ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la 1 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Giurgiu cu nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând despăgubiri în cuantum de 100.000 euro pentru condițiile necorespunzătoare la locul de detenție.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 85 din 7 iulie 2020, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 922 A din 1 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 85 din 7 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A anulat sentința apelată și, evocând fondul: A respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Motivele de recurs formulate de reclamant Împotriva deciziei civile nr. 922 A din 1 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 100.000 euro, formulând următoarele critici: Cu toate că legile statului și drepturile omului nu trebuie încălcate, recurentul-reclamant susține că a fost victima incompetenței directorilor penitenciarelor, care nu și-au dat interesul față de condițiile de detenție. De asemenea, precizează că nici personalul medical nu și-a îndeplinit îndatoririle față de deținuți, iar lipsa îngrijirilor medicale a condus la grava sa îmbolnăvire. Menționează că, urmare a sesizării comisiei pentru abuzuri, conducerea penitenciarului a comandat să fie bătut de alți colegi, care i-au rupt documentele. Prin urmare, în opinia sa, Statul Român este vinovat că s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor de detenție, drepturile sale fiind încălcate de angajații instituțiilor statului. Concluzionând, solicită acordarea despăgubirilor, raportat și la împrejurarea că, odată lăsat în libertate, din cauza bolilor cauzate de condițiile de detenție și de lipsa îngrijirilor medicale, nu mai este apt să muncească.

Apărările formulate de pârât Agenția Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, în numele intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 din același cod. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din dispozițiile legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Examinând conținutului cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant se limitează la prezentarea circumstanțelor de fapt susținute în fața instanțelor de fond, în sensul că a fost victima unor condiții necorespunzătoare de detenție, a lipsei îngrijirilor medicale și a unor abuzuri din partea personalului penitenciarului, susțineri prin care critică situația de fapt reținută în cauză, și impută statului aceste fapte ilicite și prejudiciile suferite. Aceste susțineri reiau, în esență, poziția sa procesuală și vizează exclusiv modul în care instanța de apel a apreciat situația de fapt, probatoriul complex administrat (documente medicale, raportul de expertiză medico-legală), concluzionând că nu există prejudiciu și, implicit, legătură de cauzalitate între condițiile de detenție și afecțiunile recurentului-reclamant. De asemenea, recurentul-reclamant nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, respectiv care sunt dispozițiile de drept material sau procesual pe care instanța de apel le-ar fi interpretat sau aplicat greșit și nici nu susține existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare. Nemulțumirea sa vizează exclusiv soluția, prin prisma propriei percepții asupra gravității suferințelor îndurate, ceea ce echivalează cu o critică de netemeinicie și implică reaprecierea probelor, care este inadmisibilă în recurs. În plus, nu dezvoltă un raționament juridic prin care să evidențieze pretinsa aplicare greșită a normelor ce guvernează răspunderea civilă delictuală a statului, limitându-se la a afirma că drepturile sale au fost încălcate și că intimatul-pârât este vinovat de îmbolnăvirea sa. Or, asemenea afirmații generale, nesusținute de indicarea și explicitarea vreunui motiv de casare, nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ. Înalta Curte subliniază că recursul nu reprezintă o nouă judecată a cauzei pe fond, întrucât nu pot fi reexaminate probele pentru a stabili o altă situație de fapt. Instanța de recurs este limitată de prevederile art. 483 alin. (3) raportat la art. 488 C. proc. civ. la verificarea legalității hotărârii pronunțate de instanțe de apel, iar nu a temeiniciei acesteia. Așadar, aspectele invocate de recurentul-reclamant, referitoare la condițiile de detenție și starea sa de sănătate, nu pot fi analizate în recurs în lipsa unor critici concrete de nelegalitate. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului declarat de reclamantul A..