ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2011

Asupra cererii de față;

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. nr. 251/ CA din 27

septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamanților G.M. și G.G., în

contradictoriu cu C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P. București și a obligat pârâta să

emită în favoarea reclamanților Decizie reprezentând titlul de despăgubire în dosarul

nr. 29734/ CC înregistrat la A.N.R.P. București, în conformitate cu prevederile

art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor, prevăzută de art. 16 alin. (1) și (2), cap. V Titlul VII din Legea nr.

247/2005, a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent

Dispoziției nr. 122/2006 a fost transmis de Primăria comunei Foieni, jud. Satu

Mare, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 29734/CC.

De asemenea, dosarul amintit mai sus,

a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat de către reclamanți, fiind parcursă astfel și etapa

prevăzută de art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la etapa evaluării, s-a

reținut că în dosarul nr. 29734/ CC a fost întocmit raportul de evaluare.

Pentru a putea emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire, dosarul mai

trebuie completat cu o copie valabilă a pașaportului doamnei G.M.

Curtea a apreciat că deși Legea

specială nr. 247/2005 nu conține un termen pentru emiterea deciziei, ea prevede

etape în soluționarea cererilor de retrocedare iar împrejurarea că nu este

menționat un termen pentru rezolvarea acestor cereri nu poate încuraja

autoritatea publică să tergiverseze soluționarea lor, sesizările privind

retrocedarea imobilelor impunându-se a fi soluționate într-un termen rezonabil.

Termenul rezonabil se referă atât la

durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar

finalizării procedurilor juridice, iar statul are obligația de a organiza

funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de

protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

O, în speță, a reținut prima instanță,

de la momentul emiterii Dispoziției 122/2006 a Primăriei comunei Foieni, județ

Satu Mare și până în prezent, au trecut 4 ani în care notificarea reclamanților

nu a fost soluționată, astfel că atitudinea instituției pârâte echivalează cu

un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, neputând fi primită apărarea cum

că s-a trecut la etapa evaluării prin întocmirea raportului de evaluare a

imobilului.

În consecință, în baza considerentelor

expuse, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004

raportat la prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, Curtea a admis acțiunea reclamanților G.M. și G.G. împotriva pârâtei C.C.S.D.

din cadrul A.N.R.P. București și a obligat această autoritate să emită Decizia

reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 29733/ CC înregistrat la A.N.R.P.

București, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că

soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea

declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 și nu în baza cererii exprimate de persoana îndreptățită.

În cauza dedusă judecății, a arătat

recurenta, a fost parcursă, întradevăr atât etapa privind acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției

nr. 122/2006 a fost transmis de Primăria comunei Foieni, județul Satu Mare, în

calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale cu nr. 29734/ CC cât și etapa analizării dosarelor sub aspectul legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și etapa evaluării

imobilului.

În ceea ce privește emiterea titlului

de despăgubire recurenta a precizat că este necesar a se completa dosarul cu o

copie valabilă a pașaportului reclamantei G.M.

Din acest motiv, a arătat recurenta,

prima instanță a stabilit în mod incorect și netemeinic în sensul că

autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O. și nu a emis

decizia într-un termen rezonabil.

Analizând cauza, în limita criticilor

din recurs, în raport cu dispozițiile

art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este

nefondat pentru următoarele considerente:

Intimații - reclamanți au învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Foieni

județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 359,cu nr. topo 539, pentru care au fost

propuse măsuri reparatorii prin echivalent, prin Dispoziția nr. 122 din 20 septembrie

2006 emisă de Primăria comunei Foieni, în contextul împrejurărilor de fapt și

de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin

sentința recurată.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile

preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 122 din 20 septembrie 2006

emisă de Primăria comunei Foieni, iar dosarul a fost înregistrat în același an

la C.C.S.D., conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul

încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu referire concretă la criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a

reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă – C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil

consacrat de art. 6 par. l din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată

de împrejurarea că dosarul trebuia completat cu o copie a Pașaportului

reclamantei G.M., întrucât acesteia i s-a pus în vedere, depunerea documentului

de către autoritatea pârâtă abia la data de 5 octombrie 2010, dosarul fiind

completat în sensul solicitat la data de 3 decembrie 2010.

Nici faptul că legea specială nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția

României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din

Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai

în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod

imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor procedurale

reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

La pronunțarea prezentei decizii,

Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară în materie

reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: decizia nr. 1655

din 20 martie 2007 și decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; decizia nr. 4503 din

21 noiembrie 2007; deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; decizia

nr. 1079 din 26 februarie 2009 și decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.C.S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat S.R. prin

C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 251/ CA din 27 septembrie 2010 a Curții de

Apel Oradea secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iunie 2011.