ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința nr.

3114 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții R.L., R.O.

și R.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și l-a

obligat pe acesta să primească cerererile reclamanților de redobândire a

cetățeniei române, de îndată, precum și la plata către reclamanți a sumei de

4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o a

semenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții, cetățeni

moldoveni, s-au adresat în luna iunie 2009 cu o cerere scrisă Secției Consulare

a Ambasadei României la Chișinău, prin care au solicitat redobândirea

cetățeniei române.

Solicitarea lor a fost

respinsă, fiind îndrumați să depună mai întâi, o cerere scrisă de programare/intenție,

prin poștă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi programați ulterior,

în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române.

La data de 27 iulie 2009,

reclamanții au depus cererea de programare, cerere căreia pârâtul nu i-a răspuns

nici până la momentul sesizării instanței de judecată.

Prima instanță a reținut

că nici Legea nr. 21/1991, republicată, și nici Legea nr. 554/2004 nu derogă de

la termenul general de 30 de zile în care trebuie soluționată cererea, legea nefăcând

nicio distincție între autoritățile publice în privința termenului, în funcție de

volumul activității lor.

În opinia primei instanțe,

termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană pentru

Cetățenie, a fost depășit, motiv pentru care, a obligat pârâtul să primească cererile

reclamanților, de îndată.

pârât

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a reluat în mare parte apărările formulate în fața instanței de

fond, sub forma criticilor în recurs, susținând, în esență, că instanța de fond

a reținut în mod greșit că acțiunea este întemeiată pentru că: „legea nu face nicio

distincție între autoritățile publice în privința termenului, în funcție de volumul

activității lor”.

A susținut că justificarea

refuzului îndeplinirii operațiunii solicitate de reclamant nu poate atrage condamnarea

autorității abilitate, deoarece contenciosul administrativ sancționează culpa administrativă

și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții.

Recurentul a mai arătat

că motivele invocate și care nu au fost valorizate ca și cauză exoneratoare de culpă

administrativă, au o importanță esențială din moment de actul de organizare a activității

Ministerului Afacerilor Externe în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei

luate la nivelul instituției.

În acest sens a invocat

faptul că nivelul de angajare logistică și ca resursă umană pe teritoriul altui

stat se supune prevederilor art. 20 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile

consulare, unde se arată clar faptul că „în lipsa unui acord explicit asupra efectivului

personalului postului consular, statul de reședință poate cere ca acest efectiv

să fie menținut în limitele considerate de el ca fiind raționale și normale, având

în vedere circumstanțele și condițiile din circumscripția consulară și nevoile postului

consular în cauză”.

În opinia recurentului,

termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în legislația română de

lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența CEDO, dar

nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Termenul rezonabil de

procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante.

În determinarea caracterului

rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul

CEDO.

În legătură cu eforturile

autorității pârâte în găsirea unor soluții pentru rezolvarea situației generate

de primirea cererilor de redobândire a cetățeniei, recurentul - pârât a menționat

că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce

modifică și completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea și

documentele vizând redobândirea cetățeniei vor putea fi înregistrate și la birourile

teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției,

astfel că nu se poate reține lipsa de diligență a Statului Român în deblocarea acestei

situații.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Din înscrisurile depuse

la dosarul de fond rezultă că la data 27 iulie 2009, intimații-reclamanți s-au adresat

Secției Consulare a Ambasadei României de la Chișinău cu solicitarea de a i se comunica

data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită

de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, la care nu a primit niciun răspuns

din partea pârâtului.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil,

în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile

Legii nr. 21/1991.

În plus, fără a face abstracție

de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă,

Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire

a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă

un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Cât privește posibilitatea

reclamanților de a depune cererile la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanții

și-au manifestat intenția de a depune cererile în anul 2009, astfel încât la data

adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor era depășit,

motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând

motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței nr. 3114 din 25 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.