ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6741/2012

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La

data de 30 martie 2011, reclamantul I.M. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice

pentru

a fi obligat la plata sumei de 268.000 euro cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii reclamantul a susținut

că a fost arestat la data de 28 august 2003 și condamnat la pedeapsa cu închisoare,

pe care a executat-o în diferite locuri de detenție din țară și în prezent se află

în executarea acestei pedepse.

În timpul executării pedepsei a contractat

diferite boli printre care T.B.C., boli de inimă, diabet, din cauza condițiilor

din Penitenciarul Brăila.

Reclamantul a susținut că în penitenciar

sunt condiții inumane și hrană necorespunzătoare ce nu corespund normelor europene

din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, art 3.

A mai susținut că în anul 2005 a fost internat

la spitalul Poarta Albă, județul Constanța, fiind diagnosticat cu boli venerice

și în urma analizelor a fost depistat și cu boli de inimă.

După ce a revenit în Penitenciarul Brăila,

conducerea cabinetului medical din penitenciar nu i-au administrat tratamentul prescris

de medicul specialist și boala s-a agravat, fiind internat în spital pentru tratament.

Reclamantul a susținut că bolile de care

suferă au fost cauzate de condițiile necorespunzătoare de igienă și hrană din locurile

de detenție și din acest motiv a solicitat să fie despăgubit de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus

la dosar înscrisuri privind starea de sănătate și demersurile făcute pentru schimbarea

locurilor de detenție.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul a motivat că nu sunt întrunite

condițiile legale care să antreneze răspunderea Statului Român.

Repararea prejudiciului moral se realizează

în cadrul acțiunii civile întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C.

civ., privind răspunderea civilă delictuală, iar în cazul prejudiciului moral cauzat

prin erori judiciare ca urmare a unor sentințe penale, se realizează în conformitate

cu dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai susținut că din probele dosarului

rezultă că la data arestării reclamantul suferea de anumite afecțiuni, iar pe toată

durata de detenție acesta a beneficiat de îngrijire medicală de specialitate și

tratament medicamentos.

Prin sentința civilă nr. 1265 din 13

octombrie 2011, Tribunalul Brăila

a

respins ca nefondată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul I.M.

în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut în motivarea sentinței că din

înscrisurile emise de unitățile sanitare unde a fost internat și examinat medical

reclamantul în perioada detenției rezultă că a beneficiat de tratament medical și

consultanță de specialitate.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile a Statului Român pentru prejudiciul suferit de reclamant prin

alterarea stării sale de sănătate și a prejudiciului moral suferit din cauza condițiilor

existente în locurile de deținere în care a executat pedeapsa.

Aplicarea normelor dreptului comunitar

invocată de reclamant nu se face în orice condiții dovada faptelor culpabile ale

Statului Român căzând în sarcina sa.

Probele depuse la dosar de către reclamant

atestă doar starea de sănătate a acestuia și afecțiunile de care suferă dar nu și

factorii generatori ai bolii precum și cauzele și condițiile care au determinat

îmbolnăvirea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul I.M. criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive.

În motivarea cererii de apel reclamantul

a susținut că instanța de fond nu a analizat aspectul că la data începerii executării

pedepsei nu suferea de bolile respective ceea ce atestă că ele se datorează condițiilor

de detenție și lipsei de supraveghere medicală. A mai susținut că normele dreptului

comunitar invocată se referă la relele tratamente din penitenciarele în care a executat

pedeapsa și care îl îndreptățesc la daune morale.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

prin decizia nr. 2A din 9 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Reclamantul se află în executarea unei

pedepse privative de libertate de 12 ani a cărei executare a început la 28

august 2003 iar în timpul executării pedepsei a fost depistat cu diferite afecțiuni

printre care T.B.C., hipertensiune arterială, diabet.

Pentru aceste afecțiuni a beneficiat de

tratament adecvat așa cum rezultă din răspunsul dat reclamantului de către Direcția

Administrației Penitenciarelor nr. D1. din 29 septembrie 2008 din plângerile soluționate

de judecătorii delegați la Penitenciarul Brăila (încheierea nr. 67 din 12

februarie 2008) și Penitenciarul Baia Mare (încheierea din 17 februarie 2011).

Fișele medicale depuse la instanța de fond

(Dosar nr. 1925/113/2011 a Tribunalului Brăila) dovedesc că în penitenciarele în

care a executat pedeapsa reclamantul a beneficiat de consultații de specialitate

și tratament medical adecvat.

În atari condiții nu se poate invoca răspunderea

delictuală a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice acesta neavând nicio

culpă în ceea ce privește afecțiunile medicale ale reclamantului datorate unui regim

de detenție necorespunzător așa cum susține reclamantul fără a face dovezi în acest

sens.

În ceea ce privește aplicarea normelor

dreptului comunitar în mod corect instanța de fond a motivat că reclamantul nu a

făcut dovada că factorii generatori ai bolilor de care suferă se datorează relelor

tratamente la care a fost supus în perioada de detenție în penitenciarele în care

a executat pedeapsa.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța

de apel reclamantul a declarat recurs în

motivarea

căruia a reiterat starea de fapt învederată prin acțiune și a susținut că instanțele

de fond și apel au interpretat greșit probatoriul administrat în cauză deoarece

a făcut dovada că bolile de care suferă au fost cauzate de condițiile necorespunzătoare

de igienă și hrană din locurile de detenție, astfel că acțiunea sa trebuia admisă.

Examinând recursul sub aspect formal, din

punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia Înalta Curte a rămas

în pronunțare în ședința publică din 02 noiembrie 2012, se constată că excepția

nulității recursului este întemeiată în raport de următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor,

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. statuând că indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, recurentul-reclamant nu a formulat

critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs

nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul

recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate

prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele instanței în fundamentarea

acesteia.

Motivele recursului se referă la probatoriul

administrat în cauză care, în opinia recurentului-reclamant, a fost greșit interpretat

de către instanțe deoarece înscrisurile depuse făceau dovada deplină a faptului

că pretențiile sale sunt întemeiate, instanța constatând însă contrariul.

Aceste critici, care pun în discuție situația

de fapt în raport de probele administrate în cauză, nu pot face însă obiect de examinare

în faza procesuală a recursului.

Motivul de casare care permitea reevaluarea

situației de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut

de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000.

În actuala reglementare, art. 304 C.

proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate,

nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura

situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop

probele, așa cum solicită recurentul-reclamant, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant

nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant nu se constituie în

critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate,

astfel încât, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat

cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

I.M. împotriva deciziei nr. 2A din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2

noiembrie 2012.