ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1035/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
civilă nr. 73/CA din 1 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis
cererea formulată de reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției
și Libertăților Cetățenești, și a dispus suspendarea executării Ordinului ministrului
justiției și libertăților cetățenești nr. 3362/C din 15 decembrie 2009, până la
soluționarea cauzei de către instanța de fond. Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:
Prin Ordinul ministrului
justiției și libertăților cetățenești nr. 3362/C din 15 decembrie 2009 s-a
dispus încetarea calității reclamantei de notar public din cadrul Camerei
Notarilor Publici Constanța, Circumscripția Judecătoriei Constanța, localitatea
Ovidiu.
Ordinul a fost
emis în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 36/1995,
în considerarea faptului că, prin Decizia nr. 5144/1/2008 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, G.D. a fost condamnată la plata
unei amenzi penale de 3.000 lei.
In raport cu
dispozițiile art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004,
instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui
caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
In ceea ce
privește existența unui caz bine justificat, Curtea de apel a reținut că
sancțiunea penală aplicată reclamantei (amenda penală) prin decizia pronunțată
de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate conduce la
concluzia că aceasta a săvârșit o infracțiune gravă sau că a adus atingere
prestigiului profesiei, iar aceste aspecte sunt de natură să creeze o serioasă
îndoială asupra legalității actului a cărui suspendare se solicită, în raport
cu dispozițiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995.
În ceea ce
privește cerința referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente,
instanța a apreciat că măsura dispusă prin actul administrativ ar determina
închiderea biroului notarial (ce desfășoară un serviciu public).
Împotriva
sentinței civile nr. 73/CA din 1 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a
declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, pentru motivul prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât
critică soluția pronunțată de Curtea de apel numai în partea în care s-a
reținut îndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine
justificat, susținând, în esență, că situația reclamantei, care a fost condamnată
definitiv pentru abuz în serviciu, se încadrează în ipotezele reglementate prin
textele legale care au constituit temeiul de drept pentru emiterea ordinului
contestat. în același sens, recurentul-pârât susține că infracțiunea reținută
în sarcina intimatei-reclamante este contrară scopului activității notariale,
iar gravitatea faptei și atingerea adusă prestigiului profesiei de notar public
rezultă din considerentele deciziei penale, iar aplicarea unei sancțiuni mai blânde
- amenda penală - este consecința individualizării pedepsei.
Analizând
cauza, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele
arătate în continuare:
Așa cum în mod
constant a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în
materie, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de
excepție ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului
administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține
îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea
nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența
producerii unei pagube iminente, în sensul în care sunt definite de art. 2
alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
Nu mai puțin
însă, principiul legalității actelor administrative presupune, în contextul
executării acestora din oficiu, asigurarea unui echilibru și a unor garanții de
echitate pentru garantarea protecției drepturilor și intereselor
particularilor.
Așa fiind,
îndeplinirea condițiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea
executării unui act administrativ se analizează în funcție de circumstanțele
concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept
prezentate de partea interesată.
Față de
circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, Înalta
Curte apreciază că pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de
reclamantă, prima instanță în mod corect, fără a antama fondul cauzei în
această etapă a procedurii, a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două
condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Astfel, contrar celor susținute de
recurentul-pârât, sunt valide argumentele
primei instanțe în sensul că,
în urma analizei sumare a actului, se constată o îndoiala serioasă cu privire
la legalitatea actului administrativ ce derivă dintr-o
eventuală disproporționalitate între sancțiunea aplicată
intimatei-reclamante prin
decizia penală și măsura dispusă de minister
în temeiul art. 23 lit. f) și g) din Legea nr. 36/1995. Criticile din recurs a
căror analiză în concret excede
controlului
sumar realizat de instanță în cadrul cererii de suspendare a executării
actului
administrativ vor face obiectul cercetării aprofundate realizate de instanța
învestită cu acțiunea în anularea actului.
Totodată,
actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă îndeplinirea
condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, având în
vedere că executarea actului administrativ va conduce la închiderea biroului notarial
cu consecințe nefavorabile dificil de reparat pentru personalul angajat.
De altfel, măsura suspendării executării actului
administrativ se justifică și
în raport cu Recomandarea nr. R(89)8 a
Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei referitoare la protecția
jurisdicțională provizorie în cauzele
administrative,
care în esență recunoaște tuturor persoanelor care au formulat, în
fața
unei jurisdicții, o contestație referitoare la un act administrativ,
posibilitatea de a solicita judecătorului să ia măsuri de protecție provizorie.
Astfel fiind,
suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul cauzei
reprezintă o măsură de protecție a persoanei potențial vătămate pentru o
perioadă limitată, respectiv până la pronunțarea instanței de fond în cadrul
acțiunii având ca obiect anularea actului.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 73/CA
din 1 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.