ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2430/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul G.I. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând

instanței obligarea acestuia la trimiterea invitației de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române la secția Consulară a Ambasadei României din

Republica Moldova, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în 30 septembrie 2006 s-a prezentat la Secția

Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost

refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare,

prin poștă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea și actele doveditoare.

Reclamantul a arătat că nu a primit nici un răspuns la cererea sa.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și

a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă

nr. 2634 din 1 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul G.I., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Direcția Generală

Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe; a obligat pârâtul

la trimiterea către reclamant a invitației de a depune actele și cererea de

redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția prescripției nu este

fondată și a constatat că refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii

persistă după cererea formulată de reclamant la data de 08 septembrie 2009,

acțiune formulată în termen.

Astfel, s-a reținut că

este adevărat că prima cerere, la care nu s-a comunicat vreun răspuns, a fost depusă

în 2006, însă, având în vedere că reclamantul a revenit în cursul anului 2009 cu

cererea având același obiect, termenul pentru introducerea acțiunii se calculează

de la momentul la care această ultimă cerere trebuia a fi soluționată.

Instanța a reținut, de

asemenea, obligația statului de a analiza cererea de redobândire a cetățeniei române

într-un termen rezonabil, potrivit principiului general al operativității activității

administrative, însă, în speță, caracterul rezonabil al termenului în care trebuie

să fie primită cererea de redobândire a cetățeniei române este analizat de către

instanță în funcție de situația concretă dedusă judecății.

Astfel, instanța a constatat

că împrejurările de ordin general invocate de Ministerul Afacerilor Externe nu pot

justifica refuzul de primire a cererii și actelor necesare și că pârâtul nu a făcut

dovada numărului cererilor înregistrate la oficiul consular și nici dovada adoptării

și respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanților.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că reclamantul a introdus cererea în septembrie 2006, iar acestuia

nu i se poate opune posibilitatea de a se adresa, începând cu anul 2010 și birourilor

teritoriale ale Comisiei pentru Cetățenie din România, că d

reptul reclamantului de

a obține analiza cererii într-un termen rezonabil este recunoscut de lege, iar acest

drept presupune în mod necesar primirea cererii într-un termen care, împreună cu

perioada necesară analizării pe fond a cererii de către Comisia pentru Cetățenie,

să nu contravină prevederilor Convenției europene asupra cetățeniei.

S-a apreciat că nu sunt

corecte apărările pârâtului, în sensul că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002

pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg

la 6 noiembrie 1997 nu sunt aplicabile decât în cazul persoanelor care domiciliază

în mod obișnuit și legal pe teritoriul statului român, reținându-se faptul că obligația

facilitării redobândirii cetățeniei române de către persoanele care domiciliază

în mod obișnuit și legal pe teritoriul statului român nu exclude dreptul celorlalți

solicitanți, care au dreptul potrivit legii române la redobândirea cetățeniei române,

de a obține examinarea cererii într-un termen rezonabil, conform art. 10 din Convenție.

Având în vedere aceste

considerente, instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtului de a stabili o dată

pentru primirea cererii la aproape patru ani de la data exprimării voinței inițiale,

având în vedere și timpul necesar desfășurării celorlalte operațiuni necesare pentru

analiza cererii, nu este justificat, astfel că a admis acțiunea și a obligat pârâtul

să primească cererile într-un termen apreciat ca rezonabil, de maxim 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii.

Astfel, recurentul consideră

că instanța de fond a procedat greșit când a constatat că „refuzul pârâtului de

a stabili o dată pentru primirea cererii la aproape patru ani de la data exprimării

voinței inițiale(…) nu este justificat”.

Recurentul apreciază că

răspunsul administrativ emis în aceste situații de Ministerul Afacerilor Externe

nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca

fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe

nu încorporează un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede

condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea

publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea

nr. 21/1991.

Recurentul mai arată că,

la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins

un nivel satisfăcător față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor

generale de la Cahul și Bălți, dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor

moldoveni pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul

actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează în continuare o mare dificultate

în îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în

vederea depunerii actelor.

Mai mult, arată recurentul,

în locațiile din Republica Moldova nou-înființate (Cahul și Bălți), procesarea cererilor

de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară

formularea unei scrisori de intenție.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni,

categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991,

pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio

restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România, ori de o programare prealabilă și că, astfel, pentru cetățenii

moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative

trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanța de contencios administrativ

trebuie să țină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului

de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.

În motivarea recursului

se mai arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de

fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat,

într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare

sub potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și

l-a dorit să se atingă în anii următori.

În lipsa unei culpe administrative,

pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza

legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamantului, dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe

ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.

Se mai arată în motivele

de recurs că, și dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea

la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil

a fost decantată numai în jurisprudența CEDO, dar, chiar și așa, ea nu se aplică

decât în cazurile expres specificate. În condițiile în care solicitanții sunt rezidenți

în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare

prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite

de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește reclamantul.

Interpretarea potrivit

căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul

circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În lipsa unui temei legal

concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează

că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică și completează Legea nr. 21/1991, astfel că nu se

poate invoca lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real

în care s-a ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea

de colectare a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Examinând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare

a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 2634 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2011.