ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de consecință, să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești).

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși în luna septembrie 2006 s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, a fost refuzată, recomandându-i-se să depună mai întâi o cerere de intenție ca să fie programată de către Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău pentru depunerea actelor cu privire la redobândirea cetățeniei române prin intermediul Poștei Moldovei și undeva peste 6 luni va primi invitație de programare. Ulterior, la data de 28 aprilie 2009, a formulat o nouă cerere, cu același conținut, solicitare la care nu a primit nici un răspuns. Reclamanta a considerat astfel că atitudinea autorității pârâte constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii, care i-a cauzat și un prejudiciu moral prin încălcarea demnității umane, întrucât a fost privată de drepturile legale și constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, susținând că „la o analiză sumară a semnăturilor regăsite pe cererea de chemare în judecată și pe cererea administrativă adresată Ambasadei României la Chișinău” ar rezulta că între acestea nu există similitudine care să creeze încrederea că aparțin aceleiași persoane și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește soluționarea cererii formulate în luna septembrie 2006, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând numărul foarte mare de cereri și astfel se depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, precum și împrejurarea că reclamantul avea posibilitatea, în condițiile legii, să depună dosarul pentru redobândirea cetățeniei și la comisia specializată din cadrul Ministerului Justiției din România.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 994 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtul, prin intermediul Ambasadei României la Chișinău, să stabilească o zi pentru ca reclamanta să depună cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile invocate de pârât: Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant, prima instanță a reținut că titularul cererii adresate Ambasadei României la Chișinău, dar și cel al cererii de chemare în judecată, este reclamanta, niciuna dintre aceste cereri nefiind formulată prin reprezentant, iar faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost indicat un domiciliu ales la V.I., nu înseamnă că acestuia i-a fost dat un mandat de reprezentare în fața instanței. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă nu a soluționat cererile reclamantei, formulate în septembrie 2006 și în aprilie 2009 și având în vedere că ultima cerere a acesteia este depusă în termenul de 6 luni anterior introducerii acțiunii, nu se poate reține că dreptul acesteia la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, la data de 28 aprilie 2009, prin scrisoare recomandată, cu solicitarea de a fi programată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, însă nu a primit răspuns. Așa fiind, prima instanță a reținut că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în condițiile existenței unor dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, se constituie astfel într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele: Potrivit jurisprudenței europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei, prima instanță reținând astfel în mod greșit existența unui refuz nejustificat al autorității, în sensul legii. Prima instanță nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deși aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare.

Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător și a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite și la primirea cererii reclamanților în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei. Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condițiile de existență ale unui refuz nejustificat.

Recurentul-pârât a menționat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În legătură cu eforturile autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul-pârât a menționat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea situației. În același context, recurentul a invocat și O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorități sunt operaționale începând cu data de 8 februarie 2010. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Ministerului Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, în vederea depunerii cererii și actelor necesare redobândirii cetățeniei române, iar la data de 28 aprilie 2009 a formulat o nouă cerere, cu același conținut, prin scrisoare recomandată, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre solicitările sale, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 24 februarie 2010. Pornind de la această bază factuală, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată." Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, prima instanță a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape un an de la formularea celei de-a doua cereri de reclamant este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima instanță a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 994 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.