ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6741/2012

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: La data de 30 martie 2011, reclamantul I.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata sumei de 268.000 euro cu titlu de daune morale. În motivarea cererii reclamantul a susținut că a fost arestat la data de 28 august 2003 și condamnat la pedeapsa cu închisoare, pe care a executat-o în diferite locuri de detenție din țară și în prezent se află în executarea acestei pedepse. În timpul executării pedepsei a contractat diferite boli printre care T.B.C., boli de inimă, diabet, din cauza condițiilor din Penitenciarul Brăila.

Reclamantul a susținut că în penitenciar sunt condiții inumane și hrană necorespunzătoare ce nu corespund normelor europene din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, art 3. A mai susținut că în anul 2005 a fost internat la spitalul Poarta Albă, județul Constanța, fiind diagnosticat cu boli venerice și în urma analizelor a fost depistat și cu boli de inimă. După ce a revenit în Penitenciarul Brăila, conducerea cabinetului medical din penitenciar nu i-au administrat tratamentul prescris de medicul specialist și boala s-a agravat, fiind internat în spital pentru tratament. Reclamantul a susținut că bolile de care suferă au fost cauzate de condițiile necorespunzătoare de igienă și hrană din locurile de detenție și din acest motiv a solicitat să fie despăgubit de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri privind starea de sănătate și demersurile făcute pentru schimbarea locurilor de detenție. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâtul a motivat că nu sunt întrunite condițiile legale care să antreneze răspunderea Statului Român. Repararea prejudiciului moral se realizează în cadrul acțiunii civile întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală, iar în cazul prejudiciului moral cauzat prin erori judiciare ca urmare a unor sentințe penale, se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai susținut că din probele dosarului rezultă că la data arestării reclamantul suferea de anumite afecțiuni, iar pe toată durata de detenție acesta a beneficiat de îngrijire medicală de specialitate și tratament medicamentos. Prin sentința civilă nr. 1265 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul I.M. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a reținut în motivarea sentinței că din înscrisurile emise de unitățile sanitare unde a fost internat și examinat medical reclamantul în perioada detenției rezultă că a beneficiat de tratament medical și consultanță de specialitate.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile a Statului Român pentru prejudiciul suferit de reclamant prin alterarea stării sale de sănătate și a prejudiciului moral suferit din cauza condițiilor existente în locurile de deținere în care a executat pedeapsa. Aplicarea normelor dreptului comunitar invocată de reclamant nu se face în orice condiții dovada faptelor culpabile ale Statului Român căzând în sarcina sa. Probele depuse la dosar de către reclamant atestă doar starea de sănătate a acestuia și afecțiunile de care suferă dar nu și factorii generatori ai bolii precum și cauzele și condițiile care au determinat îmbolnăvirea sa. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I.M.

criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive. În motivarea cererii de apel reclamantul a susținut că instanța de fond nu a analizat aspectul că la data începerii executării pedepsei nu suferea de bolile respective ceea ce atestă că ele se datorează condițiilor de detenție și lipsei de supraveghere medicală. A mai susținut că normele dreptului comunitar invocată se referă la relele tratamente din penitenciarele în care a executat pedeapsa și care îl îndreptățesc la daune morale. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 2A din 9 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 12 ani a cărei executare a început la 28 august 2003 iar în timpul executării pedepsei a fost depistat cu diferite afecțiuni printre care T.B.C., hipertensiune arterială, diabet.

Pentru aceste afecțiuni a beneficiat de tratament adecvat așa cum rezultă din răspunsul dat reclamantului de către Direcția Administrației Penitenciarelor nr. D1. din 29 septembrie 2008 din plângerile soluționate de judecătorii delegați la Penitenciarul Brăila (încheierea nr. 67 din 12 februarie 2008) și Penitenciarul Baia Mare (încheierea din 17 februarie 2011). Fișele medicale depuse la instanța de fond (Dosar nr. 1925/113/2011 a Tribunalului Brăila) dovedesc că în penitenciarele în care a executat pedeapsa reclamantul a beneficiat de consultații de specialitate și tratament medical adecvat. În atari condiții nu se poate invoca răspunderea delictuală a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice acesta neavând nicio culpă în ceea ce privește afecțiunile medicale ale reclamantului datorate unui regim de detenție necorespunzător așa cum susține reclamantul fără a face dovezi în acest sens.

În ceea ce privește aplicarea normelor dreptului comunitar în mod corect instanța de fond a motivat că reclamantul nu a făcut dovada că factorii generatori ai bolilor de care suferă se datorează relelor tratamente la care a fost supus în perioada de detenție în penitenciarele în care a executat pedeapsa. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel reclamantul a declarat recurs în motivarea căruia a reiterat starea de fapt învederată prin acțiune și a susținut că instanțele de fond și apel au interpretat greșit probatoriul administrat în cauză deoarece a făcut dovada că bolile de care suferă au fost cauzate de condițiile necorespunzătoare de igienă și hrană din locurile de detenție, astfel că acțiunea sa trebuia admisă.

Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare în ședința publică din 02 noiembrie 2012, se constată că excepția nulității recursului este întemeiată în raport de următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. statuând că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea acesteia.

Motivele recursului se referă la probatoriul administrat în cauză care, în opinia recurentului-reclamant, a fost greșit interpretat de către instanțe deoarece înscrisurile depuse făceau dovada deplină a faptului că pretențiile sale sunt întemeiate, instanța constatând însă contrariul. Aceste critici, care pun în discuție situația de fapt în raport de probele administrate în cauză, nu pot face însă obiect de examinare în faza procesuală a recursului. Motivul de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În actuala reglementare, art. 304 C. proc.

civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum solicită recurentul-reclamant, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Prin urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul I.M. împotriva deciziei nr. 2A din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2012.