ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2879/2010

Asupra contestației în anulare de

față

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5139 din 17

noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de repunere în termen formulată de

recurentul C.D., și a respins recursul declarat de acesta împotriva sentinței

civile nr. 448 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte

a reținut, în esență, următoarele:

La data de 17 iulie 2009,

reclamantul C.D. a formulat recurs, împotriva sentinței civile nr. 448 din 5

februarie 2009, prin care Curtea de Apel București, a admis excepția de

necompetență materială, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, și

sesizând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Prin cererea de recurs, în temeiul

art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recurentul C.D. a solicitat și

repunerea în termenul de exercitare a acestuia, față de împrejurarea că aflându-se

în stare de detenție la Penitenciarul Giurgiu a luat cunoștință de sentința civilă atacată în cauză, abia la data de 24 iunie 2009, când a semnat în

registrul pentru corespondența al penitenciarului.

În ceea ce privește cererea de

repunere în termenul de recurs, Înalta Curte a constatat că în conformitate cu

dispozițiile art. 103 cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului

trebuie formulată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării făcându-se

dovada acelei împrejurări mai presus de voința părții care au împiedicat-o să

efectueze actul procedural în termenul prevăzut de lege.

Or, a reținut instanța, chiar dacă

ar fi acceptată susținerea recurentului potrivit căreia starea de detenție în

care se află, ar fi de natură să constituie o împrejurare mai presus de voința

sa, care să-l fi împiedicat să exercite dreptul procesual al atacării soluției

curții de apel în termenul prevăzut de lege, faptul că de la momentul la care

recurentul a luat cunoștință de sentința nr. 448/2009 (respectiv data de 24

iunie 2009 – astfel cum însuși recurentul a indicat în cererea sa de recurs,

fila 3 din dosar) și până la momentul formulării cererii de repunere în termen

(respectiv 17 iulie 2009) a trecut o perioadă mai mare de 15 zile – face

evidentă, neîndeplinirea în cauză a condițiilor procedurale pentru admiterea

acestei cereri.

Totodată, constatând faptul că în

cauză recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 448 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a făcut cu

depășirea termenului de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de dispozițiile art.

158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a respins acest recurs ca tardiv

declarat.

Împotriva acestei decizii, la data

de 05 ianuarie 2010, recurentul C.D. a formulat contestație în anulare, arătând

că instanța de recurs a omis să cerceteze și să afle data reala a depunerii

recursului la Biroul Evidenta de la Penitenciarul Giurgiu, astfel că neobservarea normelor legale care reglementează judecata

atrage nulitatea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5139 din 17

noiembrie 2009.

În drept, contestația în anulare se

întemeiază pe disp. art. 317-318 C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Instanța de recurs, în mod judicios

a constatat că cererea de recurs este tardiv formulată având în vedere termenul

de 5 zile de la pronunțare stabilit potrivit art. 158 alin. (3), pentru

formularea recursului împotriva hotărârii prin care instanța se declară

necompetentă.

Hotărârea atacată a fost pronunțată la

data de 05 februarie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 17 iulie 2009.

De asemenea, cererea de repunere în termen a

fost respinsă în mod corect, recurentul nefacînd dovada acelei împrejurări mai

presus de voința părții, instanța de recurs constatând oricum o perioada mai

mare de 15 zile pentru îndeplinirea condițiilor pentru admiterea acestei cereri

conform art. 103 C. proc. civ.

În consecință, nefiind îndeplinite prevederile

art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 5139 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie

2010.