ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința nr.

1792 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune

și a admis acțiunea formulată de reclamanții P.F. și P.V., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l pe acesta să procedeze la

înregistrarea cererii reclamanților de redobândire a cetățeniei române, într-un

termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și la

plata sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 11

septembrie 2006, reclamanții, cetățeni moldoveni, s-au adresat cu scrisoare recomandată

la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea depunerii cererii

și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 10¹

din Legea nr. 21/1991.

Întrucât nu au primit

răspuns, la data de 11 noiembrie 2008, s-au adresat recomandat cu o nouă cerere

scrisă, însă prin adresa din 20 noiembrie 2008 li s-a comunicat că există un număr

foarte mare de solicitări, și că ambasada are competența să stabilească o ordine

interioară, astfel încât vor fi invitați pentru depunerea dosarului la o dată neprecizată.

Evocând dispozițiile Legii

nr. 21/1991 și ale art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei ratificată

prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, instanța de fond a apreciat că intervalul

de timp cuprins între data formulării primei cereri - 11 noiembrie 2008 și data

sesizării instanței cu prezenta acțiune, nu poate fi considerat un termen rezonabil

în sensul dispozițiilor legale sus menționate și a practicii CEDO, împrejurare care

a produs reclamanților o vătămare în dreptul și interesul lor legitim, derivat din

vocația dobândită în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi

sau de a li se recunoaște cetățenia română.

Prima instanță a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, cu motivarea că obiectul

cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluționare a cererii de înregistrare

a solicitării de redobândire a cetățeniei, situație în care, obligația înregistrării

cererii aparținea pârâtei, care nu a fost în măsură să indice data expirării termenului

legal de soluționare a cererii de la care să pornească curgerea termenului de prescripție

de 6 luni.

pârât

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanța a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii, dintr-o dublă perspectivă:

1) Respingerea greșită

a excepției prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe prevederile art. 11

alin. (5) Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, în raport cu cererea adresată

secției consulare în luna septembrie 2006 termenul de 6 luni în care trebuia formulată

acțiunea în justiție a fost cu mult depășit.

2) Constatarea greșită

a existenței unui refuz de rezolvare a cererilor reclamantului prin prisma definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) și i) Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea acestei

critici, recurentul-pârât a arătat că prin răspunsul adresat la data de 20 noiembrie

2008, intimații-reclamanți au fost înștiințați că solicitarea lor va fi soluționată

favorabil, odată cu alte cereri similare formulate în aceeași perioadă.

În altă ordine de idei,

recurentul-pârât a arătat că instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul

Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu

ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, a arătat

că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz de rezolvare a cererii

reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului

neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

A mai susținut recurentul

că instanța de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii

reclamanților de redobândire a cetățeniei, și că în prezent, potrivit O.U.G.

nr. 5/2010, reclamanții pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru

Cetățenie.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Din înscrisurile depuse

la dosarul de fond rezultă că începând cu data de 6 septembrie 2006, intimații-reclamanți

s-au adresat în mod repetat Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău

cu solicitarea de a li se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996.

Prin adresa emisă în cursul

anului 2008 (din 20 noiembrie 2008), secția consulară a Ambasadei României în Republica

Moldova i-a răspuns că invitația urmează a-i fi adresată în raport cu evoluția procesului

de analizare a scrisorilor de intenție depuse, cu precizarea că Legea privind cetățenia

română nu stabilește termen de soluționare a cererilor, iar acordarea cetățeniei

române este un atribut al suveranității statului. Întârzierea în efectuarea programărilor

a fost motivată prin numărul foarte mare de solicitări și spațiile limitate de care

dispune ambasada pentru desfășurarea activității cu publicul.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește

prescripția dreptului la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Potrivit art. 1 alin.

(1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) Legea nr. 554/2004.

Or, atâta vreme cât nu

există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că raportat

la cele două cereri din 2006 și 2007, reclamantul ar fi depășit termenul de prescripție

pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ, termen care,

potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, curge de

la data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de doi ani de la data

primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii

nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ,

organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție

nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea

datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Cât privește posibilitatea

reclamanților de a depune cererile la autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanții

și-au manifestat intenția de a depune cererile în anul 2006, respectiv 2008, astfel

încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor

era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând

motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1792 din 28 aprilie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.