ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1440/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 5462/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, D.G. a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. 190481 din 15 iulie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 576/D din 7 aprilie 2009 a respins, ca nefondată, contestația astfel formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul D.G. , dosarul cauzei fiind înaintat Curții de Apel Bacău în vederea soluționării căii de atac. La data de 18 ianuarie 2010 contestatorul D.G. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 34 din O.U.G.

nr. 49/2001 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prin care se completează art. 77 din Legea nr. 19/2000 cu alin. (2) și (3). În opinia acestuia, textul de lege este neconstituțional deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția revizuită, întrucât instituie o altă formulă de calcul pentru calcularea punctajului mediu anual în cazul asiguraților, prevăzute la art. 43, art. 44 și art. 47 din Legea nr. 19/2000 care diferă de cea prevăzută pentru asigurații de la art. 41 din aceeași lege. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2010 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul D.G., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată nu a avut ca temei juridic și dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 77 din Legea nr. 19/2000, iar contestatorul nu a invocat existența vreunei discriminări între asigurații de la art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și asigurații de la art. 43, art. 44 și art. 47 din aceeași lege, în ceea ce privește stabilirea punctajului mediu anual. Cum dispozițiile punctului 34 din O.U.G. nr. 49/2001 au fost invocate pentru prima dată în recurs, Curtea a apreciat că nu poate reține, în raport de prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 alin. (6) din Legea nr. 46/1992, că ar avea legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii prin care s-a respins sesizarea Curții Constituționale a declarat recurs contestatorul D.G., care a susținut că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, această cerere întrucât, în speță, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Recursul nu este fondat. Criticile recurentului nu pot atrage nelegalitatea încheierii recurate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Aceste dispoziții prevăd că o excepție de neconstituționalitate, ridicată în fața instanței de judecată, poate fi adusă în fața Curții Constituționale numai dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și anume: să fie vorba de o excepție invocată în fața unei instanțe de judecată sau de arbitraj comercial, să se invoce neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În interpretarea și aplicarea acestui text legal, într-o practică constantă, Curtea Constituțională a stabilit că sunt inadmisibile acele excepții de neconstituționalitate în motivarea cărora autorii lor formulează critici de neconstituționalitate care în realitate se referă mai degrabă la modul de aplicare a legii, iar nu la conținutul textelor de lege criticate.

Curtea de apel a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de recurent contravine prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că, nu se solicită Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unui text de lege în raport de prevederile Constituției, ci să se pronunțe cu privire la interpretarea și aplicarea unor texte de lege. Aspectele invocate de recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, ci sunt elemente de analiză a modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești.

De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că s-a procedat la respectarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de către Curtea de Apel, respingându-se cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.G. împotriva încheierii de ședință din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.