ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 2 martie 2012, emisă de pârâta D.G.F.P. Bacău, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ fiscal menționat. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că a contestat decizia de impunere în procedura prealabilă la organul emitent.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 84 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 2 martie 2012, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că D.G.F.P. Bacău a emis decizia de impunere contestată, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată în cuantum de 10.302.000 RON constând în T.V.A. pentru o serie de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 și în majorări de întârziere, precum și penalități de întârziere.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că existența cazului bine justificat este dovedită prin faptul că inspecția fiscală refăcută după admiterea primei contesatții administrativ nu s-a conformat întrutotul organului de soluționare a contestației, în sensul că prin noua decizie de impunere sunt reținute aspecte contradictorii, iar constatările organului fiscal au dus la înrăutățirea situației debitorului în propria cale de atac. A apreciat prima instanță că aceste neclarități sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal vizat prin cererea de suspendare a executării. Cu privire la paguba iminentă, judecătorul fondului a constatat că punerea în executare a titlului executorii menționat poate crea reclamantului diminuarea semnificativă a patrimoniului său, fiind deja instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra locuinței proprietate personală a reclamantului.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs D.G.F.P. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată. Criticile aduse hotărârii recurate sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și prin ele se susține, în esență următoarele: - prima instanță a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând îndeplinirea cumulativă a celor două condiții necesare suspendării executării unui act administrativ și anume cazul bine justificat și paguba iminentă. - cu privire la prima condiție, cazul bine justificat, afirmă recurenta că instanța de fond s-a raportat doar la considerentele invocate de reclamanți, punând-o în situația de a analiza aspecte ce țin de fondul cauzei și de a se pronunța supra legalități tranzacțiilor efectuate.

- referitor la condiția pagubei iminente, recurenta a susținut că reclamantul nu a produs probe din care să rezulte că se află în ipoteza unui prejudiciu care odată produs ar fi extrem de greu de reparat. De asemenea, simpla executare a actelor administrativ fiscale nu produce prin ea însăși o pagubă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș), atâta vreme cât nu se face dovada și a altor împrejurări legate de insolvabilitatea debitorului și de afectarea gravă a condițiilor de subzistență. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării unei decizii de impunere emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată constând în T.V.A. pentru o serie de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, la care s-au adăugat majorări de întârziere, respectiv penalități de întârziere.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și lit. t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută. Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia. Dimpotrivă, aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanțial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea juridică a tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor art. 127 și art. 141 C. fisc., a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței naționale și europene relevante. În speță, Înalta Curte constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea art. 127 C. fisc.

în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului, atunci când elaborează norma fiscală, și autorității, atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale, le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele, modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantului. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielior de judecată formulată de apărătorul intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi admisă, având în vedere că solicitarea s-a efectuat după rămânerea în pronunțare a cauzei, dovada plății onorariului nu a fost depusă în original și nu atestă suma de 14.000 RON menționată în cerere, ca reprezntând onorariu de avocat pentru acest dosar. De asemenea, titularul încasării onorariului este alt birou de avocatură decât cel care l-a reprezentat pe reclamant în fața instanței de recurs.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sectința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat și va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Bacău împotriva sentinței nr. 84 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.