ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 685/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1195/2/2009, reclamanta SC U.M.B. R.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău și A.F.P. pentru contribuabili mici Bacău, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008, Decizia de impunere nr. 51/2008, raportul de inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008. În Dosarul cu nr. 5571/2/2009, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 82 din 16 martie 2009, a Deciziei de impunere nr. 107/2008, a raportului de inspecție fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2008. Prin încheierea din 3 februarie 2010, Curtea de apel a dispus conexarea Dosarului nr. 5571/2/2009, la Dosarul nr. 1195/2/2009.

Prin sentința nr. 1976 din 9 februarie 2011, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, a respins contestația formulată de reclamanta SC U.M.B.R.I. SA, de asemenea a obligat pârâții la plata către expert, cu titlu de onorariu expert, a sumei datorate cu acest titlu rezultată din scăderea sumei achitate din cuantumul total de 6360 lei. Pentru a pronunța această sentință a reținut că excepțiile invocate, sunt nefondate. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. s-a arătat că aceasta este emitenta Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 contestată în dosar de reclamanta.

Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate de SC U.M.B.R.I. SA Bacău, în baza Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008,competența în restituirea sumei revine organului fiscal în a cărei raza teritoriala are domiciliul reclamanta și exista o procedura speciala de restituire instituita prin art. 117 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aceste aspecte exced pronunțării pe acest capăt de cerere de către instanța de judecată fiind proceduri care se inițiază după ce hotărârea judecătorească data în cauza în acest sens devine definitivă și irevocabila. Aceleași aspecte privesc și eventualele compensări la care face referiri A.N.A.F.

în procedura speciala a restituirii sumei încasată fără drept la bugetul de stat. S-a apreciat că excepția lipsei de interes a acțiunii introduse de reclamantă, nu este fondată, deoarece criticile aduse actelor administrative contestate nu privesc aspectele care au fost desființate în procedura prealabila inițială, prin Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008. Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008 a menținut Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru suma de 5.288.281 lei, desființând-o parțial doar pentru suma de 3.979.354 lei. Reclamanta justifică vătămarea adusă prin actele administrative atacate, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 având drepturi subiective și interese legitime patrimoniale de protejat.

Cu privire la excepția lipsei de obiect s-a arătat că decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 a fost anulată parțial, fiind menținută în legătura cu suma totala de 5.288.281 lei, contestată în Dosarul nr. 1195/2/2008. Excepția prematurității la care face referiri D.G.F.P.

Bacău privind contestarea sumelor pentru care s-a dispus anularea deciziei de impunere, întrucât în speță, urmare a deciziei de soluționare a contestației s-au efectuat reverificări fiscale, concretizate în Raportul de inspecție fiscala (R.I.F.) nr. 59529 din 28 noiembrie 2008 și Decizia de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 care au fost contestate de reclamanta, contestație soluționata prin Decizia nr. 82 din 16 martie 2008. Pe fond, Curtea de apel a analizat Decizia nr. 82 din 16 martie 2009, Decizia de impunere nr. 107/2008 și raportul de impunere fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2008, reținând că Decizia nr. 351/2008 se referă la reverificarea de către organele fiscale a tranzacțiilor, urmând ca după soluționarea Dosarului nr. 1195/2/2009 să se reia analiza contestației suspendate.

S-a formulat cerere de completare a hotărârii, însă, prin sentința nr. 4834 din 5 septembrie 2011, s-a respins cererea cu motivarea că instanța s-a pronunțat implicit asupra cererilor care au formulat obiectul Dosarului nr. 5771/2/2011. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta În motivele de recurs s-a susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată, că greșit instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Deciziei nr. 351/2009, că nu s-a motivat de ce anume s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză. A precizat recurenta că în sentința pronunțată, Curtea de Apel București nu a analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie a Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008. Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, acțiunea și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul a formulat acțiune pentru anularea Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, având ca obiect suma de 9.080.904 lei. Această acțiune a format obiectul Dosarului nr. 1195/2/2009 al Curții de Apel București. Prin raportul de inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008 (f. 85 – Dosar nr. 1195/2/2009) și Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, iar reclamanta a contestat suma de 9.302.687 lei compusă din 3.657.604 lei TVA, 607.645 majorări aferente TVA, 4.438.796 lei impozit pe profit și 598.642 lei majorări aferente impozit pe profit.

Prin Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008 s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 51/2008 și Raportul de impunere fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, în sensul că s-a respins contestația pentru suma de 5.288.281 lei reprezentând 250.843 lei TVA, 4438,796 lei - impozit pe profit și 598.642 lei majorări aferente impozitului pe profit. S-a desființat parțial Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru suma de 3.979.354 lei compusă din 3.371.709 lei și 607.645 lei majorări de întârziere, urmând a se efectua recalcularea taxei pe valoarea adăugată și accesoriile aferente. În Dosarul nr. 5771/2/2009 s-a solicitat anularea Deciziei nr. 82/2009, a Deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2009, pentru suma de 3.371.709 TVA și 607.645 lei majorări de întârziere.

Raportul de inspecție fiscală nr. 59.529 din 28 octombrie 2009 și decizia de impunere nr. 107 din 28 octombrie 2008 s-au emis a urmare a Deciziei nr. 351/2008. Prin Decizia nr. 82/2009 s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 și R.I.F. nr. 59529 din 28 noiembrie 2009, în sensul că s-a respins contestația ca neîntemeiată pentru suma de 16.001 lei TVA și 12500 lei majorări aferente, ca nemotivată pentru suma de 188.318 lei majorări și 786 lei reprezentând penalizări de întârziere. Prin Decizia nr. 82/2009 s-a suspendat soluționarea contestației pentru 3.761,749 lei compusă din 3.355,708 lei TVA și 406.041 lei majorări de întârziere. Dosarul nr. 5771/2/2009 a fost conexat la Dosarul nr. 1195/2/2009.

Prin conexarea celor două dosare, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 pronunțată în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008, a raportului de inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008, decizie prin care s-a respins contestația pentru suma de 5.288.281 lei, impozit pe profit și majorări. Din analiza considerentelor sentinței nr. 1976/2011 se constată că Decizia nr. 351/2008 a fost contestată în totalitate, or, instanța de fond nu a observat că s-a contestat întreg debitul, inclusiv suma de 5.288.281 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări. Având în vedere că instanța nu s-a pronunțat acestei sume, se constată că acest motiv de recurs este întemeiat, situație în care se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare.

De asemenea, hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției, astfel că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii este întemeiat. Hotărârea judecătorească este actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței cu privire la litigiul dintre părți. Potrivit prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Motivarea este de esența hotărârilor, constituie o garanție pentru părți că cererea a fost analizată și de asemenea oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar, iar motivarea trebuie să fie în deplină concordanță cu soluția pronunțată.

În lipsa motivării nu se poate exercita controlul judiciar de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac. Judecătorul trebuie să verifice legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în raport de susținerile părților. Alături de argumentele decurgând din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte mai are în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că potrivit art. 6 din Convenție, procesul echitabil înseamnă și explicarea motivelor care au condus la adoptarea deciziei jurisdicționale. Prin nemotivarea soluției, prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, nu a verificat existența motivelor de nelegalitate, invocate de reclamantă, în raport de prevederile legale naționale și comunitare, care au aplicabilitate directă.

În aceste condiții fondul pricinii nu a fost cercetat, motiv astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare, situație în care devine inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC U.M.B.R.I. SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 1976 din 09 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 4834 din 05 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursurile declarate de A.N.A.F., respectiv de D.G.F.P. Bacău împotriva sentinței civile nr. 1976 din 09 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.