ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea

privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de

consecință, să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei

române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii judecătorești).

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, deși în luna septembrie 2006 s-a prezentat la Secția

Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, a fost refuzată, recomandându-i-se să depună

mai întâi o cerere de intenție ca să fie programată de către Secția Consulară a

Ambasadei României de la Chișinău pentru depunerea actelor cu privire la

redobândirea cetățeniei române prin intermediul Poștei Moldovei și undeva peste

6 luni va primi invitație de programare.

Ulterior, la data de

28 aprilie 2009, a formulat o nouă cerere, cu același conținut, solicitare la

care nu a primit nici un răspuns.

Reclamanta a

considerat astfel că atitudinea autorității pârâte constituie un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, care i-a cauzat și un prejudiciu moral

prin încălcarea demnității umane, întrucât a fost privată de drepturile legale

și constituționale.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant,

susținând că „la o analiză sumară a semnăturilor regăsite pe cererea de chemare

în judecată și pe cererea administrativă adresată Ambasadei României la

Chișinău” ar rezulta că între acestea nu există similitudine care să creeze

încrederea că aparțin aceleiași persoane și excepția prescripției dreptului la

acțiune în ceea ce privește soluționarea cererii formulate în luna septembrie

2006, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte mare

de cereri și astfel se depășește puterea de lucru a Secției Consulare a

Ambasadei, precum și împrejurarea că reclamantul avea posibilitatea, în

condițiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea cetățeniei și la

comisia specializată din cadrul Ministerului Justiției din România.

instanțe

Prin Sentința nr. 994

din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant și

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul, prin

intermediul Ambasadei României la Chișinău, să stabilească o zi pentru ca reclamanta

să depună cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei

române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a

prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile invocate de pârât:

Referitor la excepția

lipsei calității de reprezentant, prima instanță a reținut că titularul cererii

adresate Ambasadei României la Chișinău, dar și cel al cererii de chemare în

judecată, este reclamanta, niciuna dintre aceste cereri nefiind formulată prin

reprezentant, iar faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost

indicat un domiciliu ales la V.I., nu înseamnă că acestuia i-a fost dat un

mandat de reprezentare în fața instanței.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului material la acțiune, prima instanță a reținut

că autoritatea pârâtă nu a soluționat cererile reclamantei, formulate în

septembrie 2006 și în aprilie 2009 și având în vedere că ultima cerere a

acesteia este depusă în termenul de 6 luni anterior introducerii acțiunii, nu

se poate reține că dreptul acesteia la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta s-a adresat Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău, la data de 28 aprilie 2009, prin

scrisoare recomandată, cu solicitarea de a fi programată în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române, însă nu a primit răspuns.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a

cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din

Convenția Europeană asupra cetățeniei, răspunsul pârâtului la solicitarea

reclamantului de stabilire a unui termen în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei române, chiar în condițiile existenței unor

dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău, se constituie astfel într-un refuz nejustificat

de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele:

Potrivit

jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt

și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu

i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei,

prima instanță reținând astfel în mod greșit existența unui refuz nejustificat

al autorității, în sensul legii.

Prima instanță nu a

avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși

aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a

derulării procedurii consulare.

Totodată,

recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a

ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe

administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de

primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza

legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite

și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus

cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

a cetățeniei.

Chiar în

eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru

prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de

redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil,

trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență

ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a

menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant,

nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a

fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se

aplică decât în cazurile expres specificate.

Ordinea internă

stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de

depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să

fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la

îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele

relevante.

În legătură cu

eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea

situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei,

recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar

potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei

vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea

Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea

situației.

În același context,

recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale

pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că

birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data

de 8 februarie 2010.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Din actele depuse la

dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006

Ministerului Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României de

la Chișinău, în vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, iar la data de 28 aprilie 2009 a formulat o nouă cerere, cu

același conținut, prin scrisoare recomandată, însă nu a primit răspuns la

niciuna dintre solicitările sale, astfel că a introdus prezenta cerere de

chemare în judecată, înregistrată la 24 februarie 2010.

Pornind de la această

bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată."

Legea nr. 21/1991 nu

prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod

obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire

a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra

Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui

stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește

criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri,

aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se

poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a

procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei,

conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente,

miza litigiului.

Or, din această

perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de

aproape un an de la formularea celei de-a doua cereri de reclamant este în

măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus,

fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric,

invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este

însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei

de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul

caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima

instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul

legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 994 din 24

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.