ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1546/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții P.V., P.M., P.I., P.E. și P.N. au

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de

reprezentant al Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău) pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat să-i primească

cererea de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil

(maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești).

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, în luna septembrie 2006 s-au prezentat la Secția

Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însă au fost refuzați. Motivul refuzului a

fost acela că reclamanții trebuiau să depună mai întâi o cerere de intenție ca

să fie programați de către Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău

pentru depunerea actelor referitor la redobândirea cetățeniei române prin

intermediul Poștei Moldovei și undeva peste 6 luni, să primească invitația de

programare.

Ulterior, la data de

03 iulie 2009, au formulat o nouă cerere către Ambasada României la Chișinău,

pentru a le fi fixată data la care să fie invitați pentru depunerea cererii de

redobândire a cetățeniei române, solicitare la care nu au primit niciun

răspuns.

Pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de

reprezentant, deoarece semnăturile de pe cererea de chemare în judecată nu ar corespunde

cu semnăturile de pe cererile administrative formulate.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

993 din 24 februarie 2010, a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată

de pârât și a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul obligării pârâților

să stabilească o zi pentru ca reclamanții să depună cererea și actele necesare cu

privire la redobândirea cetățeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant

că, atât titularul cererilor adresate Ambasadei României la Chișinău, cât și cei

ai cererii de chemare în judecată sunt reclamanții, între cereri neexistând diferențe

semnificative între cele două rânduri de semnături.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui

termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, chiar în

condițiile existenței unor dificultăți obiective de desfășurare a activității la

Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, se constituie, indubitabil, într-un

refuz nejustificat de soluționare a cererii lui în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut

că, instanța a apreciat în mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare

a cererii reclamanților de a le fi primită cererea de redobândire a cetățeniei române,

întrucât autoritatea pârâtă’ nu s-a aflat în culpă or, contenciosul administrativ

sancționează exclusiv culpa administrativă și nu faptul obiectiv al neîndeplinirii

unei atribuții.

Recurentul-pârât

a mai susținut că întreaga

procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al

statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în

ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.

De asemenea, a susținut

că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată

de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și

nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie

o solicită. Sub acest aspect, se mai susține că, în jurisprudența CEDO (cauza Katte

Klitsche de la Grange), s-au reținut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri

se determină în funcție de circumstanțele cauzele și ținând cont de (…) complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente”.

Mai arată recurent-pârât

că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii

nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție

în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale

și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Sub aspectul fondului

cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanții s-au adresat

pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei

române în luna septembrie 2006 și, ulterior, la data de 03 iulie 2009 la care nu

a primit nici un răspuns scris din partea autorității pârâte.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanții pot depune cerere

de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective,

persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de

petiționare.

Se reține că reclamanții

nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române,

ci doar stabilirea datei la care putea depune cererea și documentele necesare în

vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat curtea de apel a apreciat că, față de data formulării

cererilor de către reclamanți, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare

a acestor cereri pentru stabilirea datei la care vor fi invitați să depună documentele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 Legea nr. 21/1991.

Nu pot fi primite criticile

din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată

în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO

s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara

a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție,

ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de

a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5

din Recomandarea nr. (80) 2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind

exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat

expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare,

autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.

În consecință, este de

la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază

de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative

se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

Astfel, în cauză, Curtea

reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâul nu a făcut dovada

faptului că reclamanții ar fi fost invitați să depună documentele necesare pentru

a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

În ceea ce privește susținerea

din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea

o va respinge ca neîntemeiată.

Este adevărat că autoritatea

publică și-a exprimat cel puțin verbal, așa cum rezultă din susținerile reclamanților,

voința în sensul soluționării favorabile a cererii de invitare a petenților să depună

documentația, însă atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv de voința autorității

administrative, care, în speță, va soluționa cererea în raport cu evoluția procesului

de analizare a scrisorilor de intenție realizarea efectivă a dreptului de petițoinare

al petenților este condiționată, în mod arbitrar, de către administrație.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 993 din 24 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.