ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1784 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII - a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția netimbrării și a anulat ca

netimbrată acțiunea formulată de reclamanții: V.V., ș.a., în contradictoriu cu

pârâții: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspectoratul de

Stat în Construcții, Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, prin

care au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâților de corelare-armonizare

a funcției de diriginte de șantier cu o grilă de salarizare aferentă funcției

de conducere, de șef de șantier la care se adaugă sporul de importanță specială

sau dificultate tehnică.

Pentru a hotăra

astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din data de 31

martie 2009, instanța a pus în vedere reclamanților, prin mandatarul acestora V.V.

să timbreze cererea de chemare în judecată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și

0,3 lei timbru judiciar mobil și cererea de repunere pe rol cu 2 Iei taxă

judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil și să depună procuri

pentru reclamanții pentru care nu a făcut dovada calității de reprezentant.

Deși i s-a pus în

vedere în ședință publică să timbreze cererile și i s-a acordat un termen în

acest sens, reclamantul în nume propriu și în calitate de reprezentant, nu a

timbrat cererea de chemare în judecată și nici cererea de repunere pe rol,

astfel încât, la termenul de judecată din data de 28 aprilie 2009, instanța a

invocat excepția de netimbrare și a reținut că în raport de prevederile art. 20

alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat,

iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se

sancționează cu anularea cererii.

Împotriva sentinței

nr. 1784 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs,

în termenul legal, reclamantul V.V., în nume propriu și în calitate de

reprezentant al reclamanților, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 238

din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul

declarat de V.V., ș.a., împotriva sentinței nr. 1784

din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Înalta Curte a reținut că reclamanții prin reprezentantul

acestora nu au înțeles să îndeplinească obligația legală de a timbra cererile,

cu toate că instanța a acordat un termen de judecată în acest sens, astfel că

în mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20

alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, anulând

cererea ca netimbrată.

Cu privire la decizia

nr. 238 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, recurenții-reclamanți

V.V., ș.a., au formulat contestație în anulare.

S-a învederat, prin

motivele contestației în anulare, în esență, că instanța de recurs a omis din

greșeală să cerceteze unul din motivele de casare invocat prin cererea de

recurs, respectiv că nu a fost prezentat caietul grefierului din ședința de la

data de 31 martie 2009.

Contestația în

anulare este nefondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

În cadrul

contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o

problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală

materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește

instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale

ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

In sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie

esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie

să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind

săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante.

Astfel, noțiunea de

„greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este

deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat

minus petita

, fără

a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu,

instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și

de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze

global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur

aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect

sau o afirmație a recurenților nu deschide calea contestației în anulare

speciale, în condițiile art. 318 teza

II

C. proc. civ.

Din examinarea

considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta

Curte retine că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de

recurenți, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul

motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și

întâmplat.

Deși contestatorii

invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs,

în realitate reiau criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de

apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile

de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare

specială.

În aceste condiții,

urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de V.V., ș.a., împotriva

deciziei nr. 238 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de V.V., ș.a., împotriva Deciziei nr. 238 din 21 ianuarie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.