Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2789/2012

HOTĂRÂRE
12.09.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2789/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 211 din 25 mai 2011 a Tribunalului Prahova, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului N.G.L. , din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. a fost achitat inculpatul N.G.L., pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat. A fost condamnat inculpatul N.G.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada aprilie - noiembrie 2008, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

A fost condamnat inculpatul N.G.L., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faptă din perioada aprilie - noiembrie 2008, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N.G.L., perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 25 septembrie 2008 la 11 decembrie 2009. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei J.I., din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) rap. la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 12 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și infr. prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., a fost achitată inculpata J.I., pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpată. Inculpata J.I. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada aprilie - noiembrie 2008, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. Inculpata J.I. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faptă din perioada aprilie - noiembrie 2008, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei J.I. perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 25 septembrie 2008 până la 14 august 2009 și de la 08 noiembrie 2010 până la 11 aprilie 2011. A fost condamnat inculpatul B.M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din perioada aprilie - iulie 2008, la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. Inculpatul B.M.O. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa de 5 ani și o lună închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 2 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.M.O. perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 25 septembrie 2008 până la 12 iulie 2009. S-a constatat că părțile vătămate R.C.F., R.N.I., R.C., I.V., C.A., T.M.A., C.N.R., M.V., Z.C.I., S.C., S.D., N.A.C., S.C., N.D., P.V., A.M.C., C.V.Ș., M.M., M.I.T., M.V., R.C.M., I.D., P.E.G., S.I.D. nu se mai constituie părți civile în procesul penal. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile I.N. și a obligat în solidar inculpații N.G.L.

și J.I. să-i plătească suma de 1400 RON cu titlu de daune morale. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a numitului T.G. și a fost obligat inculpatul N.G.L. să-i plătească suma de 4000 RON cu titlu de daune materiale. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a numitului Z.F. și a fost obligat inculpatul N.G.L. să-i plătească suma de 1400 RON cu titlu de daune morale. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a numitului M.C. și a fost obligat inculpatul N.G.L. să-i plătească suma de 1400 RON cu titlu de daune morale. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a numitului S.L. și a fost obligat inculpatul N.G.L. să-i plătească suma de 1400 RON cu titlu de daune morale. S-a admis acțiunea civilă a numitului S.M.

și au fost obligați în solidar inculpații N.G.L. și J.I. să-i plătească suma de 3500 RON cu titlu de daune materiale. S-a admis, în parte, acțiunea civilă a numitului I.D. și au fost obligați în solidar inculpații N.G.L. și J.I. să-i plătească suma de 1400 RON cu titlu de daune morale. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10000 RON de la inculpatul B.M.O., a sumei de 25000 RON de la inculpatul N.G.L. și a sumei de 25000 RON de la inculpata J.I. S-a menținut sechestrul asigurator instituit pe automobilul marca M., aparținând inculpatei J.I. Pentru a se pronunța în acest fel, instanța a reținut că în cursul lunii august 2007, mergând în Cehia, împreună cu învinuiții V.D.

și A.K., V.B. și un anume M., au inițiat, împreună și cu inculpata J.I. și constituit un grup infracțional organizat, în scopul de recruta, transporta și exploata prin muncă persoane din România, care urmau să muncească sub supravegherea acestora la fermele agricole unde cetățenii ucraineni, menționați mai sus, care aveau legături cu proprietarii. Pentru a putea recruta forța de muncă necesară, cei menționați avându-l ca lider pe inculpatul N., au stabilit să inducă în eroare cetățenii români, făcând promisiuni mincinoase, în sensul oferirii unor locuri de muncă sigure, în baza unor contracte de muncă, prin care vor câștiga 2.800 RON/lună, având asigurate gratuit transportul, cazarea și masa.

Supravegherea victimelor se făcea de inculpata J.I., care primind atribuții de brigadier, urmărea exercitarea muncii la câmp și evidențierea cantităților de produse agricole, recoltate de muncitori. La grup, după cunoașterea inculpatei J.I., a aderat în anul 2008 și inculpatul B.M.O. În contul recrutării și exploatării prin muncă a victimelor induse în eroare, inculpații obțineau venituri din reținerea câștigurilor realizate de victime, acestea neavând contactul direct cu proprietarii fermelor care achitau contravaloarea prestațiilor. În aceste condiții, în perioada aprilie-iulie 2008, inculpații au recrutat, transportat, cazat și exploatat prin muncă 36 de persoane. De regulă, victimelor le erau luate actele de identitate, care stăteau la inculpați.

Condițiile grele de muncă, programul prelungit de muncă, neplata banilor la timp și alte condiții nefavorabile au creat nemulțumiri în rândul muncitorilor, pe unii determinându-i chiar să fugă sau să renunțe la așa-zisele contracte scrise în limba cehă, din care nu înțelegeau nimic. Examinând mijloacele de probă administrate în cauză, tribunalul a apreciat ca greșită încadrarea juridică a faptelor de trafic de persoane și trafic de minori reținute în sarcina inculpaților N.G.L. și J.I. prin actul de sesizare, încât a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor acestora, în sensul arătat. Pe baza interpretării unor probe administrate în cauză, tribunalul a constatat că faptele de trafic de minori prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu pot fi reținute celor doi inculpați N.G.L.

și J.I., întrucât nu au fost săvârșite de aceștia, motiv pentru care i-a achitat. Pe baza probelor din dosar, instanța i-a condamnat pe cei doi inculpați ca și pe B.M.O. pentru infracțiunile de trafic de persoane precum și de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv, de aderare la un astfel de grup. Condamnând inculpații pentru faptele reținute în sarcina fiecăruia, instanța le-a individualizat pedepsele conform art. 72 C. pen. Pe baza constituirilor de parte civilă și a probelor administrate, instanța a soluționat cererile de despăgubiri civile, în sensul arătat. Cum o serie de persoane vătămate nu s-au constituit părți civile, nesolicitând daune materiale sau morale, în baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea a 10.000 RON de la inculpatul B.M.O.

și a câte 25.000 RON, de la inculpații N.G.L. și J.I., menținând, totodată, sechestrul asigurător aplicat pe autoturismul acesteia din urmă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești precum și cei trei inculpați. Parchetul, în recursul său a criticat hotărârea pentru nelegalitate, constând în greșita achitare a inculpaților N.G.L. și J.I. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori. Printr-un al doilea motiv de apel, Parchetul a criticat greșita schimbare a încadrării juridice în ceea ce-i privește pe inculpații N.G.L. și J.I., în sensul reținerii prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în loc de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza I și teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

Prin al treilea motiv de apel, Parchetul a susținut că instanța ar fi trebuit să țină seama că infracțiunea de trafic de persoane a fost săvârșită de inculpați în formă continuată, cu un număr mare de persoane. În concluzie, în apel s-a arătat că celor trei inculpați ar fi trebuit să li se aplice pedepse cu închisoare mult mai mare decât cele la care s-a oprit instanța. Apelanții inculpați N.G.L. și J.I. au susținut că probele administrate în faza de urmărire penală nu au fost confirmate în faza de judecată și că apelanții ar fi trebuit să fie complet achitați, așa cum au fost achitați în Cehia, învinuiții cehi. Tot achitarea, a solicitat, în esență și apelantul B.M.O., negând orice participare infracțională și susținând că el a lucrat doar ca muncitor, ca și părțile vătămate.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 173 din 9 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8176/105/2008 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, precum și apelul inculpatului B.M.O. împotriva sentinței penale nr. 211 din 25 mai 2011 a Tribunalului Prahova. A desființat, în parte sentința, în latură penală, în sensul că înlătură dispoziția privind achitarea inculpatului N.G.L., în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 vizând-o pe partea vătămată A.M.C., constatând că activitatea inculpatului constituie act material al infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., de la încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C. pen., parte vătămată fiind M.F.C. și a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă, cu pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina sa și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. de la încadrarea juridică a faptei prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 și a condamnat pe inculpata J.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., parte vătămată fiind M.F.C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni reținute în sarcina acestuia și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A aplicat prevederile art. 74 alin. (2) C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul B.M.O. și reduce pedepsele aplicate acestuia la câte 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, urmând ca acesta să execute în baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații N.G.L. și J.I. A obligat pe apelanții N.G.L. și J.I. la 250 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata onorariului de apărătorul din oficiu, avut de inculpatul B.M.O., din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a considerat, sub aspectele modificate punctual, temeinicia în parte, atât a apelului declarat de Parchet, cât și sub aspectul individualizării pedepsei, în cazul inculpatului B.M.O. Celelalte două apeluri, le-a considerat ca nefondate. Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recursuri inculpații N.G.L. și B.M.O., reiterând, în fapt, motivele invocate în apel și solicitând achitarea. Recursurile inculpaților sunt nefondate.

Contrar susținerilor inculpaților, preocupați de înlăturarea adevărului și scăparea de răspundere, pentru faptele comise, analiza probelor existente în dosar, confirmă comiterea faptelor reținute în sarcina inculpaților și vinovăția acestora, încât, în ceea ce îi privește, în mod corect, instanța de apel n-a considerat necesare modificări, pe situația de fapt sau sub aspectul vinovăției. Cum, în speță, se constată că instanțele au realizat și o corectă individualizare a pedepselor, respectând prevederile art. 72 C. pen., Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpații N.G.L. și B.M.O. împotriva deciziei penale nr. 173 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate și să le respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, precum și a onorariilor pentru apărarea din oficiu;

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.G.L. și B.M.O. împotriva deciziei penale nr. 173 din 9 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2013
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin Sentința penală nr. 212 din 25 mai 2011, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe in
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3102/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 557 din 2 decembrie 2008 Tribunalul Prahova în baza art. 334 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2012
. În baza disp. art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive, începând cu data de 4 septembrie 2007 până la data de 26 februarie 2010, inclusiv. S-a luat act că inculpatul est
ÎCCJ 2012-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 717/2012
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 63 din 14 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 5946/105/2010, a fost condamnată inculpata J.I., du
ÎCCJ 2013-09-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2626/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 416 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost condamnat inculpatul T.M., după cum urmează: - în baza art. 12 alin. (
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă