ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2011

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj, reclamantul M.P.A. a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâții SC A.S. SRL Baia Mare și B.C., să dispună obligarea acestora la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de pretenții, a sumei de 6.350 Euro cu titlu de daune interese reprezentând dobânda legală datorată pentru nerespectarea obligației de restituire calculată de la data scadenței până la data formulării cererii și în continuare până la plata integrală. În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 10 ianuarie 2007, între el în calitate de beneficiar și pârâta SC A.S. SRL, s-a încheiat înscrisul intitulat ,,organizare proiect și ofertă de preț” prin care aceștia s-au obligat la proiectarea imobilului comerț, birouri și locuințe în Campus Universitar Gheorghieni din Cluj Napoca.

Contravaloarea lucrării a fost stabilită la suma de 60.000 Euro, iar la data semnării contractului, reclamantul a achitat suma de 30.000 Euro cu titlu de avans, restul de preț urmând a fi achitat la predarea proiectului final. Ca urmare a renunțării de comun acord la proiectul arătat anterior s-a convenit cu pârâții, ca avansul să fie restituit cel mai târziu până la finele anului 2007, acest termen fiind acceptat de către reclamant la solicitarea expresă a pârâților. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că existența contractului și rezilierea acestuia nu au fost contestate de către părți. În ceea ce privește plata avansului, tribunalul a dat eficiență mențiunii olografe a pârâtului de pe contractul încheiat, în care acesta a menționat că a primit avansul.

În ceea ce privește cererea accesorie privind plata dobânzii legale, tribunalul a apreciat că aceasta se cuvine de la data de 6 aprilie 2010, data ultimei notificări transmise pârâtei. Tribunalul a respins acțiunea față de pârâtul B.C., întrucât acesta nu a fost parte în contract, ci a acționat doar în calitate de reprezentant al societății pârâte. În consecință, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 2421 din 7 iunie 2010, a admis, în parte acțiunea reclamantului față de pârâta SC A.S. SRL, a obligat pârâta să plătească în favoarea reclamantului, suma de 30.000 Euro, echivalent în lei, conform cursului BNR din ziua plății, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, începând cu data de 6 aprilie 2010 și până la achitarea ei integrală . Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A.S.

SRL, prin care a susținut că suma de 30.000 Euro a fost restituită reclamantului în două tranșe egale, iar dreptul părților la apărare nu a fost respectat pentru că nu s-a acordat un termen pentru apărare sau pentru depunerea de concluzii scrise și nu a fost îndeplinită procedura concilierii. Curtea de Apel Cluj, analizând cu prioritate excepția prematurității a reținut că procedura concilierii directe nu a îndeplinit cerințele art. 720 1 C. proc. civ., însă pârâta nu a invocat o vătămare ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. . În ceea ce privește nerespectarea termenului de apărare, Curtea a constatat că tribunalul prin aplicarea dispozițiilor art. 720 6 C. proc.

civ., nu a încălcat dreptul la apărare al părții. În ceea ce privește motivele de apel invocate, Curtea analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că, reclamantul a dovedit plata avansului, iar pârâta a dovedit restituirea acestuia. În consecință, prin decizia civilă nr. 32 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul M.P.A., prin care a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, și pe fond menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat un istoric al cauzei, cu prezentarea considerentelor celor două instanțe reținute prin hotărârile judecătorești anterioare. În ceea ce privește criticile formulate împotriva soluției instanței de apel, reclamantul a susținut că declarația martorei C.S.G. trebuia pusă sub semnul îndoielii de către instanța de apel, atât timp cât reclamantul nu a recunoscut încasarea vreunei sume de bani de la pârâtă. În situația în care pârâta ar fi achitat martorei suma datorată reclamantului, plata este nelegală în condițiile art. 1091 și art. 1092 C. civ. Plata trebuia efectuată în condițiile art. 1096 C. civ. În continuare, reclamantul susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 167 alin. (3) și (4) C. proc.

civ., în condițiile în care în ședința publică din 10 martie 2011 a respins în mod nejustificat administrarea probei cu interogatoriul administratorului societății și a probei testimoniale față de C.M. De asemenea, instanța de apel omite să analizeze declarațiile martorilor S.R.N. și P.I. Instanța de apel nu a constatat lipsa bunei credințe a martorului, raportat la interesul direct al acestuia, la lipsa de sinceritate ce rezultă din relatarea contradictorie a faptelor, fiind încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Prin întâmpinare, pârâta SC A.S. SRL a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa indicării motivelor de drept în recurs. Astfel, recursul declarat de reclamant este întemeiat formal pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., iar în ceea ce privește motivele de casare nu a fost indicat nici un motiv care să atragă casarea. De asemenea, s-a invocat inadmisibilitatea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., calea de atac a recursului fiind admisibilă numai pentru motive de nelegalitate, în ipoteza în care litigiul beneficiază de trei grade de jurisdicție. Astfel, pârâtul contestă o stare de fapt reținută de instanța de apel, situație în care calea de atac este inadmisibilă. Înalta Curte, a luat în examinare, cu prioritate excepțiile invocate și a constat că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente. În ceea ce privește excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., se constată că pârâta a susținut excepția menționată în raport de neindicarea motivelor de nelegalitate în susținerea cererii de recurs. Critica nu poate fi primită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea nu va opera, in situația în care temeiul de drept al recursului a fost greșit indicat, instanța nefiind ținută de textele de lege arătate de părți. Din acest punct de vedere, recurentul deși a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat atât casarea deciziei recurată cât și modificarea ei, Înalta Curte urmează a examina numai acele critici care pot face obiectul controlului de nelegalitate de către instanța de recurs.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, se constată netemeinicia acesteia, având în vedere argumentele arătate anterior, potrivit cărora Înalta Curte nu va proceda la rejudecarea fondului, ci va examina legalitatea hotărârii în condițiile art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește fondul cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins. Înalta Curte constată că recurentul a făcut trimitere la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Din argumentele aduse pentru susținerea criticilor deciziei pronunțată de instanța de apel, recurentul a făcut referire la dispoziții legale pe care instanța le-a ignorat sau aplicat greșit, respectiv art. 46 C. com., art. 1092, art. 1091 și art. 1096 C. civ.

și art. 167 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Potrivit acestui motiv, hotărârea poate fi casată/modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Cu privire la prima ipoteză, recurentul susține că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1091 și art. 1092 C. civ. și nu a constatat că s-a efectuat o plată către o persoană care nu deținea mandat în acest sens. Înalta Curte constată că dispozițiile precitate se referă la plata lucrului nedatorat. Astfel, orice plată presupune existența unei datorii (art. 1092 C. civ.). Dacă această datorie nu există, plata trebuie să fie restituită celui care a făcut-o, fiind fără cauză, nedatorată. În acest sens, art. 1092 alin. (1) parte finală C. civ.

prevede că „ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii". Ori, în speța de față, s-a făcut dovada existenței datoriei. În ceea ce privește ignorarea dispozițiilor art. 1096 alin. (1) C. civ., se constată că această critică este nefondată, întrucât instanța de apel a constatat valabilitatea plății efectuată către o altă persoană, în situația în care aceasta a profitat creditorului, în speță recurentul. Cu privire la a doua ipoteză se constată că decizia instanței de apel a examinat corect cauza raportat la cerințele prevăzute de art. 1169 C. civ., potrivit căruia actori incumbit probatio. Ca atare, instanța de apel a repartizat sarcina probei între reclamant și parat , descompunând-o, în mod rațional, între cele două părți, ceea ce rezultă din îndatorirea sa de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor [art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.] și, de asemeni, din rolul sau activ în conducerea procesului și în desfășurarea probațiunii, în temeiul căruia el poate pune în dezbaterea parților orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar neinvocate de părți, și ,,să ordone orice probe pe care le socotește utile, chiar daca părțile se împotrivesc” (principiul oficialității probatoriului în procesul civil) art. 129 alin. (5) teza finala C. proc. civ. Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanțele devolutive au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor testimoniale despre care face vorbire recurentul.

Nici cea de-a doua ipoteză nu se regăsește în critica formulată pe acest motiv, întrucât din argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă care nu era incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greșită textului de lege care nu este corespunzătoare situației de fapt. Dimpotrivă, recurentul reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului. Față de aceste considerente este evident că nu se regăsește în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. În ceea ce privește cererea formulată de către intimata SC A.S.

SRL Baia Mare, privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte constatând culpa procesuală a recurentului în declanșarea litigiului de față urmează să o admită, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile nulității și inadmisibilității recursului invocate de intimata pârâtă SC A.S. SRL

BAIA MARE.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.P.A. împotriva deciziei civile nr. 32 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul M.P.A. la plata sumei 7.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.S.

SRL BAIA MARE.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.