ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 685/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, sub nr. 1195/2/2009, reclamanta SC U.M.B. R.I. SA a chemat în

judecată pe pârâtul M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Bacău și A.F.P. pentru

contribuabili mici Bacău, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

anuleze Decizia nr. 351 din 27 octombrie 2008, Decizia de impunere nr. 51/2008,

raportul de inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008.

În Dosarul cu nr. 5571/2/2009,

reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 82 din 16 martie 2009, a Deciziei de

impunere nr. 107/2008, a raportului de inspecție fiscală nr. 59529 din 28

noiembrie 2008.

Prin încheierea din 3

februarie 2010, Curtea de apel a dispus conexarea Dosarului nr. 5571/2/2009, la

Dosarul nr. 1195/2/2009.

Prin sentința nr. 1976

din 9 februarie 2011, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de

pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, a respins contestația formulată

de reclamanta SC U.M.B.R.I. SA, de asemenea a obligat pârâții la plata către

expert, cu titlu de onorariu expert, a sumei datorate cu acest titlu rezultată

din scăderea sumei achitate din cuantumul total de 6360 lei.

Pentru a pronunța această

sentință a reținut că excepțiile invocate, sunt nefondate.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. s-a arătat că aceasta este

emitenta Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 contestată în dosar de

reclamanta.

Excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate de

SC U.M.B.R.I. SA Bacău, în baza Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008,competența

în restituirea sumei revine organului fiscal în a cărei raza teritoriala are

domiciliul reclamanta și exista o procedura speciala de restituire instituita

prin art. 117 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura

fiscala, aceste aspecte exced pronunțării pe acest capăt de cerere de către

instanța de judecată fiind proceduri care se inițiază după ce hotărârea judecătorească

data în cauza în acest sens devine definitivă și irevocabila. Aceleași aspecte

privesc și eventualele compensări la care face referiri A.N.A.F. în procedura

speciala a restituirii sumei încasată fără drept la bugetul de stat.

S-a apreciat că excepția

lipsei de interes a acțiunii introduse de reclamantă, nu este fondată, deoarece

criticile aduse actelor administrative contestate nu privesc aspectele care au

fost desființate în procedura prealabila inițială, prin Decizia nr. 351 din 27

octombrie 2008.

Decizia nr. 351 din 27

octombrie 2008 a menținut Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru

suma de 5.288.281 lei, desființând-o parțial doar pentru suma de 3.979.354 lei.

Reclamanta justifică

vătămarea adusă prin actele administrative atacate, în sensul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004 având drepturi subiective și interese legitime

patrimoniale de protejat.

Cu privire la

excepția lipsei de obiect s-a arătat că decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008

a fost anulată parțial, fiind menținută în legătura cu suma totala de 5.288.281

lei, contestată în Dosarul nr. 1195/2/2008.

Excepția

prematurității la care face referiri D.G.F.P. Bacău privind contestarea sumelor

pentru care s-a dispus anularea deciziei de impunere, întrucât în speță, urmare

a deciziei de soluționare a contestației s-au efectuat reverificări fiscale,

concretizate în Raportul de inspecție fiscala (R.I.F.) nr. 59529 din 28

noiembrie 2008 și Decizia de impunere nr. 107 din 28 noiembrie 2008 care au

fost contestate de reclamanta, contestație soluționata prin Decizia nr. 82 din

16 martie 2008.

Pe fond, Curtea de

apel a analizat Decizia nr. 82 din 16 martie 2009, Decizia de impunere nr. 107/2008

și raportul de impunere fiscală nr. 59529 din 28 noiembrie 2008, reținând că Decizia

nr. 351/2008 se referă la reverificarea de către organele fiscale a tranzacțiilor,

urmând ca după soluționarea Dosarului nr. 1195/2/2009 să se reia analiza

contestației suspendate.

S-a formulat cerere

de completare a hotărârii, însă, prin sentința nr. 4834 din 5 septembrie 2011,

s-a respins cererea cu motivarea că instanța s-a pronunțat implicit asupra

cererilor care au formulat obiectul Dosarului nr. 5771/2/2011.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta

În motivele de recurs

s-a susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată, că greșit instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Deciziei nr. 351/2009, că nu

s-a motivat de ce anume s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză.

A precizat recurenta că

în sentința pronunțată, Curtea de Apel București nu a analizat motivele de

nelegalitate și netemeinicie a Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, acțiunea și legislația aplicabilă,

constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Reclamantul a formulat

acțiune pentru anularea Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008, a Deciziei de

impunere nr. 51 din 30 mai 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 55046

din 30 mai 2008, având ca obiect suma de 9.080.904 lei.

Această acțiune a format

obiectul Dosarului nr. 1195/2/2009 al Curții de Apel București.

Prin raportul de

inspecție fiscală nr. 55046 din 30 mai 2008 (f. 85 – Dosar nr. 1195/2/2009) și Decizia

de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 s-au stabilit în sarcina reclamantei

obligații fiscale suplimentare, iar reclamanta a contestat suma de 9.302.687

lei compusă din 3.657.604 lei TVA, 607.645 majorări aferente TVA, 4.438.796 lei

impozit pe profit și 598.642 lei majorări aferente impozit pe profit.

Prin Decizia nr. 351

din 27 octombrie 2008 s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamantă

împotriva deciziei de impunere nr. 51/2008 și Raportul de impunere fiscală nr. 55046

din 30 mai 2008, în sensul că s-a respins contestația pentru suma de 5.288.281

lei reprezentând 250.843 lei TVA, 4438,796 lei - impozit pe profit și 598.642

lei majorări aferente impozitului pe profit.

S-a desființat parțial

Decizia de impunere nr. 51 din 30 mai 2008 pentru suma de 3.979.354 lei compusă

din 3.371.709 lei și 607.645 lei majorări de întârziere, urmând a se efectua

recalcularea taxei pe valoarea adăugată și accesoriile aferente.

În Dosarul nr. 5771/2/2009

s-a solicitat anularea Deciziei nr. 82/2009, a Deciziei de impunere nr. 107 din

28 noiembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 59529 din 28

noiembrie 2009, pentru suma de 3.371.709 TVA și 607.645 lei majorări de întârziere.

Raportul de inspecție

fiscală nr. 59.529 din 28 octombrie 2009 și decizia de impunere nr. 107 din 28

octombrie 2008 s-au emis a urmare a Deciziei nr. 351/2008.

Prin Decizia nr. 82/2009

s-a soluționat contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 107 din 28

noiembrie 2008 și R.I.F. nr. 59529 din 28 noiembrie 2009, în sensul că s-a respins

contestația ca neîntemeiată pentru suma de 16.001 lei TVA și 12500 lei majorări

aferente, ca nemotivată pentru suma de 188.318 lei majorări și 786 lei

reprezentând penalizări de întârziere.

Prin Decizia nr. 82/2009

s-a suspendat soluționarea contestației pentru 3.761,749 lei compusă din

3.355,708 lei TVA și 406.041 lei majorări de întârziere.

Dosarul nr. 5771/2/2009

a fost conexat la Dosarul nr. 1195/2/2009.

Prin conexarea celor

două dosare, instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei

Deciziei nr. 351 din 27 octombrie 2008 pronunțată în soluționarea contestației împotriva

Deciziei de impunere nr. 51 din 30 mai 2008, a raportului de inspecție fiscală

nr. 55046 din 30 mai 2008, decizie prin care s-a respins contestația pentru

suma de 5.288.281 lei, impozit pe profit și majorări.

Din analiza considerentelor

sentinței nr. 1976/2011 se constată că Decizia nr. 351/2008 a fost contestată în

totalitate, or, instanța de fond nu a observat că s-a contestat întreg debitul,

inclusiv suma de 5.288.281 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări.

Având în vedere că

instanța nu s-a pronunțat acestei sume, se constată că acest motiv de recurs

este întemeiat, situație în care se va casa sentința primei instanțe, cu

trimitere pentru rejudecare.

De asemenea,

hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

condus la adoptarea soluției, astfel că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii

este întemeiat.

Hotărârea

judecătorească este actul final al judecății, actul de dispoziție al instanței

cu privire la litigiul dintre părți.

Potrivit prevederilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Motivarea este de

esența hotărârilor, constituie o garanție pentru părți că cererea a fost

analizată și de asemenea oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar,

iar motivarea trebuie să fie în deplină concordanță cu soluția pronunțată.

În lipsa motivării nu

se poate exercita controlul judiciar de către instanța învestită cu

soluționarea căii de atac.

Judecătorul trebuie

să verifice legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanței de

contencios administrativ, în raport de susținerile părților.

Alături de

argumentele decurgând din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte

mai are în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul

că potrivit art. 6 din Convenție, procesul echitabil înseamnă și explicarea motivelor

care au condus la adoptarea deciziei jurisdicționale.

Prin nemotivarea

soluției, prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, nu a verificat existența

motivelor de nelegalitate, invocate de reclamantă, în raport de prevederile

legale naționale și comunitare, care au aplicabilitate directă.

În aceste condiții

fondul pricinii nu a fost cercetat, motiv astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere

pentru rejudecare, situație în care devine inutilă cercetarea celorlalte motive

de recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de SC U.M.B.R.I. SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 1976 din 09

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal și a sentinței civile nr. 4834 din 05 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

precum și recursurile declarate de A.N.A.F., respectiv de D.G.F.P. Bacău

împotriva sentinței civile nr. 1976 din 09 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2013.