ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3316/2014

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin Sentința nr. 20/S din 30 ianuarie 2014 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și, în consecință, a respins acțiunea reclamantului M.D. formulată în contradictoriu cu această pârâtă. A admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Administrația Națională a Penitenciarelor. A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 300 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. A respins celelalte pretenții ale reclamantului.

S-a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor este întemeiată deoarece pretențiile cuprinse în cererea de chemare în judecată sunt formulate în contradictoriu cu Statul Român, iar față de Administrația Națională a Penitenciarelor, în nume propriu, nu s-au formulat pretenții. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul M.D. a fost arestat la data de 12 octombrie 2011 și încarcerat la Penitenciarul Gherla. A fost transferat apoi la Penitenciarele Bistrița, Mărgineni, Codlea, Jilava, Iași pentru a fi prezent la termenele acordate de instanțele de judecată în cauzele în care acesta era implicat. Reclamantul a susținut că în urma controlului medical efectuat la data arestării a fost declarat sănătos și în urma relelor tratamente și a condițiilor din penitenciar i s-au declanșat unele boli cronice, devenind inapt de muncă.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantului i s-a asigurat prezenta în fața instanțelor judecătorești de câte ori a fost citat, i s-au asigurat materialele necesare formulării cererilor către instanțele naționale și către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și expedierea acestora și, cu mici excepții, i s-a acordat norma de hrană specifică persoanelor cu diabet. A rezultat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate în parte, reținându-se că în situații izolate, cu ocazia transferurilor între diferite penitenciare, reclamantului nu i s-a asigurat regimul alimentar prescris și că Penitenciarul Iași nu are autorizație sanitară de funcționare, aceste situații la care a fost supus îndreptățindu-l pe reclamant la primirea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 300 euro.

Celelalte pretenții ale reclamantului nu au fost găsite întemeiate deoarece în cauză nu s-a dovedit încălcarea drepturilor menționate. Nu a fost constatată întemeiată nici cererea reclamantului privind acordarea unei pensii viagere în cuantum de 2.500 euro/lună. Cu privire la această solicitare, instanța a reținut că la data arestării, reclamantul nu era perfect sănătos și era obez. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a Statului Român, trebuia să existe o faptă ilicită a instituțiilor, un prejudiciu produs reclamantului și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, conform prevederilor art. 1357 C. civ. Prejudiciul invocat de reclamant, deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la bază o faptă ilicită, deoarece obezitatea de care reclamantul suferea la intrarea în penitenciar și starea de arest a acestuia nu se încadrează în această categorie.

Nu a existat legătură de cauzalitate nici între situațiile izolate, cu ocazia transferurilor între diferite penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat regimul alimentar prescris și faptul că Penitenciarul Iași nu are autorizație sanitară de funcționare și deteriorarea stării de sănătate a reclamantului, deoarece bolile de care suferă acesta s-au declanșat anterior punerii reclamantului în situații de nerespectare a drepturilor sale, astfel că nu a putut fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului Statul Român în sensul obligării acestuia la pensia viageră solicitată. Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a admis apelurile declarate de reclamantul M.D.

și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că reclamantul a înțeles să formuleze prezenta acțiune pentru acordarea de daune materiale și morale și stabilirea unei pensii de întreținere pe viață. Așa cum a reținut și instanța de fond, pârâtul a înțeles să indice ca părți procesual pasive Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și prin Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a Penitenciarelor în nume propriu. Fata de aceste precizări, curtea de apel a reținut că instanța de fond a realizat o delimitare greșită a cadrului procesual.

Astfel, câtă vreme reclamantul a precizat ca pretențiile sale sunt îndreptate și împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor în nume propriu, nu putea fi admisă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei autorități pe motiv că împotriva acesteia nu s-au formulat pretenții. Pe cale de consecință, dezlegarea dată de către prima instanță acestei excepții a fost constatată greșită și a fost înlăturată. În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Statului Român, curtea de apel a reținut că în cauza de față nu se justifică legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin prisma prevederilor H.G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește principalele atribuții și funcții ale acestuia.

Între acestea nu se regăsește și cea de autoritate de stat care să coordoneze activitatea penitenciarelor. Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor prevede la art. 2 alin. (4) faptul că "Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național cu personalitate juridică", deci care poate sta în nume propriu în fața instanței de judecată. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, activitatea acesteia se desfășoară potrivit prevederilor constituționale, a Declarației Universale a Drepturilor Omului cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deținuților și a celorlalte acte normative aplicabile legislației execuțional penale.

De asemenea, printre atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se regăsește: organizarea activității și relații publice, de îndrumare și coordonare a activităților de primire, evidență și soluționare a petițiilor și reprezintă în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție interesele Administrației Naționale a Penitenciarelor și coordonează această activitate la nivelul unităților subordonate. Din coroborarea acestor prevederi legale enunțate mai sus a reieșit faptul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții cu privire la organizarea activității penitenciarelor și nici nu reprezintă în instanță aceste penitenciare.

Față de aceste considerente, curtea de apel a reținut că excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român este întemeiată și a fost admisă; față de aceasta dezlegare, problema reprezentării Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice sau prin Administrația Națională a Penitenciarelor sau, așa cum a reținut prima instanță, prin ambele instituții, a fost constatată de prisos a fi soluționată. Având în vedere cele statuate, curtea a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., apelul fiind admis, hotărârea anulată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe cu delimitările actuale privind cadrul procesual în condițiile respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.

Față de această soluție, apelul reclamantului ce a vizat fondul pricinii a urmat aceeași soartă, fiind admis și cauza trimisă spre rejudecare în aceleași condiții procesuale. Cu prilejul rejudecării, curtea de apel a stabilit că vor fi avute în vedere și puse în discuție și apărările Administrației Naționale a Penitenciarelor în legătură cu calitatea procesual pasivă proprie din perspectiva invocării personalității juridice proprii a penitenciarelor din subordine. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor întemeiat pe pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că în mod greșit reclamantul a chemat-o în judecată, având în vedere că execută pedeapsa privativă de libertate la Penitenciarul Iași, care potrivit anexei la H.G.

nr. 1849/2004, are personalitate juridică. Au fost formulate totodată critici privitoare la fondul cauzei, în considerarea cărora s-a concluzionat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Administrația Națională a Penitenciarelor, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant, constând în deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la bază o faptă ilicită a recurentei, deoarece obezitatea de care suferea partea la intrarea în penitenciar și starea de arest a acestuia nu se încadrează în respectiva categorie.

Prin precizările depuse la poștă la 21 noiembrie 2014, recurenta-pârâtă a solicitat stabilirea corectă a calității părților din dosar, arătând că în mod corect tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, având în vedere că reclamantul a formulat pretenții față de Statul Român și nu față de administrație în nume propriu, nejustificându-se legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin respectiva instituție. A menționat astfel că actele normative în materie reglementează faptul că Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și nu de către Administrația Națională a Penitenciarelor. Se constată că precizările, prin care se completează motivele recursului, nu pot fi primite, având în vedere că au fost depuse la 21 noiembrie 2014, peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., calculat în raport de data comunicării deciziei pronunțate în apel, respectiv 9 septembrie 2014, iar prin acestea nu se invocă motive de ordine publică. Recursul declarat în termen este nul. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod. În speță însă, recurenta, deși a precizat formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., nu a formulat nicio critică care să permită încadrarea în motivele prevăzute de textul de lege menționat, nesusținând în vreun fel nelegalitatea soluției din apel. Se constată astfel că prin motivele de recurs s-a arătat că Penitenciarul Iași are personalitate juridică și au fost formulate critici pe fondul cauzei din care ar rezulta că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Administrația Națională a Penitenciarelor, întrucât nu există nicio legătură de cauzalitate între situațiile izolate, cu prilejul transferurilor între diferite penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat în totalitate regimul alimentar prescris și deteriorarea stării de sănătate a acestuia, deoarece bolile de care suferă s-au declanșat anterior arestării și încarcerării sale.

Or, se observă că prin decizia atacată s-a dezlegat problema calității de parte a Administrației Naționale a Penitenciarelor, arătându-se că atâta vreme cât reclamantul a precizat că pretențiile sale sunt îndreptate și împotriva respectivei instituții în nume propriu, nu putea fi admisă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei autorități pe motiv că împotriva acesteia nu s-au formulat pretenții. Totodată, prin decizia pronunțată în apel s-a stabilit ca la rejudecare, să fie avute în vedere și puse în discuție și apărările Administrației Naționale a Penitenciarelor în legătură cu calitatea procesual pasivă proprie din perspectiva invocării personalității juridice proprii a penitenciarelor din subordine.

Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, se constată că prin singurele critici formulate cu respectarea termenului legal, respectiv la 15 septembrie 2014, recurenta nu a combătut în vreun fel argumentele instanței de apel și dezlegările în drept date pe baza acestora, nesocotind existența judecății anterioare. Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel.

Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL