ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.V., P.M., P.I., P.E. și P.N. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de reprezentant al Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil (maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești). În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în luna septembrie 2006 s-au prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însă au fost refuzați.

Motivul refuzului a fost acela că reclamanții trebuiau să depună mai întâi o cerere de intenție ca să fie programați de către Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău pentru depunerea actelor referitor la redobândirea cetățeniei române prin intermediul Poștei Moldovei și undeva peste 6 luni, să primească invitația de programare. Ulterior, la data de 03 iulie 2009, au formulat o nouă cerere către Ambasada României la Chișinău, pentru a le fi fixată data la care să fie invitați pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, solicitare la care nu au primit niciun răspuns. Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, deoarece semnăturile de pe cererea de chemare în judecată nu ar corespunde cu semnăturile de pe cererile administrative formulate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 993 din 24 februarie 2010, a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârât și a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul obligării pârâților să stabilească o zi pentru ca reclamanții să depună cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant că, atât titularul cererilor adresate Ambasadei României la Chișinău, cât și cei ai cererii de chemare în judecată sunt reclamanții, între cereri neexistând diferențe semnificative între cele două rânduri de semnături.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în condițiile existenței unor dificultăți obiective de desfășurare a activității la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, se constituie, indubitabil, într-un refuz nejustificat de soluționare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut că, instanța a apreciat în mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamanților de a le fi primită cererea de redobândire a cetățeniei române, întrucât autoritatea pârâtă’ nu s-a aflat în culpă or, contenciosul administrativ sancționează exclusiv culpa administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii unei atribuții. Recurentul-pârât a mai susținut că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective. De asemenea, a susținut că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită.

Sub acest aspect, se mai susține că, în jurisprudența CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-au reținut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcție de circumstanțele cauzele și ținând cont de (…) complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente”. Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Sub aspectul fondului cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanții s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în luna septembrie 2006 și, ulterior, la data de 03 iulie 2009 la care nu a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte.

În raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanții pot depune cerere de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare. Se reține că reclamanții nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care putea depune cererea și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că întemeiat curtea de apel a apreciat că, față de data formulării cererilor de către reclamanți, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a acestor cereri pentru stabilirea datei la care vor fi invitați să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10 1 și art. 12 Legea nr. 21/1991. Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 10 1 și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO. Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil. În consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. Astfel, în cauză, Curtea reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada faptului că reclamanții ar fi fost invitați să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispozițiile art. 10 1 Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

În ceea ce privește susținerea din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea o va respinge ca neîntemeiată. Este adevărat că autoritatea publică și-a exprimat cel puțin verbal, așa cum rezultă din susținerile reclamanților, voința în sensul soluționării favorabile a cererii de invitare a petenților să depună documentația, însă atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv de voința autorității administrative, care, în speță, va soluționa cererea în raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție realizarea efectivă a dreptului de petițoinare al petenților este condiționată, în mod arbitrar, de către administrație.

La pronunțarea prezentei decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 993 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.