ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5589/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.A. a chemat în judecată pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței obligarea acestuia la

stabilirea datei la care să depună cererea de redobândire a cetățeniei române

la secția consulară a României din Republica Moldova, într-un termen scurt,

rezonabil.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la secția consulară

a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost

refuzată primirea și i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin

poștă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea și actele doveditoare.

Reclamantul a arătat

că nu a primit nici un răspuns la cererea sa, motiv pentru care a mai formulat

o cerere la 27 iunie 2009, la care, de asemenea, nu a primit răspuns.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2633

din 1 iunie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul la

primirea cererii și actelor în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, dreptul reclamantului de a obține analiza cererii

într-un termen rezonabil este recunoscut de lege. Acest drept presupune în mod necesar

primirea cererii într-un termen care, împreună cu perioada necesară analizării pe

fond a cererii de Comisia pentru Cetățenie, să nu contravină prevederilor Convenției

europene asupra cetățeniei.

Curtea apreciază că refuzul

pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la aproape patru ani de la

data exprimării voinței inițiale, având în vedere și timpul necesar desfășurării

celorlalte operațiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a susținut

în esență, următoarele critici:

Vătămarea produsă în circumstanțe

care exclud culpa autorității administrative solicitate nu era aptă a atrage condamnarea

acesteia, deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004,

refuzul trebuie să fie nejustificat), cât și principiul mai larg de drept ce statuează

că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul nostru,

reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost

temporară).

Ministerul Afacerilor

Externe, prin secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, nu a exercitat

„un drept de apreciere" astfel încât să fie întrunite condițiile excesului

de putere reținut de instanța de fond.

Dreptul de apreciere presupune

existența a cel puțin două opțiuni, împrejurare care nu se regăsește în speța de

față, întrucât o accelerare a operațiunilor pentru acest tip de serviciu consular,

stabilit în baza Legii nr. 21/1991, nu este posibilă la această dată, programarea

invitațiilor s-a impus ca singura cale de a se desfășura activitatea respectivă.

De aceea, în lipsa unui

temei legal concret, credem că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei

și de a le impune apoi subscrisului, potrivit autorității lucrului judecat, într-o

ordine ce ar putea însemna dereglarea activității secției consulare a Ambasadei

României în Republica Moldova.

„Termenul rezonabil"

de soluționare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăsește în legislația română

de lege lata.

Durata acestui termen

rezonabil a fost decantată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

dar, chiar și așa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Astfel, în decizia din

cauza Katte Kltsche de la Grange, Curtea a reținut următoarele: „caracterul rezonabil

al duratei unei proceduri se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând

cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea

cazului, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente".

În ce privește explorarea

soluțiilor „de lege ferenda", recurentul arată că la data prezentei, s-au concretizat

eforturile Ministerului Afacerilor Externe de a se găsi căi de rezolvare a incapacității

de procesare și menționează că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare

Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează

Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile formulate, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii Înalta Curte apreciază că recursul

este nefondat pentru considerentele în continuare arătate

.

În cauză, nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de

fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie civilă,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie

2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2633 din 1 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.