ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3316/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3316/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

constată următoarele:

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin

Sentința nr. 20/S din 30 ianuarie 2014 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și, în

consecință, a respins acțiunea reclamantului M.D. formulată în contradictoriu

cu această pârâtă. A admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Administrația Națională

a Penitenciarelor. A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 300

euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit. A respins celelalte pretenții ale reclamantului.

S-a constatat că

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a

Penitenciarelor este întemeiată deoarece pretențiile cuprinse în cererea de

chemare în judecată sunt formulate în contradictoriu cu Statul Român, iar față

de Administrația Națională a Penitenciarelor, în nume propriu, nu s-au formulat

pretenții.

În ceea ce privește

fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul M.D. a fost arestat la

data de 12 octombrie 2011 și încarcerat la Penitenciarul Gherla. A fost

transferat apoi la Penitenciarele Bistrița, Mărgineni, Codlea, Jilava, Iași

pentru a fi prezent la termenele acordate de instanțele de judecată în cauzele

în care acesta era implicat.

Reclamantul a

susținut că în urma controlului medical efectuat la data arestării a fost

declarat sănătos și în urma relelor tratamente și a condițiilor din penitenciar

i s-au declanșat unele boli cronice, devenind inapt de muncă.

Din înscrisurile

depuse la dosar a rezultat că reclamantului i s-a asigurat prezenta în fața

instanțelor judecătorești de câte ori a fost citat, i s-au asigurat materialele

necesare formulării cererilor către instanțele naționale și către Curtea

Europeană a Drepturilor Omului și expedierea acestora și, cu mici excepții, i

s-a acordat norma de hrană specifică persoanelor cu diabet.

A rezultat că

pretențiile reclamantului sunt întemeiate în parte, reținându-se că în situații

izolate, cu ocazia transferurilor între diferite penitenciare, reclamantului nu

i s-a asigurat regimul alimentar prescris și că Penitenciarul Iași nu are

autorizație sanitară de funcționare, aceste situații la care a fost supus

îndreptățindu-l pe reclamant la primirea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit, în cuantum de 300 euro.

Celelalte pretenții

ale reclamantului nu au fost găsite întemeiate deoarece în cauză nu s-a dovedit

încălcarea drepturilor menționate.

Nu a fost constatată

întemeiată nici cererea reclamantului privind acordarea unei pensii viagere în

cuantum de 2.500 euro/lună.

Cu privire la această

solicitare, instanța a reținut că la data arestării, reclamantul nu era perfect

sănătos și era obez. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a

Statului Român, trebuia să existe o faptă ilicită a instituțiilor, un

prejudiciu produs reclamantului și o legătură de cauzalitate între faptă și

prejudiciu, conform prevederilor art. 1357 C. civ.

Prejudiciul invocat

de reclamant, deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la bază o faptă

ilicită, deoarece obezitatea de care reclamantul suferea la intrarea în

penitenciar și starea de arest a acestuia nu se încadrează în această

categorie.

Nu a existat legătură

de cauzalitate nici între situațiile izolate, cu ocazia transferurilor între

diferite penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat regimul alimentar

prescris și faptul că Penitenciarul Iași nu are autorizație sanitară de

funcționare și deteriorarea stării de sănătate a reclamantului, deoarece bolile

de care suferă acesta s-au declanșat anterior punerii reclamantului în situații

de nerespectare a drepturilor sale, astfel că nu a putut fi antrenată

răspunderea civilă delictuală a pârâtului Statul Român în sensul obligării

acestuia la pensia viageră solicitată.

Curtea de Apel

Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a admis

apelurile declarate de reclamantul M.D. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Brașov împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut că

reclamantul a înțeles să formuleze prezenta acțiune pentru acordarea de daune

materiale și morale și stabilirea unei pensii de întreținere pe viață. Așa cum

a reținut și instanța de fond, pârâtul a înțeles să indice ca părți procesual

pasive Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și prin

Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a

Penitenciarelor în nume propriu. Fata de aceste precizări, curtea de apel a

reținut că instanța de fond a realizat o delimitare greșită a cadrului

procesual. Astfel, câtă vreme reclamantul a precizat ca pretențiile sale sunt

îndreptate și împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor în nume

propriu, nu putea fi admisă excepția lipsei calității procesual pasive a

acestei autorități pe motiv că împotriva acesteia nu s-au formulat pretenții.

Pe cale de consecință, dezlegarea dată de către prima instanță acestei excepții

a fost constatată greșită și a fost înlăturată.

În ceea ce privește

calitatea procesual pasivă a Statului Român, curtea de apel a reținut că în

cauza de față nu se justifică legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin prisma prevederilor H.G. nr. 34/2009,

cu modificările și completările ulterioare, care stabilește principalele

atribuții și funcții ale acestuia. Între acestea nu se regăsește și cea de

autoritate de stat care să coordoneze activitatea penitenciarelor.

Legea nr. 293/2004

privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a

Penitenciarelor prevede la art. 2 alin. (4) faptul că "Administrația

Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național cu

personalitate juridică", deci care poate sta în nume propriu în fața

instanței de judecată.

În conformitate cu

prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea,

funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor,

activitatea acesteia se desfășoară potrivit prevederilor constituționale, a

Declarației Universale a Drepturilor Omului cu recomandările Consiliului

Europei cu privire la tratamentul deținuților și a celorlalte acte normative

aplicabile legislației execuțional penale.

De asemenea, printre

atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se regăsește:

organizarea activității și relații publice, de îndrumare și coordonare a

activităților de primire, evidență și soluționare a petițiilor și reprezintă în

fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție interesele

Administrației Naționale a Penitenciarelor și coordonează această activitate la

nivelul unităților subordonate.

Din coroborarea

acestor prevederi legale enunțate mai sus a reieșit faptul că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții cu privire la organizarea

activității penitenciarelor și nici nu reprezintă în instanță aceste

penitenciare.

Față de aceste

considerente, curtea de apel a reținut că excepția lipsei calității procesual

pasive a Statului Român este întemeiată și a fost admisă; față de aceasta

dezlegare, problema reprezentării Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice sau prin Administrația Națională a Penitenciarelor sau, așa cum a

reținut prima instanță, prin ambele instituții, a fost constatată de prisos a

fi soluționată.

Având în vedere cele

statuate, curtea a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 297 C.

proc. civ., apelul fiind admis, hotărârea anulată și cauza trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe cu delimitările actuale privind cadrul procesual

în condițiile respectării principiului contradictorialității și a dreptului la

apărare. Față de această soluție, apelul reclamantului ce a vizat fondul

pricinii a urmat aceeași soartă, fiind admis și cauza trimisă spre rejudecare

în aceleași condiții procesuale.

Cu prilejul

rejudecării, curtea de apel a stabilit că vor fi avute în vedere și puse în

discuție și apărările Administrației Naționale a Penitenciarelor în legătură cu

calitatea procesual pasivă proprie din perspectiva invocării personalității

juridice proprii a penitenciarelor din subordine.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor întemeiat

pe pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că în mod greșit reclamantul

a chemat-o în judecată, având în vedere că execută pedeapsa privativă de

libertate la Penitenciarul Iași, care potrivit anexei la H.G. nr. 1849/2004,

are personalitate juridică.

Au fost formulate

totodată critici privitoare la fondul cauzei, în considerarea cărora s-a

concluzionat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului

Român prin Administrația Națională a Penitenciarelor, având în vedere că prejudiciul

invocat de reclamant, constând în deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la

bază o faptă ilicită a recurentei, deoarece obezitatea de care suferea partea

la intrarea în penitenciar și starea de arest a acestuia nu se încadrează în

respectiva categorie.

Prin precizările

depuse la poștă la 21 noiembrie 2014, recurenta-pârâtă a solicitat stabilirea

corectă a calității părților din dosar, arătând că în mod corect tribunalul a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a

Penitenciarelor, având în vedere că reclamantul a formulat pretenții față de

Statul Român și nu față de administrație în nume propriu, nejustificându-se

legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin respectiva instituție. A

menționat astfel că actele normative în materie reglementează faptul că Statul

Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și nu de către

Administrația Națională a Penitenciarelor.

Se constată că

precizările, prin care se completează motivele recursului, nu pot fi primite,

având în vedere că au fost depuse la 21 noiembrie 2014, peste termenul prevăzut

de art. 301 C. proc. civ., calculat în raport de data comunicării deciziei

pronunțate în apel, respectiv 9 septembrie 2014, iar prin acestea nu se invocă

motive de ordine publică.

Recursul declarat în

termen este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

În speță însă,

recurenta, deși a precizat formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu a formulat nicio critică care să permită

încadrarea în motivele prevăzute de textul de lege menționat, nesusținând în

vreun fel nelegalitatea soluției din apel.

Se constată astfel că

prin motivele de recurs s-a arătat că Penitenciarul Iași are personalitate

juridică și au fost formulate critici pe fondul cauzei din care ar rezulta că

nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin

Administrația Națională a Penitenciarelor, întrucât nu există nicio legătură de

cauzalitate între situațiile izolate, cu prilejul transferurilor între diferite

penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat în totalitate regimul

alimentar prescris și deteriorarea stării de sănătate a acestuia, deoarece

bolile de care suferă s-au declanșat anterior arestării și încarcerării sale.

Or, se observă că prin

decizia atacată s-a dezlegat problema calității de parte a Administrației

Naționale a Penitenciarelor, arătându-se că atâta vreme cât reclamantul a

precizat că pretențiile sale sunt îndreptate și împotriva respectivei

instituții în nume propriu, nu putea fi admisă excepția lipsei calității

procesual pasive a acestei autorități pe motiv că împotriva acesteia nu s-au

formulat pretenții.

Totodată, prin

decizia pronunțată în apel s-a stabilit ca la rejudecare, să fie avute în

vedere și puse în discuție și apărările Administrației Naționale a

Penitenciarelor în legătură cu calitatea procesual pasivă proprie din

perspectiva invocării personalității juridice proprii a penitenciarelor din

subordine.

Prin urmare, ignorând

faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a

fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, se constată că

prin singurele critici formulate cu respectarea termenului legal, respectiv la

15 septembrie 2014, recurenta nu a combătut în vreun fel argumentele instanței

de apel și dezlegările în drept date pe baza acestora, nesocotind existența

judecății anterioare.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al

recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale

art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata

nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu

este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Deciziei

nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL