ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4700/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta S.M.M., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 15512 din 21 aprilie 2010 și a raportului de inspecție nr. 15511 din 21 aprilie 2010 până la pronunțarea instanței de fond. Prin Decizia civilă nr. 85 din 22 iulie 2010 , Curtea de Apel Bacău a admis cererea formulată de reclamanta S.M.M., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - Bacău și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 15512 din 21 aprilie 2010 și a raportului de inspecție nr. 15511 din 21 aprilie 2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta a invocat faptul că organele de inspecție fiscală nu au ținut cont că bunurile, care au făcut obiectul tranzacțiilor, au fost dobândite în timpul căsătoriei, iar înstrăinarea lor a avut loc, fie înainte de desfacerea căsătoriei, fie după această dată. S- a mai arătat în considerentele sentinței atacate că modul cum au fost stabilite obligațiile de plată a TVA pentru înstrăinările de bunuri, din perspectiva dispozițiilor Codului familiei este de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului și că se impune ca instanța să verifice dacă dispozițiile art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.

în forma avută la data de 01 ianuarie 2007, sunt incidente în cauză. Referitor la îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, instanța de fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, având în vedere că suma stabilită prin decizia de impunere este mare iar reclamanta ar fi prejudiciată prin diferența dintre valoarea bunurilor și cea obținută prin executarea silită a acestor bunuri. Împotriva acestei sentințe, pârâta D.G.F.P. Bacău a declarat recurs. În motivarea recursului său întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. - D.G.F.P. Bacău – a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că în speță sunt întrunite cumulativ ambele condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta că reclamanta nu a făcut dovada condiției prevenirii unei pagube iminente. Susținerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o perturbare a activității și producerea unui prejudiciu material nu pot fi reținute pentru că nu există o astfel de tulburare, nici paguba dovedită și pe de altă parte nu i se poate aplica un tratament preferențial față de alți contribuabili. Referitor la existența unui caz bine justificat , reclamanta a arătat doar că împotriva ei s-a luat măsura popririi conturilor bancare și s-au dispus măsuri asiguratorii asupra tuturor bunurilor acesteia. A mai arătat recurenta că, prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu.

Înalta Curte analizând cererea de recurs, normele legale incidente precum și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. constată că recursul este fondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Se reține că în cauză nu s-a realizat o analiză temeinică a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel, se apreciază de Înalta Curte că instanța de fond nu și-a dus raționamentul până la capăt, nu s-a pronunțat pe cererea dedusă judecății, făcând aprecieri foarte generale și dubitabile. Acesta este un motiv care potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. atrage admiterea recursului, casarea și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de fond, va aduce minime argumente fără a antama fondul privind îndeplinirea sau nu a condițiilor cazului bine justificat precum și a pagubei iminente.

Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bacău împotriva sentinței civile nr. 85 din 22 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrative și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010