ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 814/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 814/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința

penală nr. 151 din data de 15 aprilie 2011, pronunțată de

Tribunalul

Prahova, secția penală, în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 257

alin. (1) C. pen. cu

aplic.

art. 37

lit.

b) C. pen. a condamnat inculpatul

G.M.,

la

2 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat

disp.

art. 71

și art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege.

S-a luat act că

în prezent inculpatul este arestat în altă cauză.

In baza art. 257 C. pen., a condamnat

inculpata F.C., fără antecedente penale la 2 ani închisoare.

S-au aplicat

disp. art. 71

și art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

Conform

disp. art. 257

alin. (2) C. pen. raportat la art. 256

alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata F.C. a sumei de 500

Euro, sumă primită ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză a reținut, în esență,

următoare situație de fapt:

Denunțătorul A.G., a cumpărat în anul

2008 din Italia un autoturism marca Audi A6, iar la începutul anului 2010

împreună cu fiul său A.M.L., au hotărât să-1 înmatriculeze în România.

Ca atare, în urma demersurilor

efectuate cei doi au constatat că pentru efectuarea acestei înmatriculări

trebuie să achite suma de 5000 Euro, sumă pe care aceștia au apreciat-o ca

depășind valoarea de cumpărare al acestui autoturism.

Despre această situație, a aflat

inculpatul G.M., o cunoștință mai veche a familiei A., care, la rândul său, a

luat legătura cu inculpata F.C.

Inculpata a arătat că „are cunoștințe

la poliție, mai exact la Serviciul circulație și îl poate ajuta pe A.G., pentru

suma de 1.000 Euro, să înmatriculeze acest autoturism, pe persoană cu handicap,

astfel încât taxele necesare să fie mult mai mici".

In continuare, inculpatul G.M., a luat

legătura cu A.G., căruia i-a spus că, pentru suma de 1.000 Euro, „poate

aranja" printr-o cunoștință la poliție să înmatriculeze autoturismul și să

plătească taxe mai mici. Acesta a fost de acord, astfel că la începutul lunii

martie 2010 i-a înmânat inculpatului G.M., suma de 500 Euro, care, la rândul

său a luat imediat legătura cu inculpata F.C., căreia i-a dat actele mașinii

precum și suma respectivă pentru a se ocupa de înmatriculare conform

înțelegerii.

În continuare, inculpata F.C., a luat

legătura cu subofițerul de poliție I.G. și, în baza relației de amiciție

existente, a rugat-o să o ajute să înmatriculeze autoturismul aparținând

numitului A.G., pe care 1-a recomandat ca fiind vărul său.

Martora I.G., a arătat că lucrează la

poliție dar nu la Serviciul înmatriculări auto, dar a fost de acord să verifice

actele necesare pentru întocmirea dosarului în vederea înmatriculării

autoturismului.

La data de 11

martie 2010, denunțătorul A.G., împreună cu

inculpatul G.M., s-au deplasat la

sediul I.P.J. Prahova unde „au

încercat

să înmatriculeze autoturismul", dar fără rezultat cu toate că au insistat

mai multe zile.

Situația de fapt

și vinovăția inculpaților au fost reținute de instanța de

fond pe baza

procesului verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de

redarea

convorbirilor telefonice, declarațiile numiților A.G. și

A.M.L., cu declarația numitei I.G. și

coroborate cu declarațiile inculpaților.

La stabilirea și

individualizarea pedepselor au fost avute în vedere

împrejurarea că

inculpata F.C. nu are antecedente penale, iar inculpatul G.M. este recidivist,

primul termen al recidivei prev. de

art. 37 lit. b) C. pen., îl constituie pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 2330 din 1 octombrie 2002 a

Judecătoriei Ploiești, definitivă prin

decizia penală nr. 21 din 13 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Ploiești.

In raport de circumstanțele personale

ale inculpaților și a pozițiilor sale procesuale prima instanță s-a orientat la

aplicarea unor pedepse privative de libertate.

Prin decizia

penală nr. 1662 noiembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul inculpatei

F.C., și

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de

2 ani închisoare, aplicată inculpatei pe durata

termenului de încercare de 4

ani,

respingând, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.M.

Pentru a dispune

astfel, în ceea ce privește apelul formulat de inculpat,

Curtea a

constatat că apărările acestuia în sensul că în cauză nu sunt întrunite

elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență

sunt nefondate.

Astfel, s-a

apreciat că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin

cu probele administrate atât în faza

de urmărire penală cât și cu ocazia

cercetării

judecătorești. Deși, inițial denunțătorul A.G. a arătat în

faza de urmărire penală că s-au înțeles inițial

cu inculpatul G.M., să-

i dea suma de

1.000 Euro, bani pe care urma să-i împartă cu inculpata F.C.

care a

pretins că are relații la organele de poliție, iar la începutul

lunii martie 2010 potrivit înțelegerii a dat

acesteia suma de 500 Euro, în faza de cercetare judecătorească A. a revenit

asupra declarațiilor încercând să

diminueze

răspunderea penală a inculpatului G.M.

Instanța de apel

a apreciat că în mod corect s-au înlăturat declarațiile date de inculpat în

faza de cercetare judecătorească, dând valență juridică

declarațiilor date în faza de urmărire

penală și imediat după comiterea faptelor, având în vedere procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice, interceptate în mod legal de organele de

urmărire penală, autorizate de Tribunalul Prahova.

Pe cale de

consecință, Curtea a constatat că vinovăția inculpatului a

fost dovedită pe

deplin și, astfel, în mod legal și temeinic prima instanță a

dispus

condamnarea inculpatului dând o încadrare juridică corespunzătoare a

faptei reținută în sarcina acestuia.

Cu privire la

individualizarea pedepsei, s-a apreciat că pedeapsa de 2

ani și 6 luni

închisoare, executată în regim de detenție a fost corect stabilită

de prima instanță

și corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen., neputându-

se schimba modalitatea executării,

având în vedere că inculpatul este

recidivist,

așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la filele 54-55 din

dosarul

de urmărire penală.

In raport de

aceste considerente Curtea a respins apelul declarat de inculpatul G.M. ca

nefondat și, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a formulat recurs

inculpatul G.M.

Recursul nu a

fost motivat în scris, în termenul

prevăzut

de dispozițiile art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., recurentul

neprezentându-se în fața instanței de recurs,

apărătorul desemnat din oficiu

susținând, cu ocazia dezbaterilor,

apărările formulate de către inculpat în

apel,

în sensul achitării în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neexistând probe din care să rezulte săvârșirea

faptelor, și, în subsidiar,

achitarea

în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind intenția de

săvârșire a faptei. Criticile au fost încadrate în

cazurile de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 18 și

respectiv 12 C. proc. pen.

Analizând hotărârile recurate prin

prisma criticilor formulate și a

cazurilor

de casare invocate, dar și din perspectiva cazurilor de casare ce ar

putea fi luate în considerare din oficiu, conform

art. 385

9

alin. 3 C. proc. pen.

Înalta Curte constată

următoarele:

In ceea ce privește cazul de casare

prev. de 385 alin. (1) pct. 18

C. proc. pen.,

se reține, potrivit textului, că

hotărârile sunt supuse casării când

s-a

comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri

greșite de achitare sau de condamnare. In doctrină s-a arătat că,

pentru a reține acest caz de casare, eroarea de

fapt trebuie să fie evidentă,

adică

starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor

existente

la dosar.

In același sens

s-a pronunțat și Înalta Curte, prin Decizia în interesul

legii nr. 8 din

09 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 385

9

alin.

(1)

pct. 18 C. proc. pen.

presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în

existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în

care au fost

comise, fie prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin

denaturarea

conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Eroarea

gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele

administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări

esențiale, deși probele administrate o confirmau,

ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la explicații din

considerentele Deciziei în interesul legii

nr.

8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte

constată

că nu există contradicție

evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și

conținutul

probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința

unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul

unei analize coroborate a

acestora.

In sarcina inculpatului ambele

instanțe au reținut faptul că a

intermediat

legătura dintre denunțătorul A.G., care dorea să își

înmatriculeze, prin

plata unor taxe mai mici, un autoturism cumpărat din Italia și inculpata F.C.,

care susținea că are influență asupra

lucrătorilor

de poliție de la Serviciul Circulație, și astfel îl putea ajuta, contra

sumei

de 1000 Euro, să înmatriculeze autoturismul „pe o persoană cu handicap",

astfel încât taxele să fie mai reduse.

Situația de fapt

este susținută de materialul probator administrat, în

acest sens Înalta Curte având în

vedere declarațiile denunțătorului A.G.

care

arată că inculpatul i-a promis că îl ajută să își înmatriculeze

mașina, printr-o cunoștință de a sa, care, la

rândul ei are relații la poliție, că a i-a înmânat suma de 500 Euro, obținută

din amanetarea unor bunuri și s-au deplasat împreună la sediul IJP Prahova,

unde nu s-a reușit înmatricularea

autoturismului

cu numere roșii, solicitându-i să mai aștepte câteva zile, declarațiile

martorului A.M.L. din care rezultă aceleași aspecte, de procesele verbale ale

redare a convorbirilor telefonice dintre

inculpații G.M. și F.C., dintre

inculpat și martorul

denunțător, în care

acesta îi redă discuția avută cu inculpata F.C.:

„ așa și eu i-am zis ..măi fată nu vreau să-mi pui țiganii în cap, că

ți-i aduc

acasă. Dacă poate să ia

numere permanent, bine, dacă nu să dea frate banii înapoi și duc banii la om

"...,

sau dintre inculpat și o

persoană neidentificată,

numită „Mamaie", inculpatul, la întrebarea

„ce ai făcut cu C.",

afirmând că i-a

dus dosarul, și „i-am spus...fă-i fato uite care-i situația, să

nu-mi pui țiganii în cap... eu nu mai am pretenție

la nici un ban din ăia 500

de Euro.

Ii mai dau 500 de Euro femeii să-mi aducă numere permanente și i-

am dat

dosarul și a zis că se duce ea cu dosarul la ea", declarațiile

inculpatei F.C. care confirmă faptul că

inculpatul i-a solicitat să îl

ajute să înmatriculeze un autoturism,

oferindu-i suma de 500 de Euro,

aceasta

recunoscând faptul că i-a comunicat că are o cunoștință care lucrează

la circulație, I.G., și care l-ar putea ajuta, dar

și declarațiile

martorei I.G.

Ca atare,

criticile formulate de inculpat referitoare la lipsa oricărui

fundament

probator al hotărârii de condamnare sunt total neîntemeiate, cazul

de casare analizat nefiind incident în

cauză.

Aceeași

concluzie se impune și cu privire la cel de-al doilea motiv de

recurs, încadrat în dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct. 12 teza

I

C. proc. pen.,

prin

care se solicită achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

întrucât nu ar fi întrunite elementele constitutive ale

complicității la trafic de influență sub aspectul

laturii subiective.

Probatoriul mai

sus expus susține și concluzia că, sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu

intenție directă, cunoscând că prin

activitatea

sa o ajută coinculpata F.C. la săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală și urmărind producerea

acestui rezultat, respectiv traficarea influenței acesteia pe lângă

funcționarii din cadrul poliției rutiere,

pentru înmatricularea autoturismului aparținând martorului A.G.

prin

plata unor taxe mai reduse.

În raport de aceste considerente,

constatând și faptul că nu se reține

nici

incidența altor cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din

oficiu,

conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să

respingă recursul inculpatului ca nefondat,

soluție în raport de care, conform

art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul G.M.

împotriva deciziei penale nr. 166

din 02 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă

recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200

lei onorariul avocatului din oficiu se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 martie 2012.