ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub

nr. 5462/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, D.G. a solicitat anularea

deciziei de pensionare nr. 190481 din 15 iulie 2008 emisă de Casa Județeană de

Pensii Bacău.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 576/D

din 7 aprilie 2009 a respins, ca nefondată, contestația astfel formulată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs contestatorul D.G. , dosarul cauzei fiind înaintat

Curții de Apel Bacău în vederea soluționării căii de atac.

La data de 18

ianuarie 2010 contestatorul D.G. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor pct. 34 din O.U.G. nr. 49/2001 privind sistemul public de pensii

și alte drepturi de asigurări sociale prin care se completează art. 77 din

Legea nr. 19/2000 cu alin. (2) și (3).

În opinia acestuia,

textul de lege este neconstituțional deoarece încalcă prevederile art. 16 alin.

(1) din Constituția revizuită, întrucât instituie o altă formulă de calcul

pentru calcularea punctajului mediu anual în cazul asiguraților, prevăzute la

art. 43, art. 44 și art. 47 din Legea nr. 19/2000 care diferă de cea prevăzută

pentru asigurații de la art. 41 din aceeași lege.

Curtea de Apel Bacău,

secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale,

prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2010 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul D.G., ca

inadmisibilă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată nu a avut ca temei

juridic și dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 77 din Legea nr. 19/2000, iar

contestatorul nu a invocat existența vreunei discriminări între asigurații de

la art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și asigurații de la art. 43, art. 44

și art. 47 din aceeași lege, în ceea ce privește stabilirea punctajului mediu

anual.

Cum dispozițiile punctului 34 din

O.U.G. nr. 49/2001 au fost invocate pentru prima dată în recurs, Curtea a

apreciat că nu poate reține, în raport de prevederile art. 292 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 46/1992, că ar avea legătură cu

soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii

prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale a declarat recurs

contestatorul D.G., care a susținut că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca

inadmisibilă, această cerere întrucât, în speță, erau îndeplinite toate condițiile

prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recursul nu este fondat.

Criticile recurentului nu pot

atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea a interpretat și aplicat în mod just

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceste dispoziții prevăd

că o excepție de neconstituționalitate, ridicată în fața instanței de judecată,

poate fi adusă în fața Curții Constituționale numai dacă sunt întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și anume: să fie vorba de o

excepție invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial,

să se invoce neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare, aceasta

să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia.

În interpretarea și

aplicarea acestui text legal, într-o practică constantă, Curtea Constituțională

a stabilit că sunt inadmisibile acele excepții de neconstituționalitate în

motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituționalitate care

în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la

conținutul textelor de lege criticate.

Curtea de apel a

apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de recurent contravine

prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că, nu se

solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de

lege în raport de prevederile Constituției, ci să se pronunțe cu privire la

interpretarea și aplicarea unor texte de lege.

Aspectele invocate de

recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date

în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de

neconstituționalitate, ci sunt elemente de analiză

a

modului de

interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al

instanței judecătorești.

De

aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune

în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative privind

competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia s-a invocat

excepția a procedat corect.

Aceasta

întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu

poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în

timp.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că s-a procedat la respectarea

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de către Curtea de Apel,

respingându-se cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârât împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul D.G. împotriva încheierii de

ședință din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu

minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.