ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința formulată, reclamanții J.R. și J.V.,

cetățeni moldoveni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe

ca reprezentant al Ambasadei României din Chișinău au solicitat obligarea

pârâtului să stabilească data la care vor fi invitați să depună/înregistreze

cererile de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a României din

Republica Moldova, într-un termen scurt rezonabil de 30 de zile.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că s-au adresat cu cerere Secției Consulare a Ambasadei

României din Republica Moldova, la data de 27 septembrie 2006 conform art. 12

alin. (3) Legea nr. 21/1991, republicată și, neprimind un răspuns la această

cerere a revenit cu o nouă cerere expediată recomandat cu aviz de confirmare de

primire.

Reclamanții au susținut

că nu au primit răspuns la cererile lor, astfel că după 3 ani de la expedierea cererilor

anterioare, au trimis Secției Consulare o a treia cerere, cu același conținut, la

data de 3 noiembrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 2356 din 18 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să primească

cererile de redobândire a cetățeniei române, formulate de reclamanți în termen de

30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărârii.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că în urma demersurilor întreprinse de reclamanți

începând cu anul 2006, Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova

nu a formulat nici un răspuns cu privire la stabilirea unei zile la care să fie

invitați să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamanților privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române, neavând relevanță motivele de ordin administrativ organizatoric

invocate de autoritatea pârâtă.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs

se arată că pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea obiectivă de fapt

invocată de Ministerul Afacerilor Externe deși tocmai aceasta a determinat, într-o

legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare sub

potențialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera și pe care și l-a

dorit să se atingă în anii următori.

Recurentul mai arată că,

la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător

față de anii anteriori, prin deschiderea unei locații a Secției Consulare a Ambasadei

României la Chișinău. Dar acumularea cererilor de intenție a cetățenilor moldoveni

pentru redobândirea cetățeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual

de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează și astăzi o mare dificultate în

îndeplinirea doleanțelor acestor cetățeni de a fi programați cât mai repede în vederea

depunerii actelor.

În lipsa unei culpe administrative,

pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza

legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri

anterior reclamanților dar care nu au formulat acțiune în instanță), să schimbe

ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamanților.

În aceste condiții, recurentul

consideră că nu sunt întrunite condițiile existenței unei împrejurări de a nu se

fi răspuns solicitanților în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau

aceea a unui refuz nejustificat.

Singurele elemente ce

se impuneau a fi cercetate erau acelea de a se verifica emiterea unui răspuns al

autorității publice în termen de 30 de zile de la data primirii cererii și faptul

ca acesta să nu încorporeze un refuz explicit. Or, această verificare ar fi condus

cu ușurință la concluzia că, din această perspectivă, nu au fost încălcate normele

contenciosului administrativ.

Durata termenului rezonabil

a fost decantată numai în jurisprudența CEDO dar, chiar și așa, ea nu se aplică

decât în cazurile expres specificate. În condițiile în care solicitanții sunt rezidenți

în țara a cărei cetățenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare

prin limitarea drepturilor individului față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiește în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite

de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanții.

Pe de altă parte, instanța

nu avea nici un temei legal pentru a obliga Ministerul Afacerilor Externe la primirea

cererilor de redobândire a cetățeniei „în termen de 30 de zile" iar sistemul

românesc de drept, având origine continentală (franceză și germană) nu admite decât

aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii (conform dispozițiilor

normative scrise) și este inacceptabil ca instanța română să judece în echitate,

potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon.

Interpretarea potrivit

căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul

circumstanțelor fiecărui caz în parte, și nu doar de durata termenului, este constantă

și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

În lipsa unui temei legal

concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii

executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei.

Recurentul mai menționează

că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.

Potrivit acestei legi,

cererea și documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi înregistrate

și la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, astfel că nu se poate invoca

lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a

ajuns la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău în activitatea de colectare

a cererilor actuale de redobândire a cetățeniei române.

Examinând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

în continuare arătate.

Instanța de control judiciar

constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat

o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind

greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12

alin. (3) Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința

în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice

sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată

Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune

a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie

să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit

un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui

asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea

unui atestat de cetățenie”.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În cauză, Înalta Curte

apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie

2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un

număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare

a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru

respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

În ceea ce privește menționarea

faptului că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 care modifică și completează

Legea nr. 21/1991, instanța constată că dispozițiile acestei legi sunt ulterioare

momentului introducerii acțiunii și nu au putere retroactivă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe, împotriva sentinței civile nr. 2356 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie

2011.