. a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu

pârâții SC A.S. SRL Baia Mare și B.C., să dispună obligarea acestora la plata

sumei de 30.000 Euro cu titlu de pretenții, a sumei de 6.350 Euro cu titlu de

daune interese reprezentând dobânda legală datorată pentru nerespectarea

obligației de restituire calculată de la data scadenței până la data formulării

cererii și în continuare până la plata integrală.

În motivarea cererii reclamantul

a arătat că la data de 10 ianuarie 2007, între el în calitate de beneficiar și

pârâta SC A.S. SRL, s-a încheiat înscrisul intitulat ,,organizare proiect și

ofertă de preț” prin care aceștia s-au obligat la proiectarea imobilului

comerț, birouri și locuințe în Campus Universitar Gheorghieni din Cluj Napoca.

Contravaloarea lucrării a fost stabilită la suma de 60.000 Euro, iar la data

semnării contractului, reclamantul a achitat suma de 30.000 Euro cu titlu de

avans, restul de preț urmând a fi achitat la predarea proiectului final. Ca

urmare a renunțării de comun acord la proiectul arătat anterior s-a convenit cu

pârâții, ca avansul să fie restituit cel mai târziu până la finele anului 2007,

acest termen fiind acceptat de către reclamant la solicitarea expresă a

pârâților.

Analizând actele și lucrările

dosarului, tribunalul a reținut că existența contractului și rezilierea

acestuia nu au fost contestate de către părți. În ceea ce privește plata

avansului, tribunalul a dat eficiență mențiunii olografe a pârâtului de pe

contractul încheiat, în care acesta a menționat că a primit avansul.

În ceea ce privește cererea

accesorie privind plata dobânzii legale, tribunalul a apreciat că aceasta se

cuvine de la data de 6 aprilie 2010, data ultimei notificări transmise pârâtei.

Tribunalul a respins acțiunea

față de pârâtul B.C., întrucât acesta nu a fost parte în contract, ci a

acționat doar în calitate de reprezentant al societății pârâte.

În consecință, Tribunalul

Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 2421 din 7 iunie 2010, a admis, în parte acțiunea reclamantului față de pârâta SC A.S. SRL, a obligat pârâta să

plătească în favoarea reclamantului, suma de 30.000 Euro, echivalent în lei,

conform cursului BNR din ziua plății, cu dobânda comercială legală calculată la

această sumă, începând cu data de 6 aprilie 2010 și până la achitarea ei integrală

.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC A.S. SRL, prin care a susținut că suma de 30.000 Euro a

fost restituită reclamantului în două tranșe egale, iar dreptul părților la

apărare nu a fost respectat pentru că nu s-a acordat un termen pentru apărare

sau pentru depunerea de concluzii scrise și nu a fost îndeplinită procedura

concilierii.

Curtea de Apel Cluj, analizând cu

prioritate excepția prematurității a reținut că procedura concilierii directe

nu a îndeplinit cerințele art. 720

1

C. proc. civ., însă pârâta nu a

invocat o vătămare ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

.

În ceea ce privește

nerespectarea termenului de apărare, Curtea a constatat că tribunalul prin

aplicarea dispozițiilor art. 720

6

C. proc. civ., nu a încălcat

dreptul la apărare al părții.

În ceea ce privește

motivele de apel invocate, Curtea analizând materialul probator administrat în

cauză, a constatat că, reclamantul a dovedit plata avansului, iar pârâta a

dovedit restituirea acestuia.

În consecință, prin decizia

civilă nr. 32 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

reclamantul M.P.A., prin care a solicitat în principal, admiterea recursului,

casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea deciziei, și pe fond menținerea ca legală și temeinică a

sentinței de fond.

În motivarea cererii, reclamantul

a prezentat un istoric al cauzei, cu prezentarea considerentelor celor două

instanțe reținute prin hotărârile judecătorești anterioare.

În ceea ce privește criticile

formulate împotriva soluției instanței de apel, reclamantul a susținut că

declarația martorei C.S.G. trebuia pusă sub semnul îndoielii de către instanța

de apel, atât timp cât reclamantul nu a recunoscut încasarea vreunei sume de

bani de la pârâtă. În situația în care pârâta ar fi achitat martorei suma

datorată reclamantului, plata este nelegală în condițiile art. 1091 și art. 1092

C. civ. Plata trebuia efectuată în condițiile art. 1096 C. civ.

În continuare, reclamantul

susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 167 alin. (3) și

(4) C. proc. civ., în condițiile în care în ședința publică din 10 martie 2011 a respins în mod nejustificat administrarea probei cu interogatoriul administratorului

societății și a probei testimoniale față de C.M. De asemenea, instanța de apel

omite să analizeze declarațiile martorilor S.R.N. și P.I.

Instanța de apel nu a constatat

lipsa bunei credințe a martorului, raportat la interesul direct al acestuia, la

lipsa de sinceritate ce rezultă din relatarea contradictorie a faptelor, fiind

încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta SC A.S. SRL

a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa indicării motivelor de

drept în recurs. Astfel, recursul declarat de reclamant este întemeiat formal

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în ceea ce privește

motivele de casare nu a fost indicat nici un motiv care să atragă casarea. De

asemenea, s-a invocat inadmisibilitatea recursului, în conformitate cu

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., calea de atac a recursului fiind

admisibilă numai pentru motive de nelegalitate, în ipoteza în care litigiul

beneficiază de trei grade de jurisdicție. Astfel, pârâtul contestă o stare de

fapt reținută de instanța de apel, situație în care calea de atac este inadmisibilă.

Înalta Curte, a luat în

examinare, cu prioritate excepțiile invocate și a constat că acestea sunt

neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește excepția

nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., se constată că pârâta a susținut excepția menționată în raport de

neindicarea motivelor de nelegalitate în susținerea cererii de recurs.

Critica nu poate fi primită,

întrucât potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea nu

va opera, in situația în care temeiul de drept al recursului a fost greșit

indicat, instanța nefiind ținută de textele de lege arătate de părți. Din acest

punct de vedere, recurentul deși a invocat motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat atât casarea deciziei

recurată cât și modificarea ei, Înalta Curte urmează a examina numai acele

critici care pot face obiectul controlului de nelegalitate de către instanța de

recurs.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității recursului, se constată netemeinicia acesteia, având în

vedere argumentele arătate anterior, potrivit cărora Înalta Curte nu va proceda

la rejudecarea fondului, ci va examina legalitatea hotărârii în condițiile art.

304 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul

cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, urmând a

fi respins.

Înalta Curte constată că recurentul

a făcut trimitere la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Din argumentele aduse pentru

susținerea criticilor deciziei pronunțată de instanța de apel, recurentul a

făcut referire la dispoziții legale pe care instanța le-a ignorat sau aplicat

greșit, respectiv art. 46 C. com., art. 1092, art. 1091 și art. 1096 C. civ. și

art. 167 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Potrivit acestui motiv, hotărârea poate

fi casată/modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Cu privire la prima ipoteză,

recurentul susține că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1091 și art.

1092 C. civ. și nu a constatat că s-a efectuat o plată către o persoană care nu

deținea mandat în acest sens. Înalta Curte constată că dispozițiile precitate

se referă la plata lucrului nedatorat. Astfel, orice plată presupune existența

unei datorii (art. 1092 C. civ.). Dacă această datorie nu există, plata

trebuie să fie restituită celui care a făcut-o, fiind fără cauză, nedatorată.

În acest sens, art. 1092 alin. (1) parte finală C. civ. prevede că „ceea ce s-a

plătit fără să fie debit este supus repetițiunii". Ori, în speța de față,

s-a făcut dovada existenței datoriei.

În ceea ce privește ignorarea

dispozițiilor art. 1096 alin. (1) C. civ., se constată că această critică este

nefondată, întrucât instanța de apel a constatat valabilitatea plății efectuată

către o altă persoană, în situația în care aceasta a profitat creditorului, în

speță recurentul.

Cu

privire la a doua ipoteză se constată că decizia instanței de apel a examinat

corect cauza raportat la cerințele prevăzute de art. 1169 C. civ., potrivit

căruia

actori incumbit probatio.

Ca atare, instanța de apel a repartizat sarcina probei

între reclamant și parat , descompunând-o, în mod rațional, între cele două

părți, ceea ce rezultă din îndatorirea sa de a stărui, prin toate mijloacele

legale, pentru a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea

faptelor [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.] și, de asemeni, din rolul sau activ

în conducerea procesului și în desfășurarea probațiunii, în temeiul căruia el

poate pune în dezbaterea parților orice împrejurări de fapt sau de drept care

duc la dezlegarea pricinii, chiar neinvocate de părți, și ,,să ordone orice

probe pe care le socotește utile, chiar daca părțile se împotrivesc” (principiul

oficialității probatoriului în procesul civil) art. 129 alin. (5) teza finala C.

proc. civ.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că

instanțele devolutive au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele

administrate în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la

reinterpretarea probelor testimoniale despre care face vorbire recurentul.

Nici

cea de-a doua ipoteză nu se regăsește în critica formulată pe acest motiv,

întrucât din argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă

care nu era incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greșită textului

de lege care nu este corespunzătoare situației de fapt. Dimpotrivă, recurentul

reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în

cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului.

Față de aceste considerente este

evident că nu se regăsește în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

În ceea ce privește cererea

formulată de către intimata SC A.S. SRL Baia Mare, privind acordarea de

cheltuieli de judecată, Înalta Curte constatând culpa procesuală a recurentului

în declanșarea litigiului de față urmează să o admită, în temeiul art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

nulității și inadmisibilității recursului invocate de intimata pârâtă SC A.S. SRL

BAIA MARE.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul M.P.A. împotriva deciziei civile nr. 32 din 17

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurentul M.P.A. la plata

sumei 7.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.S.

SRL BAIA MARE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.