ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8319/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 145 din 8 februarie 2010,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul O.R.G., deținut în Penitenciarul Arad, în

contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, prin care s-a solicitat

obligarea pârâtului la plata daunelor morale de 600.000 RON, întrucât nu i-a

comunicat cuponul pentru efectuarea analizelor medicale gratuite din cadrul

Programului național privind evaluarea stării de sănătate a populației în

asistența medicală primară, împrejurare față de care se simte discriminat în raport

cu cetățenii țării aflați în libertate.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul a

solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Ministerul

Sănătății pentru fapta ilicită constând în discriminarea reclamantului în

raport cu ceilalți cetățeni ai țării, prin netransmiterea către el, aflat în

stare de detenție, a cuponului de analize medicale gratuite, fiind vorba despre

o facilitate publică.

Tribunalul a stabilit

că derularea programului privind evaluarea stării de sănătate a populației în

asistența medicală primară, pus în aplicare prin Ordinul Ministrului Sănătății

Publice nr. 994/2007 și implementat prin sistemul caselor de asigurări de

sănătate, s-a realizat în condiții de normalitate, neputându-se reține că ar fi

avut loc o excludere a reclamantului de la beneficiul acestui program,

concluzionându-se că nu a existat fapta ilicită a pârâtului - ca și condiție

obligatorie a angajării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 - 999

C. civ. și nici pretinsa faptă de discriminare de natură a atrage incidența

prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, care a criticat pentru

nelegalitate și netemeinicie hotărârea primei instanțe, arătând că a fost citat

doar la termenul din 2 noiembrie 2009 ultima oară în dosar, că nu i s-au

comunicat răspunsurile (apărările) instituțiilor în cauză și că nu înțelege de

ce pârâții - care recunosc faptul că au avut cunoștință de returnarea cuponului

de la Oficiul Poștal întrucât el nu a fost găsit la domiciliu - nu au retrimis

acest cupon după aceea către reclamant.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 84 A din 1 februarie 2011 a

respins apelul ca nefondat.

În considerentele

deciziei s-a reținut că este nefondată critica apelantului privitoare la

necitarea sa la toate termenele de judecare a cauzei în fond. Verificând

dosarul de fond, instanța a observat că pentru toate termenele de judecată

acordate pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, inclusiv pentru

termenul ce a urmat celui din 2 noiembrie 2009 (despre care apelantul

precizează că a fost ultimul pentru care ar fi fost citat), apelantul a fost

citat cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (6) C. proc. civ., respectiv

prin administrația locului de deținere.

Critica de

necomunicare a apărărilor făcute în cauză de către pârâți a fost respinsă ca

nefondată întrucât s-a constatat că întâmpinări în dosar au formulat doar

pârâtul Ministerul Sănătății Publice și chemata în garanție C.N.A.S.; deși nu

se fac mențiuni că reclamantului i s-ar fi comunicat întâmpinarea pârâtului

Ministerul Sănătății Publice, totuși, la 25 noiembrie 2008 reclamantul cere,

iar tribunalul îi acordă acestuia un termen în vederea studierii întâmpinării

și formulării unui răspuns la excepțiile invocate.

De asemenea, cu

citația emisă la 24 decembrie 2008, tribunalul i-a comunicat

apelantului-reclamant întâmpinarea formulată de chemata în garanție C.N.A.S.

Prin urmare,

apelantului-reclamant i s-au asigurat toate condițiile unei judecăți

echitabile, cu respectarea dreptului la apărare și a principiului egalității

armelor.

În ceea ce privește

temeinicia și legalitatea modului de soluționare a cererii de chemare în

judecată de către prima instanță, s-a apreciat că în mod corect tribunalul a

stabilit - pe baza probelor administrate - că în cauză nu se regăsește ipoteza

unei acțiuni discriminatorii din partea Ministerului Sănătății Publice - ca

autoritate ce a inițiat și garantat implementarea programului privind evaluarea

stării de sănătate a populației în asistența medicală primară, la adresa

persoanei reclamantului.

Astfel, potrivit

evidențelor C.A.S. Hunedoara, pentru apelantul-reclamant s-au tipărit și

comunicat taloanele care permiteau prezentarea acestuia la medicul de familie

sau la laboratorul de analize medicale, însă ele au fost returnate de către

Oficiul Poștal Deva la 26 februarie 2008 Casei de Asigurări de Sănătate

Hunedoara.

S-a încercat din nou

distribuirea taloanelor către destinatar prin intermediul asistenților

sociali/comunitari de pe lângă Primăria Deva, această din urmă autoritate

restituind la 19 ianuarie 2009 C.A.S. Hunedoara plicul destinat apelantului cu

motivarea că distribuirea nu a fost posibilă întrucât acesta și-a schimbat

domiciliul.

Prin urmare, nu numai

că apelantul nu a fost discriminat în procesul de derulare a programului

privind evaluarea stării de sănătate a populației, dar fapta ilicită reclamată

de acesta - de netrimitere a cuponului de analize ce i-ar fi asigurat

posibilitatea evaluării gratuite a stării sănătății sale - nici nu există,

dovedindu-se în cauză contrariul.

Întrucât însuși

apelantul afirmă că se află încarcerat încă din data de 19 august 2001 - aspect

confirmat și prin relațiile comunicate de Administrația Națională a

Penitenciarelor - se înțelege că el nu a intrat în posesia cuponului de analize

deoarece autoritățile nu au cunoscut starea sa de privare de libertate și nici

locul deținerii sale, neputându-i-se asigura înmânarea cuponului la domiciliu,

iar nu întrucât autoritățile cu atribuții în inițierea acestui program

(Ministerul Sănătății Publice) și în derularea sa (C.N.A.S.) l-ar fi exclus de

la beneficiul aplicării acestuia.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamantul susținând că nu a fost citat la

soluționarea cauzei în fond și că a fost discriminat întrucât autoritățile

trebuiau să verifice unde se afla la momentul distribuirii taloanelor care

permiteau efectuarea analizelor medicale gratuite. Recurentul nu a indicat temeiul

juridic al recursului, însă analiza criticilor formulate permite încadrarea

acestora în punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul nu este

fondat.

Analizând lucrările

dosarului s-a constatat că, până la termenul din data de 2 noiembrie 2009,

reclamantul a fost citat legal la locul de deținere, respectiv administrația

Penitenciarului Arad. După această dată, reclamantul a fost transferat în

Penitenciarul Timișoara, fapt necunoscut de instanța de fond care a emis

citația pentru termenul din 8 februarie 2010, când s-a judecat pricina în fond,

tot către Penitenciarul Arad, însă, în urma diligențelor depuse de

administrația acestui penitenciar, citația a fost îndreptată către

Penitenciarul Timișoara, unde a ajuns la 6 ianuarie 2010 și s-a reîntors la dosar

la 15 ianuarie 2010. Ca atare, pentru termenul din 8 februarie 2010,

reclamantul a fost citat cu respectarea dispozițiilor art. 89 alin. (1) C.

proc. civ., care prevede că citația, sub sancțiunea nulității, se va înmâna

părții cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată.

Potrivit art. 998 -

999 C. civ., pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar a

exista o faptă ilicită săvârșită din culpă. Fapta ilicită reprezintă acea

conduită prin care se încalcă o obligație generală prevăzută de lege de a nu

aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane.

În speță, pârâtul nu

a comis nicio faptă ilicită întrucât programul privind evaluarea stării de

sănătate a populației nu a prevăzut o normă potrivit căreia autoritățile

implicate în implementarea lui să aibă obligația de a efectua cercetările

necesare pentru a stabili dacă persoanele îndreptățite la primirea taloanelor

și-au schimbat domiciliul și să comunice aceste taloane la noul domiciliu. În

consecință, neexistând fapta ilicită, nu poate fi antrenată răspunderea civilă

delictuală.

Având în vedere

aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva Deciziei nr. 84 A din 1

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2011.