ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanțele cauzei

acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Bacău a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 2 martie 2012,

emisă de pârâta D.G.F.P. Bacău, până la pronunțarea instanței de fond asupra

acțiunii în anularea actului administrativ fiscal menționat.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

arătând că a contestat decizia de impunere în procedura prealabilă la organul emitent.

de apel

Prin sentința nr. 84 din

6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta

D.G.F.P. Bacău și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din

2 martie 2012, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că D.G.F.P. Bacău a emis decizia

de impunere contestată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații

de plată în cuantum de 10.302.000 RON constând în T.V.A. pentru o serie de tranzacții

imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 și în majorări

de întârziere, precum și penalități de întârziere.

S-a arătat în considerentele

sentinței atacate că existența cazului bine justificat este dovedită prin faptul

că inspecția fiscală refăcută după admiterea primei contesatții administrativ nu

s-a conformat întrutotul organului de soluționare a contestației, în sensul că prin

noua decizie de impunere sunt reținute aspecte contradictorii, iar constatările

organului fiscal au dus la înrăutățirea situației debitorului în propria cale de

atac.

A apreciat prima instanță

că aceste neclarități sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ-fiscal vizat prin cererea de suspendare a executării.

Cu privire la paguba iminentă,

judecătorul fondului a constatat că punerea în executare a titlului executorii menționat

poate crea reclamantului diminuarea semnificativă a patrimoniului său, fiind deja

instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra locuinței proprietate personală

a reclamantului.

în cauză

Împotriva hotărârii pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs D.G.F.P. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii

de suspendare ca neîntemeiată.

Criticile aduse hotărârii

recurate sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și prin ele se susține, în esență următoarele:

- prima instanță a încălcat

și a aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții necesare suspendării executării unui act administrativ

și anume cazul bine justificat și paguba iminentă.

- cu privire la prima

condiție, cazul bine justificat, afirmă recurenta că instanța de fond s-a raportat

doar la considerentele invocate de reclamanți, punând-o în situația de a analiza

aspecte ce țin de fondul cauzei și de a se pronunța supra legalități tranzacțiilor

efectuate.

- referitor la condiția

pagubei iminente, recurenta a susținut că reclamantul nu a produs probe din care

să rezulte că se află în ipoteza unui prejudiciu care odată produs ar fi extrem

de greu de reparat. De asemenea, simpla executare a actelor administrativ fiscale

nu produce prin ea însăși o pagubă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. ș), atâta vreme cât nu se face dovada și a altor împrejurări legate de insolvabilitatea

debitorului și de afectarea gravă a condițiilor de subzistență.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

de drept relevante

Așa cum rezultă din lucrările

dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere

privind

suspendarea

executării unei decizii de impunere emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-au

stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată constând în T.V.A. pentru o

serie de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2007-31

decembrie 2009, la care s-au adăugat majorări de întârziere, respectiv penalități

de întârziere.

Este incontestabil faptul

că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit.

ș) și lit. t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează

în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se

întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea

să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

În raport cu circumstanțele

concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt

și de drept prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Este adevărat că în cadrul

procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului

raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar

aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiunea

formală a acesteia.

Dimpotrivă, aparența de

nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele

identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În acord cu judecătorul

fondului, Înalta Curte reține

că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului

administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanțial, referitoare

la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea juridică a tranzacțiilor imobiliare

efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor art. 127 și art. 141 C. fisc.,

a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței naționale și

europene relevante.

În speță, Înalta Curte

constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată

și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în

ceea ce privește aplicarea art. 127 C. fisc. în perioada supusă inspecției fiscale,

îndoială decurgând din lipsa de coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința

imposibilității contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră

adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia

legiuitorului, atunci când elaborează norma fiscală, și autorității, atunci când

aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale, le revine sarcina să nu ajungă

la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea

și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și

înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor

de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Totodată, Înalta Curte

constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor

speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul

sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantului.

În ceea ce privește cererea

de acordare a cheltuielior de judecată formulată de apărătorul intimatului-reclamant,

Înalta Curte constată că acesta nu poate fi admisă, având în vedere că solicitarea

s-a efectuat după rămânerea în pronunțare a cauzei, dovada plății onorariului nu

a fost depusă în original și nu atestă suma de 14.000 RON menționată în cerere,

ca reprezntând onorariu de avocat pentru acest dosar. De asemenea, titularul încasării

onorariului este alt birou de avocatură decât cel care l-a reprezentat pe reclamant

în fața instanței de recurs.

adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sectința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

va respinge recursul ca nefondat și va respinge cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Bacău împotriva sentinței nr. 84 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel

Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea privind

acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.