ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4700/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta S.M.M., în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău, a solicitat suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 15512 din 21 aprilie 2010 și a raportului de inspecție

nr. 15511 din 21 aprilie 2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Decizia

civilă nr. 85 din 22 iulie 2010 , Curtea de Apel Bacău a admis cererea

formulată de reclamanta S.M.M., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - Bacău și

a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 15512 din 21 aprilie 2010

și a raportului de inspecție nr. 15511 din 21 aprilie 2010 până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având

în vedere că reclamanta a invocat faptul că organele de inspecție fiscală nu au

ținut cont că bunurile, care au făcut obiectul tranzacțiilor, au fost dobândite

în timpul căsătoriei, iar înstrăinarea lor a avut loc, fie înainte de

desfacerea căsătoriei, fie după această dată.

S- a mai

arătat în considerentele sentinței atacate că modul cum au fost stabilite

obligațiile de plată a TVA pentru înstrăinările de bunuri, din perspectiva

dispozițiilor Codului familiei este de natură a crea o îndoială serioasă asupra

legalității actului și că se impune ca instanța să verifice dacă dispozițiile

art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. în forma avută la data de 01 ianuarie 2007,

sunt incidente în cauză.

Referitor la

îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, instanța de

fond a constatat că și aceasta este îndeplinită, având în vedere că suma

stabilită prin decizia de impunere este mare iar reclamanta ar fi prejudiciată

prin diferența dintre valoarea bunurilor și cea obținută prin executarea silită

a acestor bunuri.

Împotriva

acestei sentințe, pârâta D.G.F.P. Bacău a declarat recurs.

În motivarea recursului său

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. - D.G.F.P. Bacău –

a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că în speță sunt întrunite

cumulativ ambele condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta că reclamanta nu a

făcut dovada condiției prevenirii unei pagube iminente. Susținerile reclamantei

potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar provoca o

perturbare a activității și producerea unui prejudiciu material nu pot fi

reținute pentru că nu există o astfel de tulburare, nici paguba dovedită și pe

de altă parte nu i se poate aplica un tratament preferențial față de alți contribuabili.

Referitor la existența unui caz bine

justificat , reclamanta a arătat doar că împotriva ei s-a luat măsura popririi conturilor

bancare și s-au dispus măsuri asiguratorii asupra tuturor bunurilor acesteia.

A mai arătat recurenta că, prezumția

de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ determină

principul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind

el însuși titlu executoriu.

Înalta Curte analizând cererea de

recurs, normele legale incidente precum și prin prisma prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art.

7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce

acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de

drept și fără nicio formalitate”.

Se reține că în cauză nu s-a

realizat o analiză temeinică a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 – cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, se apreciază de Înalta Curte

că instanța de fond nu și-a dus raționamentul până la capăt, nu s-a pronunțat

pe cererea dedusă judecății, făcând aprecieri foarte generale și dubitabile.

Acesta este un motiv care potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. atrage admiterea recursului, casarea și

trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de fond, va aduce minime

argumente fără a antama fondul privind îndeplinirea sau nu a condițiilor

cazului bine justificat precum și a pagubei iminente.

Suspendarea executării actului

administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act

administrativ, este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ

conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil

de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre

judecătorească.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bacău

împotriva sentinței civile nr. 85 din 22 iulie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrative și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

noiembrie 2010